Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3281/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3281
Ședința publică de la 08 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ împotriva sentinței nr.468 din 02 martie 2009, pronunțată de Tribunalul DOLJ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurentul reclamant - și consilier juridic pentru recurentul pârât ITM
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile au fost declarate în termen legal și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurentul reclamant - pune concluzii de admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței pronunțată de Tribunalul DOLJ în sensul acordării celor două sporuri și în continuare până la modificarea sau încetarea raporturilor de serviciu cu pârât, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea recursului reclamantului pentru motivele din întâmpinarea depusă la dosar.
Avocat pentru recurentul reclamant - asupra recursului declara de pârât pune concluzii de respingere.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr. 468 din 02 martie 2009, Tribunalul DOLJaa dmis în parte acțiunea formulată de reclamantul - și a obligat pârâtul Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă D, să acorde reclamantului suplimentul corespunzător postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de câte 25 % din salariul de bază pentru fiecare supliment pe perioada 07.11.2008 - 02.03.2009, data pronunțării hotărârii, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea sentinței s-a reținut că art.29 din Legea nr.188/1999 inițială, devenit ulterior art.31, a fost modificat și completat în sensul că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul gradului.
Aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005, prin art.44 din nr.OUG92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005; pentru anul 2006, prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
S-a apreciat că în perioada suspendării nu curge termenul general de prescripție de trei ani prevăzut de Decretul 167/1958.
Pentru anii 2007 și 2008, această suspendare nu a mai fost menținută, însă nu au fost achitate cele două sporuri ale salariului funcționarului public, așa cum stipulează prevederile legale invocate.
Potrivit dispozițiilor art. 37 alin.3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținută în vigoare și pentru anul 2008 prin nr.OG9/2008, se menționează expres: " funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariul efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută."
S-a reținut că suspendarea contravine și dispozițiilor art.18, art.38 și art.39 alin.1 lit. d din Legea nr.53/2003, care prevăd în mod imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, iar dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de a efectua plata.
Dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție.
Potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Reclamantul a solicitat și actualizarea sumelor de primit în raport de inflație, cerere care a fost admisă de prima instanță apreciindu-se că aplicarea principiul nominalismului monetar, consacrat de Codul Civil, ar face inaplicabile cel puțin alte două principii de drept, respectiv, cel al echității și îmbogățirii fără justa cauză.
Instanța de fond a apreciat că prin aplicarea ratei inflației, se acordă aceeași valoare exprimată într-un număr mai mare de unități monetare.
Cu privire la cererea reclamantului privind acordarea sporurilor și pe viitor prima instanță a reținut că acest capăt de cerere este prematur a fi analizat, dreptul reclamantului nefiind actual cât timp prejudiciul cărui acoperire se solicită este incert atât în ceea ce privește producerea dar și în ceea ce privește cuantumul acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul - și pârâtul ITM D, criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamant ul a arătat în motivele de recurs formulate, că sentința recurată deși a reținut în mod corect starea de fapt și dispozițiile legale în materie a admis în parte acțiunea și a acordat sporurile solicitate numai până la data pronunțării hotărârii recurate, fără să le acorde și în continuare așa cum a solicita nefiind motivată respingerea acestui capăt de cerere.
A solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul acordării sporurilor solicitate și în continuare pe durata menținerii raporturilor de serviciu cu intimat și a legislației în vigoare.
Pârâtul prin motivele de recurs a susținut că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului pârâtul a susținut că reclamantul nu justifică nici un temei de drept pentru acordarea suplimentelor în cuantum de 25%.
Examinând recursul formulat de pârât, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului din acțiune privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamantul nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Recursul reclamantului va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului, va admite recursul formulat de pârâtul ITM și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței nr.468 din 02 martie 2009, pronunțată de Tribunalul DOLJ în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ D împotriva aceleiași sentințe și modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.-
Tehnored SI 2 ex.24.07.2009
Jud fond AGE.
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
