Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 333/2008. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-- 30.06.2008

SENTINȚA CIVILĂ NR. 333

Ședința publică din 26 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.

La apelul nominal se prezintă pentru reclamanta lipsă avocat, consilier juridic în reprezentarea pârâților și - președintele intervenientului Consiliul Teritorial al Corpului Național al Polițiștilor din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică 1 exemplar din punctul de vedere al pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative reprezentat prin Direcția Generală Juridică B, cu privire la cererea de intervenție accesoria în interesul reclamantului formulată de Consiliul Teritorial al Corpului Național al Polițiștilor din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, care se comunică reprezentantului reclamantei.

Instanța pune în discuția părților conexarea dosarului nr- la prezentul dosar și acordă cuvântul părților.

Reprezentantul reclamantei solicită respingerea cererii de conexare ca nefiind identitate de părți și obiect.

Reprezentantul pârâților solicită admiterea cererii de conexare.

Reprezentantul intervenientului achiesează la concluziile reprezentantului reclamantei.

Instanța respinge cererea de conexare cu motivația că nu există identitate de părți și obiect.

Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în fond părților.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, admiterea cererii de intervenție formulată în cauză, cu cheltuieli de judecată, depune concluzii scrise.

Reprezentantul pârâților solicită respingerea plângerii și depune la dosar practica

Reprezentantul intervenientului achiesează la cele solicitate de reprezentantul reclamantei.

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr-- 30.06.2008, reclamanta a chemat în judecată Comisia de Jurisdicție a Imputaților din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative (I:R:), solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună pe cale de excepție a nelegalității anularea ca nelegale a Hotărârii nr. 58 pronunțată în data de 30.05.2008 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul din dosarul nr. - și decizia de imputare nr. -/24.01.2008 e misă de exonerarea sa de la plata sumei de 77.663 lei imputate în baza deciziei de imputare și restituirea sumelor reținute de, suspendarea executării deciziei de imputare nr. -/24.01.2008 emisă de până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în baza art. 14,15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În motivarea acțiunii se arată următoarele:

Reclamanta în calitate de polițist de frontieră funcționar public civil a fost sancționată prin Decizia de nr. 307.053/24.01.2008 emisă de în temeiul nr.OG 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Deși a contestat decizia de impunere la organele competente ale plângerile și contestațiile sale au fost respinse în mod netemeinic și nelegal.

Invocă în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepția nelegalității Hotărârii nr. 58 pronunțată în data de 30.05.2008 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul și a nelegalității Deciziei de nr. 307.053/24.01.2008 emisă de I,

Arată că cele două ac te atacate Hotărârea nr. 58 din data de 30.05.2008 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul și Decizia de imputare 307.053/24.01.2008 emisă de au fost pronunțate, respectiv emise în baza unor reglementări care nu se aplică polițiștilor de frontieră, fiind nelegale în întregime.

Potrivit prevederilor a 6 legi și acte normative, polițiștii de frontieră nu sunt militari ci fac parte din categoria personalului civil - în speță funcționari publici. Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 reglementează exclusiv răspunderea materială a militarilor și nu reglementează răspunderea personalului civil din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Consideră că în cazul de față prevederile nr.OG 121/1998 au fost aplicate în mod greșit reclamantei - civil din cadrul și nu unul militar așa cum limitativ prevede nr.OG 121/1998.

În sprijinul afirmațiilor invocă prevederile legale conținute în 6 acte normative:

- Ordonanța de Urgență nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, modificată și completată prin Legea nr. 196/2004.

- Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

- Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului.

- Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

- Hotărârea Guvernului nr. 991 din 2005 privind Codul d e etică și deontologie a polițistului.

- Ordonanța de urgență nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Prin prevederile actelor normative4 de mai sus s-a realizat demilitarizarea poliției și a poliției de frontie3ră ca o consecință a reformei de stat și a armonizării legislației românești cu cea a Uniunii Europene. Astfel polițiștii de frontieră au fost demilitarizai, devenind funcționari publici - civili, acestora aplicându-li-se Statutul Polițistului completat cu revederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

În consecință și răspunderea materială a polițistului de frontieră se stabilește potrivit legislației aplicabile personalului civil și nu potrivit nr.OG 121/1998 care se aplica doar militarilor.

Ordonanța de Urgență nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Română, în forma modificată de Legea nr. 196/2004 prevede următoarele:

Art.1 În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

b) polițist de frontieră - funcționarul public cu statut special, înarmat care poartă de regulă uniformă și exercită atribuțiile stabilire prin lege în sarcina Poliției de Frontieră Române.

Art.39 (1) - Personalul Poliției de Frontieră Române se compune din polițiști de frontieră, alți funcționari publici, polițiști de frontieră, angajați pe bază de contract și personal contractual.

(3) Polițiștilor de frontieră le sunt aplicabile prevederile Legii privind Statutul Polițistului".

Art. 48 posturilor de militari în termen și militari/polițiști de frontieră angajați pe baza de contract din statele de organizare a structurilor Poliției de Frontieră Române în posturi de polițiști de frontieră și încadrarea acestora se va realiza până la data de 1 ianuarie 2007, în limita fondurilor alocate în acest scop Ministerului Administrației și Internelor, prin legi bugetare anuale".

Din conținutul textelor de lege ale nr.OUG 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, modificate și completată prin Legea nr. 196/2004 reiese în mod evident că polițistul de frontieră este funcționar public civil (nu este militar) căruia i se aplică Statutul Polițistului. De asemenea reiese că termenul limită pentru demilitarizarea și transformarea posturilor de miliari în funcționari publici este de 01 ianuarie 2007.

Este evident că după 1 ianuarie 2007 data la care s-a finalizat procesul de demilitarizare al poliției de frontieră nr.OG 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor nu mai poate fi aplicată polițiștilor de frontieră, iar reclamantul a fost sancționat în baza acestei prevederi în anul 2008, prin aplicarea greșită a legii.

Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române prevede următoarele:

Art. 29:

(1) Personalul Poliției Române se compune din polițiști, alți funcționari publici și personal contractual.

(2) Drepturile și îndatoririle specifice ale polițistului se stabilesc prin statut.

Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului prevede fără echivoc următoarele:

Art. 1- "polițistul este funcționarul public civil, cu statut special, înarmat".

Art. 63 -(1) "polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul d e Interne."

Art. 78 (1) Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.

În lumina art. 63 aliniatul 1 din Statutul Polițistului rezultă în mod indubitabil că polițistul de frontieră răspunde material potrivit legislației aplicabile personalului civil și nu potrivit legislației aplicabile militarilor, în speță nr.OG 121/1998, care a fost în mod greșit aplicată reclamantului.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, prevede următoarele:

Art. 5 aliniatul 1:"Pot beneficia de statute speciale funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice:

f) "poliția și structurile de specialitate ale Ministerului Administrației și Internelor".

Hotărârea Guvernului nr. 991 din 2005 privind Codul d e etică și deontologie al polițistului prevede următoarele:

Art. 21:"polițistul este funcționar public civil, cu statut special, care exercită atribuțiile stabilite pentru poliția română și celelalte structuri polițienești din Ministerul Administrației și Internelor."

Ordonanța de urgență nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative prevede următoarele:

Art. 17 aliniatul 1: "personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative se compune din: funcționari publici, polițiști - funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și soldați și gradați."

Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor prevede următoarele:

Art.7:"prin termenul de militari în sensul prezentei ordonanțe se înțelege: militari în termen, militari cu termen redus, rezerviști concentrați sau mobilizați, elevi sau studenți ai instituțiilor militare de învățământ, militari angajați pe bază de contract și cadre militare".

Pe cale de consecință reclamantul nu poate fi considerat militar, în înțelesul Ordonanței Guvernului nr. 121/2008, care reglementează răspunderea materială doar a militarilor, nu și răspunderea funcționarilor publici civili.

Di analiza textelor de lege de mai sus, rezultă în mod imperativ și refutabil că polițistul de frontieră nu este militar, ci este funcționar public civil, că i se aplică Statutul Polițistului, iar răspunderea materială a polițistului se antrenează în baza legislației aplicabile personalului funcționarului public civil și nu în baza nr.OG 121/1998 care reglementează exclusiv răspunderea materială a militarilor.

Arată că întreaga procedură ce a stat la baza emiterii Deciziei de nr. 307.053/24.01.2008 la baza pronunțării Hotărârii nr. 58 din 30 mai 2008, este bazată pe o lege care nu se aplică polițiștilor de frontieră, întrucât aceștia în momentul de față au fost demilitarizați și sunt considerați de întreaga legislație în vigoare funcționari publici civili cu statut special, aplicându-se dispozițiile cu privire la răspunderea personalului civil din cadru

În baza celor expuse, solicită anularea ca nelegale - pronunțate cu aplicarea greșită a legii, a următoarelor acte:

- Hotărârea nr. 58 pronunțată în data de 30.05.2008 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul în dosarul nr. -/2008.

- Decizia de imputare nr. 307.053/24.01.2008 emisă de.

Pe fond arată că prin Decizia de imputare nr. 307.053/24.01.2008, emisă de s-a dispus, în baza procesului verbal de cercetare administrativă nr. -/24.01.2008 sumei de 77.663 lei, în temeiul Ordonanței Guvernului României nr. 121/28 august 1998, privind răspunderea materială a militarilor.

A depus în termenul legal o contestație împotriva deciziei de imputare nr. 307,053/24.01.2008, prin care a solicitat admiterea contestației și anularea deciziei contestate, întrucât a fost nelegal întocmită și întrucât este neîntemeiată.

Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratului general al Poliției de Frontieră i-a respins Contestația depusă în termenul legal.

Împotriva hotărârii nr. - din 13 martie 2008 pronunțată de către Comisia de soluționare a contestațiilor a formulat în termenul legal o plângere la Comisia de Jurisdicție sa Imputațiilor. Prin Hotărârea nr. 58 din data de 30.05.2008 Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a respins plângerea formulată de către reclamanta și a dispus menținerea hotărârii nr. - din 13 martie 2008 și menținerea deciziei de imputare nr. 307.053/24.01.2008.

Solicită totodată anularea hotărârii nr. 58 pronunțată în data de 30.05.2008 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor ca fiind netemeinică.

În sprijinirea acestor afirmații, învederează următoarele:

a) Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a reținut în mod eronat faptul că cercetarea disciplinară efectuată de către comisia de cercetare administrativă constituită prin nr. -/10.10.2007, formată de președinte - comisar șef de poliție și membrii comisar de poliție și inspector de poliție a fost făcut în termenul legal.

În acest sens, arată faptul că cercetarea administrativă s-a efectuat de către Comisia de cercetare administrativă formată din președinte. comisar șef de poliție și membrii - comisar de poliție și inspector de poliție cu încălcarea dispozițiilor art. 23 aliniatul 1 din nr.OG 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Conform art. 23 aliniatul 1 din nr.OG 121/1998, "termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când condamnatul sau șeful unității a luat la cunoștința de producere pagubei".

În acest sens arată, următoarele aspecte:

Numirea comisiei pentru cercetarea administrativă a fost făcută prin Dispoziția Inspectorului General al Poliției de Frontieră nr. - din data de 10.10.2007.

Cercetarea administrativă a început în data de 11.10.2007.

Prin nota raport nr. 766.172 din 13.11.2007, comisia de cercetare administrativă a solicitat prelungirea termenului pentru efectuarea cercetării administrative cu 60 de zile.

Această solicitare a fost aprobată în data de 16.11.2007 de către Ministrul Internelor și Reformei Administrative, în conformitate cu prevederile art. 23 aliniatul 2 din nr.OG121/1998, privind răspunderea materială a militarilor și înregistrarea la Secretariatul General al cu nr. 20716. Prin urmare, termenul d efectuare a cercetării administrative a fost prelungit cu 60 de zile.

Procesul verbal de cercetare administrativă a fost înregistrat cu nr. - la data de 24.01.2008, dat la care a fost emisă și Decizia de imputare nr. 307.053 din 24.01.2008.

Din momentul aprobării cererii de prelungire a cercetării administrative și înregistrării acesteia, respectiv data de 16.11.2007 și până în momentul înregistrării procesului verbal de cercetare administrativă în forma finală, respectiv data de 24.01.2008, s-a depășit termenul de 60 de zile, prevăzut în mod imperativ de art. 23 aliniatul 1 din nr.OG 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor.

Se mai precizează faptul că procesul verbal de cercetare administrativă trebuia să fie înregistrat în data de 16.01.2008, acesta fiind ultima zi în care se putea înregistra în termenul legal de 60 de zile prevăzut în mod expres de lege.

Depune în susținere la dosar, Anexa nr. 10 un tabel ce conține modalitatea de calcul al termenului calendaristic prevăzut de legislație pentru efectuarea cercetării administrative din care rezultă în mod evident că termenul de cercetare administrativă a fost depășit.

b) Mai mult decât atât, arată că în conformitate cu prevederile legale în vigoare, termenele curg de la data îndeplinirii actelor de procedură. În acest sens, învederează faptul că, în prezenta cauză, termenul de prelungire a cercetării administrative curge de la data aprobării cererii și înregistrării acesteia la Secretariat, respectiv din data de 17.11.2007, nu din data de 16.11.2007, așa cum a fost reținut în mod eronat.

Întrucât modul de calcul al termenele este stabilit prin lege, părțile implicate nu pot deroga de la acestea, prin voința lor proprie.

Aduc la cunoștința instanței faptul că termenele curg de la data îndeplinirii actelor de procedură, așa cum prevede în mod expres art. 102 din Codul d e procedură civilă:

"(1) Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Termenele încep să curgă și împotriva părții care a cerut comunicarea de la data când a cerut-"

Pe cale de consecință, arată că termenul de prelungire a cercetării administrative curge de la data aprobării cererii și înregistrării ei la Secretariatul General al, avându-se în vedere faptul că termenele curg de la îndeplinirea actelor de procedură.

Așadar, precizează faptul că termenul pentru efectuarea cercetării administrative a fost depășit, iar comisia de cercetare administrativă trebuia să încheie procesul verbal de cercetare administrativă, cel mai târziu până la data de 16.01.2008, termen la care expirau cele 60 de zile de prelungire solicitate.

Se poate observa în mod evident faptul că, în prezenta cauză. Comisia de cercetare administrativă din cadrul PF. a cerut prelungirea termenului în a 35 - a zi din totalul de 60 de zile prevăzute de lege.

În ziua a 35-a, comisia a considerat că nu poate efectua cercetarea administrativă în termen legal de 60 de zile și a cerut un nou termen de 60 de zile.

În momentul în care comisia de cercetare administrativă a solicitat prelungirea termenului de cercetarea administrativă, primul termen de 60 de zile a fost întrerupt, iar după comunicarea notei de aprobare a prelungirii, a început să curgă un nou termen, nesocotindu-se în calcul și termenul scurs înainte.

Așa cum prevede în mod expres la punctul 175 din Instrucțiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse Ministerului d e Interne, termenele prevăzute în prezenta Ordonanță sunt termene de prescripție susceptibile în întrerupere și suspendare, potrivit prevederilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Data cererii de prelungirea a termenului pentru efectuarea cercetării administrative este data de 13.11.2007, data aprobării cererii este data de 16.11.2007, iar procesul verbal de cercetare administrativă a fost încheiat în data de 24.01.2008.

Pe cale de consecință, învederează că în prezenta cauză, comisia de cercetare administrativă formată din președinte comisar șef de poliție și membrii - comisar de poliție și Inspector de poliție, constituită în baza Dispoziției Inspectoratului Genera al Poliției de Frontieră Română nr. - din 10.10.2007 nu a respectat termenul d efectuare a cercetării administrative și, prin urmare decizia de imputare nr. 307.053/24.01.2008 este lovită de nulitate.

Solicită să se constate faptul că, în prezenta cauză cercetarea administrativă efectuată de comisia de cercetare administrativă formată din președinte - comisar șef de poliție și membrii - comisar de poliție și inspector de poliție nu este legală, fiind emisă cu nerespectarea termenul legal de efectuare a cercetării administrative, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 121/2008 privind răspunderea materială a militarilor.

Arată faptul că, în prezenta cauză, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a considerat că cercetarea administrativă efectuată de către comisia de cercetare administrativă formată din comisar șef poliție G, comisar de poliție și comisar de poliție, a fost desfășurată în termenul legal.

Prin urmare, cercetarea administrativă a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 121/1998.

Reclamanta precizează faptul că, în prezenta cauză Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a menționat în mod expres în Hotărârea nr. 58 pronunțată în data de 30.05.2008 faptul că:" cercetarea administrativă a fost efectuată în termen și nu cu depășirea termenului cum în mod eronat a reținut comisia de cercetare administrativă constituită la nivelul "

Pe cale de consecință, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor trebuia să dispună anularea deciziei de imputare nr. 307.053/24.01.2008, întrucât Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 sancționează doar neefectuarea cercetării administrative în termen.

În acest sens s-a pronunțat Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor prin Hotărârea nr.- 58 din data de 14.09.2007, unde a menționat în mod expres că: cercetarea administrativă în cauză a fost efectuată în termen.

Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul A precizează în hotărârea nr. 60 pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor în data de 14.09.2009. faptul că:cercetarea administrativă în cauză a fost efectuată în termen.

Din hotărârea nr. 61 pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor în data de 14.09.2009 rezultă în mod evident faptul că cercetarea administrativă a fost efectuată în termen. Soluția dată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor prin această hotărâre are același conținut ca și hotărârea nr. 58 pronunțată în data de 14.09.2007.

Conform art. 34 aliniatul 1 din nr.OG 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, "paguba se impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare".

Arată, faptul că legea sancționează persoanele vinovate numai în cazurile în cercetarea administrativă nu a fost efectuată.

În cazul de față, arată că cercetarea administrativă a fost efectuată în termenul legal.

Paguba poate fi imputată numai în cazul în care o cercetare administrativă nu a fost efectuată de către persoanele competente să o emită.

Prin urmare, "așa zisa pagubă" produsă nu există și nu poate fi imputată, întrucât cercetarea administrativă a fost efectuată în termenul legal de 60 de zile prevăzut de dispozițiile legale.

Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor nu a ținut cont de faptul că o comisie de cercetare administrativă nu va fi sancționat pentru faptul că nu a stabilit persoanele vinovate de producerea "așa zisei pagube" și partea din vina a fiecărui responsabil.

Legea nu prevede faptul că intervine sancționarea membrilor comisiei de cercetare administrativă în cazul în care nu au fost stabilite "elementele obligatorii prevăzute".

Mai mult decât atât, comisia de cercetare administrativă formată din G, și, constituită în data de 19.10.2006 a avut un scop precis și bine definit prin nr. 26 din data de 19.10.2006, ca fiind "stabilirea creării sau nu a unui prejudiciu prin acordarea sporului de frontieră și a sporului pentru pericole deosebit agenților proveniți din sursa externă, în perioada de timp dintre cele două module ale cursului de formare".

Comisia de cercetare administrativă nu a fost constituită pentru a stabili persoanele vinovate, ci a avut alt scop, acela de a stabili dacă s-a creat sau nu un prejudiciu prin acordarea unor sporuri agenților din sursa externă.

Mai mult decât atât, persoanele care au beneficiat de aceste sporuri erau cunoscute, la fel și cuantumul așa - ziselor "sume datorate" era cunoscut. Era foarte ușor pentru orice persoană să afle cine a beneficiat de aceste sporuri și care este suma de bani exactă primită de fiecare agent provenit din sursa externă.

Așadar, motivarea dată de către membrii Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor prin hotărârea nr. 58 pronunțată în data de 30.05.2008 nu are nici un temei legal.

Arată că paguba poate fi imputată persoanei vinovate doar în cazurile menționate în mod expres și imperativ de art. 23 aliniatul 1 din nr.OG 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Prin urmare, Decizia de nr. 307.053/24.01.2008, emisă de către Inspectorul general principal de poliție nu are nici un temei legal și este făcută cu încălcarea legii.

Comisia de soluționare a contestațiilor nu a ținut cont de faptul că membrii Comisie de cercetare administrativă formată din G, și, constituită în data de 19.10.2006 și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de lege și au înregistrat procesul verbal de cercetare administrativă nr. S- din 19.01.2007 la secretariatul unității în conformitate cu dispozițiile punctului 101 din Instrucțiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse Ministerului d e Interne.

Comisarul, membru al comisiei de cercetare administrativă a prezentat procesul verbal de cercetare administrativă contabilul șef, care trebuia să facă calculele aferente pagubei și să întocmească deciziile de imputare, acest lucru fiind în sarcina și atribuția Compartimentului Financiar - contabil.

Contabilul șef, nu se putea limita doar la simpla înregistrare a deciziilor de imputare în contabilitate, ci trebuia să urmărească recuperarea prejudiciului și trebuia să informeze șeful unității despre acest lucru.

Contabilul șef avea obligația de a lua măsurile necesare pentru întocmirea deciziilor de imputare, pentru îndeplinirea procedurii de comunicare a deciziilor de imputare, precum și pentru efectuarea reținerilor legale.

Comisia de cercetare administrativă formată din președintele G și membrii, care a efectuat cercetarea administrativă în termenul legal nu avea obligația de a verifica dacă contabilul șef a redactat deciziile de imputare, dacă le-a înregistrat sau dacă le-a prezentat comandantului spre semnare.

Deciziile de imputare se întocmesc de compartimentul financiar - contabil, iar conducătorul are obligația de ale semna după ce acestea au fost întocmite.

Prin urmare, arată că și-au îndeplinit toate obligațiile stabilite în sarcina comisiei de cercetare administrativă.

Mai mult decât atât, deciziile de imputare au fost vizate de către compartimentul juridic, care a consfințit legalitatea și realitatea deciziilor.

Compartimentul juridic nu a constatat că aceste decizii de imputare nu au fost întocmite în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Precizează că își exprimă îndoiala cu privire la modalitatea de verificare a legalității și realității deciziilor de imputare de către Departamentul Juridic.

Punerea în aplicare a deciziilor de imputare a fost întârziată din cauza refuzului contabilului șef de a efectua calculele și de a întocmi deciziile de imputare și nicidecum din cauza modului de întocmire a procesului verbal de cercetare administrativă.

Arată faptul că întreaga procedură de imputare a pagubei s-a făcut fără respectarea prevederilor legale.

În acest sens, arată că scopul constituirii comisiei de cercetare administrativă a fost acela de a stabili dacă s-a creat sau nu un prejudiciu prin acordarea sporului de frontieră și a sporului pentru pericol deosebit agenților proveniți

din sursa externă, în perioada de timp cuprinsă între cele două module ale cursului de formare.

Comisia de cercetare administrativă nu a avut drept sarcină stabilirea persoanelor vinovate de producerea prejudiciului, întrucât aceste persoane se cunoșteau deja, erau menționate în contabilitatea unității, iar cuantumul sumei datorate de către aceștia era evidențiat în documentele contabile.

Arată că, inclusiv Inspectorul general chestor principal de poliție și-a manifestat punctul de vedere cu privire la situația agenților de poliție prin Nota Raport nr. - din data de 20.09.2006. Acesta a considerat în nota mai sus menționată că agenții de poliție au calitatea de cursanți numai pe perioadele cât se află în instituțiile de învățământ, proveniți din sursa externă.

Pe parcursul celor 6 luni prevăzute în Planul de învățământ, cât timp nu erau cursanți agenții de poliție îndeplinesc misiuni specifice oricărui polițist de frontieră și se pregătesc individual pe baza unei tematici stabilite de instituția de învățământ. Acesta a reținut faptul că agenții de poliție în timpul celor 6 luni cât se găsesc la locul de muncă trebuie să beneficieze de toate drepturile financiare și materiale legale în vigoare și, prin urmare a solicitat acordarea către agenții de poliție a drepturilor financiare și materiale legale. Așadar, sumele de bani care au fost acordate agenților de poliție drept sporuri au fost considerate de către acesta ca fiind sume datorate.

arată că în procesul verbal de cercetare administrativă a fost menționată obligația compartimentului financiar - contabilitate de a calcula sumele ce urmează a fi restituite, urmând ca după efectuarea calculelor acest compartiment să întocmească deciziile de imputare, fiind organ de specialitate, iar în cauză fiind un număr de aproximativ 300 de agenți.

Își rezervă dreptul de a avea îndoieli în legătură cu reala posibilitate a membrilor comisiei de cercetare administrativă de a calcula pentru fiecare agent în parte partea sa din vina pentru producerea "așa-zisei pagube", nefiind o comisie de specialitate.

Aduce la cunoștință faptul că obligația comisiei de cercetare administrativă era dea stabili dac ă prin acordarea acestor sporuri s-a creat un prejudiciu, aceasta fiind o obligație de constatare, respectiv de a constata existența sau inexistența unei pagube create.

Obligația stabilită în sarcina comisiei de cercetare administrativă formată din G, și nu era o obligația de realizare, respectiv aceștia nu aveau obligația de a stabili persoanele vinovate și sumele ce trebuie restituite de către aceste persoane.

Pentru o mai bună soluționare a acestei situații, membrii Comisiei de cercetare administrativă au solicitat Șefului Sectorului 4 audit Intern T un punct de vedere cu privire la situația acordării sporurilor agenților de sursa externă.

Însă Șeful Sectorului 4 Audit Intern T nu a comunicat nici un răspuns, cu toate că, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public:"Autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea completarea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării".

Conform legislației în vigoare orice instituție este obligată să asigure persoanelor interesate la cererea acestora informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. De asemenea refuzul e4xplicit al comunicării informațiilor solicitate4 se motivează și se comunică în termen de 55 zile de la primirea petițiilor.

Reclamanta își rezervă dreptul de a avea anumite dubii cu privire la motivele refuzului Șefului Sectorului 4 Audit I8ntern T de a comunica un răspuns clar, care le era necesar pentru clarificarea situației confuze existente cu privire la acordarea acestor sporuri.

Învederează faptul că, în prezenta cauză Comisia nu a ținut cont de faptul că decizia de imputare nu a fost motivată temeinic. În anexa 2 din Instrucțiunile nr. 830 din 1999 este menționată forma simpla a deciziei de imputare, care elementele de bază al unei decizii de imputare. În anexa 2 din Instrucțiunile nr. 830 din 1999 este înserată modelul cadru pentru întocmirea deciziei de imputare.

În art. 25 aliniatul 5 din nr.OG 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor și în punctul 113 din Instrucțiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse Ministerului d e Interne se prevede în mod expres faptul că decizia de imputare trebuie să fie temeinic motivată în fapt și în drept.

Mențiunile elementare înserate în decizia de imputare de către membrii comisiei de cercetare administrativă formată din președinte - comisar șef de poliție și membrii - comisar de poliție și inspector de poliție nu constituie o motivare în fapt și în drept, în conformitate cu prevederile legale.

Menționează faptul că în susținerea plângerii depuse de către reclamanta la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, Corpul Național al Polițiștilor a depus o cerere prin care s-a solicitat admiterea plângerii formulate de către reclamanta, întrucât nu au fost respectate dispozițiile legale. Corpul Național al Polițiștilor a considerat interpretarea Comisiei de soluționare a contestațiilor ca fiind"una eronată, chiar tendențioasă".

Aduce la cunoștință, că din nota nr. 447/72 din data de 19.02.2008 adresată Ministerului Internelor și Reformei Administrative, respectiv Domnului Ministru, rezultă în mod evident, că și în momentul de față există numeroase îndoieli cu privire la acordarea acestor sporuri agenților de sursă externă.

Mai arată că și în prezent situația legată de acordarea unor sporuri agenților de sursă externă este încă confuză.

Prin adresa nr. - din data de 21.03.2008 emisă de Direcția Generală Management Resurse Umane, din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative " s-a adus la cunoștința Corpului Național al Polițiștilor că "s-a adus la cunoștința Corpului Național al Polițiștilor că s-au întreprins mai multe măsuri pentru soluționarea globală a problemei acordării sporurilor agenților de sursă externă.

Prin această adresă se aduce la cunoștință faptul că a propus introducerea în proiectul Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițiștilor ca pe timpul scoaterii de la locul de muncă în vederea participării la activitățile de formare continuă a personalului, polițistului se consideră în misiune.

Învederează că nu este echitabil și legal să i se im pute o pagubă, din moment ce în prezent situația acordării sporurilor nu este clarificată nici la nivel județean și nici la nivel național și nu se poate stabili dacă s-a creat o pagubă prin acordarea acestor sporuri agenților de sursă externă.

Solicită să se dispună suspendarea executării deciziei de imputare, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în baza art. 14, 15 din Legea nr. 554 din Legea contenciosului administrativ, întrucât Hotărârea nr. 58 pronunțată în data de 30.05.2008 de către Comisia de Jurisdicție este nelegală, având la bază un act care nu se aplică polițiștilor de frontieră.

Arată faptul că paguba produsă reclamantei prin lipsirea sa de folosința unei sume considerabile este evidentă, eminentă și ireparabilă.

Arată că sunt întrunite condițiile legale pentru a se putea dispune suspendarea executării deciziei de imputare.

Învederează faptul că, în prezenta cauză, cazul bine justificat, în sensul art. 2 aliniatul 1 litera t din Legea nr. 554/2004 este reprezentat de criticile de nelegalitate menționate la dosar cu privire la nelegalitatea deciziei de imputare, care este emisă în temeiul unei legi care nu se aplică polițiștilor de frontieră și care determină o atentă verificare a tuturor elementelor de către instanța de contencios administrativ.

Totodată aduce la cunoștința instanței, faptul că iminența prejudiciului rezultă din natura juridică a deciziei de impunere care are un caracter executoriu.

Prin reținerea lunară a unei cote părți din pensie i se creează un prejudiciu material viitor și previzibil și se perturbă în mod grav viața și activitatea zilnică.

La dosar s-a depus de către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea acestei întâmpinării, se arată următoarele:

În urma cercetării administrative materializate în procesul verbal nr. -/24.01.2008, o comisie din cadrul ce a verificat cauzele și împrejurările care au determinat neemiterea deciziilor de imputare a unui prejudiciu în cuantum de 351.441 lei RON, în patrimoniul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, a constatat că nu a fost respectat termenul înăuntrul căruia trebuiau emise deciziile de imputare, fapt ce a condus la pierderea dreptului de stabilire a răspunderii materiale în sarcina persoanelor vinovate de producerea pagubei, așa cum prevede punctul 176 aliniatul 1 din Instrucțiunile nr. 830/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Cercetarea administrativă mai sus - amintită a mai constatat că vinovată de neemiterea deciziei/deciziilor de imputare în termenul legal este și reclamanta, care a contribuit la întârzierea emiterii acestora, prin această inacțiune fiind încălcate prevederile dispozițiilor art. 23 aliniatul 1 din nr.OG 121/1998 și ale punctului 88 din Instrucțiunile nr. 830/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere cele menționate anterior, a fost emisă de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Decizia de imputare nr. -/24.01.2008, prin care i-a fost imputat reclamanta suma de 77.663 lei RON.

Împotriva titlului executoriu menționat anterior, aceasta a formulat contestație la Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul c are, în urma analizării acesteia s-a pronunțat prin Hotărârea nr. -/13.03.2008, în sensul respingerii contestației și menținerii Deciziei de imputare nr. -/24.01.2008.

Și împotriva hotărârii Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul, reclamanta a formulat plângere la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul care prin Hotărârea nr. 58 din 30.05.2008, a respins plângerea formulată împotriva Hotărârii nr. -/13.03.2008 și a dispus menținerea dispozițiilor acesteia și implicit ale Deciziei de imputare nr. -/24.01.2008.

Cu privire la invocarea de către reclamant a nelegalității Hotărârii nr. 58 din 30.05.2008 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul pe considerentul că"a fost emisă în baza unor reglementări care nu se aplică polițiștilor de frontieră", învederează instanței de judecată următoarele:

Art. 63 din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că "polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din ".

Dispozițiile art.9 din nr.OG 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, stabilesc că "prevederile acestei ordonanțe se aplică și salariaților civili din ".

De asemenea, art. 39 aliniatul 3 din nr.OUG 104/2001 statuează că: "polițiștilor de frontieră le sunt aplicabile prevederile Legii privind Statutul polițistului."

Ca atare, coroborând prevederile legale mai sus menționate, rezultă în mod indubitabil că prevederile nr.OG 121/1998 se aplică și polițiștilor de frontieră.

Cu privire la invocarea de către reclamantă a netemeiniciei Hotărârii nr. 58 din 30.05.2008 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul întrucât " a reținut în mod eronat că cercetarea disciplinară efectuată a fost făcută în termenul legal",precizează următoarele:

Prin a inspectorului general al I, nr. -/10.10.2007, a fost numită o comisie de cercetare administrativă ce a avut ca obiect așa cum a precizat anterior, stabilirea împrejurărilor, respectiv a persoanelor vinovate de nerespectarea termenului înăuntrul căruia trebuiau emise deciziile de imputare pentru a prejudiciu în cuantum de 351.441 lei RON, în conformitate cu dispozițiile art. 25 aliniatul 4 și art. 34 din nr.OG 121/1998.

Înainte de expirarea termenului de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative, respectiv la data de 13.11.2007, comisia de cercetare administrativă din cadrul a solicitat conducerii aprobarea prelungirii termenului pentru efectuarea cercetării administrative, cu încă 60 de zile, în conformitate cu dispozițiile art. 23 aliniatul 2 din nr.OG 121/1998.

Astfel, coroborând dispozițiile menționate anterior cu data înregistrării procesului verbal de cercetare administrativă, rezultă că cercetarea administrativă materializată în procesul verbal nr. -, a fost desfășurată în termen legal.

Referitor la susținerea reclamantei privind nemotivarea în fapt și în drept a Deciziei de imputare nr. - din 24.01.2008, precizează că aceasta a fost emisă, respectându-se modelul prevăzut în Anexa nr. 2 Instrucțiunilor nr. 830/1999, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se în conținutul acesteia concluziile inserate în procesul verbal de cercetare administrativă nr. -/24.01.2008.

Referitor la solicitarea reclamantei privind suspendarea executării actului administrativ de imputare, învederează următoarele:

Este cunoscut că prin caracteristicile regimului ridic al suspendării actului administrativ, esențial este caracterul de excepție al acestei operațiuni juridice prin intermediul căreia se realizează o întrerupere a producerii de efecte juridice, determinat de trăsătura generală a actelor administrative de a fi executorii din oficiu, ceea ce semnifică faptul că imposibilitatea executării lor trebuie să fie legitimată de situații speciale și în limitele acelor situații.

Prin judecarea cererii de suspendare, chiar dacă instanța nu cercetează fondul cauzei, pentru a pronunța o soluție arbitrară, este necesar să facă un examen sumar al cauzei, pentru a vedea aparența de legalitate a actului a cărui suspendare se cere. În cadrul acestei proceduri, reclamanta este obligată să fac ă dovada cererii sale, iar instanța trebuie să administreze un minim de probe care să îi permită să facă o apreciere asupra existenței condițiilor de admitere a cererii de suspendare.

Art. 14 aliniatul 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulteriore, impune îndeplinirea cumulativ a două condiții pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ și anume: existența unui caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Față de cele menționate anterior, apreciază că în cauză nu sunt întrunite aceste condiții deoarece cadrul legal conferă instituției sale, posibilitatea emiterii în sarcina polițiștilor a unor acte administrative unilaterale de imputare a unor sume ca urmare a nerespectării obligației impuse de art. 60 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, acte care în mod cert nus unt agreate de cei de față cu care se ia o astfel de măsură, însă această nemulțumire nu justifică suspendarea executării actului. Reclamanta trebuie să facă dovada lezării, cel puțin aparent, a unui drept subiectiv, care în cazul executării actului ar produce efecte iremediabile.

De asemenea, apreciază că măsura luată este temeinică și legală și nu există nici un caz care justifice suspendarea executării actului.

A doua condiție, existența unei pagube iminente impune aprecierea condiției dintr-o dublă perspectivă: paguba, care trebuie să fie certă, actuală și exigibilă și caracterul iminent al acesteia. Cu privire la certitudinea și întinderea pagubei, reclamanta nu a făcut nici o precizare, nu o descris în fapt și nu arată întinderea acesteia.

Cu privire la caracterul iminent, se apreciază, în dreptul comun. că se îndeplinește o astfel de condiție doar în momentul în care, consecințele pagubei nu pot fi înlăturate prin nicio măsură.

Chiar dacă prin executarea actului administrativ, reclamanta a suferit o pagubă, nu arbitrară, ci ca urmare a aplicării prevederilor legale, în eventualitatea în care i-ar fi admisă acțiunea, acest prejudiciu poate fi recuperat astfel încât nu se justifică suspendarea unui act, temeinic și legal, în opinia sa, nefiind îndeplinită nici condiția prevenirii producerii unei pagube iminente.

Mai mult decât atât, consideră că măsura luată față de reclamantă, prin actul a cărui suspendare se cere, este legală și temeinică, așa cum a expus pe larg în apărările formulate pe fondul cauzei și pe care solicită să fie avute în vedere la cercetarea cererii de suspendare, pentru a constat că nu se justifică pronunțarea unei hotărâri vremelnice de suspendare a executării acestuia.

Prin urmare, constatându-se că nu poate fi reținută existența unor motive care să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat și nici faptul că prin executarea actului administrativ, reclamanta ar fi supusă unei vătămări iminente și ireparabile, solicită respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ ca neîntemeiată.

Față de cele mai sus menționate, solicită respingerea acțiunii formulate de reclamanta de neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2008, reclamanta a depus la dosar precizare la plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în prezentul dosar.

În motivare se precizează următoarele:

Precizează acțiune în sensul înlocuirii/modificării sintagmei "funcționar public civil" folosită dintr-o eroare materială în acțiunea depusă la instanță cu sintagma "funcționar public cu statut special".

Solicită ca oriunde în cadrul cererii de chemare în judecată se întâlnește sintagma"funcționar public civil" să considere că a scris "funcționar public cu statut special".

Cu privire la vătămarea adusă reclamantei prin decizia de imputare atacată solicită să se aibă în vedere aspectele de mai jos și anume:

Suma imputată reclamantei prin decizia de imputare nr. -/24.01.2008 emisă de este exorbitantă și nu poate fi achitată de către aceasta și totodată aceasta nu deține această sumă enormă.

Din momentul emiterii deciziei de imputare, s-a început executarea silită, în fiecare lună reținându-se o cotă din salariu. Salariul său lunare este redus lunar, datorită executării silite și acest lucru îi afectează în mod evident existența sa și a familie.

Mai mult decât atât, decizia de imputare nr. 307.053/24.01.2008 ce constituie documentul în baza căruia s-au început formalitățile de executare este nelegală și are la bază o lege care nu se aplică acestuia, polițist de frontieră - funcționar public cu statut special.

Reclamanta a fost sancționat în mod abuziv, în baza unei decizii de imputare nelegală, reținându-se lunar din salariu o parte din suma imputată.

Reclamanta precizează că a parcurs toate etapele premergătoare procesului ce se afla pe rolul Curții de Apel Timișoara, în încercarea de a obține anularea Deciziei de imputare nelegale, prin care a fost obligată în mod abuziv și fără respectarea legislației în vigoare la plata sumei de 77.663 lei RON.

La același termen de judecată reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către pârâta Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicită respingerea apărărilor formulate de pârât ca fiind nelegale și netemeinice.

În motivarea acestei se arată următoarele:

Cu privire la punctul 1 din întâmpinarea pârâtei MIRA, privind excepția de nelegalitate formulată de către reclamanta în plângerea depusă la dosar, se învederează următoarele:

Pârâta a invocat faptul că prevederile Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor se aplică atât militarilor, cât și "salariaților civili din cadrul "

Pârâta a omis însă cu rea credință să precizeze faptul că în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative își desfășoară activitatea mai multe categorii de personal:

(1) Cadre militare, categoria în care se încadrează: maiștri militari, ofițeri, subofițeri și militari angajați pe bază de contract.

(2) Funcționari publici cu statut special (polițiști) în care se încadrează: ofițerii și agenții de poliție.

(3) Funcționari publici

(4) Personal contractual civil - adică "salariați civili".

Salariații civili sunt denumiți "personal contractual" cu scopul de a-i deosebi de funcționarii publici. Doctrina juridică în materie definește fără dubii noțiunea de "salariat civil" din cadrul MIRA, astfel: salariat civil MIRA ="personal contractual, cu scopul se a-i deosebi de funcționari publici, care evident, nu încheie contracte de muncă"

Această clasificare a categoriilor de personal din MIRA este prevăzută în mod expres în art.17 aliniatul 1 din Ordonanța de urgență nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Astfel art. 17 aliniatul 1 prevede că "personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative se compune din: funcționari publici, polițiști - funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitatea, personal contractual, precum și soldați și gradați ".

Mai mult decât atât, pe situl internet al în prima pagină este specificat faptul că în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative își desfășoară activitatea următoarele categorii de personal:

Funcționarii publici cu statut special, categorie în care intră ofițeri, agenți de poliție și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract.

Dintr- simplă căutare pe site-ul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, orice persoană poate găsi cu ușurință categoriile de personal care își desfășoară activitatea în cadrul printre care și polițiștii de frontieră, care sunt funcționari publici cu statut special.

Considerentele privind legea aplicabilă polițiștilor de frontieră.

Funcționarilor publici cu statut special - polițiștilor de frontieră li se aplică cu precădere norma juridică specială - Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Această lege specială a intrat în vigoare după Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, și care cuprinde dispoziții derogatorii de la aceasta.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici este un act normativ special creat pentru funcționarii publici, fiind o normă legală obligatorie, imperativă și de strictă interpretare.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede în mod expres pentru funcționarii publici o altă procedură de atragere a răspunderii materiale și disciplinare în "Capitolul VIII - Sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici"

Pentru a înlătura orice dubiu cu privire la faptul că reclamantei i se aplică legea specială nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, arată că chiar și pârâta susține în întâmpinarea depusă la dosar că reclamantului -polițist de frontieră - "îi sunt aplicabile prevederile Legii privind Statutul polițiștilor".

Pârâta a omis din nou cu rea credință să menționeze însă ca Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului prevede în mod imperativ în "Art. 78 aliniatul 1 că: Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.

Pe cale de consecință, polițiștilor de frontieră li se aplică atât Statutul Polițistului cât și Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Ambele acte normative derogă expres de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, care nu se aplică și funcționarilor publici cu statut special!

Din cele arătat mai sus rezultă fără nici o îndoială faptul că unei categorii de personal MIRA cu statut special?funcționarilor publici cu statut special li se aplică prevederile legilor speciale adoptate special pentru această categorie de personal.

Aceste legi derogă de la prevederile nr.OG 121/1998, care se aplică limitativ altor două categorii de personal din MIRA - militarilor și salariaților civili/ personalului contractuale/ așa cum sunt clasificate în art. 17 aliniatul 1 din nr.OUG 30/2007.

În sprijinul afirmațiilor sale, arată că inclusiv în Statutul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Administrației și Internelor adoptat în data de 27 octombrie 2007 sunt detaliate categoriile de personal care își desfășoară activitatea în cadrul MIRA.

Conform art. 2 din Statutul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, sindicatul apără drepturile polițiștilor care își desfășoară activitatea conform Legii nr. 360/2002 privind statutul Polițistului, apără drepturile funcționarilor publici, care își desfășoară activitatea conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și drepturilor personalului contractual din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Așadar și din conținutul acestui statut al sindicatului polițiștilor rezultă în mod evident că există deosebiri între funcționarii publici și personalul contractual din MIRA, iar activitatea Funcționarilor Publici din MIRA este reglementată de o lege specială - Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

În concluzie, așa cum susține și pârâta MIRA reclamantei i se aplică fără nici un fel de dubiu cele două legi speciale, respectiv Legea nr. 36z0/2002 privind Statutul Polițistului completată cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici " ambele acte normative derogând în mod expres de la OG nr. 121/1998.

Alte considerente privind calitatea de funcționar public special a polițiștilor de frontieră.

Arată că în cursul anului 2002, prin adoptarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, structura poliției a fost demilitarizată, polițiștii devenind "funcționari publici cu statut special". Același lucru s-a petrecut și cu structurile Poliției de Frontieră Române prin Ordonanța nr. 104/2001. a modificat substanțial regimul juridic al polițistului, atât în plan profesional cât și personal.

Aceste acte normative au conferit profesiei de polițist un statut special, fiind determinat de nevoia de siguranță publică la care acesta răspunde și de importanța reprezentată de autoritatea publică cu care el este investit. Statului de funcționar public îl pune pe polițist în situația de risc profesional și personal în fața legii și în fața societății.

Legea nr. 360/2006 privind Statutul polițistului constituie o primă etapă de reglementare a naturii juridice a profesiei de funcționar public cu statut special, stabilind în mod detaliat atribuțiile și modul de desfășurare a activității, drepturile și obligațiile acestora.

Pârâta MIRA cu rea - credință încearcă să inducă în eroare instanța de judecată, creând o confuzie cu privire la conținutul noțiunii de "personal contractual", încercând să inducă ideea că această categorie de personal include și categoria funcționarilor publici cu statut special.

Salariații civili sunt doar o categorie din personalul civil MIRA, limitându-se strict la personalul civil contractual, neincluzând în conținutul său toate categoriile de personal din MIRA, așa cum încearcă pârâta MIRA să susțină. Susținerile pârâtei MIRA sunt însă contrazise de doctrina juridică în materie care spune că salariații civili din MIRA sunt de fapt "personal contractual, cu scopul de a-i deosebi de funcționari publici, care evident, cu încheie contracte de muncă".

În concluzie, nr.OG 121/1998 se aplică într-adevăr salariaților civili din MIRA, dar această categorie nu este identică cu categoria funcționarilor publici cu statut special.

În susținerea afirmațiilor reclamantei, vine și practica prin Decizia nr. 1116 pronunțată în data de4 aprilie 2006 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și prin Decizia nr. 1705 din 30 aprilie 2004 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ.

Aceste decizii ale Înalte Curți de Casație și Justiție, stabilesc fără dubii că răspunderea materială și disciplinară a polițistului de frontieră nu se face potrivit dreptului muncii, ci potrivit "Capitolului VIII - Sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici" din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici, capitolul care prevede o procedură specifică, obligatorie, de strictă interpretare!.

Prevederile legislative privind calitatea de funcționar public a polițistului de frontieră.

Însuși Comitetul miniștrilor din Consiliul Europei, prin 10 din anul 2001 la art. 32 prevede că:"Personalul de poliție, trebuie să beneficieze în calitate de funcționari, de o gamă de drepturi sociale și economice-

Statutul polițistului de frontieră este descris în mod expres în Regulamentul nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006, privind crearea unui cod comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulații a persoanelor peste frontiere în articolul 2, punctul 13 care prevede că polițistul de frontieră înseamnă:"orice funcționar public desemnat în conformitate cu legislația națională-.

Prin urmare, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel național polițistul de frontieră este considerat funcționar public, și nu salariat civil, fiindu-i aplicabile în mod expres dispozițiile specifice ce reglementează activitatea sa, în completare cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici.

Diferențierea între regimul juridic aplicabile funcționarilor publici cu statut special și salariaților civili din MIRA.

Între Ministerul Internelor și Reformei Administrative și reclamanta, funcționar public cu statut special s-au născut raporturi de serviciu, specifice activității funcționarilor publici, așa cum este prevăzut în art. 1 aliniatul 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. Intre reclamantă și MIRA nu există raporturi de muncă, ci raporturi de serviciu.

Raporturile de serviciu ale polițiștilor sau gestionate conform dispozițiilor Statutului polițistului, iar în domeniile în care acesta nu cuprinde dispoziții exprese, devine aplicabilă legislația specifică funcționarilor publici.

Polițiștii de serviciu - funcționari publici cu statut special - au un regim juridic diferit față de personalul contractual din

În acest sens, arată că polițiștilor de frontieră li se aplică Acordul privind raporturile de serviciu încheiat în data de 6 august 2008 între Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Sindicatul național al polițiștilor și personalului contractual.

În conformitate cu art. 2 din Acordul privind raporturile de serviciu se prevede în mod expres faptul că: "Clauzele prezentului acord produc efecte asupra tuturor polițiștilor din structurile MIRA, cărora li se aplică prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului. Acest acord privind raporturile de serviciu se aplică exclusiv polițiștilor.

Personalului contractual din cadrul MIRA i se aplică cu precădere Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități din MIRA pe anii 2008 - 2009, ce a fost încheiat și semnat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Sindicatul Național al Polițiștilor și personalului contractual.

Acest cont5ract colectiv de muncă la nivelul grupului de unități din MIRA pe anii 2008 - 2009 cuprinde drepturile și obligațiile angajatorului și ale" salariaților" cu privire la condițiile generale de muncă, așa cum este menționat în mod expres în art. 2 aliniatul 1 din prezentul contract colectiv de muncă.

Art. 3 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități din MIRA pe anii 2008 - 2009 prevede în mod imperativ și fără nici un fel de dubiu faptul că: "Clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte pentru salariații încadrați ca personal contractual în cadrul MIRA.

Din cele mai sus menționate, rezultă că polițiștilor, respectiv polițiștilor de frontieră le sunt aplicabile regimuri juridice diferite față de salariații încadrați ca și personal contractual în MIRA.

Din toate actele menționate reiese în mod evident diferența clară dintre cele două categorii de personal din cadrul MIRA, respectiv dintre polițiștii de frontieră - funcționari publici cu statut special și salariații civili/personalul contractual din MIRA. În mod evident c ele două categorii de personal nu se suprapun și nu se identifică una cu cealaltă.

Ba chiar mai mult decât atât, personalul contractual din MIRA a inițiat o serie de demersuri prin care au solicitat "schimbarea statutului personalului contractual din MIRA în funcționar public cu statut special sau funcționar public" pentru a dobândi drepturile specifice funcționarilor publici.

Puncte de vedere ale MIRA privind regimul juridic aplicabil polițiștilor din frontieră, formulate anterior de către MIRA în alte cauze.

Atât Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin organele abilitate, cât și reprezentanții structurilor din cadrul MIRA și-au exprimat punctul de vedere legal cu privire la regimul juridic al polițiștilor, susținând în repetate rânduri că aceștia sunt funcționari publici cu statut special.

Astfel, Direcția Generală de Poliție a Municipiului B, în calitate de pârât în dosarul nr-, al Curții de Apel București, prin întâmpinarea depusă la dosar susține faptul că:

"Potrivit art. 1 aliniatul 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, intrată în vigoare la data de 24.08.2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special înarmat ce poartă de regulă uniforma și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului".

Prin urmare, începând cu data de 24.08.2002, polițistul nu mai are calitatea de militar ci de funcționar public cu statut special."

Direcția Generală de Poliție a Municipiului B susține în întâmpinare faptul că polițiștii sunt singura categorie profesional din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative care beneficiază de prima de concediu și de sporul de fidelitate. nu beneficiază de aceste drepturi și nu se poate vorbi de o asimilare a polițiștilor cu cadrele militare.

Concluzionând, Direcția Generală de Poliție a Municipiului B menționează în mod expres că "personalul contractual" din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative nu beneficiază de drepturi asemănătoare cu cele ale polițiștilor de frontieră, întrucât nu sunt funcționari publici cu statut special.

Învederează că în același dosar nr- al Curții de Apel București, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în întâmpinarea depusă la dosar susține în mod expres faptul că: "personalul contractual civil din Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu desfășoară activități similare cu personalul din categoria funcționarilor publici cu statut special.

"Nu se poate susține că un tâmplar, un electrician, o femeie de serviciu, un șofer, desfășoară activități similare cu un polițist".

Polițiștii îndeplinesc activități specifice prevăzute în mod expres de legislația specifică în vigoare, în timp ce personalul contractual civil din MIRA îndeplinește atribuțiile stabilite în contractul de muncă încheiat cu MIRA.

Inspectoratul General al Poliției Române, în întâmpinarea depusă la același dosar nr- al Curții de Apel București, arată că prin:"personalul contractual se înțelege personalul angajat în acest sector în funcții de conducere sau în funcții de execuție pe bază de contract individual de muncă încheiat în condițiile legii."

Mai mult decât atât, pârâta Inspectoratul General al Poliției Române arată că personalul contractual civil nu face parte din categoria funcționarilor publici cu statut special sau din categoria funcționarilor publici.

Inspectoratul General al Poliției Române opinează că polițiștii nu sunt cadre militare, cu funcționari publici cu statut special, potrivit art. 1 aliniatul 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului.

Inspectoratul General al Poliției Române prin întâmpinarea depusă la dosarul Curții de Apel București arată faptul că polițiștii și personalul contractual fiind două categorii de personal distincte, primii fiind funcționari publici cu statut special reglementat de Legea nr. 360/2002 cu modificările și completările ulterioare și salarizați în baza nr.OG 38/2003 cu modificările și completările ulterioare, iar personalul contractual fiind angajat pe bază de contract individual de muncă.

Intervenientul Consiliul Teritorial al Corpului Național al Polițiștilor din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată de către reclamanta, anularea Hotărârii nr. 58/30.05.2008 pronunțată de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MIRA întrucât este nelegală și netemeinică, anularea Deciziei de imputare nr. 307.053/24.01.2008 emisă de, întrucât este netemeinică și nelegală, exonerarea reclamantei de la plata sumei de 77.663 lei imputate în baza Deciziei de nr. 307.053/24.01.2008 emisă de și restituirea sumelor care au fost deja reținute de către MIRA în baza deciziei de imputare până în prezent.

În motivare se precizează cu privire la excepția de nelegalitate invocată de către reclamanta, că întreaga procedură de atragere a răspunderii materiale a reclamantei a fost realizată cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie.

În acest sens, arată că reclamantei i s-a aplicat cu precădere prevederile legale deja menționate în cererea de intervenție depusă la dosarul cauzei și nu i se aplică prevederile nr.OG 121/1998 care se aplică doar militarilor.

Reclamantei i se aplică Statutul polițistului completat cu Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, un act normativ special care reglementează activitatea tuturor funcționarilor publici, inclusiv activitatea funcționarilor publici cu statut special.

Statutul Funcționarilor Publici prevede în mod expres că Capitalul VIII denumit "Sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici, care este procedura de atragere a răspunderii materiale și disciplinare aplicabilă funcționarilor publici cu statut special.

Statutul Funcționarilor Publici derogă în mod expres de la prevederile nr.OG 121/1998 care se aplică limitativ doar militarilor și salariaților civili din MIRA, nu și funcționarilor publici.

Actele care au stat la baza atragerii răspunderii materiale au fost întocmite în mod eronat cu aplicarea greșită a legislației specifice în materie, bazându-se pe prevederile Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care nu se aplică funcționarilor publici cu statut special.

Din conținutul tuturor actelor depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta are calitatea de funcționar public cu statut special, căreia i se aplică cu precădere legislația specifică Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului completată cu Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, precum și celelalte acte normative care reglementează activitatea polițiștilor de frontieră.

Funcționarilor publici, inclusiv funcționarilor publici cu statut special nu lise aplică nr.OG 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

În prezent Poliția de Frontieră respectiv Poliția Română au fost demilitarizate.

Categoriile de personal care își desfășoară activitatea în cadrul MIRA sunt enumerate în conținutul art. 17 aliniatul 1 din Ordonanța de urgență nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative care prevede că:"personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative se compune din: funcționari publici, polițiști - funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și soldați și gradați ".

Din conținutul acestui articol rezultă în mod neîndoielnic faptul că funcționarii publici cu statut special reprezintă o categorie distinctă de personal față de cadrele militare din MIRA.

Solicită să se instrumenteze prezenta cauză ținând cont de faptul că funcționarilor publici cu statut special li se aplică Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, completată cu Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și ținând cont de faptul că reclamanta a fost sancționată în mod nelegal și abuziv în baza Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Totodată pune în vedere instanței de judecată faptul că și pârâta MIRA consideră în întâmpinare că reclamantei i se aplică Statutul Polițistului, statut care conține dispoziții derogatorii de la OG nr. 121/1998 care se aplică doar militarilor.

Solicită să nu se țină cont de Ordinele și instrucțiunile invocate de către pârâte întrucât acestea nu au fost publicată în Monitorul Oficial al României și nu pot produce efecte prin simpla lor emitere. Acestea trebuie publicate în mod obligatoriu în Monitorul Oficial al României, pentru a fi puse la cunoștința tuturor persoanelor interesate, în conformitate cu adagiul latin:"nemo censetur ignorare legem".

Toate actele normative trebuie publicate în Monitorul Oficial al României, în conformitate cu Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă.

Publicarea acestui Ordin în Monitorul Oficial al României este o condiție obligatorie pentru producerea efectelor juridice.

Solicită să se constate că un ordin al ministrului nu poate produce efecte juridice prin simpla emitere, fiind obligatorie publicarea în Monitorul Oficial al României.

Cu privire la fondul cauzei, aduce la cunoștința instanței de judecată că în prezenta cauză, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul a reținut în mod greșit că s-a depășit termenul de efectuare a cercetării administrative și înregistrare a actului de cercetare.

În data de 19 decembrie 2006 s-a solicitat prelungirea termenului cu 30 de zile, fiind aprobat acest lucru în aceeași zi.

De remarcat este faptul că prin hotărârile Comisiei de jurisdicție a imputațiilor nr. 59,60,61 din data de 14.09.2007 s-a constatat în mod definitiv, faptul că cercetarea administrativă a polițiștilor de frontieră G, și este făcută în termenul legal.

Întrucât Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 nu prevede modalitatea de calcul a termenelor aceasta se completează cu legea generală, respectiv cu art. 101 aliniatul 1 din Codul d e procedură civilă.

În ceea ce privește nerespectarea termenului de emitere a deciziilor de imputare, arată faptul că susținerile și interpretările pârâților sunt eronate și tendențioase. În acest sens, arată că prevederile nr.OG 121/1998 nu stabilesc, în nici un articol imputarea pagubei membrilor comisiei/șefului comisiei pentru neemiterea în termen a deciziilor de imputare.

La același termen de judecată, s-a depus și punctul de vedere al pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu privire la cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului, formulată de către Consiliul Teritorial al Corpului Național al Polițiștilor din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, consideră că această organizație profesional nu are nici un fel de competențe, în a se pronunța asupra modalităților de efectuare a cercetării administrative.

Mai mult decât atât, învederează că aceasta fiind formulată într-o cerere principală cu caracter strict personal este inadmisibilă și lipsită de interes.

Cu privire la nepublicarea în Monitorul Oficial a Instrucțiunilor nr. 830/1999 și a Ordinului nr. 457/2003, învederează următoarele:

Prevederile Decretului nr. 16/1976 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor și acte normative, exceptau acest act normativ de la regimul publicării în Monitorul Oficial.

De asemenea, prevederile art. 24 aliniatul 3 și cele ale art. 27 aliniatul 3 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adaptare, aprobat prin nr.HG 555/2001, exceptau de la regimul publicării în Monitorul Oficial, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care aveau ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională deci implicit și pe cele ale Ordinului OI. nr. 457/2003.

Actele administrative cu caracter normativ au fost emise în baza și executarea dispozițiilor cuprinse în acte normative de nivel superior cu caracter special ce privesc domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, încadrându-se astfel în prevederile care statuează posibilitatea nepublicării lor și a cărei rațiune este legată de domeniul de reglementare limitat al acestora. Acestea sunt aplicabile doar unei categorii profesionale delimitate și anume, personalului situație în care nu se impunea să fie aduse la cunoștința tuturor cetățenilor prin publicare în Monitorul Oficial.

Publicarea sau nepublicarea ordinului și instrucțiunilor contestate nu modifică conținutul acestora.

Reclamanta apreciază în mod greșit că vătămarea drepturilor subiective este determinată de nepublicarea acestor acte administrative cu caracter normativ.

Astfel, potrivit art. 26 aliniatul 3 din Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de acte normative în Ministerul Internelor și Reformei Administrative, aprobat prin Ordinul nr. 533/2003, "actele normative interne, nesecrete, nebroșate, se multiplică și se difuzează unităților din subordine de către comandamentele de armă, inspectoratele și direcțiile generale, direcțiile Aparatului Central (similare)"

Art. 28 din același act normativ prevede că "În unitățile din structura actele normative interne primite se iau în evidență și se difuzează celor interesați de către compartimentele speciale, cu respectarea întocmai a prevederilor legale, referitoare la documente secrete și nesecrete. Prin compartimente speciale se înțeleg: structurile de registratură, secretariat securitate sau persoane anume desemnate".

Nici unul din actele normative interne la care face referire reclamanta nu este clasificată, astfel că acestea pot fi consultate liber de către polițiștii interesați.

Apreciază că modalitatea stabilită la nivelul instituției sale pentru a da posibilitatea personalului propriu de a lua la cunoștință de actele normative interne este chiar mai facilă decât consultarea unui exemplar al monitorului oficial, care trebuie procurat din afara instituției, în condițiile în care polițiștilor li se asigură accesul în mod direct la actele interne cu caracter normativ, prin intermediul compartimentelor speciale care funcționează ca niște veritabile "biblioteci" chiar în unitățile în care își desfășoară activitatea.

Într-adevăr, potrivit art. 10 aliniatul 1 din Legea nr. 24/2000:"în vederea intrării în vigoare legile și celelalte acte normative adoptate de parament, ordonanțele și hotărârile Guvernului, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de organele administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României".

Cu toate acestea, potrivit art. 3 litera a din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, actul normativ este actul emis sau adoptat de o autoritate publică, cu aplicabilitate generală.

De altfel, instituirea obligației de publicare a actelor normative, pentru ca acestea să fie cunoscute de toți cetățenii nu se justifică decât atunci când actul normativ are aplicabilitate generală, vizând o problemă de interes public.

Așa cum a precizat anterior, actele normative în discuție nu au o aplicabilitate generală iar la momentul adoptării acestora nu există obligația publicării în Monitorul Oficial, motiv pentru care consideră că orice susțineri ale reclamatei nu pot fi avute în vedere.

Reclamanta prin concluziile depuse la dosar solicită să se dispună admiterea plângerii așa cum a fost formulată, și pe cale dec onsecință să se dispună anularea Hotărârii nr. 58 pronunțată în data de 30.05.2008 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul ca fiind netemeinică și nelegală, anularea Deciziei de imputare,r 307.053/24.01.2008 emisă de ca fiind netemeinică și nelegală, exonerarea sa de la plata sumei de 77.663 lei imputate în baza Deciziei de mr. 307.053 /24.01.2008 emisă de și restituirea sumelor deja reținute de - până în prezent, în baza Deciziei de imputare de mai sus, admiterea cererii de intervenție în interesul reclamantei, formulată de Consiliul Teritorial al Corpului Național al Polițiștilor din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat în sumă de 6376.73 RON în baza dispozițiilor art. 274.pr.civ.

În motivarea acestor concluzii scrise se arată că Hotărârea nr. 58 pronunțată în data de 30.05.2008 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul A și Decizia de imputare nr. 307.053/24.01.2008 emisă de au fost emise cu aplicarea greșită a legii, respectiv au fost emise cu aplicarea eronată a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care nu se aplică funcționarilor publici cu statut special.

Reclamanta în calitate de polițist de frontieră - a fost sancționată în mod eronat și abuziv în baza Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, fără a ține cont de faptul că acesteia i se aplică cu precădere și prioritate Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, completată cu Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, legi speciale care se aplică cu precădere tuturor polițiștilor, inclusiv polițiștilor de frontieră.

Arată că reclamanta nu are calitate de militar, ci este funcționar public cu statut special, căreia i se aplică cu precădere norma juridică specială, Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, completată cu Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Această lege specială a intrat în vigoare după Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 și cuprinde dispoziții derogatorii de la aceasta.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici este un act normativ special creat pentru funcționarii publici, fiind o normă legală obligatorie, imperative și de strictă interpretare.

Mai mult decât atât, chiar și pârâtele își exprimă acordul cu această afirmație susținând în mod repetat că reclamantei i se aplică Statutul Polițistului care se completează cu prevederile Statutului Funcționarilor publici.

În acest sens, arată că la apariția Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative existau doar două categorii de personal: militari și personal contractual.

Ulterior Poliția Română, respectiv Poliția de Frontieră au fost demilitarizate, iar după această demilitarizare, în cadrul MIRA s-a realizat o delimitare clară a categoriilor de personal, așa cum rezultă în mod evident din conținutul articolului 17 aliniatul 1 din Ordonanța de urgență nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, care prevede că: "personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative se compune din: funcționari publici, polițiști - funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și soldați și gradați ".

Nu există nici un dubiu că reclamanta este funcționar public cu statut special, fapt ce reiese din economia mai multor texte de lege detaliate în actele anexate la dosarul cauzei.

Din conținutul actelor normative anexate la dosarul cauzei de către reclamantă reiese în mod indubitabil faptul că reclamanta - polițist de frontieră - fac parte din categoria funcționarilor publici cu statut special și i se aplică legile speciale din materie care reglementează statutul funcționarului public.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici este o lege organică,m un act normativ special creat pentru reglementarea activității funcționarilor publici, fiind o normă legală obligatorie, imperativă și de strictă interpretare.

Învederează că Statutul Funcționarilor Publici prevede în Capitolul VIII - Sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici" o altă procedură de atragere a răspunderii materiale și disciplinare a funcționarilor publici/funcționarilor publici cu statut special.

Statutul Funcționarilor Publici derogă în mod expres de la prevederile nr.OG 121/1998 care se aplică limitativ doar militarilor și salariaților civili din MIRA, nu și funcționarilor publici cu statut special.

Pârâta a invocat în întâmpinare prevederile Ordinului Ministerului Internelor nr. 457/2003 care prevede că "prin salariați civili din structura Ministerului d e Interne se înțelege: funcționari publici civili, cu statut special, funcționari publici și personalul contractual".

Acest ordin nr. 457/2003 nu produce efecte juridice deoarece nu a fost publicat în Monitorul Oficial, încălcând prevederile Legii nr. 24/2000 și prevederile Legii nr. 197/2007 privind normele de tehnica legislativă.

Obligativitatea publicării în Monitorul Oficial a actelor normative a fost reglementată prin dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă și prin urmare în momentul emiterii Ordinului Ministerului Internelor nr. 457/2003 există obligativitatea îndeplinirii acestei proceduri.

Publicarea acestui Ordin este o condiție sine qua non pentru că acest act normativ să poată produce efecte juridice.

În ceea ce privește aptitudinea Ordinului Ministerului internelor nr. 457/2003 de a produce efecte juridice, solicită să se observe că un act administrativ normativ emis de un minister nu produce efecte juridice prin simpla emitere, fiind obligatorie publicarea în Monitorul Oficial al României, pentru a produce efecte juridice.

Arată că în conformitate cu art. 49 aliniatul1 litera e din Hotărârea nr. 1226/2007 "Sunt exceptate de la publicare hotărârile Guvernului și/sau anexele acestora care intră sub incidența art. 108 aliniatul 4 ultima teză din Constituția României, republicată, sau a art. 2 aliniatul 2, art. 15 litera e, și f, art. 17, 18,23 și art. 31 aliniatul 1 din Legea nr.182/2002 privind protecția formațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare, hotărâri și/sau anexe care se trimit numai instituțiilor interesate. hotărârilor Guvernului și/sau a anexelor acestora se face la solicitarea motivată a inițiatorului, prin hotărâre a Guvernului, în temeiul art. 24 aliniatul 4 din Legea nr. 182/2002, cu modificările și completărilor ulterioare, al art. 19 din naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările ulterioare și al art. 1 litera a din Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de servicii.

Ordinul Ministerului Internelor nr. 457/2002 nu face parte din categoria actelor exceptate de art. 49 aliniatul 1 litera e din Hotărârea nr. 1226/2007.

Obligativitatea publicării în Monitorul Oficial a acestor ordine ale miniștrilor a fost introdusă prin Legea nr. 24/2000, prin urmare anterior emiterii Ordinului Ministerului Internelor nr. 457/2003.

Nepublicarea Ordinului Ministrului Internelor atrage inexistența efectelor acestuia.

Solicită să se țină cont de faptul că atât Decretul nr. 16/1976, cât și Hotărârea Guvernului nr. 555/2001 invocate de către pârâta GP. în notele de ședință sunt abrogate și nu pot produce nici un fel de efecte juridice în prezenta cauză.

Pe fond, arată că reclamanta a fost sancționată pentru "neefectuarea cercetării administrative în termen". Chiar din conținutul Hotărârii nr. 58 pronunțată în data de 30.05.2008 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul reiese că cercetarea administrativă a fost efectuată în termenul legal.

Pe cale de consecință sancționarea/ atragerea răspunderii materiale a reclamantei nu este temeinică și legală, deoarece reclamanta a efectuat cercetarea administrativă în termenul legal, așa cum se constată din conținutul Hotărârii nr. 58 pronunțată în data de 30.05.2008 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

Ar fi un non sens și o faptă nelegală, ca reclamanta să răspundă material pentru neefectuarea în termen" a cercetării administrative, când tocmai prin Hotărârea definitivă nr. 58 pronunțată în data de 30.05.2008 de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A se constată în mod expres și imperativ faptul că reclamanta a efectuat cercetarea în termenul legal.

Arată totodată faptul că prejudiciu imputat reclamantei nu este cert, întrucât Ministerul Internelor și reformei Administrative poate recupera prejudiciul pe calea dreptului comun prin chemarea în judecată a salariaților care au beneficiat de aceste sporuri.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Reclamanta are calitatea de ofițer specialist III în cadrul compartimentului Financiar al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T, având gradul de comisar de poliție.

La data de 19.10.2006, doamna a fost numită în comisia de cercetare administrativă, constituită în vederea recuperării prejudiciului material pricinuit Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T prin plata pretins necuvenită a unor sporuri salariale către agenții proveniți din sursă externă, astfel cum rezultă din procesul verbal de cercetare administrativă nr. -/24.01.2008 (fila 44 dosar).

După aprobarea prelungirii cu încă 30 de zile a termenului de cercetare administrativă, această fază s-a finalizat prin emiterea procesul verbal de cercetare administrativă nr. S -/19.01.2007.

În baza acestui proces verbal, au fost emise deciziile de imputare din datele de 4.05.2007 și 16.05.2007, decizii care au fost anulate de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative prin hotărârile nr. 59, 60 și 61/14.09.2007.

Ca urmare a anulării acestor decizii de imputare, s-a dispus de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră declanșarea cercetării administrative, în vederea stabilirii persoanelor vinovate de nerecuperarea pagubei produse prin emiterea deciziilor de imputare în mod nelegal.

Această cercetare administrativă s-a finalizat prin procesul-verbal de cercetare administrativă nr. -/24.01.2008, în baza căruia s-a emis Decizia de imputare nr. 307.053/24.01.2008, a cărei anulare o solicită doamna în prezenta cauză.

Prin Decizia de imputare nr. 307.053/24.01.2008, emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, s- dispus, în baza procesului-verbal de cercetare administrativă nr. -/24.01.2008, imputarea în sarcina reclamantei a sumei de 77.663 lei, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 121/28 august 1998, privind răspunderea materială a militarilor.

Cu privire la aplicabilitatea în cauză a Ordonanței Guvernului nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, instanța reține că reclamanta a contestat incidența acestui act normativ, cu motivarea că are calitatea de polițist de frontieră, iar nu de militar sau de personal contractual, astfel încât nu îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 121/1998

În acest sens, s-au invocat dispozițiile art. 2 lit. b) din Ordonanța de Urgență nr. 104/2001, privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, conform cărora "în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

b)polițist de frontieră - funcționarul public cu statut special, înarmat, care poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite prin lege în sarcina Poliției de Frontieră Române."

De asemenea, s-au invocat dispozițiile art. 39 al.1 din Ordonanța de Urgență nr. 104/2001, "personalul Poliției de Frontieră Române se compune din polițiști de frontieră, alți funcționari publici și personal contractual", iar potrivit art. 39 al.3 din același act normativ,"polițiștilor de frontieră le sunt aplicabile prevederile Legii privind statutul polițistului".

Instanța reține că, potrivit acestor dispoziții legale, reclamanta este funcționar public cu statut special, neavând calitatea de militar.

Instanța reține, totodată, că, potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, " răspunderea materială este angajată, în condițiile prezentei ordonanțe,pentru pagubeleîn legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale,provocate de militaridin vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrulMinisterului Apărării Naționale,Ministerului d e Interne,Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".

De asemenea, art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 stipulează că " prevederile prezentei ordonanțe se aplică și militarilor aflați în misiune în afara granițelor țării,precum și salariaților civili din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 ".

Instanța observă că acest text nu se referă exclusiv la personalul contractual din cadrul instituțiilor respective, ci la "personalul civil", fără a desemna semnificația acestei noțiuni.

Chiar dacă instanța nu poate lua în considerare interpretarea dată prin Ordinul Ministerului Internelor și Reformei Administrative nr. 45/2003, deoarece acest act normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial, instanța apreciază că noțiunea "personalul civil" include atât personalul contractual (respectiv persoanele angajate în baza unui contract de muncă), cât și funcționarii publici.

În acest sens, instanța observă că la data edictării Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 nu existau funcționari publici în cadrul instituțiilor militare indicate la art. 2 din acest act normativ, demilitarizarea unor din aceste instituții intervenind în anul 2002, în cazul Ministerului Internelor și Reformei Administrative - prin Legea nr. 360/2002. În acest context, legiuitorul nu putea să aibă în vedere - la data edictării Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 - decât o distincție între militari și personalul contractual. Cu toate acestea, legiuitorul din 1998 utilizat noțiunea "personalul civil", mai cuprinzătoare decât aceea a personalului contractual.

Folosind noțiunea " personalul civil", legiuitorul a înțeles să extindă aplicarea acestei reglementări și la orice persoană care își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor indicate la art. 2 din acest act normativ, rezultând de aici că expresia "personalul civil" nu poate fi interpretată ca incluzând numai personalul contractual, iar nu și funcționarii publici. În acest context, instanța apreciază că prin utilizarea noțiunii " personalul civil", legiuitorul a avut în vedere semnificația adjectivului "civil" care este opusă aceleia de "militar", prin personal civil înțelegându-se, așadar, personalul care nu are calitatea de militar, cum este și cazul funcționarilor publici.

În concluzie, instanța apreciază că, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, această reglementare este aplicabilă și funcționarilor publici din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, așadar este aplicabilă și reclamantei.

În privința încălcării termenului pentru efectuarea cercetării prealabile, s-a arătat că în cauză au fost încălcare dispozițiile art. 23. al. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, conform cărora " termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei".

În această privință, instanța constată că prin dispoziția nr. -/10.10.2007 a Inspectorului General al Poliției de Frontieră, atașată la fila 161, s-a constituit comisia de cercetare administrativă.

Conform acestei dispoziții, termenul de 60 de zile curge de la data de 1.10.2007.

La data de 13.11.2007, Ministrul Internelor și Reformei Administrative ministrul aprobă - astfel cum rezultă din nota atașată la fila 162 dosar - prelungirea acestui termen cu încă 60 de zile, conform art. 23. al. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, care prevede că " pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris".

Cercetarea administrativă s-a finalizat prin procesul-verbal de cercetare administrativă nr. -/24.01.2008.

Instanța reține, așadar, că termenul total impus de lege pentru cercetarea administrativă a fost de 120 de zile, începând din 1.10.2007 și sfârșind la 29.01.2008.

În aceste condiții, emiterea procesului-verbal de cercetare administrativă la data de 24.01.2008 s-a făcut cu respectarea acestui termen. Nu are relevanță faptul că aprobarea prelungirii acestui termen a avut loc la 13.11.2007, întrucât cel de al doilea termen de 60 de zile începe să curgă de la expirarea primului interval de 60 de zile, respectiv din 30.11.2007, împlinindu-se, așadar, la 29.01.2008.

În privința condiției existenței pagubei, instanța reține că reclamanta a invocat legalitatea acordării sporurilor ce constituie pretinsa pagubă, conform opiniei exprimate de inspectorul general prin nota raport nr. -/20.05.2006

Opinia Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor a fost în sensul că - "referitor la faptul că inspectorul general ar fi apreciat, prin nota raport nr. -/20.05.2006, că sumele de bani acordate agenților de poliție drept sporuri nu erau considerate ca sume nedatorate" - "în acest caz, comisia de cercetare administrativă. ar fi trebuit să constate acest fapt prin procesul verbal încheiat la 19.01.2007 și să nu constate paguba".

Așadar, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a apreciat că există o pagubă deoarece această pagubă a fost constatată de comisia de cercetare administrativă din cadrul căreia a făcut parte și doamna, fiind lipsit de relevanță faptul că sporurile salariale a căror recuperare se dorea au fost ulterior considerate ca fiind legal acordate persoanelor respective.

Instanța apreciază că aceasta este o interpretare absolut formală a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, interpretare care ignoră și refuză analizarea unei condiții esențiale pentru existența răspunderii materiale, și anume existența unei pagube în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, astfel cum impune art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998.

Pe de o parte, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor admite că acele sporuri au fost legal acordate - de vreme ce nu contestă punctul de vedere exprimat în acest sens de inspectorul general prin nota raport nr. -/20.05.2006, precum și cel exprimat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative - dar, pe de altă parte, consideră că există o pagubă generată de acordarea acelor sporuri, deoarece prin procesul verbal de cercetare administrativ întocmit de comisia din care a făcut parte și reclamanta, s-a reținut că există o astfel de pagubă, generată de acordarea nelegală a acelor sporuri salariale.

Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a refuzat, așadar, analizarea condiției existenței unei pagube generate de acordarea acelor sporuri.

Cu privire la sursa acestei pagube, instanța constată, conform -/14.12.2006 a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T, atașată la fila 63 dosar, că aceasta s-a datorat acordării, în cursul anilor 2005 și 2006, sporului pentru condiții de pericol deosebit și a sporului (indemnizației) de frontieră către agenții încadrați din sursă externă de către Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră

Cu privire la legalitatea acordării acestor sporuri, instanța constată că prin Nota nr. -/21.03.2008 emisă de Direcția management resurse umane din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, atașată la fila 61 dosar, această autoritate administrativă centrală a opinat în sensul că pe parcursul celor 6 luni în care nu sunt cursanți și îndeplinesc misiuni specifice oricărui polițist de frontieră, agenții încadrați din sursă externă "trebuie să beneficieze de toate drepturile financiare și materiale legale în vigoare",așadar inclusiv de sporul pentru condiții de pericol deosebit și de sporul (indemnizația) de frontieră.

Așadar, opinia Ministerului Internelor și Reformei Administrative - exprimată prin direcția de specialitate a acestui minister - este în sensul că sporurile respective trebuia să fie acordate agenților încadrați din sursă externă.

Or, chiar dacă nota respectivă cuprinde numai o opinie, instanța subliniază că este vorba despre o opinie oficială exprimată de direcția de specialitate a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, minister în cadrul căruia își desfășoară activitatea și reclamanta. Chiar dacă s-ar reține lipsa efectelor juridice ale acestei opinii, caracterul oficial al acesteia nu poate fi negat și el denotă cel puțin faptul că legislația care reglementează acordarea acestor sporuri nu este suficient de clară și explicită pentru a putea fi aplicată cu exactitate.

Consecința legalității acordării sporurilor respective și a lipsei de claritate a legislației în domeniu:

În aceste condiții, nu se poate imputa reclamantei o pagubă determinată de aplicarea sau interpretarea eronată a unor dispoziții legale lipsite de claritate.

Exprimarea opiniei Direcției management resurse umane din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative dezvăluie tocmai caracterul interpretabil, respectiv lipsa de claritate a dispozițiilor care reglementează acordarea celor sporuri agenților încadrați din sursă externă, lipsa de claritate recunoscută la cel mai înalt nivel administrativ de conducere.

În aceste condiții, instanța nu poate reține existența unei pagube generate de acordarea unor sporuri despre care chiar Ministerul Internelor și Reformei Administrative afirmă că se impuneau a fi acordate.

Faptul că reclamanta a făcut parte din comisia de cercetare administrativă și a apreciat ca fiind nelegală acordarea acestor sporuri nu conduce la concluzia existenței acelei pagube.

Instanța atrage atenția asupra faptului că imputarea unor sume de bani reclamantei aduce în mod evident atingere dreptului de proprietate al acesteia, diminuându-i patrimoniul, ceea ce impune ca această privare de proprietate să îndeplinească cerințele impuse de articolului 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text conform căruia "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".

Astfel cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea dată în cauza Stere și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. nr. 600 din -, în paragraful 44, " o ingerință în exercitarea drepturilor de creanță împotriva statului se poate analiza într-o asemenea privare de proprietate ( Compania și alții împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, seria A nr. 332, p. 22, 34)".

Legalitatea privării de proprietate presupune îndeplinirea a două cerințe: mai întâi, trebuie să existe o lege în sensul Convenției, pe temeiul căreia privarea să fie făcută; în al doilea rând, legea însăși trebuie să îndeplinească acele calități pe care i le-a determinat Curtea în jurisprudența sa, adică să fie accesibilă, precisă și previzibilă.

Or, nu poate constitui o privare de proprietate legală imputarea unei sume cu titlul de reparare a unei pagube a cărei existență este incertă din punct de vedere legal, deoarece însăși opinia oficială a autorității statale pretins păgubite (Ministerul Internelor și Reformei Administrative) este în sensul că sumele respective erau datorate agenților încadrați din sursă externă.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că în cauză nu s-a dovedit că este îndeplinită condiția existenței unei pagube, pentru a se reține legalitatea emiterii deciziilor de imputare în sarcina reclamantei.

În consecință, instanța va admite cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Admițând acțiunea reclamantei, instanța va admite, în consecință, și cererea de intervenție accesorie formulată de Corpul Național al Polițiștilor din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T în interesul reclamantei.

Instanța va dispune anularea hotărârii nr. 58/30.05.2008, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și a eciziei de nr. 307.053/24.01.2008, emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Pe cale de consecință, instanța va dispune exonerarea reclamantei de la plata sumei de 77.663 lei, RON, imputate în baza Deciziei de nr. 307.053/24.01.2008 emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, precum și obligarea pârâților la restituirea către reclamantă a sumelor reținute în temeiul Deciziei de nr. 307.053/24.01.2008 până la pronunțarea prezentei hotărâri.

Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul fondat al cererii de chemare în judecată, Curtea va obliga pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă, respectiv la plata sumei de 6376,73 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Corpul Național al Polițiștilor din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T în interesul reclamantei.

Anulează hotărârea nr. 58/30.05.2008, emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Anulează ecizia de nr. 307.053/24.01.2008, emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Dispune exonerarea reclamantei de la plata sumei 77.663 lei, RON, imputate în baza Deciziei de nr. 307.053/24.01.2008 emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, precum și obligarea pârâților la restituirea către reclamantă a sumelor reținute în temeiul Deciziei de nr. 307.053/24.01.2008 până la pronunțarea prezentei hotărâri.

Obligă pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră la plata către reclamantă a sumei de 6376,73 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red./12.01.2009

Tehnodact /19.01.2009/6 ex.

Se comunică:

-reclamantă -. procesual ales T, nr. 6,.14 jud.

-pârât Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative B, nr. 1 sector 1

-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - B,-, sector 6

-intervenient Consiliul Teritorial al Corpului Național al Polițiștilor din Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T - T,str. - - nr. 11-13.

Com. 4 ex.

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Alte cereri. Sentința 12/2009. Curtea de Apel Timisoara