Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 363/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 363/ DOSAR Nr-
Ședința publică din 30 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - --- - președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, și Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr.136/CA/15.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu funcționari publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 20 mai 2008, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru datele de 27 și 30 mai 2008.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Constată că, prin sentința civilă nr.136/CA/15.02.2008, pronunțată de Tribunalul Brașovs -a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor; au fost obligați intimații Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă începând cu data de 3.01.2007 până la data pronunțării sentinței actualizată cu rata inflației până la data plății efective și a obligat intimatele să acorde tichete de masă în continuare. A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății acordării tichetelor de masă.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.1 din Legea nr.142/1998, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
(2) Tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat, sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Din textul de lege citat rezultă că reclamantul, salariat în sectorul bugetar, face parte din categoria de personal care poate beneficia de acordarea tichetelor de masă.
Pentru a beneficia efectiv de alocația respectivă era necesar ca intimații Curtea de Apel și Ministerul Justiției să prevadă în buget fondurile necesare, iar Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure fondurile corespunzătoare, ceea ce nu s-a făcut.
Apărarea intimaților în sensul că prin legile bugetului s-a prevăzut că în bugetul instituțiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, nu poate fi reținută.
Aceasta deoarece, pe de o parte, este inadmisibil ca printr-un act normativ să fie blocată acordarea unor drepturi statuate printr-un act normativ inițial, pentru că, astfel, textul de lege respectiv este lăsat fără conținut, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului.
Pe de altă parte, instanța a constatat că prin neacordarea tichetelor de masă unor categorii de salariați se produce o inechitate și o discriminare în raport cu alte categorii de salariați care au beneficiat de asemenea drepturi, cu toată interdicția impusă de legile bugetului.
În consecință, instanța a admis acțiunea reclamantului referitoare la tichetele de masă, așa cum a fost formulată.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece potrivit Legii nr.500/2002 rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și de rectificarea bugetului.
În această calitate Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să asigure Ministerului Justiției și Curții de APEL BRAȘOV fondurile necesare plății contravalorii tichetelor de masă și acordarea lor în viitor, așa cum au fost solicitate de reclamant.
În ceea ce privește tichetele cadou, instanța a constatat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
Din interpretarea dispozițiilor art.1 coroborate cu ale art.2 din Legea nr.193/2006, reiese că aceste tichete cadou nu se acordă de către persoanele juridice menționate în text, între care și instituțiile bugetare, ci ele pot fi utilizate pentru campanii de marketing, studiul pieții, etc. ceea ce înseamnă că tichetele cadou sunt primite de la alți agenți economici în vederea utilizării.
Rezultă că intimații nu pot să ofere tichete cadou funcționarilor publici din subordine, numai în măsura în care ar primi asemenea tichete de la anumiți agenți economici.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs toți pârâții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs Curtea de APEL BRAȘOV arată că:
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz a bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Prin art.4 din Legea nr.193/2006 se menționează categoriile de personal care pot beneficia de aceste tichete, stabilind totodată condiția respectării prevederilor cuprinse în legile bugetare. Normele care instituie acordarea acestor tichete nu au caracter imperativ ci unul dispozitiv lăsând la dispoziția angajatorului acordarea sau nu a tichetelor.
Acordarea acestor tichete este deci o facultate pentru angajator și nu o obligație iar acordarea se face în limitele prevederilor din bugetul de stat.
În niciuna din legile bugetare însă, Ministerul Justiției nu este menționat ca beneficiar al dreptului de a acorda astfel de tichete.
În drept se invocă prevederile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
2) Ministerul Justiției solicită a se avea în vedere la soluționarea litigiului Decizia nr.14/18.02.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la soluționarea recursului în interesul legii. Consideră că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Dispozițiile legale extrem de clare, care instituie doar posibilitatea, facultatea angajatorilor de a acorda tichete de masă către angajați, sunt interpretate abuziv de prima instanță ca reprezentând obligații și simple ale acestora. În acest sens a arătat că actul normativ incident în cauză reglementează categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, stabilind totodată condiția respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat, în cazul tichetelor de masă.
Astfel, în ceea ce privește posibilitatea acordării tichetelor de masă, Legea nr.142/1998 stabilește expressis verbis condiția respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat.
Câtă vreme prin lege nu au fost aprobate în bugetul Ministerului Justiției sume cu această destinație, este cert că nu poate fi vorba despre nerespectarea legii de către acest pârât sau de refuzul acordării unui "drept" reclamantului.
Având în vedere că legea nu instituie o obligație în sarcina angajatorului privind acordarea tichetelor de masă, în cauza de față nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu, de natură a nesocoti principiul egalității în drepturi consacrat în art.16 din Constituție, pentru că principiul egalității impune aplicarea aceluiași regim juridic unor situații identice și, per a contrario, presupune ca, în situații de fapt diferite, să se aplice un regim juridic diferit. În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale.
În drept se invocă prevederile art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă.
3) Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B critică soluția atât prin prisma modului de soluționare a excepției cât și pe fondul cauzei.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat; rolul Ministerului Economiei și Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea Finanțelor publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite așa cum este și Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor neputând fi obligat la plata și acordarea de drepturi pentru salariații altor instituții.
Atribuții în angajarea, salarizarea, acordarea drepturilor reclamantului are Ministerul Justiției, raporturile de muncă există între reclamant și celelalte instituții pârâte, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor să fie implicat în vreun fel.
Pe fond arată că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea promovată de către reclamant, sumele solicitate cu titlu de tichete de masă nu sunt datorate pentru următoarele considerente:
Legea bugetului de stat reprezintă norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații. Potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare, nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, pe de o parte, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Mai arată că acordarea tichetelor de masă constituie o facultate pentru angajator și nu o obligație, iar în cazul în care aceste drepturi se acordă, ele se vor acorda în limitele prevederilor bugetului de stat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacate raportat la motivele de recurs invocate Curtea apreciază recursurile ca fondate.
Situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, reclamantul este funcționar public în cadrul Curții de APEL BRAȘOV și nu a beneficiat de tichete de masă.
Referitor la dezlegarea dată problemei de drept Curtea va reține dispozițiile din decizia nr.14 din 18.02.2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Prin aceasta s-a stabilit că: "Dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub formă tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă".
Conform art.329 alin.3 pr.civ. "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
Pentru aceste considerente, în baza art.312 alin.1 pr.civ. raportat la art.304 și 3041.pr.civ. Curtea urmează să admită recursurile declarate și să modifice în parte sentința atacată în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate.
Față de aspectele arătate și soluția ce se va pronunța nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenți.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă, se constată că recurenții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.136/CA/15.02.2008 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
pentru- -, - --- - - aflată în concediu de odihnă
semnează,
delegat să înlocuiască
vicepreședintele instanței
Grefier,
Red.: / 30.05.2008
Tehnored.: / 11.06.2008 /- 2 ex -
Judecător fond: Gh.
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu