Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3920/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3920
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu Judecător
-- - - Judecător
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 1860 din data de 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta reclamantă și intimatul pârât Primarul Comunei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen legal.
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, apus recursul în dezbaterea părților pentru a pune concluzii:
Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, conform concluziilor scrise.
Intimatul pârât Primarul Comunei pune concluzii de admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.1860 din 14 mai 2009, Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului.
A obligat pârâta la plata suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază începând cu 01.01.2006 până la data plății efective, sume actualizate cu indicele de inflație.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, act normativ care reglementează si salarizarea funcționarilor publici a fost completate si modificata prin. 162/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnităților si funcțiilor publice si a mediului de afacere, prevenirea faptelor de corupție introducând elemente noi în ceea ce privește salariul funcționarilor publici.
Astfel, art. 29 din.188/199 inițiala devenind ulterior art. 31 fost modificat si completat in sensul că pentru activitatea desfășurata funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza; sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului.
Până în prezent aplicarea actelor normative exprese au fost suspendate excesiv cum urmează pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale si alte drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, pentru anul 2006 prin art. 48 din OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariaților și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Nu se impunea sesizarea Curții Constituționale cu eventuale excepții de neconstituționalitate, a textelor de lege menționate deoarece potrivit art. 29 din 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale republicate, cenzura acestei suspendări revine instanței de fond si nu Curții Constituționale deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt in vigoare fiind abrogate la data sesizării instanței.
Pentru anii 2007 și 2008, această suspendare nu a mai fost menținută, însă nu au fost achitate cele două sporuri ale salariului funcționarului public, așa cum stipulează prevederile legale invocate.
Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit. c) și d) din lege.
Relevant este faptul că, potrivit art. XIII din Legea nr.251/2006, prevederile art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007.
În acest sens se menționează: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin.1, lit. b) din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007."
Mai mult decât atât, prin dispozițiile art.37 alin.3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținută în vigoare și pentru anul 2008 prin nr.OG9/2008, se menționează expres: " funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariul efectuate în conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută."
În temeiul dispozițiilor art.117 din Legea nr.188/1999, prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile Codului Muncii.
Suspendarea contravine și dispozițiilor art.18, art.38 și art.39 alin.1 lit. d din Legea nr.53/2003, care prevăd în mod imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament, iar dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de a efectua plata.
Normele de suspendare contravin prevederilor art.41 și art.53 din Constituție.
Astfel, dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echitații impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
Art.53 alin.1 din Constituția României stipulează expres care sunt cazurile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale omului - valori esențiale ocrotite prin legea fundamentală, și anume:
"Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav", situații care sunt aplicabile în cazul dedus judecății.
Potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
În cauză sunt aplicabile dispozițiile legale menționate, întrucât suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță cert, lichid și exigibil și, prin urmare, constituie un bun în sensul art.1 din Convenție.
Reclamanta a solicitat și actualizarea sumelor de primit în raport de inflație.
Și această cerere a fost apreciată ca fiind întemeiată.
Codul Civil, adoptat într-o perioadă de stabilitate economică, a instituit principiul nominalismului monetar, care însă nu mai este actual pentru o economie în care rata inflației continuă să aibă un nivel ridicat.
Aplicarea principiul nominalismului monetar, consacrat de Codul Civil, ar face inaplicabile cel puțin alte două principii de drept, respectiv, cel al echității și îmbogățirii fără justa cauză.
În fond, prin aplicarea ratei inflației, se acordă aceeași valoare exprimată într-un număr mai mare de unități monetare, iar reclamantul poate pierde doar beneficiul nerealizat reprezentat de o dobândă real pozitivă care nu a fost solicitată prin acțiune, iar instanța nu poate acorda mai mult decât s-a cerut.
Referitor la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, nu va fi primită, întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Cererea de înscriere a sporurilor în carnetul de muncă apare ca prematur formulată, înscrierea urmând a se face în temeiul unui titlu cu caracter irevocabil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că în acțiunea introductivă reclamantul a solicitat acordarea celor 2 sporuri prevăzute de art. 29 din Legea nr. 188/1999 inițial, devenit ulterior art. 31, începând cu 01.01.2004 și până la data pronunțării hotărârii cu titlu de despăgubiri, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Faptul că aceste sporuri au fost suspendate prin numeroase acte normative ulterioare nu echivalează cu o renunțare a reclamantului la acordarea drepturilor bănești recunoscute.
Examinând recursul formulat de reclamantă, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 1860 din data de 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță - - | JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu - - |
Grefier, |
Red.
Tehred. / 2 ex / 21.10.2009
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu
