Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 354/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.354
Ședința publică din data de 2 martie 2009
PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica
JUDECĂTORI: Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, M A, -, și, în calitate de membrii ai Sindicatului Liber din Cadrul Primăriei Slănic, cu domiciliul ales la Slănic,-, Județ P, împotriva sentinței nr. 575 din data de 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât PRIMARUL ORAȘULUI SLĂNIC, domiciliat în Slănic, Județ
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții și personal și în calitate de reprezentanți ai celorlalți recurenți, lipsă fiind intimatul-pârât Primarul orașului Slănic,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, după care:
Recurenta depune la dosar împuternicirile din partea recurenților și copia actelor de identitate a acestora, cât și procesul verbal nr.7 din 2.03.2009, încheiat între Sindicatul Liber din Primăria Slănic și Primarul orașului Slănic, după care arată că alte cereri nu mai are de formulat.
La solicitarea curții, recurentul, arată de asemenea că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul pe rând, recurenta reclamantă și recurentul, în calitate de reprezentanți ai Sindicatului Liber din cadrul Primăriei Slănic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- Sindicatul Liber din Cadrul Primăriei Slănic pentru reclamanții salariați ai Primăriei Orașului Slănic a solicitat in contradictoriu cu paratul Primarul Orașului
Slănic obligarea acestuia la plata suplimentului postului in procent de 25% din salariul de baza si suplimentul corespunzător treptei de salarizare in procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 1.01.2004 și la plata efectivă a acestora, sume actualizate cu indicele de inflație.
In motivarea cererii, reclamanții - membrii ai sindicatului au arătat în esență ca au calitatea de funcționari publici în cadrul Primăriei Slănic, insa nu au beneficiat de suplimentele solicitate, suplimente prevăzute de disp. art.29 al.1 lit. c si d din Legea nr.188/1999, care ulterior a devenit art.31, deși aveau dreptul să beneficieze de acestea.
S-a mai învederat că aplicarea acestor prevederi a fost suspendată succesiv, prin mai multe acte normative, pana la data de 1.01.2007, că mai multe instanțe judecătorești au stabilit, în cauze similare, ca suspendarea a fost arbitrară și neconstituțională, ca potrivit disp. art.38 si 39 din Codul Muncii un drept câștigat nu poate fi anulat.
In cauză, reclamanții au administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința nr. 575/19.12.2008, Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de Sindicatul Liber din Cadrul Primăriei pentru reclamanții salariați ai Primăriei orașului Slănic în contradictoriu cu pârâtul Primarul Orașului Slănic -.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Primăriei Slănic, în calitate de funcționari publici și au solicitat instanței, acordarea suplimentului postului si a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, ambele in procent de 25% din salariul de bază, prevăzute de disp. art.29 al.1 lit. c si d din Legea nr.188/1999 ( care ulterior a devenit art.31).
S-a mai reținut că sporurile solicitate de către reclamanți au fost inițial reglementate prin dispozițiile Legii nr.161/2003, care a modificat si completat Legea nr.188/1999, astfel că prin art.29 al.1 lit. c si d din acest ultim act normativ s-a stabilit ca salariul unui funcționar public este compus si din suplimentul postului si suplimentul gradului. Totodată, potrivit disp. art. XXV din Legea nr.161/2003, dispozițiile privind cele doua sporuri au devenit aplicabile începând cu data de 1.01.2004.
Ulterior, începând cu data de 22.05.2004, aplicarea dispozițiilor art.31 al.1 lit. c si d( care reglementau cele doua sporuri solicitate de reclamanți) din Legea nr.188/1999 a fost suspendata prin acte normative succesive ( Legea nr.164/2004, nr.OUG 92/2004, Legea nr. 76/2005, nr.OUG 2/2006 și Legea nr. 417/2006 ) pana la 1.01.2007.
Tribunalul a reținut că deși este prevăzut în mod expres faptul că în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de
vechime în muncă, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legislatorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Practic, nu exista nici un act normativ care să reglementeze cuantumul sporurilor solicitate de către reclamanți.
În lipsa unui act emis sau adoptat de către angajator, prin care să fie
stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamanți, instanța nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale, deoarece s-ar substitui angajatorului, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs salariații Primăriei Slănic, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, înregistrat la această instanță sub nr-.
În motivarea recursului, aceștia învederează că, sporurile solicitate au fost inițial reglementate prin dispozițiile Legii nr.161/2003 care a modificat și completat Legea nr. 188/1999, astfel că prin art. 29(denumit ulterior art.31) alin.1 lit. c și d din acest ultim act normativ s-a stabilit că salariul unui funcționar public este compus și din suplimentul postului și suplimentul gradului, iar potrivit dispozițiilor art. XXV din Legea 161/2003, dispozițiile privind cele două sporuri au devenit aplicabile începând cu data de 1.01.2004, sporuri care nici până în prezent nu au fost primite de către salariați.
Motivează recurenții că nu există un act normativ care să reglementeze cuantumul sporurilor solicitate de către salariați, dar prin acțiunea formulată, salariații au solicitat acordarea sporurilor privind suplimentul postului și suplimentul gradului și a cuantumului sporurilor în discuție.
Ca atare, recurenții precizează că prin sentința nr. 575/2008 a Tribunalului Prahova au fost încălcate drepturile câștigate prin lege, drepturi apărate și prin art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului Libertăților Fundamentale, iar prin sentința respectivă instanța nu a făcut altceva decât să respingă acordarea unui drept deja câștigat, dar neacordat.
În final, recurenții învederează că prin hotărâri judecătorești, prin care funcționarii publicii au câștigat deja aceste drepturi salariale s-au creat inechități sociale în cadrul aceleași categorii de persoane.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs și dispozițiile legale în vigoare, urmează să respingă recursul ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Salarizarea funcționarilor publici este reglementată de Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici, lege ce reprezintă norma generală. Există însă și acte normative cu caracter special care reglementează salarizarea funcționarilor publici. Astfel, în perioada 2004-2007, salarizarea funcționarilor publici a fost reglementată de următoarele acte normative: OUG nr. 92/2004 modificată și completată prin Legea nr. 76/2005, OUG nr. 2/2006 modificată și completată prin Legea 417/2006, OG nr. 6/2007 modificată și completată prin Legea 232/2007 și OG nr. 9/2008.
În norma generală se prevede că pentru activitatea desfășurată,
funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariu de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. În normele speciale se menționează că salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice și după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv central sau local.
Prin menținerea în componența salariului funcționarului public
suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a intenționat crearea unor " sporuri / prime" ce se acordă distinct de salariul de bază ( ca de exemplu: sporul pentru condiții vătămătoare, sporul de confidențialitate, etc.) ci acestea sunt componente ale salariului de bază, găsindu-și corespondent în categoriile, clasele, gradele profesionale, trepte de salarizare ale gradelor profesionale.
Această interpretare rezultă și din faptul că norma specială derogă de la norma generală, iar pe de altă parte în ambele norme nu sunt cuprinse dispoziții care să cuprindă cuantumul sau modalitatea de calcul al acestor suplimente.
Ca atare, în mod legal a motivat prima instanță că, legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție și că nu există nici un act normativ care să reglementeze cuantumul sporurilor solicitate de reclamanți.
Așa fiind, Curtea văzând și dispozițiile art. 312(1) pr. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, M A, -, și, în calitate de membrii ai SINDICATULUI LIBER DIN CADRUL PRIMĂRIEI SLĂNIC, cu domiciliul ales la Slănic,-, Județ P, împotriva sentinței nr. 575 din data de 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât PRIMARUL ORAȘULUI SLĂNIC, domiciliat în Slănic, Județ P
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 2 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
red.DR
Tehnored.DL
2 ex.13.03.2009
f-
Președinte:Duboșaru RodicaJudecători:Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana Stoicescu