Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 322/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--28.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.322
Ședința publică din 19 martie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Alexandru Cristian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul recurent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B împotriva sentinței civile nr.593/28.11.2007, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanți intimați și și pârâtul intimat Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că recurenți au cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C-S sub nr-reclamanții și au chemat în judecată pârâtele Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C- S și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru plata primei de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 actualizată cu indicele de inflație de la nașterea dreptului la data plății.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au avut calitate de funcționari publici, iar potrivit art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999 are dreptul la primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Pârâta Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare în care a invocat excepția de prescriere a dreptului la acțiune, arătând că, potrivit art. 3 al.1 din Decretul 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani.
Analizând această excepție, instanța a reținut că potrivit art. 3 al.1 din OUG33/26.02.2001 plata primei de concediu, reglementate de Legea 188/1999 a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, iar prin art. 32 din Legea 744/2001, suspendarea a fost prelungită până la 31 decembrie 2002.
Totodată, prin art. 10 al.3 din Legea 631/2002, plata indemnizației de concediu a fost suspendată până la 31 decembrie 2003, iar prin art. 9 al.7 din Legea 507/2003 a operat o nouă suspendare până la 31 decembrie 2004, pentru ca apoi, prin art. 7 al.8 din Legea 511/2004 și art. 5 al.5 din Legea 379/2005, suspendarea să fie prelungită până la 31 decembrie 2006.
Prin urmare, dreptul reclamanților la plata primei de concediu a fost afectat de mai multe termene suspensive, ori, potrivit art. 7 al.3 din Decretul 167/1958 dacă dreptul este cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă la data când a expirat termenul, după cum art. 15 al.1 din același act normativ prevede că după încetarea suspendării prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare.
Pentru pretențiile reclamanților aferente anilor 2001, 2002, 2003 termenul de prescripție a început să curgă abia la 1 ianuarie 2007, iar pentru prima de concediu pe anul 2000, termenul de prescripție a fost suspendat în februarie 2001, data apariției OUG33/2001, cursul prescripției fiind reluat la 1 ianuarie 2007.
Întrucât, reclamanții au introdus acțiunea la 21 februarie 2007, instanța reține că ea a fost formulată în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 al.1 teza I-a din Decretul 167/1958.
În consecință, în baza textelor legale citate, instanța a respins excepția de prescriere a dreptului la acțiune.
Prin sentința civilă nr. 539/28.11.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a admis acțiuneaformulată de reclamanții și și a obligat pârâta să plătească reclamanților primele de concediu anii 2001, 2002, 2003, 2004, și 2005, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății, reținând că:
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-, pe perioadele indicate în acțiune, nu au primit prima de concediu pe anii 2001-2005.
Potrivit art. 3 al.1 din OUG33/26.02.2001, plata primei de concediu, reglementate de Legea 188/1999 a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, iar prin art. 32 din Legea 744/2001, suspendarea a fost prelungită până la 31 decembrie 2002.
Totodată, prin art. 10 al.3 din Legea 631/2002, plata indemnizației de concediu a fost suspendată până la 31 decembrie 2003, iar prin art. 9 al.7 din Legea 507/2003 a operat o nouă suspendare până la 31 decembrie 2004, pentru ca apoi, prin art. 7 al.8 din Legea 511/2004 și art. 5 al.5 din Legea 379/2005, suspendarea să fie prelungită până la 31 decembrie 2006.
Prin urmare, dreptul reclamanților la plata primei de concediu a fost afectat de mai multe termene suspensive, fără ca plata să fie făcută. Conform dispozițiilor art.38 din Constituția României salariații au dreptul la protecția socială a muncii. Măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediu de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții egale precum și alte situații specifice.
Instanța a reținut că reglementarea concediului de odihnă plătit și alte situații specifice a fost menționată prin legea de revizuire a Constituției nr.375/2003, iar conform art.49 alin.2, restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și să fie aplicată nediscriminatoriu.
Mai mult, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fă lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamanților la indemnizația de concediu este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată și este protejat prin acest act normativ.
Potrivit art.1082 Cod civil, pârâta va fi obligată la plata de daune interese echivalente cu actualizarea sumelor cu rata inflației până la data plății efective.
În consecință, în baza art. 35 al.2 din Legea 188/ 1999 instanța a admis acțiunea formulată de reclamanții împotriva pârâtelor Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C-S și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și au fost obligate să plătească reclamanților primele de concediu pe anii 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărârii, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii, deoarece, în pronunțare a ignorat dispozițiile Decretului nr.167/1958 (art.1 alin.2) care reglementează prescripția dreptului la acțiune. De asemenea, dreptul la acțiunea al reclamanților pentru anii 2001-2003 s-a prescris, astfel încât admiterea plății primei de concediu pentru acești ani este dată cu încălcarea legii. Instanța de fond a reținut eronat faptul că atât timp cât dispozițiile legale sunt suspendate este suspendat și dreptul la acțiune. Reclamanții nu au fost împiedicați în exercitarea dreptului la acțiune prin suspendarea dreptului la prima de concediu, aceasta nefiind una din cauzele limitative de suspendare sau întrerupere a prescripției reglementată de Decretul nr.167/1958.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății deoarece nu a avut în vedere faptul că prin legile bugetului de stat aferente anilor 2001-2006 dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost suspendate.
Suspendarea unei dispoziții printr-un act normativ împiedică producerea de efecte juridice până la încetarea cauzei de suspendare. Dispoziția prevăzută de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată prin legi succesive, fără întrerupere,până la 31.12.2006.
Potrivit dispozițiilor art.64 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării.
Având în vedere aceste prevederi legale, prin acte normative succesive au fost suspendate dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată cu modificările și completările ulterioare, referitoare la prima de concediu. Suspendarea acestor dispoziții legale a fost dispusă în acte normative de același nivel cu Legea nr.188/1999.
De asemenea, potrivit art.3 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2001-2006 gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001-2003, Curtea observă că reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata primelor de concediu aferente anilor 2001-2005, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
Or, potrivit art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, "dacă dreptul este sub condiție suspensivăsau cu termen suspensiv,prescripția începe să curgă de la data cînds-a împlinit condiția saua expirat termenul."
În raport cu această reglementare, dreptul la acțiune al reclamantului la plata primelor de concediu nu s-a născut decât după încetarea suspendării exercițiului acestui drept, astfel încât excepția prescripției, invocată de recurent, nu este fondată.
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, cu privire la acordarea primelor de concediu, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamantului - funcționar public - la primele de concediu aferente anilor 2001-2005, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare,-prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este dreptul la prima de concediu, în prezent a cauză - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului reclamanților la prima de concediu nu se referă la " eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,- suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
De asemenea, Curtea reține și că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentînd o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."
Deși decizia nr. 77/5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la data pronunțării prezentei hotărâri, instanța reține că dispozitivul acesteia a fost adus la cunoștință publică prin publicarea sa pe site-ul Internet al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, Curtea reține că după pronunțarea hotărârii recurate, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 877 din 20 decembrie 2007.
Conform art. 2 alin. 1 din această Ordonanță de Urgență, "personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în 3 tranșe, după cum urmează:
a) în luna martie - pentru anii 2001 și 2002;
b) în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004;
c) în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006."
Având în vedere acest normativ, care confirmă interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul existenței dreptului funcționarilor publici la plata primelor de concediu eferente anilor 2001-2006 - ținând seama de interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la efectele actelor normative de suspendare a unor dispoziții legale care prevedeau acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici - Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata primelor de concediu.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, urmând a respinge ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă, recursul formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 539/28.11.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 539/28.11.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red..-16.04.2008
Tehnored. /2 ex./16.04.2008
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Răzvan Pătru, Alexandru Cristian
