Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 311/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios Administrativ i Fiscal

Decizia nr. 311/ Dosar Nr-

Sedința publică din 24 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc

- --- -președinte secție -judecător

- grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei al Municipiului împotriva sentinței civile nr. 101/CA din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 22 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 24 aprilie 2008.

CURTEA:

Constată că prin sentința civilă nr. 101/CA/30 ianuarie 2008 Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, A, în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR LOCAL DE EVIDENȚĂ A PERSOANEI AL MUNICIPIULUI

A obligat pârâtul să achite reclamanților drepturile bănești reprezentând indemnizație de dispozitiv de 25% din salariul de bază începând cu 4 iulie 2005 și până la noi dispoziții, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației la data plății.

A obligat pârâtul să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de personal civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale, respectiv, sunt funcționari ai Serviciul Public Comunitar Local de Evidență A Persoanei al Municipiului

Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii, angajații pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.

În temeiul art. 9, alin. 4 din nr.OUG 63/2003, Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr. 496/28.07.2003, prin care a fost completat Ordinul nr. 275/2002, în sensul introducerii pct. 9.2. având următorul conținut: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce -și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale."

Față de aceste dispoziții, instanța de fond a constatat că reclamanții - personal civil în cadrul administrației publice locale a Municipiului B sunt îndreptățiți la indemnizația dispozitiv de 25 % din salariul de bază, așa cum au solicitat în scris.

Față de aceste considerente, acțiunea reclamanților a fost admisă.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 13 din Legea 138/1999, neraportând aceste prevederi la domeniul de aplicare al legii.

Îndemnizația de dispozitiv se acordă exclusiv angajaților Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de protecție și Pază, Serviciului de telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției iar prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din cadrul acestor structuri.

Prin precizarea depusă la dosar, recurentul solicită ca în cazul menținerii sentinței atacate, drepturile reclamanților să fie acordate de la data numirii acestora în funcția publică.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de recurent, precum și din prisma dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.

Așa cum rezultă din probele de la dosar, reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor B, iar, contrar susținerilor recurentului aceștia beneficiază de dispozițiile Legii 138/1999, ale nr.OUG 63/2003 precum și de prevederile ordinului nr. 496/2003. Conform art.1 alin.1 din nr.OUG 63/2003, Ministerul Internelor și Reformei Administrative are competență și în domeniul funcției publice, funcționarului public, al evidenței informatizate persoanei, iar în baza art. 14 lit. a pct.1,4 și 8, Ministerul Internelor și Reformei Administrative monitorizează programele de restructurare și reformă în administrația publică locală și centrală, îndrumă autoritățile locale și aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale iar împreună cu autoritatea publică locală colaborează la realizarea unor programe.

Astfel, acest minister, are un drept de reglementare și pentru autoritatea publică locală, care derivă din lege.

Conform art. 13 și 47 din Legea 138/1999, sporul de dispozitiv se acordă și personalului din domeniul administrației publice, în acest sens fiind și prevederile Ordinului nr. 496/2003 care la pct.9.2 prevede că îndemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Deci, acordarea îndemnizației de dispozitiv nu este limitată la personalul militar și civil din cadrul instituțiilor prevăzute la art.1 Legea nr. 138/1999,aceasta acordându-se

și personalului care exercită atribuțiile de evidență a populației,

deoarece această activitate, care a aparținut prin nr.OUG 63 /2003 Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fost preluată în cadrul autorităților publice. Prin Ordinul nr. 469/2003 s-a creat un sistem unitar de salarizare în domeniul administrației publice locale în sensul acordării sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de personal din domeniul administrației publice, în realizarea principiului constituțional al egalității cetățenilor și înlăturării oricăror forme de discriminare.

Sporul de dispozitiv prevăzut de Ordinul MAI nr. 469/2003 are deci aplicabilitate și în cazul autorității publice locale făcând parte din categoria altor drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.

Acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 30 alin. 2 din Legea 188/1999 care prevăd că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii, iar în aliniatul 3 al aceleiași legi prevede că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului militar d e salarizare.

Față de aceste considerente, curtea va respinge recursul pârâtului, nefiind îndeplinite condițiile art. 304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor B, împotriva sentinței civile nr. 101/CA/30.01.2008 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 24.04.2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. /5.05.2008

Dact./9.05.2008/2 ex.

Jud. Fond: //

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Georgeta Bejinaru Mihoc

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 311/2008. Curtea de Apel Brasov