Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 375/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-- 06.03.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 375
Ședința publică de la 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR:- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.17/CA/08.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații G,MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - prin Direcția Generală de Reglementari Juridice și Contencios și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, având ca obiect litigii privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri sau probe de administrat și având în vedere faptul că în baza art.242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra, recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.17/CA/ 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ T, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a admis acțiunea principală formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B PRIN DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICE ȘI CONTENCIOS, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B prin DGFP T, și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, precum și cererea de chemare în garanție formulată de către
Au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și T la plata primei de concediu din anii 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005 sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a, instanța nu contestă faptul că neavând calitatea de ordonator principal de credite, nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâții, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și Ca atare este cel care coordonează acțiunile ce sunt de responsabilitatea Guvernului cu privire la pregătirea legilor de rectificare a bugetului la propunerea ordonatorilor principali de credite. Prin urmare instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Astfel fiind, s-a impus, în temeiul art. 60 Cod proc civ admiterea cererii de chemare în garanție formulată de către a Ministerului Finanțelor Publice.
Față de actele existente la dosar, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public civil cu statut special-polițist fiind angajat la secția Regionala de Politie Transporturi T conform adeverinței aflată la fila 27 dosar.
Susținerea pârâtului T privind lipsa calității procesuale pasive raportat la faptul ca reclamantul este angajat al Secției Regionala de Politie Transporturi T, ce este direct subordonată Inspectoratului General al Poliției Române nu are relevanță juridica în cauză câtă vreme din adeverința nr. 587/32/38 din 13.11.2007 depusă de reclamant la termenul de judecata din 04.12.2007 rezultă că reclamantul este angajat al iar drepturile salariale îi sunt achitate de către Astfel fiind, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului T, pentru perioada începând cu 01.10.2005.
Raportat la calitatea reclamantului, îi sunt aplicabile prev. art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor potrivit cărora "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu".
Conform art.1 al.1 din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Legea nr.215/2006 de modificare a Legii nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componența a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, că disp.art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 pana la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Nu se poate reține, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituția României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituționala sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 și nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibila, respectiv neîntemeiata prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu exista câta vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legala nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada in care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
În acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 în care a reținut ca potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind aparate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse în OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum și cele ale Legii nr. 511/2004 și 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca în aplicarea art. 37 al.2 teza I OG 38/2003, prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004 -2006.
Văzând și caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art. 329 al 3. proc.civ. instanța a procedat la admiterea acțiunii reclamantului urmând a obliga pârâții la plata către aceasta a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferenta anilor 2004 - 2006 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective, pentru a asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin neplata la termen a acestor sume.
Referitor la plata sporului de fidelitate, instanța a reținut că reclamantul G are calitatea de funcționar public cu statut special-polițist. În acesta calitate, beneficiază de prev.art.6 din OG nr.38/2003, potrivit cărora pentru activitatea desfășurata, polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de baza, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Este adevărat că, prin disp.art.2 al.1 din OUG nr.118/2004, aprobată prin nr.28/2005, pentru anul 2005, s-a suspendat aplicarea disp.6 din OG nr.38/2003, dar nu se poate considera că drepturile stabilite prin art.6 din OG nr.38/2003, nu exista, câta vreme dispozițiile legale ce-i consacră, sunt în vigoare, în prezent nemaifiind suspendată aplicarea acesteia, iar pe de altă parte aceste dispoziții nu au fost declarate neconstituționale. Pe de altă parte, plata sporului de fidelitate a fost reluată pentru anul 2006.
Dispozițiile art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate ca ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Pentru aceleași considerente mai sus menționate instanța a procedat la obligarea pârâților la plata sporului de fidelitate aferent anului 2005 actualizat cu rata inflației la data plății efective.
Împotriva sentinței a declarat recurs T pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantei și a cererii de chemare în garanție.
În motivare, în esență a susținut că rolul este de a elabora proiectul bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, și aceștia nu au făcut dovada solicitării în scris a propunerilor de rectificare a bugetului de stat. Prin urmare, nu poate fi obligat la virarea sumelor de bani izvorâte din titluri executorii, conform nr.OG22/2002.
Examinând recursul, în raport de motivele invocate și din oficiu, Curtea de Apel constată că nu este fondat și-l va respinge conform următoarelor considerente:
Toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr.500/2002, conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
De menționat în acest context și decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.
Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006, reclamantul intrând în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile aceste prevederi.
Conform art.6 din OG nr.38/2003, polițiștii beneficiază de spor de fidelitate în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranța națională și, în anul 2005, prin art.2 alin.1 din nr.OUG118/2004, s-a suspendat aplicarea acestor dispoziții, pârâții având obligația să se încadreze în cheltuielile de personal alocate prin buget.
Dreptul pretins de reclamant prin acțiune s-a născut așadar din lege, ca drept subiectiv ce conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti o anumită sumă de bani, obligație care a fost suspendată prin normele legale arătate.
Cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine instanței care constată că dreptul la sporul de fidelitate constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și drept urmare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse potrivit art.53 din Constituție.
În acest sens, art.18 din Codul Muncii prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz și arbitraj.
Or, suspendarea prin acte normative a unui drept câștigat nu poate reprezenta doar o restrângere a dreptului, ci ea operează ca o veritabilă lipsire de drepturi, subiectivă, arbitrară și abuzivă.
În favoarea legalității cererii reclamantului trebuie invocate și prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prin urmare, în baza art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de DGFP T în reprezentarea pârâtului Ministerul,Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.17/2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 III 2008
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul Timiș - judecător,
Red. 21.04.2008
Tehnored LM-21.04.2008- 2 expl.
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru Dacu
