Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 333/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--26.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.333
Ședința publică din 19 martie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Alexandru Cristian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor prin T împotriva sentinței civile nr.112/22.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat - și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative-prin Direcția Generală Reglementări Juridice și Contencios și Inspectoratul Județean de Poliție al județului T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că recurenți au cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.112/22.2008 pronunțată în Dosar nr- Tribunalul Timișa respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a IPJ T, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și a admis acțiunea principala formulata de reclamantul, precum si cererea de chemare in garanție formulata de către MIRA, a obligat pârâții Ministerul Internelor si Reformei Administrative si J la plata primei de concediu din anii 2004-2006 si a sporului de fidelitate pe anul 2005 sume ce vor fi actualizate in raport cu rata inflației la data plății efective, a obligat paratul Ministerul Economiei si Finanțelor sa aloce fondurile necesare efectuării acestor plați către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor si Reformei Administrative și a respins cererea de chemare in garanție formulata de către A.
În motivare s-a reținut că în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP, nu s-a contestat faptul ca neavând calitatea de ordonator principal de credite MFP, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant si ca atare dispoziția de plata instituita ca efect al admiterii acțiunii de pârâții, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul si a sumelor pretinse, aspect ce justifica necesitatea ca prezenta hotărâre sa-i fie opozabila si MFP. Ca atare MFP este cel care coordonează acțiunile ce sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea legilor de rectificare a bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite.
Prin urmare, instanța urmează sa respingă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea in judecata a pentru alocarea sumelor necesare plaților pretinse instanța apreciază ca nu se poate proceda ca efect al admiterii acțiunii, si la admiterea cererii de chemare in garanție formulata de paratul MIRA, fiind incompatibila calitatea de parat, direct obligat, cu aceea de chemata in garanție. Prin urmare, tribunalul va respinge cererea de chemare in garanție.
de actele existente la dosar, instanța retine ca reclamantul a avut raporturi cu IPJ T in perioada 01.07.2003-01.10.2005, iar in prezent are calitatea de funcționar public civil cu statut special-polițist fiind angajat la secția Regionala de Politie Transporturi
Instanța a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile întrucât prev art 7 din legea nr - reprezintă dreptul comun in materie care nu se aplica in situația speciala a reclamantului, căruia i se aplica dispozițiile corespunzătoare statutului de funcționar public.
Raportat la calitatea reclamantului, ii sunt aplicabile prev. art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea si alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora " la plecarea in concediul de odihna, polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special si ca atare ii sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competenta instanțelor de contencios administrativ in soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componenta a drepturilor salariale si se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat pana la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendata pana la 31.12.2006.
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost in funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pana la introducerea acțiunii.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța retine ca reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special-polițist. In acesta calitate, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de pana la 20% din salariul de baza, in condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat ca, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobata prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera ca drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu exista, câta vreme dispozițiile legale ce-i consacra, sunt in vigoare, in prezent nemaifiind suspendata aplicarea acesteia, iar pe de alta parte aceste disp. nu au fost declarate neconstituționale. Pe de alta parte, plata sporului de fidelitate a fost reluata pentru anul 2006.
Dispozițiile art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost in funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia si care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cat timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturata existenta pana la introducerea acțiunii.
Pentru aceleași considerente mai sus menționate instanța va proceda la obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate aferent anului 2005 actualizat cu rata inflației la data plății efective.
În cauză a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin T, solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare pârâtul critică prima instanță, pentru că sunt aplicabile prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă întrucât în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art.109 alin.2 din Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004, întrucât reclamantul nu poate solicita direct în instanță pretenții de natură salarială, câtă vreme procedura contestației prealabile nu este parcursa, prin depunerea unei cereri prealabile având acest obiect la angajator, și finalizată prin emiterea unui răspuns la cererea prealabilă.
Art.109 alin.2 din Cod procedură civilă dispune că: "art.109 alin.2) În cazurile prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".
De asemenea, neîntemeiat s-a respins excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, ca pârât sau ca și chemat în garanție, deoarece între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există absolut nicio relație de serviciu sau de muncă.
Motivul că pârâții B, respectiv T își desfășoară operațiunile financiare prin intermediul trezoreriilor Ministerului Finanțelor Publice, respectiv ale (Trezoreria T), nu are absolut nicio relevanță în ceea ce privește acest litigiu de muncă, care trebuie să se desfășoare exclusiv între angajat și angajator, fără nici o participare a unor terți, în speță trezoreriile B-T, care nu au decât calitatea de depozitar ale resurselor financiare (credite bugetare, venituri proprii etc.) ale pârâților B și T, și ca urmare aceste trezorerii efectuează, ca orice bancă, exclusiv operațiuni financiare ordonate de către titularii de cont pârâții B și T, în conformitate cu prevederile nr.OG22/2002 coroborate cu dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
Pe de altă parte, cât privește Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Astfel, art.18 alin.2 lit.b și art.28 lit.e din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, prevăd că "Parlamentul adoptă legile bugetare și legile de rectificare elaborate de Guvern", iar "Guvernul asigura - elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului" precum și ca "Proiectele legilor bugetare anulare și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Ministerul Internelor și reformei Administrative B, prin ministrul său, este ordonator principal de credite, în conformitate cu prevederile art.20 alin.1 din Legea nr.500/2002 a finanțelor publice, la fel ca și Ministerul Economiei și Finanțelor, minister care astfel nu poate fi obligat la plata pentru salariații altor instituții bugetare de stat:
"Art.20 Categorii de ordonatorii de credite: 1) ordonatorii principali de credite sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii instituțiilor publice autonome".
Așadar, nu B hotărăște structura bugetului de stat și cuantumurile cheltuielilor detaliate ale ordonatorilor principali de credite, ci Parlamentul României, pe baza proiectului de buget elaborat de Guvernul României, care la rândul lui este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, și ca atare B nu poate avea calitate procesuală pasivă în această chestiune.
Totodată nefondat s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul B, având în vedere că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.60-63 Cod procedură civilă, respectiv faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însă în speță nu există în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă, temeiul acesteia trebuie să îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.
Se mai arată că între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există nicio obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite B, prin T nu a achitat reclamantului aceste drepturi salariale, nu îi conferă acestui ordonator principal de credite (Ministerul Economiei și Finanțelor) pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând dintr-un raport de serviciu sau contract de muncă.
Pe fondul cauzei, se susține că primele de concediu aferente perioadei 2004-2006, că aplicarea prevederilor art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în vigoare începând cu data de 01.01.2004, referitoare la primele de concediu, și implicit plata acestor prime de concediu, a fost suspendată printr-o serie de acte normative ulterioare, și anume prin Legea nr.507/2003 a fost suspendată acordarea acestui drept până la data de 31.12.2004; prin Legea nr.511/2004 a fost suspendată acordarea acestui drept până la data de 31.12.2005; prin Legea nr.379/2005 a fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2006.
Referitor la sporul de fidelitate aferent anului 2005, se arată că aplicarea prevederilor art.6 din nr.OG38/2003 a fost suspendată prin art.2 alin.1 din nr.OUG118/2004, publicată în OF. nr.1.138/02.12.2004 care prevede:
"Art.2 (1) În anul 2005 se suspendă aplicarea dispozițiilor art.6 din nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.353/2003, cu modificările și completările ulterioare".
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și, cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
a fost admisă acțiunea și fără îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art.7 din legea nr.554/2004 pentru că din analiza sistematică a dispozițiilor art.91 și 93 din Legea nr.188/1999 republicată, rezultă faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precizat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art.89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr.554/2004 modificată.
Este nefondată și critica legată de admiterea cererii de chemare în garanție a recurentului pentru că aceasta a fost respinsă, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind obligat prin sentință în calitate de pârât.
Faptul că recurentul nu este ordonator principal de credite, nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și MFP. Ca atare MFP este cel care coordonează acțiunile ce sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea legilor de rectificare a bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite.
Împrejurarea că dreptul la prima pentru concediu de odihnă al funcționarilor publici a fost introdus prin art.34 alin.2 din Legea nr.188/199.
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune beneficiarii prevederilor legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Că așa este, rezultă cu echivoc și din prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Aceeași concluzie se impune și î privința sporului de fidelitate care bine a fost acordat reclamantului de primă instanță.
În concluzie, pentru motivele expuse recursul pârâtului se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T împotriva sentinței civile nr.112/22.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 19.III.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. R:O- 21.03.2008
Tehnored. /2 ex./26.03.2008
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Răzvan Pătru, Alexandru Cristian
