Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 332/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 332/CA/2008
Ședința public de la 24 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
Judector: - -
Judector: - -
Grefier: - - -
Pe rol se afl judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN "" H și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva sentinței civile nr. 1375/.09.2007 pronunțat de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint consilier juridic, cu delegație în reprezentarea recurentului pârât Inspectoratul de Jandarmi Județean "" H (fila 22), lipsind celelalte prți.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier ul de ședinț, care învedereaz instanței c recursurile sunt motivate, recurentul pârât MIRA solicit judecarea cauzei în lips și DGFP H, pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, depune prin serviciul registratur la data de 20.03.2008 întâmpinare, prin care solicit și judecarea cauzei în lips.
Instanța comunic cu reprezentantul recurentului pârât un exemplar al întâmpinrii DGFP
Consilier juridic învedereaz instanței c are cunoștinț de conținutul întâmpinrii și nu solicit termen pentru studiu. Arat c nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța, în deliberare faț de actele și lucrrile dosarului și având în vedere cererile de judecare în lips formulate de prți conform art. 242 alin 2 Cod procedur civil, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în susținerea recursului formulat de ctre Inspectoratul de Jandarmi Județean ""
Consilier juridic, având cuvântul pe fond, solicit instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat cu consecința respingerii acțiunii intimaților reclamanți și conform motivelor invocate în scris. Solicit instanței s aib în vedere dispozițiile Deciziei nr. 55/04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și faptul c prevederile art. 10 din Legea nr. 80/1995 au fost abrogate. Asupra recursului MIRA, solicit instanței admiterea acestuia. Fr cheltuieli de judecat.
Instanța, faț de lucrrile dosarului și cele expuse de reprezentantul recurentului pârât, las cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor în contencios de faț:
Prin cererea adresat instanței și înregistrat la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- reclamanții, și au chemat în judecat pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Jandarmi Județean solicitând obligarea acestora la restituirea impozitului calculat ilegal suplimentar pe venitul din salarii începând cu luna martie a anului 2004-data acordrii însemnelor onorifice "Meritul Militar" și "În Serviciul Armatei" și pân la trecerea lor în rezerv, actualizat cu indicele de inflație calculat pân la plata efectiv.
În motivarea cererii, au artat c au dreptul la reducerea de impozit solicitat în conformitate cu prevederile art.10 Legii 80/1995și art.23 al.3 din Legea nr.550/2004.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la virarea sumelor necesare achitrii acestor drepturi, întrucât este cel care rspunde de elaborarea proiectelor de rectificare a bugetului.
Prin sentința civil nr.1375/CA/2007, Tribunalul Hunedoaraa admis în parte acțiunea reclamanților și au fost obligați pârâții s restituie acestora sumele reținute cu titlu de impozit pe venit, începând cu data introducerii acțiunii pentru perioada solicitat pân la zi, conform cotei procentuale de reducere impozitului prevzut de Legea nr.80/1995, în raport cu clasa acordat prin distincțiile "Meritul Militar" și "În Serviciul Armatei", actualizate cu coeficientul de inflație pân la data plții.
A fost respins cerere de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotrî astfel, tribunalul a reținut c reducerea de impozit pe venit a fost prevzut de art.10 din Legea 80/1995, dispoziții care au fost abrogate prin art.85 alin.1 din OG 7/2001, dar acest act normativ a fost ulterior respins de Legea 206/2002, astfel c începând cu 24.04.2002 au reintrat în vigoare dispozițiile art.10 din Legea 85/2001.
Au fost admise numai pretențiile aferente perioadei de 3 ani anterioare datei introducerii acțiunii, faț de dispozițiile art.1 alin.1 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctiv.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Jandarmi Județean H susținând c hotrârea instanței de fond este nelegal și netemeinic întrucât instanța de fond a apreciat greșit c art.10 din Legea nr.80/1995 a reintrat în vigoare odat cu Legea nr.206/2002,în același sens pronunțându-se Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.55/2007 asupra unui recurs în interesul legii..Ministerul susține în subsidiar c ar trebui admis cererea de chemare în garanție fiind îndeplinite cerințele art.60 pr. civ. Ministerul Finanțelor Publice având în temeiul /2007atribuții în gestionarea bugetului.
Analizând sentința atacat prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține urmtoarele:
Pe fondul dreptului dedus judecții, Curtea constat c prin sentința atacat s-a fcut o greșit aplicare și interpretare a legii, apreciindu-se greșit c art.10 din Legea nr.80/1995 a reintrat în vigoare odat cu Legea nr.206/2002.
Prin articolul 10 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare s-a prevzut c beneficiaz de o reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% și respectiv 50% cadrele militare în activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a și clasa
Prin art.86 din OG nr.73/27.08.1999 privind impozitul pe venit, publicat în Of. 419/31.08.1999 au fost abrogate prevederile art.10 din Legea 80/1995 referitoare la reducerea impozitului pe venit.
Ulterior, prevederile OG nr.73/1999 au fost abrogate prin dispozițiile art.85 din OG nr.7/2001 privind impozitul pe venit, în vigoare din 01.01.2002 (ordonanța a fost publicat în Of.nr.435/3.08.2001).
La rândul su OG 7/2001 a fost în vigoare pân la abrogarea sa odat cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal la 1 ianuarie 2004.
De esența soluționrii acestui litigiu este împrejurarea c în nici una din reglementrile ulterioare Legii 80/1995 nu a mai fost inclus facilitatea reducerii impozitului pe venit prevzut la art.10 din aceast lege.
Într-adevr, conform art.62 din Legea nr.24/2000 modificat privind normele de tehnic legislativ pentru elaborarea actelor normative:
" (1)Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementri de același nivel sau de nivel superior trebuie abrogate. Abrogarea poate fi total sau parțial.
(3)Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior s se repun în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din Ordonanțele Guvernului care au prevzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de ctre Parlament".
Dar, în speț art.10 din Legea 80/1995 a fost abrogat de dispozițiile art.86 din OG 73/1999, iar aceast din urm ordonanț de reglementare a impozitului pe venit a fost la rândul su abrogat de noul act normativ care reglementeaz acest tip de impozit, anume OG 7/2001.
În aceste condiții, nu mai are nici o relevanț juridic faptul c la data de 24 aprilie 2002, prin Legea nr.206/2002, a fost respins OG 73/1999, întrucât aceast din urm ordonanț fusese deja abrogat expres și înlocuit de noua reglementare a impozitului pe venit, în acord cu prevederile art.62 alin.1 din Legea 24/2000, așa încât proiectul de lege rmsese fr obiect.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.55/2007 într-un recurs în interesul legii, decizie obligatorie în conformitate cu prevederile art.329 al.3 parte final pr. civ. în ce privește dezlegarea dat problemelor de drept. Prin Decizia nr. 55, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit c art.10 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, potrivit cruia cadrele militare în activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a și I beneficiaz de reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% și, respectiv, 50%, a fost abrogat, cu caracter definitiv, prin nr.OG73/1999 privind impozitul pe venit.
Cum Legea nr. 550/2004 nu instituie alte facilitți decât cele prevzute de art.10 din Legea 80/1995 înseamn c reclamanții nu au dreptul la un impozit diminuat, textul legal care instituia un asemenea drept fiind abrogat.
În consecinț, constatând interpretarea greșit a legii de ctre instanța de fond, în baza art.304 pct.9, 312 Cod procedur civil, Curtea va admite recursurile declarate de pârâți în cauz și va modifica hotrârea atacat în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamanților, iar ca o consecinț a respingerii acțiunii principale, se va pstra respins și cererea de chemare în garanție formulat în cauz.
Va fi menținut hotrârea instanței de fond numai în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de chemare în garanție.
Cheltuieli de judecat nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Județean "" H și pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței nr. 1375/CA/2007 pronunțat de Tribunalul Hunedoara și în consecinț:
Modific hotrârea atacat în sensul c respinge acțiunea formulat de reclamanții, și împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul de Jandarmi Județean "" H și pstreaz respins cererea de chemare în garanție formulat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP
Fr cheltuieli de judecat.
IREVOCABIL.
Pronunțat în ședința public din 24.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- - -
Red.
Tehnored. /2 ex/03.04.2008
Jud. fond:,
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Elisabeta Lazăr, Gabriela Costinaș