Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 380/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.380
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Gina Ignat
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, și -, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual de Avocatură G, cu sediul în Focșani,-, bloc 22,.7, județul V împotriva sentinței nr.45/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea - în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns recurenții prin avocat G în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind intimata Primăria Vidra.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este la primul termen, motivat, timbrat, și intimata Primăria Vidra a depus întâmpinare la dosar, după care;
Apărătorul reclamanților precizează că a studiat întâmpinarea și nu solicită termen în acest sens.
Nemafiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurenților pentru considerentele în fapt și în drept invocate pe larg în cererea de recurs, dispozițiile legale incidente și probele administrate în cauză, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate și acordarea sporurilor solicitate până la formularea acțiunii și în continuare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 45/2009 a Tribunalului Vrancea, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Vidra, județul V, având ca obiect drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Primăriei Jariștea și în această calitate au solicitat plata suplimentului postului și a treptei de salarizare.
Potrivit art.29 din Legea 188/1999 începând cu 21.04.2003 în componența salariului funcționarului public intră salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Acordarea celor două suplimente a fost suspendată de la 1 ianuarie 2004 prin acte normative succesive: Legea 161/2003, art. XXV, OUG 92/2004, OG 2/2006 și a reintrat în vigoare la 1.ianuarie 2007.
Prin Legea 251/2006 suplimentul gradului devine suplimentul treptei de salarizare, iar art.29 devine art.31, dispoziții pe care își întemeiază acțiunea reclamanții care au solicitat suplimentele de câte 25%.
Ori, aceste suplimente nu au fost cuantificate prin nici un act normativ.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare, acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat și încălcarea dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale 820/2008 care prevede că instanțele judecătorești nu se pot substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Mai mult, suplimentele în discuție nu pot face obiectul negocierii în acordurile colective conform art.72 și urm. din Legea 188/1999 și nu sunt nici alte drepturi salariale prevăzute de art.31 alin.2 din legea 188/1999.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs reclamanții pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenții au arătat că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor nr.OUG 92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG 6/2007 pentru următoarele considerente:
Reclamanții au făcut dovada că au calitatea de funcționari publici și că dispozițiile articolului citat își găsește aplicare și în cazul acestora.
Este adevărat că aceste drepturi au fost succesiv suspendate, prin art.44 din nr.OUG92/2004, aprobată prin Legea nr.76/2005 sau art.48 din nr.OG2/2006, aprobată prin Legea nr.417/2006.
Aceste suspendări succesive au dus, practic, la negarea acestui drept salarial. Or, aceasta contravine inclusiv dispozițiilor constituționale care consacră ca fiind fundamental dreptul la o retribuire corespunzătoare muncii prestate.
Motivarea instanței referitoare la lipsa unei prevederi exprese referitoare la procentul sporurilor conduce de asemenea la negarea drepturilor salariale solicitate sau, cel puțin, la lipsirea lor de conținut.
Se încalcă astfel un principiu de drept potrivit căruia o normă legală trebuie să producă efecte: astfel, norma ar avea un pur caracter formal.
În acest sens sunt și dispozițiile art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit căruia persoanele sunt îndreptățite ca drepturile lor să fie respectate.
Mai mult, așa cum rezultă din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta-intimată nu a contestat nici un moment cuantumul sporurilor solicitate, rezultând astfel acordul implicit în acest sens.
Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, pronunțând o sentință netemeinică și nelegală a cărei reformare se impune.
Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Până la republicarea din anul 2007 a Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".
"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.
Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.
Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.
Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.
În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".
Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:
- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;
- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs în perioada 23 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007 întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.
În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".
Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".
Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României care prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.
Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.
Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de acordare a acestor drepturi pe viitor, Curtea apreciază că cererea este fondată.
Integrarea acestor două categorii de sporuri în componentele salariului cuvenit funcționarilor publici pentru activitatea depusă în exercitarea serviciului conferă acestor drepturi caracter lichid deoarece exprimarea salariului, și deci a fiecărei părți constitutive a acestuia, nu se poate face decât sub formă bănească ( art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 raportat la art.161 alin.1 din Codul Muncii.
Aceleași texte de lege citate dau și caracterul cert al unei creanțe născute din obligația instituției angajatoare de remunera activitățile proprii postului ocupat de funcționarii publici în exercitarea atribuțiilor ce le revin atât timp cât se află în desfășurarea raporturilor de serviciu și implicit, în subordinea angajatorului.
Referitor la exigibilitatea creanței, această chestiune decurge din împlinirea succesivă a termenelor de scadență a datelor la care se va plăti salariul cât timp funcționarul public are în curs de derulare raportul de serviciu cu instituția publică, fiind legată, în aceleași timp, și de celelalte două caractere ale unei creanțe anterior enunțate și care au primit confirmarea existenței prin însăși recunoașterea legalității și temeiniciei drepturilor salariale prin dispozițiile cuprinse în hotărârea primei instanțe.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va admite recursul, va modifica sentința atacată și va obliga pârâta la plata celor două sporuri, conform perioadelor menționate, sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de reclamanții, și -, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual de Avocatură G, cu sediul în Focșani,-, bloc 22,.7, județul V împotriva sentinței nr.45/27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea - în dosarul nr-, și în consecință;
Modifică sentința nr.45/2009 a Tribunalului Vrancea în sensul că admite acțiunea reclamanților și obligă pârâta Primăria comunei Vidra la plata către reclamanți a sumelor de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază, începând cu data de 21.04.2003 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant, sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.VD/18.05.2009
Tehno.ZE/18.05.2009
ex.2
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Dorina Vasile, Gina Ignat
