Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 334/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 334/ Dosar nr-
Ședința publică de la 13 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta
- - - - președinte de secție
GREFIER _
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - ORAȘUL - împotriva sentinței civile nr.142/CA/22.02.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 6 mai 2008, când părțile au lipsit, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 13 mai 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.142/CA/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașovs -a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, iu, -, I-, -, -, -, -, -, -, -a-, -, - în contradictoriu cu pârâtul - Orașul; a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților -, I-, -, -, iu, -, -, -, -, -a-, -, -, - drepturile salariale reprezentând indemnizația de dispozitiv, astfel: pentru reclamanții -, I-, iu, -, -, -, -, -a-, începând cu data de 22.11.2004; pentru reclamanții - și începând cu data de 01.03.2005; pentru reclamanta începând cu data de 31.07.2005; pentru reclamanta începând cu data de 01.04.2005; pentru reclamantul începând cu data de 29.12.2006; pentru reclamantele și începând cu data de 01.08.2006; pentru reclamanta, începând cu data de 25.01.2007; pentru reclamanții și, începând cu data de 19.03.2007; pentru reclamanta începând cu data de 01.02.2007 și pentru reclamanta începând cu data de 08.10.2007 și până la data de 21.11.2007, sume ce s-a dispus a fi actualizate cu coeficienții ratei inflației, de la data scadenței și până la data efectuării plății; a fost obligat pârâtul să plătească acestor reclamanți si dobânda legală aferentă sumelor reprezentând indemnizația de dispozitiv; a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților -, I-, -, -, iu, -, -, -, -, -a-, -, - prima de concediu astfel: pentru reclamanții -, I-, iu, -, -, -, -, -a-, pentru anii 2001 - 2006; -, -, -, pentru anii 2005 - 2006; -, la sumele arătate să se acorde și dobânda legală aferentă;.să se consemneze in carnetul de muncă al fiecăruia dintre reclamanții prima de vacanță și indemnizația de dispozitiv; s-a respins acțiunea reclamanților, I, -, -, -, -, privind obligarea pârâtului la plata primei de concediu pentru anul 2000 și acțiunea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata primei de concediu începând cu data de 29.12.2006 și până la data de 31.12.2006.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, reclamanții sunt angajați în cadrul Primăriei, fiind funcționari publici, aspect ce rezultă din adeverințele eliberate de Primăria, necontestat de către pârât.
Cu privire la indemnizația de dispozitiv, instanța a reținut că aceasta a fost reglementată prin Legea nr. 138/1999 și vizează cadre militare angajate pe bază de contract și salariații civili din cadrul, MI, și MJ.
Prin ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministerului Administrației și Internelor, la pct. 9.2 s-a prevăzut că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice" iar, la pct. 31.1,se arată că prin personal civil, in sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din MAI. Personalul civil din Ministerului Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege ( Legea nr. 138/1999 ) cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege.
Art. 13 din Legea nr. 138/1999 prevede că indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază, se acordă cadrelor militare in activitate, militari angajați pe bază de contract și salariaților civili.
Rezultă așadar, din analiza și interpretarea textelor de lege arătate anterior, că salariaților civili le este recunoscut beneficiul indemnizației de dispozitiv, in cuantum de 25% din salariul de bază, deoarece cadrele militare și militarii angajați pe bază de contract beneficiază, in plus, față de salariații civili, și de alte sporuri și drepturi salariale prevăzute în Legea nr. 138/1999, fiind evident faptul că, prin Ordinul 496/2003, Ministrul Administrației și Internelor a urmărit ca in rândul personalului care beneficiază de indemnizația de dispozitiv, să fie cuprins și personalul civil ce își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice, tocmai pentru a înlătura discrepanțele in ceea ce privește drepturile de natură salarială de care beneficiază personalul aflat in subordinea și/sau coordonarea Ministerului Administrației și Internelor, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial și nediscriminatoriu pentru personalul din cadrul aceleiași autorități. Așa fiind, în temeiul pct. 9.2, pct. 31.1 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003, art. 13 din Legea nr. 138/1999, raportat la art. 1, art. 10 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților -, I-, -, -, iu, -, -, -, -, -a-, -, -, - drepturile salariale reprezentând indemnizația de dispozitiv proporțional cu perioada lucrată în această calitate de funcționarii publici, dar nu mai devreme de 22.11.2004.
În temeiul dispozițiilor art. 1084 Cod Civil, pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat ca urmare a neplății sumelor reprezentând indemnizația de dispozitiv, a fost obligat pârâtul si la plata dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data scadenței și până la data plății efective.
Cu privire la prima de concediu, prima instanță a apreciat că în cadrul raportului de serviciu care a existat între reclamanți și pârâtă, pe perioada lucrată de către fiecare dintre aceștia in intervalul 2001 - 2006, pârâtei îi incumbă obligația corelativă dreptului prevăzut de prevederile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care stabilește că funcționarul public are dreptul la "o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu", astfel că în ipoteza cererii reclamanților de obligare la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2001-2006, proporțional cu perioada efectiv lucrată, această instituție are calitate procesuală pasivă, revenindu-i obligația corelativă acestui drept.
Pe fondul acestei cereri, instanța a considerat că, deși prin efectul legilor bugetului de stat ulterioare Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 33/2001 (Legea nr. 293/2004, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005), exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu, prevăzut de prevederile art. prevederile art.33 (devenit 34) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului la prima de vacanță nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu în perioada 2001-2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
obligat pârâta să plătească acestora sumele reprezentând o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, aferente anilor în care reclamanții au avut calitatea de funcționari publici, în condițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, actualizată în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
În temeiul dispozițiilor art. 1084 Cod Civil, pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat ca urmare a neplății sumelor reprezentând prima de concediu, a fost obligat pârâtul si la plata dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data scadenței și până la data plății efective.
Instanța a apreciat că voința legiuitorului a fost exprimată în mod evident prin suspendarea exercițiului dreptului pe perioada în care bugetul de stat s-a aflat în dificultate, fără a recurge la instituția abrogării, după care, în Legea nr. 486 din 27 decembrie 2006 bugetului de stat pe anul 2007 nu s-a mai prelungit suspendarea exercitării acestui drept, astfel încât nu se poate aprecia că prin obligarea pârâtului la plata unor drepturi prevăzute de lege s-ar aduce atingere legilor bugetului de stat pentru acei ani, întrucât tocmai recunoașterea dreptului la sumele reprezentând prima de concediu pe cale judiciară creează obligația pârâtului de a face demersurile necesare, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite, pentru obținerea sumelor necesare executării obligației.
Dreptul reclamanților de a obține plata primelor de concediu este confirmat și de OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, nefiind relevant faptul că,in prezent, reclamantele nu mai au calitatea de funcționari publici.
Deși dreptul la prima de concediu a fost suspendat începând cu anul 2001, reclamanții care aveau calitatea de funcționari publici in anul 2000 solicită acest drept și pentru anul 2000, fără însă a face dovada că nu au beneficiat de acest drept. Or, în condițiile in care dreptul la prima de concediu a fost suspendat, succesiv, prin legile bugetului, începând cu anul 2001, rezultă că, neexistând o normă contrară, prima de concediu a fost acordată funcționarilor publici in anul 2000. Pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea reclamanților, I, -, -, -, -, privind obligarea pârâtului la plata primei de concediu pentru anul 2000, ca nefondată.
A fost obligat pârâtul și la consemnarea, in carnetele de muncă ale reclamanților, a mențiunilor privind indemnizația de dispozitiv și prima de concediu.
Reclamantul a solicitat prima de concediu pentru perioada 29.12.2006 - 31.12.2006 rezultând din adeverința nr. 8151/07.11.2007 eliberată de Primăria că a dobândit calitatea de funcționar public începând cu data de 29.12.2006. Față de data dobândirii calității de funcționar public este evident că reclamantul nu putea beneficia de concediu de odihnă pentru anul 2006 și, implicit, de prima de concediu. Având in vedere aceste aspecte și dispozițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, a fost respinsă acțiunea acestuia privind obligarea pârâtului la plata primei de concediu începând cu data de 29.12.2006 și până la data de 31.12.2006, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Orașul prin primar criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că îndemnizația de dispozitiv este un drept recunoscut prin acte normative pentru categorii profesionale altele decât cele care au înaintat acțiunea care sunt funcționari publici în aparatul de specialitate al primarului, Legea 138/1999 nu li se aplică; iar dreptul la primă de concediu a fost suspendat constant în perioada 2001 - 2006 prin legile anuale ale bugetului de stat deci nu se putea acorda în afara prevederilor legale; nu se pot recunoaște efecte juridice unor acte a căror aplicare a fost suspendată în perioada respectivă.
Intimații au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea constată că recursul este nefondat.
Prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept și a interpretat și aplicat corect legea.
Reclamanții sunt angajați în cadrul Primăriei ca funcționarii publici.
Indemnizația de dispozitiv este reglementată prin Legea nr.138/1999 privind salarizarea militarilor din sectoarele de apărare națională, ordine publică, și siguranță națională, fiind o indemnizație care inițial se acorda persoanelor ce aveau calitatea de militar în oricare din aceste structuri statale, dar și salariaților civili din unitățile militare. Ulterior, în cursul anului 2002, s-a procedat la demilitarizarea instituției poliției, polițiștii dobândind calitatea de funcționari publici cu statut special, calitate care a fost acordată, în anul 2004, tot prin demilitarizare, și foștilor militari din sistemul penitenciar. Pentru ambele categorii, legea de demilitarizare a păstrat toate drepturile de natură salarială și alte drepturi acordate anterior ca militari, inclusiv indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază (fosta denumire fiind aceea de solda de bază). Prin voința legiuitorului, indemnizația de dispozitiv a fost acordată încă de la momentul aplicării Legii nr.138/1999 și personalului civil din structurile militare, dreptul acesta fiind menținut pentru personalul contractual din unitățile de poliție demilitarizate, alături de personalul civil din celelalte unități subordonate Ministerului d e Interne care rămăseseră militarizate, anume Jandarmeria, Protecția Civilă, Pompierii, astfel încât în întregul sistem al Ministerului d e Interne indemnizația de dispozitiv era general aplicabilă. Prin reorganizarea ministerelor efectuată în anul 2003, Ministerul d e Interne a fuzionat cu Ministerul Administrației Publice, rezultând Ministerul Administrației și Internelor, denumit în prezent Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Pentru eliminarea unor discriminări prin acordarea unor drepturi acordate suplimentar pentru unele categorii de funcționari și personal contractual față de alți angajați inițial în administrația publică din structura noului Minister al Administrației și Internelor constituit în anul 2003, fost emis Ordinul ministrului nr.496/28.07.2003 prin care, la pct.9.2. se prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar la pct.31.1 din Ordin este definit personalul civil ca reprezentând atât funcționarii publici, cât și personalul contractual din toate unitățile ce intră în structura acestui minister. În Ordin se mai precizează că personalul civil din domeniul administrației publice beneficiază de dreptul reglementat în art.13 din Legea nr.138/1999, anume indemnizația de dispozitiv lunară, de 25% din salariul de bază. Din actele normative menționate rezultă că, reclamanții fiind angajați din sistemul administrației publice, plasați prin voința legiuitorului în structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative,beneficiază de îndemnizația de dispozitiv astfel încât Ordinul nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor (actualul Ministerul Internelor și Reformei Administrative ) le este aplicabil și acestora. Ordinul nu a fost abrogat sau modificat expres în sensul că acestei categorii de funcționari publici și personal contractual nu li s-ar aplica, deci este în vigoare.
Corect a dispus Tribunalul și obligarea pârâtei să consemneze în carnetele de muncă ale reclamanților dispoziția instanței privind acordarea indemnizației de dispozitiv începând cu data de la care a fost acordată pentru fiecare în parte și până la încetarea raporturilor de serviciu.
Având în vedere aceste aspecte, prevederile art.1 alin.2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și împrejurarea că personal similar din cadrul altor autorități publice locale sau județene primește indemnizația de dispozitiv, Curtea constată că intimații reclamanți sunt îndreptățiți să primească, la rândul lor, indemnizația de dispozitiv, așa cum a dispus instanța de fond.
Referitor la prima de concediu se reține că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Prima de concediu (vacanță) este un drept de remunerare prevăzut de art.34 alin.2 din Legea 188/19999. (actual 35 după ultima republicare) privind statutul funcționarilor publici.
Acest drept s-a născut din lege și conferă titularilor prerogativele de a pretinde celuilalt subiect al raportului juridic să efectueze o anumită prestație în speță de a da o anumită sumă de bani.
Faptul că acest drept a fost suspendat nu echivalează cu înlăturarea lui. Un drept câștigat în temeiul unei legi nu poate fi îngrădit prin reglementări ulterioare și lăsat fără conținut.
Dispozițiile legale care au prevăzut acest drept nu au fost niciodată abrogate, dreptul a existat de la data adoptării normelor legale de reglementare și continuă să existe și în prezent.
Dispozițiile privind plata dobânzii legale nu au fost criticate prin recurs.
Pentru toate aceste considerente arătate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința civilă atacată ca temeinică și legală.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul orașul prin primar împotriva sentinței civile nr.142/CA/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. MC 13.05.2008/dact.VP 13.05.2008
Judecători fond;
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu, Marcela Comșa, Georgeta
