Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3230/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 3230

Ședința publică de la 02 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu

JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ împotriva sentinței numărul 193 din 06 martie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat escu pentru intimații reclamanți, lipsind recurenta pârâtă DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, și este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

S-a referit că intimații reclamanți nu au depus întâmpinare.

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

Deliberând,

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 193 din 06 martie 2009, Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a dmis acțiunea formulată de reclamanții, și a obligat pârâta Direcția Județeană de Statistică la plata diferențelor de salarii cuvenite reclamanților pe perioada 12.12.2006 - 1.04.2008, actualizate în funcție de rata inflației, respectiv 5865 lei către, 3489 lei către, 6531 lei către, 3582 lei către, 3581 lei către, 3195 lei către, 3104 lei către, 2975 lei către, 3294 lei către precum și la plata sumei de 1001,70 lei cheltuieli de judecată.

În motivare s-a reținut că prin sentința nr. 542/2007 a Tribunalului O l t, s-au admis cererile reclamanților, au fost anulate deciziile de numire in funcție și deciziile ulterioare privind salarizarea acestora, pârâta fiind obligată să emită noi decizii de numire pentru funcțiile publice și noi decizii de salarizare, fiind obligată să efectueze modificările corespunzătoare in carnetele de muncă și să plătească reclamanților diferențele de salarii cuvenite până la data de l2.l2.2006, când au fost înregistrate cererile reclamanților, fiind stabilite și sumele cuvenite fiecărui salariat.

Modificările în carnetul de muncă, conform sentinței, s-au efectuat la data de 1.04.2008, însă pentru perioada cuprinsă între 12.12.2006 și data modificării lor nu s-au acordat diferențele salariale, motiv pentru care se va admite acțiunea și se va dispune obligarea pârâtei la plata acestora în cuantumul stabilit în raportul de expertiză.

S-a apreciat că a fost necesar a se proceda astfel, având în vedere că se regăsesc argumentele avute in vedere de instanța judecătorească la pronunțarea sentinței 542/2007, salariile trebuind să fie in concordanță cu încadrările dispuse prin hotărâre.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 02.04.2009 pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ O, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivare s-a reținut că instanța de fond a reținut în mod greșit culpa procesuală a O, iar sentința civilă 542/2007 a fost executată voluntar dar pentru sumele cerute prin acțiunea de față nu există temei legal.

În consecință, s-a solicitat instanței să micșoreze cuantumul onorariului de avocat conform art.274 alin.3 Cod pr.civilă.

S-a mai apreciat că a fost greșit respinsă excepția netimbrării cererii, deoarece art.15 lit.a din Legea 146/1997 se referă la acțiunile ce privesc drepturi ce decurg din raporturi de muncă, nu din cel de serviciu.

În drept au fost invocate dispozițiile art.3041Cod pr.civilă.

La dosar au fost depuse chitanța nnr.96/30.06.2009 și bon fiscal.

Analizând cauza, Curtea apreciază recursul nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința nr.542 din 19 septembrie 2007 Tribunalului Olta fost obligată pârâta Direcția Județeană de Statistică O să emită reclamanților noi decizii de numire pentru funcțiile publice și noi decizii de salarizare în concordanță cu încadrările dispuse prin hotărâre, precum și să efectueze modificările corespunzătoare în carnetele de muncă și să plătească reclamanților diferențele de salarii cuvenite pentru perioada 12.12.2003 - 12.12.2006.

În cauza de față, reclamanții au solicitat plata acelorași drepturi și în continuare, până la data efectuării respectivelor modificări în carnetele de muncă, instanța de fond apreciind că se mențin considerentele de admisibilitate a cererii avute în vedere în sentința nr.542 din 19 septembrie 2007 Tribunalului O l

Prin primul motiv de recurs, pârâta arată că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, neavând o culpă procesuală, deoarece prima sentință a executat-o voluntar, iar pentru sumele necuprinse în respectiva hotărâre nu avea temei legal de plată.

Curtea constată că pârâta recurentă se află în eroare cu privire la obiectul cauzei de față.

Acțiunea promovată de reclamanți nu are ca temei neexecutarea sentinței nr.542/2007 a Tribunalului O l t, ci are un obiect distinct, respectiv plata sumelor de bani cuvenite pentru perioada 12.12.2006 - 01.04.2008.

Existența unei hotărâri referitoare la perioada anterioară celei cuprinse în acțiunea de față reprezintă doar un argument în susținerea admisibilității cererii, și nu temeiul acesteia.

Legea instituie o prezumție a culpei procesuale a părții care cade în pretenții - art.274 Cod pr.civilă - și instituie o singură excepție de la aceasta, respectiv situația pârâtului care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamanților.

Nu numai că pârâta nu a recunoscut pretențiile reclamanților, dar, prin întâmpinarea depusă la dosar la 04.12.2008, a solicitat chiar respingerea acțiunii reclamanților.

În consecință, instanța de fond făcut corect aplicarea dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, obligând partea ce căzut în pretenții, O la plata cheltuielilor de judecată.

Cât privește argumentul referitor la culpa reprezentantului reclamanților care nu solicitat de la început toată suma, acesta este nefondat, deoarece, pe de o parte legea nu împiedică părțile să formuleze acțiuni separat pentru perioade de timp diferite, iar pe de altă parte aceste sume de bani nu puteau fi solicitate anticipat, pentru o activitate ce urma să fie desfășurată în viitor.

Ultimul motiv de recurs referitor la greșita respingere de către instanța de fond a excepției netimbrării, este de asemenea neîntemeiat.

Curtea apreciază că acțiunile având ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarului public nu se timbrează, întrucât dispozițiile art.15 alin.1 lit.a din Legea 146/1997 prevăd că sunt scutite de taxa de timbru acțiunile și cererile, inclusiv căile de atac referitoare, printre altele, la drepturi ce decurg din raporturi de muncă.

În speța de față, raportul de serviciu al funcționarului public este asimilabil raportului de muncă, pentru care legiuitorul a instituit norma netimbrării cererii.

Având în vedere prevederile art.312 Cod pr.civilă, recursul formulat se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ împotriva sentinței numărul 193 din 06 martie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. -

Ex.2/LF/17.07.2009

Jud. fond MCE.

Președinte:Teodora Bănescu
Judecători:Teodora Bănescu, Doina Ungureanu, Sanda Lungu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3230/2009. Curtea de Apel Craiova