Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 325/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- -CA
DECIZIA NR. 325/CA/2009-
Ședința publică din 28 MAI 2009
PREȘEDINTE: Boța Marilena
JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenții reclamanții, G, și recurenții intervenienți, ȘItoți cu domiciliul ales în O,-, judetul B, în contradictoriu cu intimații pârâțiiMINISTERUL JUSTIȚIEIcu sediul în B,-, sector 5 șiCURTEA DE APEL ORADEAcu sediul în O, - -, nr.10, județul B, împotriva sentinței nr. 311/4.07.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect drepturi salariale funcționari publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la primul termen de judecată, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 325/2008 Tribunalul Bihora respins acțiunea formulată de reclamanții, G și toți cu domiciliul ales în O,-, județul B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de APEL ORADEA cu sediul în O,- județul
A respins cererile de intervenție formulate de intervenienții, ȘI toți cu domiciliile alese în O, - -, nr.10, județul
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții și intervenienții au solicitată plata sporului de fidelitate, majorarea salariului de bază cu 7%, acordarea asistenței medicale, medicamente gratuite și proteze gratuite, începând cu data de 01.01.2005 și în continuare, decontarea integrală a contravalorii transportului în perioada concediului de odihnă pentru anii 2005 și 2006, stabilirea și plata indemnizației pentru concediul de odihnă de 30 de zile lucrătoare, asimilarea la vechimea în specialitate a perioadei lucrate în același domeniu în alte unități, salariul de merit să fie în procent de până la 20% aplicat la salariul de bază pentru 25% din numărul de posturi prevăzute în statul de funcții aferente funcționarilor publici și indemnizația egală cu 3 salarii de bază de încadrare lunare brute în virtutea principiului egalității în drepturi și în considerarea că tot personalul care își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor judecătorești să beneficieze de aceleași drepturi, fiind încadrați în funcții publice la Tribunalul Bihor și Curtea de APEL ORADEA.
Instanța a constatat că, drepturile salariale cuvenite funcționarilor publici pe anii 2005, 2006 și 2007, perioadă pentru care reclamanții au formulat pretenții, sunt reglementate de OUG92/2004, OG2/2006 și respectiv OG6/2007.
Potrivit dispozițiilor art.40 din OUG92/2004, reluate de art.42 din OG2/2006 și art.41 din OG6/2007: "Funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea".
Totodată, art.41 din OUG92/2004, art.44 din OG2/2006 și art.48 din OG6/2007, prevăd că, aceste acte normative se completează cu prevederile Legii 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
În consecință, în temeiul dispozițiilor OUG92/2004, OG2/2006 și OG6/2007, care se aplică cu prioritate în materia salarizării funcționarilor publici, reclamanții beneficiază de drepturile salariale prevăzute de aceste ordonanțe și de Legea 188/1999, precum și de cele cuprinse în actele normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Nu pot beneficia de drepturile salariale prevăzute de actele normative speciale pentru anumite categorii de personal, cum ar fi magistrații sau personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, deoarece norma pe care reclamanții își întemeiază acțiunea face trimitere la sporuri sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică instituției publice în care funcționarul își desfășoară activitatea, deci la drepturi specifice acelei instituții publice, de care ar beneficia întregul personal al instituției în considerarea domeniului de activitatea
Actele normative care reglementează drepturile unei anumite categorii de personal din cadrul instituției nu îndeplinesc cerința de a constitui "legislație specifică autorității sau instituției publice", aplicându-se numai categoriei de personal expres prevăzute și nu întregului personal al instituției.
Pe de altă parte, ordonanțele care reglementează salarizarea funcționarilor publici au prevăzut completarea cu dispozițiile actelor normative speciale care stabilesc drepturile salariale pentru personalul bugetar și nu completarea cu actele normative care reglementează drepturile salariale unei anumite categorii de personal.
Actele normative care prevăd drepturile salariale unor anumite categorii de personal nu pot fi extinse, în lipsa unei dispoziții exprese a legii, la alte categorii de personal din cadrul instituției.
Prin urmare, în calitate de funcționari publici, reclamanții nu pot beneficia de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de lege pentru celelalte categorii de personal din sistemul judiciar.
Finalitatea urmărită de legiuitor prin norma invocată de reclamanți nu poate fi aceea de echivalare a sistemului de salarizare prevăzut expres de acte normative distincte în funcție de categoriile de personal beneficiare, ci aceea ca, în funcție de locul de muncă în care își desfășoară activitatea, funcționarii publici să poată beneficia și de sporuri sau de alte drepturi salariale specifice acestora.
Celelalte drepturi solicitate de reclamanți, respectiv asimilarea vechimii în specialitate, decontarea transportului în perioada concediului de odihnă, asistență medicală, medicamente și proteze gratuită, pensie de serviciu, nu intră în categoria sporurilor sau altor drepturi salariale, deci nu pot fi pretinse în temeiul art.40 din OUG92/2004, art.42 din OG2/2006 și art.41 din OG6/2007, deoarece normele invocate de reclamanți reglementează doar sporurile sau alte drepturi salariale.
Pentru considerentele arătate, instanța va respinge acțiunea reclamanților și cererile de intervenție, ca fiind neîntemeiate, aspecte care au făcut și obiectul dosarului 2322/- a tribunalului Bihor unde s-a respins acțiunea reclamanților și intervenienților, soluție menținută de Curtea de APEL ORADEA prin respingerea recursului, conform dec.nr.352/CA/2007 -
Împotriva acestei sentințe,în termenul legal au formulat recurs recurenții, (), G, în calitate de reclamanți și, ȘI,în calitate de intervenienți, solicitând casarea sentinței și admiterea acțiunii și a cererilor de intervenție astfel cum au fost formulate și precizate.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică, nelegală și discriminatorie, întrucât prin art. 6 alin. 2 din Codul Muncii, s-a consacrat principiul conform căruia toți salariații, pentru muncă egală și pregătire profesională egală, trebuie să fie retribuiți în mod egal, principiu conform cu art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. De asemenea, art. 1 alin. 2 din Legea 137/2000 a stabilit principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Recurenții au mai invocat în susținerea recursului lor prevederile art. 40 din OUG 92/2004, potrivit cărora Funcționarii publici beneficiază de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, dispoziții cuprinse și în art. 42 din OG 2/2006 și art. 41 din OG 6/2007.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Intimatul Ministerul justiției și Libertăților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În apărare, intimatul a arătat că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 818/03.07.2008, s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din Legea 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Pe fondul cauzei, intimatul a precizat că art. 41 din OG 6/2007 reprezintă o dispoziție complementară și nu se referă la drepturi cu caracter general și principal, ci se referă la unele drepturi specifice unor anumite domenii de activitate de care beneficiază persoanele care se încadrează în aceste domenii.
Actele normative speciale care reglementează organizarea și funcționarea unei anumite instituții prevăd expres categoriile de beneficiari, printre aceștia putând fi și funcționari publici, însă drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete, care sunt prevăzute numai pentru ceștia, nu se pot acorda, prin extindere, și altor categorii de personal.
Finalitatea urmărită de legiuitor prin dispozițiile invocate de reclamanți drept temei al pretențiilor deduse judecății nu poate fi echivalarea sistemelor de salarizare prevăzute de lege pentru celelalte categorii de personal din sistemul judiciar cu cel al funcționarilor publici.
De altfel, referitor la sensul art. 41 din OG 6/2007, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, stabilind prin Decizia nr. 23/12.05.2008, că "funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul acestora".
Examinând recursul declarat, raportat la motivele de recurs invocate, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Reclamanții din cauza de față pretind acordarea unor drepturi prevăzute de OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției și de Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și invocă în acest sens prevederile art. 40 din OUG 92/2004, în conformitate cu carefuncționarii publici beneficiază de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în careîși desfășoară activitatea, dispoziții cuprinse și în art. 42 din OG 2/2006 și în art. 41 din OG 6/2007.
Or, prin Decizia nr. 23/12.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial din 30.12.2008, în soluționarea recursului în interesul legii, aceste din urmă dispoziții legale invocate de recurenți au fost interpretate în sensul căFuncționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea.
În motivarea deciziei, instanța supremă a arătat că voința legiuitorului a fost aceea de a stabili în cadrul puterii judecătorești sisteme de salarizare pe categorii de personal, unul pentru magistrați și altul pentru personalul auxiliar de specialitate, funcționarii publici și personalul contractual fiind retribuit în baza unor acte normative care se aplică, în general, în toate domeniile de activitate unde este încadrat un astfel de personal.
Totodată, chiar dacă până în prezent nu a fost adoptată o lege a sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici este evidentă intenția legiuitorului de a salariza după aceleași criterii această categorie de personal, indiferent de autoritatea, instituția publică sau unitatea bugetară în care își desfășoară activitatea.
Pentru ca sporurile sau alte drepturi salariale să fie specifice unei autorități sau instituții publice, trebuie ca aceste drepturi să fie acordate numai personalului autorității respective și de ele să beneficieze întregul personal.
Drept urmare, actele normative care reglementează salarizarea doar a unei anumite categorii de personal, cum a r fi magistrații sau personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, nu îndeplinesc cerința de a constitui o "legislație specifică autorității sau instituției publice"în care funcționarii publici își desfășoară activitatea.
Aceste acte normative fiind de strictă interpretare, dispozițiile lor sunt aplicabile numai categoriei de personal la acre se referă și nu întregului personal, astfel încât, în lipsa unei prevederi exprese, nu pot fi extinse și la alte categorii de personal din cadrul autorității sau instituției publice.
Pe de altă parte, marea majoritate a sporurilor și altor drepturi salariale acordate magistraților sau personalului auxiliar de specialitate sunt prevăzute și de legislația care reglementează salarizarea funcționarilor publici, astfel încât ele nu mai pot fi acordate încă o dată acestei categorii de personal sau în procentele din salariul de bază specificate pentru magistrați ori personalul auxiliar.
Este de necontestat faptul că atribuțiile, condițiile de încadrare și specificul muncii personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor sunt total diferite de cele ale funcționarilor publici, astfel încât aceștia din urmă nu pot beneficia de aceleași sporuri sau drepturi salariale acordate în mod expres de lege numai unei anumite categorii de personal a puterii judecătorești.
Ca atare, prin articolul 40 din OUG 92/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea 76/2005, articolul 42 din OUG 2/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea 417/2006, și articolul 41 din OUG 6/2007 aprobată cu modificări și completări prin Legea 232/2007, legiuitorul nu a înțeles să completeze salarizarea funcționarilor publici cu drepturile salariale prevăzute de lege pentru o anumită categorie de personal din sistemul judiciar.
Prin urmare, având în vedere că, potrivit art. 329 alin. 3 paragraf final Cod procedură civilă, deciziile pronunțate în interul legii sunt obligatorii pentru instanțe, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se impune respingerea recursului ca nefondat.
Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanții, G, șirecurenții intervenienți, ȘItoți cu domiciliul ales în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâțiMINISTERUL JUSTIȚIEIcu sediul în B,-, sector 5 șiCURTEA DE APEL ORADEAcu sediul în O, - -, nr.10, județul B, împotriva sentinței nr. 311/4.07.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 28 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.M/18.06.2009
Jud fond
Dact./22.06.2009
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Marinescu Simona
