Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 307/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 307/R-
Ședința publică din 14 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Diana Ungureanu judecător
- - -, judecător
- -, JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
, grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,- și MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței nr. 589 din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul- reclamant și intimații- pârâți INSPECTORATUL DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE P și DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea acestora.
CURTEA
Deliberând, asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 2 aprilie 2007, așa cum a fost precizată și completată, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul de Regim Silvic și de Vânătoare P, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A, Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să fie obligați primii doi pârâți la plata și calculul drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru perioada 2001 - 2005 actualizată cu coeficientul de inflație de la data plății efective, iar pârâții și să fie obligați să asigure fondurile necesare plății primei de vacanță.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost funcționar public în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A în perioada 2000-01.06.2004, iar în cadrul Inspectoratului cu Regim Silvic și de Vânătoare P în perioada 03.05.2005 - 02.09.2005. Potrivit Legii nr.188/1999 care reglementează statutul funcționarului public, are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
A mai arătat reclamantul că, ulterior, printr-o serie de ordonanțe de urgență ale guvernului acest drept a fost suspendat în mod nelegal.
Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Aad epus întâmpinare prin care a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru plata drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001-2003, în raport de data introducerii acțiunii (12.04.2007) față de prevederile art.283 alin.1 lit."c" din Legea nr.53/2003 coroborate cu dispozițiile Decretului nr.167/1958. A mai solicitat pârâta respingerea excepției de neconstituționalitate invocată de reclamant, precum și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin concluziile depuse a susținut că nu are calitate procesuală pasivă potrivit art.25 din Decretul nr.31/1954 și art.3(56) din nr.HG208/2005, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.589/CA din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a admis acțiunea formulată de reclamant, astfel cum a fost completată, fiind obligată pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A să plătească prima de vacanță pe perioada 01.01.2001 - 31.05.2004, iar pârâtul Inspectoratul de Regim Silvic și de Vânătoare P pe perioada 01.06.2004-03.05.2005, actualizată cu coeficientul de inflație de la data plății, calculată în raport de timpul efectiv lucrat de reclamant.
Au fost obligați pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure celorlalți pârâți fondurile necesare plății primei de vacanță.
În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost respinsă cu motivarea că potrivit art.19 din Legea nr.500/2000 privind finanțele publice, acest minister coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și, potrivit art.3 alin.1 din HG nr.208/2005 are în principal următoarele atribuții: elaborează proiectul bugetului de stat, operând rectificarea corespunzătoare, iar în conformitate cu Legea nr.188/1999 activitatea funcționarilor publici este finanțată de la bugetul de stat.
A fost respinsă și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003, invocată de A, întrucât potrivit art.13 lit."a" din Decretul nr.167/1958, cursul prescripției se suspendă cât timp cel împotriva căruia curge este împiedicat de un caz de forță majoră ce a împiedicat reclamantul să formuleze acțiune.
Pe fondul cauzei s-a reținut că în perioada 2000 - 31.05.2004 reclamantul a fost angajat al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A, având calitatea de funcționar public.
Tot calitatea de funcționar public a avut-o reclamantul și în perioada în care a fost angajat în cadrul Inspectoratului de Regim Silvic și de Vânătoare P, respectiv perioada 01.06.2004 - 02.09.2005.
Ambele instituții se află, conform legii, în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Prima de concediu, pentru categoria de personal din care face parte reclamantul, este prevăzută de art.32 alin.2 (devenit art.34 după republicare) din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarului public, iar potrivit acestui text de lege, reclamantul are dreptul la primă de vacanță anuală pe perioada 2001-2005, primă calculată în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă.
Acest drept nu a mai fost acordat începând cu anul 2001, când au fost suspendate dispozițiile art.33 din Legea nr.188/1999 prin OG nr.33/2001, suspendare ce a fost menținută și anii următori, respectiv prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anilor 2001-2005.
Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive, revine, potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței. Ca atare, sub sancțiunea denegrării de dreptate, instanța este chemată să analizeze legalitatea normelor de suspendare, mai sus menționate.
În acest sens, normele legale de suspendare contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție. Astfel dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse într- societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
De asemenea, normele legale de suspendare, contravin și art.16 din Constituție (reclamantul fiind discriminat față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă), precum și art.15 alin.2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câștigat sub imperiul Legii nr.188/1999.
Suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.
Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care guvernează realizarea drepturilor acordate.
Față de aceste considerente, acțiunea reclamantului a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma următoarelor motive de recurs:
Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat următoarele motive:
Dispozițiile art.34 alin.(2) din Legea nr.188/1999 au fost suspendate în mod succesiv, prin lege, în concordanță cu prevederile constituționale și cu art.64 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, în care se prevede "Suspendarea actului normativ".
Se susține că nu a existat temei legal pentru a acorda primele de concediu în anii 2004, 2005 și 2006, deoarece în acești ani a fost suspendată prin lege aplicarea prevederilor art.34 alin.(2) din Legea nr.188/1999, iar conform art.64 alin.(2) din Legea nr.24/2000, republicată, această suspendare înseamnă că dispoziția suspendării nu a fost în vigoare și deci în acești ani nu a fost prevăzut de lege dreptul la primele de concediu.
V, în recursul formulat în numele Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat următoarele motive, încadrate în drept în art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă:
1.În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât între acestea și intimați nu există nici un raport juridic, cu atât mai puțin procesual.
În dezvoltarea motivului de recurs se arată că, deși Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat nu înseamnă că acesta răspunde și pentru nestabilirea drepturilor salariale, în speță prime de concediu cuvenite celor care lucrează în instituții finanțate de la bugetul de stat, de către ordonatorii principali de credite, care potrivit legii elaborează propriile lor bugete.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului de buget de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de legea finanțelor publice și, de asemenea că, această instituție nu trebuie confundată cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu putea fi obligat la plata salariilor sau drepturilor salariale pentru angajații altor instituții, respectiv ministere. Intimații reclamanți nu sunt angajați ai Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca acestea să fie obligate la plata sumelor solicitate.
2. În mod netemeinic a fost admisă cererea de acordare a primelor de concediu, întrucât dispozițiile referitoare la aceste drepturi bănești sunt suspendate prin legea bugetului de stat, motiv pentru care aceste dispoziții nu își produc efectele pe perioada suspendării.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, ce urmează a fi examinate grupat, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art.33 alin.2, devenit ulterior 34 alin.2 prin republicarea Legii nr.188/1999, referitoare la prima de concediu, nu au putut fi aplicabile reclamanților ca urmare a voinței legiuitorului, care a înțeles să le suspende prin acte normative succesive.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate.
Contrar celor susținute în motivul de recurs, Curtea reține că măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, cu lipsa temporară a dreptului însuși.
Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligația corelativă dreptului consfințit prin lege devine executorie.
Dreptul la acțiune pentru prima de vacanță se naște din momentul încetării perioadei de suspendare, 31.12.2006.
Astfel cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXIII/12.12.2005, ale cărei considerente sunt aplicabile și prezentei cauze,mutatis mutandis, nu se poate contesta existența dreptului pe perioada în care aplicarea prevederilor a fost suspendată deoarece ar fi încălcate dispozițiile art.53 din Constituția revizuită (art.49 din Constituția României anterioară) privind cazurile în care se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementările art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, în perioada în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Prin urmare, în mod corect Tribunalul a reținut că, deși nr.OUG33/2001, aprobată prin Legea nr.386/2001 și Legile bugetului de stat nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004 și nr.380/2005, au suspendat succesiv aplicarea dreptului la prima de concediu până la data de 31.12.2006, suspendarea exercitării dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui și că, întrucât Legea nr.486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu a mai suspendat aplicarea art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, dreptul la acțiune pentru calculul și plata primelor de concediu s-a născut la data de 01.01.2007, când a încetat orice cauză de suspendare sau de neaplicare a dreptului la această primă.
Referitor la cererea îndreptată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, se apreciază că soluția la care s-a oprit instanța nu poate fi menținută pentru considerente care justifică admiterea recursului formulat de acest minister.
Potrivit dispozițiilor legale care îi reglementează funcționarea, Ministerul Economiei și Finanțelor "elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat".
Deci această instituție nu are printre atribuții obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerii ordonatorilor principali de credite.
În aceste condiții apare ca nejustificată obligarea la alocarea de fonduri din bugetul de stat, deoarece această pârâtă-recurentă nu are calitatea de subiect pasiv al unui raport juridic, de debitor față de reclamanți sau față de pârâtul.
Concluzionând în sensul că simpla întocmire a unui proiect de buget, care devine lege într-o procedură specială, nu-i acordă legitimare procesuală pasivă, urmează să fie admis recursul și respinsă acțiunea față de acesta, reținând că pentru aceleași considerente nu poate fi admisă cererea de chemare în garanție.
Pentru considerentele mai sus menționate, în baza art.312 proc.civ. recursul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, se va respinge, ca nefondat, iar recursul Ministerului Economiei și Finanțelor se va admite și se va modifica sentința în parte, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamantul, față de acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței nr.589/CA din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal.
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județ A, împotriva sentinței nr.589/CA din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul, față de acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/18.03.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Elena Diana UngureanuJudecători:Elena Diana Ungureanu, Ingrid Emina Giosanu
