Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3841/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3841
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței nr. 656 din 25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții reclamanți, și intimata DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care apreciindu-se cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 656 din 25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
Pentru a se pronunța tribunalul a reținut că, potrivit art. 16 din OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, astfel cum a fost aprobată prin Legea 232/2007 și modificată prin OG9/2007, sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, se acordă funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență sau stații de bruiaj.
Categoriile de funcționari publici, cuantumul sporului prevăzut la alin. (1) și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut la alin. (1) vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
Din textul legal mai sus menționat s-a apreciat că acordarea sporului de condiții vătămătoare este condiționată de existența unor instalații care generează electromagnetice de frecvență ( împrejurare de fapt certificată prin buletinul de determinare emis de autoritățile abilitate ), existența unui act administrativ emis de ordonatorul principal de credite, precum și includerea sumelor ce prezintă această destinație, în categoria cheltuielilor de personal din cadrul bugetului legal aprobat.
S-a apreciat că reclamanții au făcut dovada îndeplinirii numai a primei condiții de acordare a sporului bănesc solicitat.
În această situație instanța nu se poate substitui ordonatorului principal de credite, analizând refuzul acestuia de a emite un act administrativ în ipoteza disp. art. 8 alin. 1 din legea 554/2004, în condițiile în care bugetul supus procedurii aprobării nu include, în categoria cheltuielilor de personal, această destinație.
În ceea ce privește aplicarea HG 1136 din 30 august 2006, instanța constată că acest act normativ reglementează cerințele minime pentru protecția lucrătorilor împotriva anumitor riscuri fără a fi reglementate sporurile de natură salarială sau procedura acordării acestora; în mod concret, sfera de reglementare cuprinde numai obligațiile unității angajatoare ( lato sensu ), precum și condițiile răspunderii contravenționale.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurenții au arătata că instanța de fond a interpretat greșit că prin acordarea sporului solicitat se substituie puterii legiuitoare ci doar interpretează legea națională precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale care fac parte din dreptul intern.
Recursul este nefondat.
OG nr. 6/2007 reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici.
În secțiunea a doua a acestei ordonanțe sunt reglementate sporurile și condițiile, în care se acordă acestea funcționarilor publici.
Sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10 % din salariul de bază este reglementat de art. 16 din OG nr. 6/2007.
Textul precizat prevede acordarea sporului de condiții vătămătoare funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice care generează electromagnetice de radio frecvență.
Același text prevede dreptul ordonatorului principal de credite de a stabili categoriile de funcționari și cuantumul sporului precum și condițiile de acordare a acestuia. Textul condiționează așadar acordarea acestui spor de existența unui act administrativ al ordonatorului principal de credite, cu precizarea că actul administrativ trebuie să aibă în vedere încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Corect a apreciat instanța de fond, că instanța nu se poate substitui ordonatorului principal de credite și să stabilească ea însăși categoriile de funcționari și condițiile de acordarea a sporului pentru condiții vătămătoare.
Curtea apreciază că însăși redactarea textului art. 16 alin. 1 din OG 6/2007 este de natură să conducă la soluția de mai sus.
Astfel, sporul poate fi de până 10 % situație în care instanța nu poate să se substituie autorității și să stabilească procentul concret cuantumul acestui procent.
De asemenea, prin condiționarea încadrării în cheltuielile de personal se instituie o altă limitare a posibilității acordării acestui spor.
Din întreaga economie a textului care reglementează sporul de condiții vătămătoare rezultă că legiuitorul a acordat competențe exclusive ordonatorului principal de credite, fără ca instanța să se poată substitui atribuțiilor acestuia.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței nr. 656 din 25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red jud. -
SI 2 ex./21.10.2009
Jud fond
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Costinel Moțîrlichie