Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 38/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 38/R/CA/2007 Dosar nr-
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, ăldan, -, atea, și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței nr. 3456/C/19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 29 ianuarie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față
Constată că prin sentința civilă nr. 3456/C/ 19.10.2007 Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă acțiunea reclamanților, și, cu domiciliul ales la sediul DGFP B din-, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în-, B și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând primele de vacanță egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele inflației la scadență până la data plății efective, precum și plata dobânzii legale aferente până la data plății efective și suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată fiecărui reclamant.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că:
Reclamanții au îndeplinit calitatea de funcționari în cadrul instituției pârâte DGFP B, conform adeverințelor depuse la dosarul de fond.
Temeiul legal al dreptului la prima de vacanță îl constituie art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici publici, republicat, dispoziții potrivit cărora: "funcționarul are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salarialul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat"
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001 și apoi în mod succesiv, prin legile anuale ale bugetului stat. Până în data de 31 decembrie 2006. Prima instanță a apreciat că dispozițiile de suspendare contravin art.41 și 53 din Constituția României, deoarece dreptul de primă de vacanță constituind un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului la muncă, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de societatea democratică. Suspendarea acordării dreptului în cauză contravine și dispozițiilor art.38 din Codul muncii, potrivit cărora "Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate". Prima instanță a reținut, prin urmare, că este lipsită de efecte juridice suspendarea dreptului la prima de vacanță și, din moment ce nu a intervenit nici un act normativ de abrogare a dreptului respectiv, înseamnă că el a existat pe întreaga perioadă și se impunea a fi acordat retroactiv.
În consecință, instanța admis acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâta DGFP B să plătească drepturile salariale ale reclamanților reprezentând prima de concediu pe perioada 2001- 2006, actualizată cu rata inflației, obligând-o și la plata dobânzii legale aferente, conform adeverințelor de la dosar, fără a mai lua în considerare precizarea de acțiune a reclamanților, întrucât suma solicitată reprezintă totalul pretențiilor bănești, iar adeverințele anexate nu emană de la pârâtă, iar drepturile nu au fost cuantificate de un expert contabil judiciar.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, reprezentantă în teritoriu a Ministerului Economiei și Finanțelor în motivele de recurs arată că drepturile solicitate de reclamanți sunt necuvenite, cererea acestora de le fi acordate primele de concediu fiind neîntemeiate, întrucât au fost suspendate succesiv prin legile bugetului, prin acte normative emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă, suspendarea operând inclusiv pentru anul 2006 prin aplicarea Legii nr.379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006. De asemenea, recurenta pârâtă mai arată că, prin prisma prevederilor constituționale, potrivit cărora măsurile de protecție socială sunt stabilite prin lege, legiuitorul are posibilitatea de a suspenda aplicarea acestor norme juridice pentru o durată de timp determinată, fără ca aceste măsuri legislative să conducă la restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ce decurg din statutul de salariat al persoanelor. Recurenta a mai arătat că legea bugetului de stat reprezintă norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații, iar legea finanțelor publice, la rândul său, prevede că nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, respectiv că nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Recurenții reclamanți au depus întâmpinare și note de ședință, dezvoltând motivele de recurs și preluând din considerentele sentinței atacate pentru a combate motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă, solicitând instanței de recurs să respingă recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B și să admită recursul pe care reclamanții l-au declarat în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs constată că recursurile formulate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, reprezentantă în teritoriu a Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și recursul declarat de reclamanții, și, sunt nefondate.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici și își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Potrivit dispozițiilor art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată (art.33 alin.2 în numerotarea din forma legii în vigoare în perioada 2001-2003, "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Plata primelor de vacanță a fost suspendată succesiv prin mai multe acte normative, în principal prin legile bugetului de stat pentru anii 2001-2006, anume: OUG 33/2001, respectiv prin legile bugetului de stat din anii ulteriori: Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, Legea nr.379/2005 și Legea nr.380/2005. Cu toate acestea, dreptul la prima de vacanță nu a fost desființat, textul de lege care a consacrat acest drept nefiind abrogat între timp, ci doar a fost suspendat exercițiul acestuia. Prin ea însăși, suspendarea nu înlătură existența dreptului, ci amână pentru un timp exercițiul acestuia, determinând concluzia că acel drept ar naște o obligație lipsită de conținut. Această concluzie nu poate fi, însă, primită, deoarece un drept prevăzut de un act normativ cu putere de lege nu poate deveni o obligație lipsită de conținut. Existența acestui drept patrimonial este recunoscută, dreptul recunoscut neputând fi vidat de substanța sa, întrucât ar fi golit de conținut, de valoare practică, de o manieră contrară literei și spiritului constituțional, în special dispozițiilor art.41 alin2 și art.53 din Constituția revizuită. Mai mult, prevederea legală care consacră, recunoaște dreptul la prima de vacanță nu a fost abrogată, așadar dreptul a existat și există în continuare, iar în aplicarea principiului instituit prin art.3 din Codul civil, judecătorii au posibilitatea să extindă interpretarea legii și la situații pe care aceasta nu le mai reglementează.
Instanța constată că prin recursul declarat, recurenta pârâtă nu contestă existența acestui drept, dar apreciază că sumele de bani cu titlul de primă de vacanță nu se cuvin intimaților reclamanți deoarece au fost suspendate succesiv prin mai multe acte normative, în principal prin legile bugetului de stat: art.3 alin.1 din OUG 33/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 și Legea nr.379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat în spețe similare, prin Decizia nr.XXIII / 12.12.2005, Decizia nr.XII din 05.02.2007 și Decizia nr.LXXVII din 05 noiembrie 2007, că, fiind vorba despre un drept afectat de termene legale suspensive, pe perioada acestor termene legale suspensive prescripția extinctivă a dreptului la acțiune al beneficiarilor dreptului la prima de vacanță a fost întreruptă. De altfel, prin Ordonanța de Urgență nr.146 din 19 decembrie 2007, Guvernul României a optat pentru plata din oficiu a primelor de concediu (numite și prime de vacanță), în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative de salarizare, în perioada 2001-2006, legiuitorul recunoscând astfel existența dreptului funcționarilor la primele de vacanță, respectiv legitimitatea și temeinicia categoriilor de cereri prin care se solicită plata acestor prime, precum și împrejurarea întreruperii cursului prescripției extinctive pe perioada suspendării acestor drepturi bănești.
În privința dispoziției instanței de fond, de plată către intimații reclamanți a sumelor actualizate cu rata inflației aferentă la scadență și a dobânzii legale aferente de la scadența fiecărei obligații și până la data plății efective, Curtea reține următoarele: actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate, corect acordată de prima instanță, precum și dobânda legală la momentul plății, reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit. cu indicele de inflație și dobânda legală contribuie la păstrarea valorii reale a obligației bănești, iar dobânda, suplimentar, este datorată pentru întârzierea în executarea obligației bănești și reprezintă beneficiul nerealizat.
În privința recursului declarat de către reclamanți, instanța de recurs reține următoarele: prin sentința atacată, tribunalul a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să plătească tuturor reclamanților din cauză drepturile bănești reprezentând prima de vacanță egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2001-2006, sumă ce trebuie actualizată cu rata inflației până la data plății, respectiv și plata dobânzii legale până la plata efectivă a drepturilor bănești astfel câștigate. Așadar, instanța de fond a lăsat calculul sumelor cuvenite în sarcina angajatorului, respectând astfel dispozițiile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici. Angajatorul, anume pârâta din cauză, va urma algoritmul de calcul stabilit prin Legea nr.188/1999 republicată, precum și prin legislația de salarizare a funcționarilor publici, cuantificând orice eventuală modificare intervenită pe cale legală ori pe cale judecătorească sau în alt mod prevăzut de lege în statutul juridic și în regimul de salarizare al fiecărui reclamant în parte și dacă aceste eventuale modificări influențează "salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Prima instanță a pronunțat o hotărâre prin care a recunoscut dreptul tuturor reclamanților de a primi prima de vacanță pentru perioada solicitată de aceștia, fără ca, pe bună dreptate, în absența unei expertize contabile judiciare efectuată potrivit regulilor procesuale să indice un cuantum. Ca atare, dispozitivul hotărârii atacate poate fi pus în executare prin interpretarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile în materia salarizării funcționarilor publici, interpretare care se află în căderea angajatorului a fi făcută. Instanța de recurs constată că exprimarea utilizată de Tribunal în dispozitivul sentinței civile atacate respectă limbajul juridic din art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată, respectă voința legiuitorului care a acordat acest drept, astfel încât va respinge recursul reclamanților ca fiind nefondat.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.304 pct.9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursurile declarate în cauză și a menține sentința atacată, cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții reclamanți, și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 3456/C/19.10. 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.01.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. - 12.02.2008
Dact 12.02.2008 - 2 ex
Jud fond.
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Marcela Comșa, Silviu
