Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 320/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 20.01.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.320
Ședința publică din 4 martie 2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de Sindicatul Reșița, pentru reclamanții, G, și, împotriva Sentinței civile nr.1593/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Primăria M, jud. C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, văzând că s-a solicitat judecarea recursului și în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra recursului civil de față constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-la data de 01.07.2008 sub nr-, reclamanții au chemat în judecată pe pârâta Primăria M, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la îndemnizația de dispozitiv pe perioada 01.06.2005 -31.08.2007, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei și că sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile bănești sub forma indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25 % din salariul de bază în temeiul pct. 9.2 și 31.1 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003, conform căruia indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Prin acest Ordin se uniformizează sistemul de acordarea a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister prin comasarea celor două domenii - cel al Internelor și cel al Administrației Publice. Reclamanții au mai susținut că, începând cu anul 2003, conform prevederilor legale în materie de salarizare (OUG nr.192/2002, Legea nr.138/1999, Ordinul MAI nr.275/2002, Ordinul MAI nr.496/2003) personalul civil - funcționari publici și personal contractual - care funcționează în subordinea MAI beneficiază, în afara salariului de bază și de o serie de sporuri și indemnizații. Astfel pe lângă sporurile prevăzute de OUG nr.192/2002 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.161/2003, Ordinul nr.496/2003 stabilește în mod cert o indemnizație de 25% din salariul de bază de care trebuie să beneficieze personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Reclamanții au concluzionat că acordarea sporului de dispozitiv este o măsură menită să asigure egalitatea de tratament economic salarial din cadrul aceleași autorități, sporul fiind întemeiat pe prevederile Ordinului nr.496/2003 care se aplică și în cazul autorităților administrației publice locale.
Prin sentința civilă nr.1593 din 8 octombrie 2008, Tribunalul C-S a respins acțiuneaformulată de reclamanții, G, reprezentați prin Sindicatul "", în contradictoriu cu pârâta Primăria l M, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul îndeplinește funcția publică de referent începând din data de 15 iulie în cadrul Primăriei comunei M; G începând cu 15 iulie 2003 îndeplinește funcția de consilier; începând cu data de 15 iulie 2003 îndeplinește funcția de referent; începând cu data de 01.09.2003 îndeplinește funcția de secretar al comunei M, calități necontestate de pârâtă, existând între aceasta și reclamanți raporturi de serviciu, astfel cum rezultă din adeverința nr. 892/18.06.2008 emisă de Primăria comunei
Indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin Legea nr. 138/1999 și vizează cadrele militare angajate pe bază de contract și salariații civili din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de telecomunicații Speciale și Ministerul d e Justiție. De asemenea, potrivit prevederilor art. 47 și 49 din actul normativ menționat, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministerului d e Interne nr. 275 din 5 iunie 2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul Ministerului Administrației de Interne nr. 496/28 iulie 2003. Potrivit punctului 9.2. introdus prin Ordinul modificator: "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice". Acest ordin a fost emis în aplicarea prevederilor OUG nr.63/2003 și Legii nr.138/1999. În același ordin, la pct. 31.1 este definit personalul civil ca fiind format din funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. De asemenea se menționează că personalul civil din beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr.138/1999, cu excepția personalului din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege. Or, potrivit art.13 din Legea nr.138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din Legea nr. 138/1999. Or, personalul din cadrul pârâtului face parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel că ordinul invocat nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților. Același lucru reiese și din punctul VI al Ordinului, care arată că măsuri de aplicare a ordinului vor fi luate de comandanții și șefii de unități.
De asemenea, nu există nici o legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor, consiliul local fiind potrivit Legii nr. 215/2001 o autoritate publică locală autonomă.
În aceste condiții, Ministrul Administrației și Internelor nu avea nici o atribuție în privința salarizării personalului contractual din cadrul administrației publice locale și, prin urmare, ordinul sus menționat nu poate fi aplicat în cazul pârâtului și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr. 138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrația publică locală. Același lucru rezultă și din denumirea legii, care se referă în primul rând la personalul militar și la personalul civil, dar din cadrul acelorași unități (adică al unităților militare), or, în mod evident, pârâtul nu are personal militar.
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil, cum este instituția pârâtă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul Sindicatul "" Reșița, în calitate de reprezentant al reclamanților, G, și, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivare, recurentul arată că prin administrație publică se înțelege atât administrație centrală cât și cea locală, că prin nr.OUG 63/2003 s-a preluat în cadrul autorităților publice locale (în aparatul consiliilor locale și județene) o parte din personalul care exercită atribuții de evidență a populației, personal ce beneficia de sporul de dispozitiv. Recurentul a mai arătat că există autorități administrative locale care, în virtutea autonomiei locale, au acordat acest drept funcționarilor publici și angajaților, ținând cont de specificul activităților pe care administrația publică este chemată să le desfășoare. În privința noțiunii de dispozitiv, a mai arătat recurentul, aceasta presupune că angajații trebuie să fie pregătiți să intervină în orice moment, în orice zi a săptămânii, la solicitarea conducătorului instituției publice, pentru rezolvarea problemelor cu caracter de urgență. Neacordarea sporului de dispozitiv creează o stare de discriminare între salariații prefecturilor, consiliilor locale sau județene, care nu se justifică din punct de vedere legal, personalul din serviciile comunitare județene de evidență a persoanelor beneficiind de sporul de dispozitiv.
Recursul este neîntemeiat.
Temeiul acordării indemnizației de dispozitiv îl constituie art. 3 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, potrivit căruia "cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv".
De asemenea, conform art. 13 din Legea nr. 138/1999, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Din aceste dispoziții legale rezultă că indemnizația de dispozitiv se acordă cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract, precum și salariaților civili ai Ministerului Apărării.
Așadar, această indemnizație nu este acordată funcționarilor publici. Or, situația funcționarilor publici nu poate fi asimilată aceleia a personalului angajat în baza unui contract de muncă, existând diferențe evidente în privința regimului juridic aplicabil celor două categorii de personal.
Astfel, personalul contractual își desfășoară activitatea în temeiul contractului de muncă încheiat cu Ministerul Apărării, fiind, așadar, în derularea unor raporturi de muncă, în timp de funcționarii publici își desfășoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, raporturi care, potrivit art. 4 alin. 1 din Statutul funcționarilor publici, "seși se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii".
Or, administrația publică locală nu face parte din structura Ministerului Administrației și Internelor (respectiv a Ministerului Internelor și Reformei Administrative), iar primăria - ca și consiliul județean sau consiliul local - este o structură care funcționează în cadrul autorității publice locale.
În acest caz, refuzul organelor locale de a acorda indemnizația de dispozitiv nu reprezintă o discriminare față de personalul contractual căruia nu-i sunt aplicabile prevederile Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003.
Prevederile Legii nr.138/1999 se adresează strict unei categorii profesionale care la data intrării în vigoare a legii, respectiv în anul 1999, privea personalul militar din cadrul Ministerului d e Interne, Ministerul Apărării Naționale, și Ministerul Justiției.
În anul 2004, structura Ministerului d e Interne a suferit modificări, în sensul că a devenit Ministerul Internelor și al Administrației Locale, prin trecerea în cadrul administrației locale a unor servicii cum sunt: pașapoartele, evidența personalizată, etc. În acest context se emite Ordinul Ministrului Internelor nr.496/2003, prin care se specifică faptul că pentru personalul civil trecut în rândul administrației publice locale, funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții care sunt strict enumerate.
Pe de altă parte, stabilirea unor drepturi salariale ale funcționarilor publici printr-un ordin al ministrului (nr.496/2003) este ilegală.
În acest sens, art. 31 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prevede că "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii", iar alineatul al treilea din art. 31 stabilește, de asemenea, "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Date fiind aceste reglementări, este evident că stabilirea drepturilor salariale prin acte normative inferioare legii este nelegală, chiar și în ipoteza în care aceste acte normative extinde aplicarea unor drepturi salariale altor categorii de personal decât celor expres enumerate în textul legii.
Pentru aceste motive, nu se poate reține legalitatea acordării indemnizației de dispozitiv altor categorii de personal în afara celor menționate în cuprinsul Legii nr.138/1999 sau al unor acte normative de forță juridică egală acesteia.
De asemenea, Curtea reține că indemnizația de dispozitiv nu poate fi acordată reclamanților din prezenta cauză chiar dacă aceștia își desfășoară activitatea într-un serviciu comunitar de evidența populației care are o subordonare dublă și față de Ministerul Administrației și Internelor (sub aspectul regulilor după care își desfășoară activitatea) și față de autoritatea administrației publice locale din componența căreia face parte, plata drepturilor salariale fiind făcută de către aceasta din urmă. Împrejurarea că în cadrul unor autorități locale s-a decis, în temeiul unor acte administrative, plata indemnizației de dispozitiv, nu pot constitui o bază legală pentru acordarea respectivei indemnizații pentru că de aceasta nu beneficiază decât persoanele la care se referă dispozițiile Legii nr. 138/1999.
În fine, însăși interpretarea noțiunii de dispozitiv făcută de recurent conduce la concluzia că de indemnizație nu pot beneficia reclamanții care nu desfășoară o activitate care să aibă particularitățile la care se referă recurentul (fila 4 recurs) pentru că, prin excelență, activitatea de evidență a populației nu impune tipul de urgență care este presupusă de termenul "dispozitiv".
În consecință, Curtea constatând că recursul reclamanților este nefondat, îl va respinge ca atare, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Sindicatul "" Reșița, pentru reclamanții, G, și, împotriva Sentinței civile nr.1593/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./31.03.2009
Tehnored. /2 ex./1.04.2009
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Rodica Olaru, Ionel Barbă
