Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 3159/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 3159

Ședința publică de la 08.10.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria

GREFIER - - -

...

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE.

La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Curtea, constatând că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul acțiunii.

CURTEA,

Curtea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGA NALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTITIE și DIRECTIA NATIONALA ANTICORUPTIE, solicitând obligarea acestora la plata sumelor reprezentând sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu 06.03.2006.

In motivarea cererii se arată că reclamantul este îndreptățit la plata sumelor solicitate.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE NALTA C DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE a invocat excepția necompetenței materiale.

Analizând cauza prin prisma stabilirii competenței materiale, conform art.137 și art.158 alin.1 Cod proc.civ. tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de față se solicită acordarea unor drepturi bănești decurgând din derularea raporturilor de serviciu încheiate între reclamant și pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LĂNGĂ NALTA CORTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE care sunt autorități publice centrale.

În lipsa unor criterii de determinare a competenței după materie prevăzute de norma specială aplicabilă, stabilirea competenței de judecare a litigiului în primă instanță urmează regulile instituite de Legea nr.554/2004.

Prin sentința civilă nr.1368/6.04.2009 Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.

Pentru a pronunța această sentință s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.3 pct.1 Cod procedură civilă și în cauză competența de soluționare a cauzei, în primă instanța revine Curții de Apel București.

În urma declinării cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.

În raport de actele depuse și de susținerile părților, instanța va aprecia pentru următoarele considerente că reclamantul în calitate de ofițer de poliție judiciară detașat la. - funcționar public cu statut special nu are dreptul de a beneficia de sporul de suprasolicitare neuropsihică de 50% care este unul specific, prevăzut doar pentru categoria profesională a magistraților și grefierilor.

Aceste dispoziții devin aplicabile potrivit art. 11 alin.3 din O nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, dar și prevederi anterioare aveau același conținut (art. 20 alin.3 din nr.OUG 24/2004, prevedea că ofițerii de poliție din Direcția Națională Anticorupție beneficiază de drepturile prevăzute în anexa 41a nr.OG 38/ 2003 și de cele prevăzute în ordonanță, iar salarizarea se făcea conform anexei nr. 1 cap. A și art. 29 din nr.OUG 177/ 2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților fiind aproape identic și în urma modificărilor aduse nr.OUG 43/2002 prin nr.OUG 134/ 2005).

Anexa 4 la OG nr. 38/ 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor derogă de la prevederile art. 2,6 și 11 din același act normativ pentru că se prevede expres la pct.1 din Anexa 4 că polițiștii detașați în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească uncții în afara Ministerului d e Interne beneficiază de următoarele drepturi salariale:

a) salariul de bază al funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizație, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective, iar salariul de bază al funcției îndeplinite reprezintă salariul pentru uncția îndeplinită.

b) salariul pentru gradul profesional și gradațiile calculate la acestea, potrivit legislației care se aplică polițiștilor.

c) în situația în care drepturile salariale prevăzute la lit. a) și b) sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca polițiști încadrați în instituțiile din structura poliției pe funcții similare celor prin care le îndeplinesc la instituțiile unde sunt detașați, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție.

Având în vedere că veniturile salariale prevăzute de lit.a) și b) sunt mai mari, în cazul polițiștilor detașați la Direcția Națională Anticorupție se aplică prevederile Anexei 4 din nr.OG 38/ 200 1.

În baza OG nr.38/2003 nu se pot cumula veniturile prevăzute la pct.1 lit.a) din Anexa 4, ci stabilește un drept de opțiune între veniturile salariale stabilite la literele a) și b) și cele stabilite la lit.c). Ofițerii de poliție judiciară detașați la Direcția Națională Anticorupție beneficiază pe lângă salariul calculat la nivelul de judecător de judecătorie și de sporurile prevăzute pentru categoria profesională din care fac parte, respectiv funcționari publici, dar fără a beneficia de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea.

În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.23 din 12.05.2008 cu privire la recursul în interesul legii.

Față de cele expuse mai sus, instanța pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.1 din Legea nr.554/2004 va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulate de reclamantul cu domiciliul ales în B, sector 1,--81 în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B, sector 5,--14 și DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE cu sediul în B, sector 1,--81, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 8 octombrie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

-

Red.

Tehnored./5 ex.

23.10.2009

Președinte:Păun Luiza Maria
Judecători:Păun Luiza Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 3159/2009. Curtea de Apel Bucuresti