Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3790/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3790
Ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei nr. 1386 din 24 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL M și PRIMARUL COMUNEI
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru intimații CONSILIUL LOCAL M și PRIMARUL COMUNEI M, lipsind contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează respingerea cererii de recuzare a tuturor judecătorilor care au participat la judecarea recursului, formulată de contestator, precum și cererea de amânare formulată de acesta.
Instanța pune în discuție cererea de amânare formulată de contestatorul.
Apărătorul intimaților, avocat, solicită respingerea cererii de amânare formulată de contestator.
Instanța respinge ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de contestatorul și apreciind cauza în stare de soluționare acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat pentru intimații CONSILIUL LOCAL M și PRIMARUL COMUNEI M solicită respingerea contestației în anulare, arătând că motivele invocate nu se încadrează în prevederile art.317 Cod pr. civilă, iar decizia depusă de contestator la dosar nu are legătură cu cauza de față.
Solicită obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința nr.769 din 05 decembrie 2008, Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Primarul Comunei M și Consiliul Local al comunei
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că dispozițiile Ordinului Ministrului Internelor și Administrației nr.496/2003 stabilesc sporul de dispozitiv, condițiile de acordare al acestuia cât și categoriile de personal care poate beneficia de acest spor, între aceștia regăsinndu-se și personalul civil din suborninea Ministerului Internelor și Reformei Administrative cât și peronalul din cadrul administrațiilor publice locale.
Dispozițiile art.4 din OUG nr.192/2002,privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, stabilesc că elementele sistemului de salarizare, aplicabil funcționarilor publici, cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
S-a apreciat că sporul de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului, prin aprobarea lui în cadrul sistemului de salarizare aplicat personalului instituției publice de către Consiliul Local, cu aprobarea surselor de finanțare, situație în care, instanța de judecată nu are competența materială de acordare a lui.
S-a mai reținut că pe perioada pe care se solicită acordarea indemnizației de dispozitiv, Consiliului Local al Comunei nu a aprobat o hotărâre privind acordarea lui, și cum, acordarea sporurilor este la latitudinea ordonatorilor de credite, neexistând un act de aprobare, tribunalul nu poate proceda la acordarea lui.
Cu privire la hotărârea adoptată de Consiliul Local al Comunei M la data de 10.11.2008, instanța a apreciat că aceasta are aplicabilitate pentru viitor pentru funcționarii publici și personalul contractul din aparatul de specialitate al Primarului.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs reclamantul, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivele de recurs a susținut că sporul de dispozitiv de 25% poate fi acordat și de către instanța de judecată, întrucât este prevăzut de contractul de muncă, OUG nr.192/2002, Ordinul MAI nr.496/2003 și art.21 din Constituție, neavând relevanță faptul că nu s-a emis dispoziție de către ordonatorul de credite.
A mai arătat că nu își putea acorda acest drept prin dispoziție, având în vedere calitatea sa de primar, ordonator principal de credite.
Recurentul reclamant a mai susținut că Hotărârea Consiliului Local din data de 10.11.2003 nu are relevanță în cauză, întrucât nu a solicitat acordarea indemnizației de dispozitiv în baza acestei hotărâri, ci în temeiul legilor în vigoare la data la care a deținut funcția de primar.
Prin decizia nr. 1386 din 24.03.2009, Curtea de Apel Craiova - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a respins ca nefondat recursul si a obligat recurentul la plata catre intimatul Primarul comunei Mac heltuielilor de judecata in suma de 1000 lei.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de recurs a retinut ca personalul din cadrul autoritățile publice locale poate beneficia de prevederile Ordinului MAI nr. 496/2003, în sensul acordării sporului de dispozitiv numai în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare de natură să satisfacă plata sporului respectiv.
Ordinul MAI nr. 496/2003, care reglementează sporul de dispozitiv, a fost emis în aplicarea prevederilor OUG nr. 63/2003 și Legii nr. 138/1999.
In conformitate cu prevederile art. 1, alin. 1 din OUG nr. 63/2003, MAI are competențe, între altele, în domeniul funcției și funcționarului public, al evidenței informatizate a persoanei.
Așa cum rezultă din prevederile art. 5 alin. 2 din OUG nr. 63/2003, în cadrul MAI funcționează Ministrul delegat pentru administrația publică.
In conformitate cu prevederile art. 9, alin. 4 din OUG nr. 63/2003, în aplicarea prevederilor legale, Ministerul Administrației și Internelor emite ordine și instrucțiuni, iar pentru domeniul administrației publice acestea se contrasemnează de ministrul delegat pentru administrația publică.
Din enunțarea și analiza textelor de mai sus rezultă, expres și fără echivoc, competența de reglementare a Ministerului Administrației și Internelor, în cazul administrației publice și în domeniul funcției publice, fără a se face vreo distincție între autoritățile publice centrale și cele locale.
legală ministrului administrației publice, de reglementa în domeniul administrației publice, este și rezultanta atribuțiilor legale ale ministerului respectiv.
Astfel, conform art. 14, lit. "a" pct. 1, 4 și 8 din OUG nr. 63/2003, ministerul administrației și internelor monitorizează programele de restructurare și reformă în administrația publică locală și centrală, îndrumă autoritățile locale și aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale, după cum, împreună cu autoritatea publică locală, colaborează la realizarea unor programe.
Așadar, dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat, pe calea unei interpretări excesive a autonomiei locale, prin ignorarea chiar prevederilor constituționale.
Astfel, Constituția României tratează în cap.V intitulat Administrația publică, administrația publică centrală și administrația publică locală și instituția prefectului, ceea ce creează premisa unui regim unitar de reglementare.
Din analiza pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003, rezultă că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Soluția rezultă și din prevederile art. 47 din Legea nr. 138/1999, coroborate cu prevederile art. 13 din aceeași lege, în sensul că sporul de dispozitiv se primește și de personalul din domeniul administrației publice.
Activitatea de evidență a populației prevăzută prin OUG nr. 63/2003 ca aparținând MAI a fost preluată în cadrul autorităților publice (în aparatul consiliilor locale și al consiliilor județene) personalul care exercită atribuțiunile de evidență populației, având spor de dispozitiv.
In art. 1 alin. 2 din Legea nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este consacrat principiul egalității între cetățeni,excluderea privilegiilor și discriminărilor fiind garantate și în exercitarea drepturilor economice (lit."e").
In transpunerea în practică a acestui principiu, orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a egalității de tratament și de șanse.
In acest context, trebuie analizat Ordinul MAI nr. 406/2003, care creează un sistem unitar de salarizare și în domeniul administrației publice locale.
Prin acordarea sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de personal și nu numai celor care își desfășoară activitatea la evidența populației, se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, ținând seama că toți desfășoară activitate în domeniul administrației publice.
Așadar, personalul din cadrul autorităților publice locale poate beneficia de prevederile Ordinului MAI nr. 496/2003, în sensul acordării sporului de dispozitiv, în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare, de natură să satisfacă plata sporului respectiv.
În argumentarea acestei soluții, Curtea precizează că elementele sistemului de salarizare general aplicabile funcționarilor publici sunt reglementate în cuprinsul art.29 din Legea 188/1999, OUG 92/2002 și OUG 92/2004.
În conformitate cu prevederile art.29 din Legea 188/1999, privind statutul funcționarului public, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, spor de vechime, suplimentul postului, suplimentul gradului.
Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Sporul de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.
Nefiind un spor expres prevăzut într-un act normativ cu forță general obligatorie, cum este legea sau Ordonanța Guvernului, care are aceeași putere juridică ca și legea, sporul de dispozitiv nu poate fi acordat decât dacă ordonatorul principal de credite îl încuviințează.
O astfel de soluție se impune, întrucât din cuprinsul art. 3 al OUG nr.92/2004 rezultă că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și numărul maxim de posturi acordate potrivit legii.
Prin acordarea sporului de dispozitiv de către ordonatorul de credite nu se încalcă nici o prevedere legală, ci dimpotrivă se asigură egalitatea de tratament economic, salarial a personalului din cadrul autorităților publice, atât centrale, cât și locale.
Primarul are calitatea de ordonator principal de credite, deci este cel care poate să stabilească dacă are fonduri suficiente pentru acorda sporul de dispozitiv, având competență de realizare a gestiunii sistemului de salarizare.
Instanța de judecată nu se poate substitui ordonatorului de credite și să acorde ea însăși sporul de dispozitiv care este reglementat printr-un ordin al Ministrului și ca urmare nu poate să oblige autoritatea să acorde sporuri, pentru că ar încălca norma legală privind încadrarea în resursele financiare și competențele exclusive, în materia acordării altor sporuri, competențe ce aparțin autorității față de care a luat naștere raportul de funcție.
S-a facut aplicarea dispozitiilor art.274 civ.Cod Penal, in conformitate cu care recurentul a fost obligat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei decizii a formulat contestatie in anulare reclamantul, intemeiata in drept pe dispozitiile art. 317 alin.2 si art. 318.civ.Cod Penal, solicitand anularea deciziei, rejudecarea recursului si declinarea cometentei de judecare a cauzei la sectia civila si pentru conflicte de munca si asigurari sociale.
Dezvoltand in fapt motivele contestatiei in anulare, contestatorul a sustinut, sub un prim aspect, ca hotararea a fost data cu incalcarea competentei, aceasta apartinand sectiei civile si de conflicte de munca si asigurari sociale, nu celei de contencios administrativ intrucat nu a avut calitatea de functionar public, ci de demnitar, astfel ca nu i se aplica dispozitiile Legii nr. 188/1999.
Referitor la prevederile art. 318 teza a II-a, contestatorul a sustinut ca instanta de recurs nu s-a pronuntat cu privire la o speta similara, aceea vizand actiunea functionarilor si personalului contractual din cadrul Primariei, carora acelasi complet si la aceeasi data i-a acordat sporul de dispozitiv.
Pe de alta parte, Curtea de Apel Craiovaa respins actiunea Prefectului judetului O privind anularea Hotararii Consiliului Local M nr. 30/10.11.2008 privind acordarea sporului de dispozitiv personalului contractual si functionarilor publici din cadrul Primariei
Contestatorul a facut, de asemenea, referiri la lipsa de impartialitate a magistratilor si influenta asupra acestora a avocatului partii adverse, al carui este unul dintre magistratii Tribunalului O l
Prin intampinarea formulata la data de 10.06.2009, intimatul Primarul comunei Mas olicitat respingerea ca nefondata a contestatiei in anulare, acesta sustinand ca motivele formulate nu se incadreaza in niciunul din cazurile prevazute de art. 317-321.civ.
Cod PenalContestatia in anulare este nefondata.
Potrivit legii, contestatia in anulare este o cale extraordinara de atac, admisibila numai in cazurile limitativ aratate de art. 317.civ.Cod Penal (lipsa de procedura si necompetenta instantei) si art. 318.civ.Cod Penal (cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale si cand instanta a omis din eroare de a cerceta vreunul din motivele de casare), textele legale fiind de stricta interpretare.
Ea tinde la anularea unei hotarari definitive, nu pentru ca judecata nu a fost bine facuta in fond, ci pentru ca s-au savarsit erori materiale in legatura cu anumite forme procedurale.
de motivarea in fapt si in drept a cererii, Curtea urmeaza sa analizeze criticile formulate de contestator din perspectiva prevederilor art. 317 alin.1 pct.2 si art. 318 teza a II-a civ.Cod Penal
Cu referire la competenta materiala a instantei in solutionarea cererii, contestatorul a sustinut ca aceasta apartine sectiei civile si de conflicte de munca si asigurari sociale, nu celei de contencios administrativ intrucat nu a avut calitatea de functionar public, ci pe aceea de demnitar, astfel ca nu i se aplica dispozitiile Legii nr. 188/1999.
Este real ca reclamantul a avut o functie de demnitate publica, aceea de primar, definita de art. 3 din Legea nr. 154/1998 ca fiind functia publica care se ocupa prin mandat obtinut direct.
Potrivit art. 19 si 20 din acelasi act normativ, persoanele care ocupa functii de demnitate publica au dreptul, pentru activitatea desfasurata, la o indemnizatie lunara, care este unica forma de remunerare a activitatii corespunzatoare functiei, dispozitia fiind reluata si in art. 57 alin.5 din Legea nr. 215/2001.
Este real, de asemenea, ca dispozitiile Legii nr. 188/1999 nu se aplica persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică ( art.6 lit.e).
Potrivit art. 281 din Codul muncii, jurisdictia muncii are insa ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de Codul muncii, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
In cazul functiei de demnitate publica, desi exista un acord de vointa intre persoana aleasa si institutia angajatoare, nu ne aflam in prezenta unui contract individual de munca, in acceptiunea art.10 din Codul muncii, ci a unui contract de drept public sau de drept administrativ, in privinta caruia libertatea contractuala a partilor este in cea mai M parte suplinita de legiuitor, nefiind posibila, in sensul art. 37 din Codul muncii, negocierea drepturilor si obligatiilor aferente raporturilor de serviciu.
Rezulta, asadar, cu evidenta ca titularul unei functii de demnitate publica nu poate fi asimilat unui salariat astfel cum este definit de codul muncii, iar solicitarea adresata instantei de acordare a sporului de dispozitiv nu poate fi tratata ca un conflict de munca legat de executarea contractului de munca, ci ca un litigiu de contencios administrativ, generat de un act de autoritate, anume Ordinul Ministrului Internelor și Administrației nr.496/2003, care stabileste sporul de dispozitiv, condițiile de acordare al acestuia cât și categoriile de personal care poate beneficia de acest spor.
Sub aspectul incidentei in cauza a prevederilor art. 318 teza a II- cod procedură civilă, Curtea retine ca dispozitiile mentionate stipulează faptul că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare.
Aceste motive de casare sau modificare sunt însă prevăzute expres și limitativ în dispozițiile art. 304 cod procedură civilă și numai omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra unui asemenea motiv, invocat de către recurent, face posibilă admiterea contestației în anulare specială.
Examinând dosarul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, Curtea constată că au fost analizate, cu ocazia judecării recursului, toate motivele de casare invocate de recurent.
Contestatorul pretinde ca instanta a omis a se pronunta asupra unei spete similare prezentate de acesta in motivele de recurs, insa instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt de și drept care susțin motivul de casare sau, dimpotriva, il combat, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel încât omisiunea de a se cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului sau a intimatului nu deschide calea contestației în anulare prevăzută în dispozițiile art. 318 cod procedură civilă.
Referitor la criticile vizand lipsa de impartialitate a magistratilor, acestea nu se circumscriu niciunuia din motivele limitativ prevazute de dispozitiile art. 317-318.civ.Cod Penal, astfel ca nu pot face obiectul analizei instantei in prezenta faza procesuala, contestatorul avand posibilitatea de a invoca exceptia de recuzare in termenul prevazut de art. 29 alin.1 si 2.civ.
Cod PenalPentru aceste considerente, contestatia in anulare urmeaza a fi respinsa ca nefondata.
Contestatorul fiind in culpa procesuala, in temeiul art. 274.civ.Cod Penal, Curtea va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata catre intimati in cuantum de 1500 lei, reprezentand onorariul aparatorului in aceasta faza procesuala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestatia in anulare formulata de contestatorul împotriva deciziei nr. 1386 din 24 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL M și PRIMARUL COMUNEI
Obliga contestatorul la plata catre intimati a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecata.
Decizie irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.-
Ex.2/06.11.2009
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Daniela Vijloi