Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 333/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr-
DECIZIA NR. 333/
Ședința publică din 13 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- -- - președinte de secție
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul ȘI FINANȚELOR reprezentat în teritoriu de Direcția GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 186/CA/11.03.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 6 mai 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 13 mai 2008.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin SC nr.186/CA/11.03.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ au fost dispuse următoarele:
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediu in B, Str. -, -. 17, Sect. 5 și, in consecință, respinge acțiunea formulată de reclamantul - -, domiciliat in B, B-dul -, -. 68, Bl. 5, Ap. 27.
S-a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor cu privire la cererea de chemare in garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediu in B, Str. -, -. 6, Sect. 5.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul - - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Management și Administrativ, cu sediu in B, Str. -, -. 3, Sect. 5 și Baza de Aprovizionare și Depozitare Chimic, cu sediu in, Șos. -, - 2+500, jud. B și,in consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Management și Administrativ și Baza de Aprovizionare și Depozitare Chimic, in solidar, să plătească reclamantului:
- prima de concediu pentru anii 2004 și 2005 și
- sporul de fidelitate pentru anul 2005, sume actualizate cu rata inflației la data efectuării plății.
S-a admis cererea formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative privind chemarea in garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor și, in consecință:
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către Ministerul Internelor și Reformei Administrative sumele necesare plății primei de concediu și sporului de fidelitate arătate anterior.
Au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Management și Administrativ și Baza de Aprovizionare și Depozitare Chimic să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Deliberând cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, având in vedere dispozițiile art. 137 Cod Procedură Civilă, instanța apreciază că, având in vedere modalitatea in care reclamantul a înțeles să cheme in judecată acest pârât,solicitarea acestuia de a-l obliga pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor in solidar cu ceilalți pârâți la plata sumelor reprezentând prima de vacanță și sporul de fidelitate ( și nu la alocarea unor fonduri către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, necesare in ipoteza admiterii prezentei acțiuni) și faptul că între reclamant și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu există un raport de serviciu, reclamantul nefiind angajat în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, urmează a fi admisă excepția invocată și a fi respinsă acțiunea formulată de reclamant prin reprezentant in contradictoriu cu acest pârât. Pentru aceste considerente, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, în fapt, reclamantul a fost angajat în cadrul de Aprovizionare și Depozit Chimic, până la data de 31.03.2005, data la care a fost trecut in rezervă, având calitatea de funcționar public cu statut special, respectiv de polițist cu grad profesional de comisar, aspect ce rezultă din adeverința nr. 651.918/09.11.2007 emisă de pârâta Baza de Aprovizionare și Depozit Chimic ( f5 din dosarul cauzei ).
În drept, instanța a apreciat că în cadrul raportului de serviciu existent între reclamant și pârâți pe perioada lucrată de către acesta în intervalul 2004-2005, pârâților le incumbă obligația corelativă drepturilor prevăzute de prevederile art. 37 alin. 2 și art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stabilesc că, " la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu" și că "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne", astfel că în ipoteza cererii reclamantului de obligare la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și a sumei reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală Management și Administrativ și Baza de Aprovizionare și Depozitare Chimic au calitate procesuală pasivă, revenindu-le obligația corelativă acestor drepturi.
Instanța a considerat că, deși prin efectul legilor bugetului de stat ulterioare OG 38/2003, exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu, prevăzut de prevederile art. prevederile art.37 al. 2 din OG nr.38/2003, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, iar prin efectul OUG 118/24.11.2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor - art. 2, exercițiul dreptului de a încasa sporul de fidelitate, prevăzut de prevederile art. prevederile art.6 din OG nr.38/2003, a fost suspendat în anul 2005, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea drepturilor, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul drepturilor.
Dreptul la prima de concediu și, respectiv, la sporul de fidelitate, continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestor drepturi, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea drepturilor la prima de vacanță și la sporul de fidelitate nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu în perioada 2001-2006 și a sporului de fidelitate in anul 2005 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Instanța, analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existenței dreptului la prima de concediu și la sporul de fidelitate, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al polițiștilor în baza OG nr. 38/2003, instituit prin art. 37 alin.2, a fost introdus în această lege încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din 2007, continuând să existe și în prezent, fiind prevăzut de același art. 37 al. 2 din același act normativ. La fel, dreptul la sporul de fidelitate al polițiștilor, instituit prin art. 6, fost introdus în OG 38/2003 încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din 01 ianuarie 2004, continuând să existe și în prezent, și producând consecințe și în anul 2005.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 37 al. 2 din OG nr. 38/2003 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la prima pentru concediul de odihnă acordat polițiștilor prin acest text a existat în perioada anilor 2004, 2005, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003], nu s-a constatat că ar fi neconstituționale. În baza aceluiași raționament, si dreptul la sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG 38/2003 a existat și trebuie să producă consecințe pentru anul 2005.
Pe de altă parte, dispozițiile prevăzute în legile bugetelor pe anii 2004-2006 și dispozițiile art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 118/24.11.2004, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu și, respectiv, la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004 - 2007.
Suspendarea ulterioară a dreptului la prima de concediu, pe fiecare din anii următori, a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă, iar acesta a continuat să fie prevăzut și ulterior perioadei în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada respectivă deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 7 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, nu pot fi limitate decât în situația în care nu mai este în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv, aspect statuat cu forță juridică obligatorie, de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 23/2005 dată în interesul legii, în privința interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 411 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la prima de concediu de odihnă pentru magistrați, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 și 2005 [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 și art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004], ce confereau același drept categoriei magistraților judecători și procurori și personalului auxiliar de specialitate.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească polițiștilor, pentru anii 2004-2006, primele de concediu de odihnă cuvenite acestora în conformitate cu art. 37 al. 2 din OG nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Raportat considerentelor expuse, Tribunalul a admis în parte acțiunea formulată și, pe cale de consecință, au fost obligați cei trei pârâți să plătească reclamantului sumele reprezentând primele de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, aferente anilor 2004 și 2005, în condițiile art. 37 alin. 2 din OG nr. 38/2003, și sumele reprezentând sporul de fidelitate aferent anului 2005, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din OG 38/2003, sume actualizate în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Instanța a apreciat că voința legiuitorului a fost exprimată în mod evident prin suspendarea exercițiului dreptului pe perioada în care bugetul de stat s-a aflat în dificultate, fără a recurge la instituția abrogării, după care, în Legea nr. 486 din 27 decembrie 2006 bugetului de stat pe anul 2007 nu s-a mai prelungit suspendarea exercitării acestui drept, astfel încât nu se poate aprecia că prin obligarea pârâtului la plata unor drepturi prevăzute de lege s-ar aduce atingere legilor bugetului de stat pentru acei ani, întrucât tocmai recunoașterea dreptului la sumele reprezentând prima de concediu și sporul de fidelitate, pe cale judiciară, creează obligația pârâtului de a face demersurile necesare, în calitatea lor de ordonator de credite, pentru obținerea sumelor necesare executării obligației.
De altfel, dreptul reclamantului de a obține plata primelor de concediu este confirmat și de OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate. Având in vedere apariția acestui act normativ, nu se poate susține că prezenta acțiunea ar fi rămas fără obiect, sub aspectul petitului privind prima de concediu. OUG 146/2007 vine să confirme, o dată in plus, dreptul de a obține primele de concediu, reprezentând manifestarea de voință a statului de a-și executa, de bună-voie, obligația corelativă acestui drept. Dar, de vreme ce OUG 146/2007 prevede acordarea primei de concediu pe perioada restantă in tranșe, obținerea unei hotărâri judecătorești dă posibilitatea reclamantei să obțină întreaga sumă într-o singură tranșă, prin punerea in executare a hotărârii.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, aceasta este fondată și, în. dispozițiilor art. 60, 63 Cod Procedură Civilă și a. 500/2002 și HG 208/2005 a fost admisă, având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este singurul în măsură să vireze în bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre. Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat la plata, către angajați ai altor instituții, a unor drepturi salariale, ci la virarea către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fondurilor necesare achitării primei de concediu și sporului de fidelitate, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind singurul abilitat în acest sens.
Față de soluția pronunțată, având în vedere și dispozițiile art. 274 Cod Procedură Civilă, au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Management și Administrativ și Baza de Aprovizionare și Depozitare Chimic să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( taxă judiciară de timbru și timbru judiciar ).
În cauză a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, criticând sentința pentru nelegalitate și solicitând instanței de recurs modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a MEF formulată de către pârâtul MIRA și respingerii în totalitate a acțiunii așa cum a fost formulată.
În susținerea motivelor de recurs, recurentul a adus următoarele argumente:
Ministerul Finanțelor Publice nu trebuie confundat cu Statul Român și nici cu bugetul de stat. Funcționarea, atribuțiile acestuia sunt strict reglementate de Hotărârea nr. 208 din 17.03.2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului finanțelor Publice, modificată și completată ulterior prin HG nr. 386/2007. Astfel în art. 3 pct. 2 din această hotărâre, sunt prevăzute atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat, al legii bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura prevăzută în Legea Finanțelor Publice (Legea nr. 500/2002 în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiunea introductivă).
Ministrul finanțelor este ordonator principal de credite, așa cum este ministrul administrației și internelor. Ministrul finanțelor publice nu poate fi obligat la plata drepturilor de natură salarială pentru angajații altor instituții de stat.
Consideră că atribuții în angajarea, salarizarea reclamantei o are Ministerul Administrației și Internelor, prin instituțiile sale subordonate. Între reclamant și celelalte pârâte există raporturi de muncă, Ministerul Economiei și Finanțelor nu este implicat în nici un fel.
Sentința pronunțată în cauză este criticabilă, reclamantul nu are dreptul la plata primelor de vacanță pentru anii 2004 - 2005 astfel cum s-a solicitat.
În pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, instanța de judecată va avea în vedere următoarele considerente:
Dispozițiile care dispun acordarea primelor de vacanță au fost suspendate inițial prin art. 3 alin. 1 din Ordonanța de urgență nr. 33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar.
Prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 Legea bugetului de stat pe anul 2004 se dispune: "aplicarea prevederilor din acte normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, precum și a celor ale art. 32 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici cu modificările și completările ulterioare se suspendă până la data de 31.12.2004".
Prin art. 8 alin. 5 din Legea nr. 511/2004 Legea bugetului de stat pe anul 2005, fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2005.
Din cele prezentate mai sus rezultă că acordarea primelor de concediu a fost suspendată succesiv în această perioadă prin actele normative emise cu respectarea normelor de tehnica legislativă, suspendarea operând și pe anul 2006 prin aplicarea Legii nr. 379/2005 Legea bugetului de stat pe anul 2006.
Prin Legea nr. 24/2000 - art. 24 reglementează posibilitatea suspendării unui act normativ printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. Potrivit alin. 2 și 3 din textul susamintit la expirarea duratei de suspendare actul normativ afectat de suspendare reintră de drept în vigoare dacă nu a intervenit prelungirea suspendării cu aplicarea de la data expirării.
Cererea de acordare a primelor de concediu este neîntemeiată și din prisma prevederilor constituționale, potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege, legiuitorul având posibilitatea de a suspenda aceste măsuri pentru o durată de timp determinată, fără ca acest eveniment legislativ să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor.
Precizează de asemenea că legea bugetului de stat reprezintă norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații. Potrivit legii nr. 500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, pe de o parte, iar pe de ală parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Cu privire la obligarea pârâților la plata drepturilor salariale, reprezentând sporul de fidelitate, astfel cum s-a precizat la petitul 2 al cererii, inclusiv acordarea dobânzii legale, învederează că solicitările reclamantului sunt neîntemeiate.
Astfel, potrivit dispozițiilor din textul art. 6 din nr.OG 38/2003 cu modificările la zi, sporul la care se referă reclamantul se acordă în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne. Rezultă că acest sport în cazul în care se acordă aceasta se face funcție de condițiile stabilite special prin ordinul ministrului de interne.
De asemenea, învederează că referitor la aplicarea acestei dispoziții potrivit art. 2 alin. 2 din nr.OUG 118/2004 se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003.
Precizează, de asemenea, că și sporul de fidelitate solicitat nu poate fi acordat, aceste drepturi de natură salarială nefiind prevăzute prin legea bugetului de stat.
Examinând sentința atacată și actele și lucrările dosarului prin prisma art.304 ind.1 pr.civ. și prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
1) În privința chemării în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor: Conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Finanțelor Publice are următoarele atribuții: pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; aprobă clasificațiile bugetare și modificările acestora, analizează propunerile de buget; asigură monitorizarea execuției bugetare; blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite etc.
De asemenea, potrivit HG 208/2005 (vechea reglementare) și HG nr.386/2007 (noua reglementare) privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este acela de a elabora proiectul de buget de stat și proiectul de rectificare a bugetului de stat, precum și de a aproba includerea diferitelor propuneri de cheltuire a banilor publici formulate de ceilalți ordonatori principali de credite, iar potrivit art.3 alin1 lit.A pct.10, are atribuția de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar, ceea ce presupune o limitare evidentă a libertății de acțiune a ordonatorilor principali de credite sub aspectul plății unor drepturi salariale care nu fuseseră incluse în bugetul anual sau rectificarea bugetară a acelui ordonator principal de credite, plăți impuse pe calea hotărârilor judecătorești.
Pe de altă parte, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor are printre atribuțiile sale și pe acelea de: a pregăti proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; de a aproba clasificațiile bugetare și modificările acestora, de a analiza propunerile de buget; de a asigura monitorizarea execuției bugetare; de a bloca sau de a reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite etc.
Ordonatorii de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare potrivit art. 21 din aceeași lege și au o serie de responsabilități prevăzute de art. 22.
De asemenea, legea mai stabilește că proiectele legilor bugetare se elaborează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice (art. 28 din Legea nr. 500/2002). Chiar dacă aceste proiecte au la bază și propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite puterea de decizie o are conform legii Ministerul Finanțelor Publice, care poate să cuprindă sau nu în proiectul legii bugetului cheltuielile propuse de ordonatorii principali de credite. De asemenea doar acesta are posibilitatea de a propune rectificarea bugetară pentru repartizarea unor fonduri suplimentare pentru punerea în executare a dispozițiilor hotărârilor judecătorești.
Recurentul nu a fost obligat pentru a plăti el drepturile salariale unor persoane angajate la instituții subordonate altui ordonator de credite (în speță Ministerul Internelor și Reformei Administrative), ci a fost obligat să asigure aceste sume în conformitate cu atribuțiile ce-i revin conform Legii privind finanțele publice, să le vireze pârâților pentru a se putea achita drepturile bănești cuvenite reclamantului.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu poate cere direct rectificarea bugetului său și alocarea unor fonduri suplimentare, aceasta trebuie să se realizeze prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru aceasta s-a admis cererea de chemare în garanție a MEF, formulată de MIRA, pentru ca chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să cuprindă în proiectul legii de buget sau în propunerea de rectificare și aceste sume pentru ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
2. Pe fondul cauzei, referitor la admiterea acțiunii reclamantului privind plata primei de concediu: Curtea constată că reclamantul intimat este politist în cadrul IPJ B, iar art.37 alin.2 din OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că la plecarea în concediu de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. De asemenea, art.6 din OG nr.38/2003 prevede că polițiștilor li se acordă spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru activitatea desfășurată în sectorul de ordine publică, apărare națională și siguranță națională în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.
Aceste drepturi au fost suspendate prin suspendarea actelor normative care le-au consacrat, suspendare intervenită prin legile bugetului de stat din perioada 2001-2006 pentru prima de concediu, respectiv pentru întregul an 2005 pentru sporul de fidelitate, care a fost suspendat prin art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004. Cu toate acestea, dreptul la prima de vacanță nu a fost desființat, textul de lege care a consacrat acest drept nefiind abrogat între timp, ci doar a fost suspendat exercițiul acestuia. Prin ea însăși, suspendarea nu înlătură existența dreptului, ci amână pentru un timp exercițiul acestuia, determinând concluzia că acel drept ar naște o obligație lipsită de conținut. Această concluzie nu poate fi, însă, primită, deoarece un drept prevăzut de un act normativ cu putere de lege nu poate deveni o obligație lipsită de conținut. Existența acestui drept patrimonial este recunoscută, dreptul recunoscut neputând fi vidat de substanța sa, întrucât ar fi golit de conținut, de valoare practică, de o manieră contrară literei și spiritului constituțional, în special dispozițiilor art.41 alin2 din Constituția revizuită. Mai mult, prevederea legală care consacră, recunoaște dreptul la prima de vacanță nu a fost abrogată, așadar dreptul a existat și există în continuare.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, dar și la recunoașterea dreptului în sine de i se plăti prima de concediu, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat în spețe similare, prin Decizia nr.XXIII / 12.12.2005, Decizia nr.XII din 05.02.2007 și Decizia nr.LXXVII din 05 noiembrie 2007, că, fiind vorba despre un drept afectat de termene legale suspensive, pe perioada acestor termene legale suspensive prescripția extinctivă a dreptului la acțiune al beneficiarilor dreptului la prima de vacanță a fost întreruptă. De altfel, prin Ordonanța de Urgență nr.146 din 19 decembrie 2007, Guvernul României a optat pentru plata din oficiu a primelor de concediu (numite și prime de vacanță), în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative de salarizare, în perioada 2001-2006, legiuitorul recunoscând astfel existența dreptului funcționarilor la primele de vacanță, respectiv legitimitatea și temeinicia categoriilor de cereri prin care se solicită plata acestor prime, precum și împrejurarea întreruperii cursului prescripției extinctive pe perioada suspendării acestor drepturi bănești. Un raționament identic operează cu privire la sporul de fidelitate, care trebuie acordat și plătit efectiv reclamantului, pentru perioada în care a fost suspendat și, desigur, numai pentru perioada pentru care nu a fost plătit, anume anul 2005, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond. Instanța de fond a motivat detaliat și corect faptul existenței dreptului reclamantului intimat la prima de concediu pentru perioada în care această primă de concediu a fost reglementată prin lege dar suspendată, precum și dreptul acestuia la sporul de fidelitate, ambele corelative și cu perioada în care avea calitatea de angajat al MIRA- Direcția Generală de Management și Administrativ.
În privința dispoziției instanței de fond, de plată către intimatul reclamant a sumelor actualizate cu rata inflației aferentă la scadență, Curtea reține următoarele: actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate, corect acordată de prima instanță, reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit, potrivit art.1081 Cod civil. cu indicele de inflație contribuie la păstrarea valorii reale a obligației bănești.
Curtea reține că în mod corect a interpretat prima instanță dispozițiile legale și a soluționat acțiunea introdusă de reclamant.
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin.1 Cod procedura civilă raportat la prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința civilă atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 186/CA/11.03.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Georgeta
- - - pt. - -, aflată - --
în concediu de odihnă,
semnează
Vicepreședinte instanță,
Grefier,
Red./13.06.2008
Dact./16.06.2008/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu, Marcela Comșa, Georgeta
