Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 326/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 326/CA

Ședința publică de la 25 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte

JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț

Judecător: I - -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurenții, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială.- Comuna, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) - recurs împotriva sentinței civile nr. 9/CA/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților, modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual al dosarului care este la al doilea termen de judecată și faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

După deliberare;

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 9/CA/12.01.2009 Tribunalul Vasluia respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții:, domiciliați în localitatea, comuna, jud. V în contradictoriu cu pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială comuna, cu sediul în comuna, jud.

În motivarea sentinței, reține instanța că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei, făcând, așadar, parte din cadrul administrației publice locale.

Astfel, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.

În conformitate cu art. 29 (devenit 31 în forma republicată în anul 2007) din Legea nr. 188/1999, republicată, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.

De asemenea, ei beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

Salarizarea acestei categorii de personal, din punctul de vedere al cadrului normativ a fost realizată în perioada de referință, adică perioada 2005-2009, prin următoarele acte normative.

Astfel, în anul 2005 salarizarea funcționarilor publici a fost realizată potrivit prevederilor OUG nr. 92/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, în anul 2006 salarizarea a fost stabilită prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Apoi, în anul 2007, salarizarea funcționarilor publici s-a realizat potrivit prevederilor nr.OG 6/2007, iar în anul 2008 s-a realizat potrivit prevederilor nr.OG 10/2008.

Nici o dispoziție a actelor normative speciale de salarizare ale funcționarilor publici menționate anterior nu prevăd acordarea indemnizației de dispozitiv pentru persoanele care au calitatea de funcționar public.

Indemnizația de dispozitiv este recunoscută de lege, în speță de Legea nr. 138/1999, doar în cazul unor categorii de funcționari publici cu statut special, categorii strict si limitativ prevăzute de lege, nicidecum în cazul funcționarilor publici din cadrul administrației publice locale, care sunt salarizați potrivit prevederilor legale mai sus arătate.

Potrivit prevederilor art. 1 și art. 13 coroborate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, invocate în acțiunea reclamanților, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili doar din cadrul, MI, și MJ, categorii strict și limitativ prevăzute de lege, beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.

Sunt, astfel, clar stabilite categoriile de funcționari publici care beneficiază de indemnizația în discuție, categorii printre care nu se regăsesc si reclamanții, funcționari publici în cadrul administrației publice locale,

Astfel, reclamanții, funcționari publici în cadrul aparatului de specialitatea al Primarului comunei, desfășurându-și activitatea în domeniul administrației publice, nu în structurile de ordine si siguranță publică la care se referă prevederile art. 11 al. 2 din nr.OUG 63/2003, dispoziții reluate în art. 13 din nr.OUG 30/2007, nefiind nici în subordinea, nici sub coordonarea MIRA, nu beneficiază de indemnizația de dispozitiv.

Prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 275/2002 s-au aprobat Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 138/1999.

În anul 2004, structura Ministerului d e Interne a suferit unele modificări în sensul în care acesta a devenit Ministerul Internelor si Administrației, prin comasarea sa cu Ministerul Administrației Publice. iar unele servicii ale internelor( pașapoartele, evidența informatizată a persoanei) au fost preluate în cadrul administrației locale.

În atare condiții, prin prevederile art. 17 al. 3 din nr.OUG 63/2003 privind organizarea Ministerului Administrației si Internelor, în vigoare la data emiterii Ordinului 275/2003, invocat de către reclamanți ca temei legal al acordării indemnizației de dispozitiv, se prevedea că personalul MIRA, adică personalul preluat din cadrul MAI, beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației si în limita bugetului adoptat. Adică, personalul fostului Minister de Interne, preluat în administrația locală urma să beneficieze în continuare, în virtutea principiului drepturilor câștigate, de indemnizația de dispozitiv de care beneficiase anterior, indemnizație specifică instituțiilor de apărare națională.

O prevedere similară regăsim și în prevederile art. 18 al. 3 din nr.OUG 30/2007, care precizează faptul că personalul MIRA preluat în condițiile arătate mai sus, beneficiază în continuare de drepturile dobândite anterior în cadrul instituțiilor din sistemul național de apărare si ordine publică și siguranță națională.

În aceste condiții au fost adoptate prevederile Ordinului nr. 496/2003, prin care au fost aduse modificări și completări la Ordinul. nr. 275/2002.

Astfel, prin Ordinul nr. 496/2003 se fac unele precizări privind aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, ca urmare a faptului că Ministerul Internelor si Ministerul Administrației Publice s-au reunit într-un singur minister.

Prin acest ordin, mai bine zis prin prevederile art. 9.2, invocate de către reclamant, care arată că indemnizația de dispozitiv se acordă si personalului civil din domeniul administrației publice, practic, în aplicarea prevederilor legale mai sus arătate, dar si a art. 17 al. 3 din nr.OUG 63/2003, indemnizația de dispozitiv se menține(se acordă) în cazul funcționarilor publici preluați în structurile administrației locale din structurile MAI. S-au avut în vedere funcționarii publici care-și desfășoară în cadrul unor servicii ale internelor preluate în administrația publică, tocmai pentru a se respecta principiul drepturilor câștigate.

Nu se poate reține punctul de vedere al reclamanților potrivit căruia prin prevederile art. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003, practic s-ar fi extins sfera de aplicare a indemnizației de dispozitiv tuturor funcționarilor publici care-și desfășoară activitatea în cadrul administrației locale, inclusiv funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei, deoarece printr-un ordin al ministrului nu se poate extinde sfera de aplicare a legii pe care acesta este chemat să o aplice, respectiv a Legii nr. 138/1999, iar adăugarea la lege nu este permisă a se realiza printr-un act administrativ prin care tocmai trebuia reglementată executarea acestei legi, avându-se în vedere și principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative. A considera contrariul s-ar recunoaște unui ordin al ministrului, nepublicat în Monitorul Oficial o forță juridică superioară legii și ordonanței de urgență.

De altfel, potrivit ierarhiei actelor normative prevăzute de prevederile art. 4 al. 3 din Legea nr. 24/2000, actele normative date de guvern se emit în limitele și potrivit normelor în a căror aplicare sunt emise. Astfel, ordinul la care fac referire reclamanții, nu poate completa legea cadru, respectiv Legea nr. 139/1999 și nu poate extinde sfera de aplicare a legii cadru.

Interpretarea dată de către reclamant este contrară dispozițiilor Legii nr. 138/1999 care prevede expres categoriile de personal care beneficiază de această indemnizație, funcționarii publici din aparatului de specialitate al primarului, adică funcționarii publici dintr-un organ al administrației publice locale, nefiind printre acestea.

În concluzie, funcționarilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 138/1999 și nici prevederile pct. 9.2 din Ordinul Mai nr. 275/2002, cu modificările si completările ulterioare, aduse prin Ordinul MAI nr. 496/2003, întrucât prin ordinul respectiv se fac unele precizări privind aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, ca urmare a faptului că Ministerul Internelor și Ministerul Administrației Publice s-au reunit într-un singur minister. Aceștia beneficiază de drepturile salariale si prevăzute de legislația privind salarizarea funcționarilor publici, care nu prevede acordarea indemnizației de dispozitiv si pentru această categorie de funcționari publici.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții.

Susțin recurenții că și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile imperative ale art. 1, 13 și 47 din Legea nr. 138/1999, art. 9 pct. 2 din Ordinul nr. 496/2003 privind modificarea ordinului nr. 273/2002 și art. 1 alin. 2 lit. "e" din nr.OG 137/2000 republicată și în baza acelorași acte normative, prin hotărâri judecătorești, funcționari publici din administrația locală din județ primesc sporul de dispozitiv. Aplicarea acestui spor doar personalului administrației publice centrale ar fi inechitabilă și discriminatorie, lipsind de sistemul financiar tocmai categoriile de personal care se confruntă direct cu problemele de pe plan local.

Se conturează astfel o discriminare, constând într-o diferențiere de tratament fără justificare obiectivă și rezonabilă, atrăgând incidența art. 14 al Comisiei Europene a Drepturilor Omului.

Mai arată recurenții că actele normative invocate ca temei de drept nu disting asupra administrației, după cum este centrală sau locală, că instanța trebuia să țină seama de faptul că pârâta este o autoritate administrativă autonomă nesubordonată, iar prin acordarea sporului prev. de Ordinul nr. 496/2003 nu se încalcă vreo prevedere legală, ci se asigură egalitatea de tratament.

Sporul de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda sau nu funcționarilor publici, iar plata acestei indemnizații nu încalcă prev. art. 2 alin. 1 din Legea nr. 215/2001.

Depunând întâmpinare, unitatea administrativ teritorială comunei prin primar a arătat că apreciază ca legitimă solicitarea recurenților.

Analizând lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.

Recurenții sunt funcționari publici în aparatul de specialitate ale primarului, având raporturi de serviciu conform Legii nr. 188/1999.

Reclamanții funcționari publici în aparatul de specialitate al Primarului comunei, au solicitat acordarea indemnizației de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea 138/1999 coroborat cu prevederile p. 9.2 și p. 31.1 din Ordinul nr. 496/2003, în cuantum de 25% din salariul de bază.

Potrivit art. 13 din Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".

Prin nr.OUG 63/2003 s-au comasat Ministerul Administrației Publice și Ministerul d e Interne, luând ființă Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în prezent Ministerul Administrației și Internelor.

Din interpretarea dispozițiilor legale ce reglementează plata acestei indemnizații și având în vedere însăși rațiunea legiuitorului la momentul creării normei, rezultă că de aceasta beneficiază doar personalul civil din cadrul instituțiilor prevăzute în art. 1 din Legea 138/1999, astfel precum corect a apreciat și instanța de fond, iar extinderea sferei de aplicare și altor categorii de salariați civili nu poate fi justificată doar de comasarea instituită prin nr.OUG 63/2003.

Indemnizația de dispozitiv a fost acordată în considerarea specificului activității categoriilor de personal prevăzute în art. 1 din Legea 138/1999, în timp ce activitatea desfășurată de salariații consiliilor locale nu se încadrează în acest specific.

Raportat la aspectele reținute, Curtea apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, urmând să respingă recursul conform art. 312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul promovat de reclamanții, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna, împotriva sentinței civile nr. 9/CA din 12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.05.2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Iulia

- --- - - - I--

Grefier,

-

Red. -

18.06.2009

Tehnored.

23.06.2009/2 ex.

Tribunalul Vaslui: -

Președinte:Violeta Elena Pinte
Judecători:Violeta Elena Pinte, Leocadia Roșculeț, Iulia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 326/2009. Curtea de Apel Iasi