Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 397/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr--27.01.2009

DECIZIA CIVILĂ Nr. 397

Ședința publică din 12 Martie 2009

PREȘEDINTE: Adina Pokker

JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia Dascălu

GREFIER.- -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, împotriva sentinței civile nr. 2014/11.XI.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat G, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat asistat de avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe pentru motivele arătate în concluziile scrise pe carele depune la dosar, fără cheltuieli de judecată.

CU RTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. 2582/115/25.09.2008, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei, în temeiul art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată în nr.251/22.03.2004, cu modificările și completările ulterioare, la achitarea lunară, începând de la data de 01.04.2004, a drepturilor salariale constând în: suplimentul postului - 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare-25% din salariul de bază, sume actualizate cu rata indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar în data de 28.10.2008, reclamantul și-a majorat obiectul cererii, solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor arătate mai sus, începând cu data de 01.01.2004.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că în temeiul art.29 lit. c și d din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicată cu modificările și completările ulterioare, funcționarilor publici li s-au acordat drepturile salariale arătate mai sus dar fără a beneficia de ele în realitate. La data de 28.12.2007, prin plângerea prealabilă înregistrată cu nr.5440/28.07.2008, formulată în temeiul Legii 554/2004 a Contenciosului administrativ, coroborat cu dispozițiile Legii 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici-republicată, s-a adresat instituției în vederea acordării drepturilor salariale solicitate. Plângerea prealabilă nu a fost soluționată în termenul legal, fapt ce a îndreptățit-o în temeiul art.1 alin.1 din Legea 554/2004 a Contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu dispozițiile Legii 188/1999, să formuleze prezenta acțiune în contencios administrativ.

Art. 29 alin. (1) devenit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2006, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004, reclamantul apreciind că această suspendare contravine prevederilor art.15 al 2 și art. 53 din Constituție.

Suspendarea drepturilor reclamantului prin norma invocată contravine și dispozițiilor art. 38 și art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.

Reclamantul mai susține că art. 44 din OUG nr. 92/2004, prin care a fost suspendată plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă deoarece acest drept nu a fost doar restrâns, ci s-a produs o veritabilă lipsire de drepturi.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.188/1999, republicată și ale Legii nr. 554/2004.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar plângerea prealabilă înregistrată sub nr. 5440/28.07.2008 la Autoritatea de Sănătate Publică C-S, adeverința nr. adeverința nr.136/09.09.2008 care atestă calitatea reclamantului de funcționar public.

Cererea a fost timbrată cu suma de 4 lei taxă timbru și 1,5 lei timbru judiciar.

Prin precizarea de acțiune, reclamantul a solicitat acordarea drepturilor salariale constând în: suplimentul postului - 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare-25% din salariul de bază, sume actualizate cu rata indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, începând cu data de 01.01.2004.

Pârâta Autoritatea de Sănătate Publică a Județului C-S a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că în bugetul alocat acestei instituții nu a fost prevăzută acordarea acestor drepturi bănești. Acestea nu au fost cuprinse nici în legea de salarizare a funcționarilor publici, fiind suspendate succesiv prin acte normative ce reglementau salarizarea acestei categorii personal.

Nici în anii 2007, 2008, prin actele normative în vigoare ce reglementează salarizarea funcționarilor publici nu au fost prevăzute aceste drepturi salariale, chiar dacă ele nu mai sunt afectate de nici o instituție a suspendării.

În drept, au fost invocate disp. Legii nr. 188/1999, OG nr. 9/2008, Legea nr. 554/2005, pr.civ.

Prin sentința civilă nr. 2014/11.XI.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.01.2004 - 11.11.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul are, începând cu anul 2003, calitatea de funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C-S, după cum rezultă din adeverința nr. 136/09.09.2008, depusă la dosarul cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.

În acest context reclamantul, având calitatea de funcționar public, a fost salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și avea dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat.

Reclamantul, așa cum recunoaște și pârâta, nu a primit până în prezent sporurile respective, deși s-au adresat Comisiei Paritare din cadrul Autorității de Sănătate Publică C-S, în baza dispozițiilor art. 13 lit. e din 833/2007, pentru a proceda la demararea încheierii unui acord colectiv cu conducerea instituției pentru stabilirea procentului celor două suplimente, iar această comisie a solicitat, la rândul său, conducerii negocierea unui astfel de acord.

Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în MO în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici.

De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv OUG. Nr. 192/2002, OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, OG nr. 9/2008.

Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/16.05.2004, apoi prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și prin prevederile OG nr. 2/2006.

Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.

Prin art. 38 din Codul Muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.

În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.

O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.

Potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fă lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".

Astfel, dreptul reclamantului la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.

În consecință, în baza art. 31 alin. 1 lit. c și d din legea 188/1999, instanța va admite în parte acțiunea așa cum a fost precizată, va obliga pârâta să acorde reclamantului suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada de 01.01.2004 - 11.11.2008, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Instanța nu va acorda aceste drepturi și pentru viitor, întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții, de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-

Pârâta Autoritatea de Sănătate Publică formulează recurs împotriva soluției instanței de fond,cerând modificarea acesteia și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând în esență cu aceea că acordarea drepturilor solicitate prin acțiune în baza prevederilor art. 19 alin. 2 din OG nr. 6/2007, este o facultate și nu o obligativitate a ordonatorilor de credite, doar art.18 din OG nr. 6/2007 stabilește acordarea unor premii cu caracter obligatoriu și diferite cele din art. 19.

Instanța mai greșește, arată recurenta, când stabilește cuantumul fix de 5%, întrucât legea îl prevede de până la 5%, de asemenea,nu a ținut seama de inexistența raporturilor de muncă dintre părți la data constituirii actului administrativ atacat.

Recursul este neîntemeiat.

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, funcționarii publici au dreptul, pentru activitatea desfășurată la un salariu compus inclusiv din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Dreptul în discuție s-a născut așadar din lege, ca drept subiectiv, ce conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut să efectueze o anume prestație pozitivă, respectiv de a plăti o anumită sumă de bani, chiar și în situația în care această obligație a fost suspendată prin nr.OUG92/2004, până la finele anului 2006, dat fiind că suspendarea nu echivalează cu abrogarea unor dispoziții legale, în sensul dispozițiilor art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Ceea ce este esențial, relativ la acest drept, îl constituie faptul că el dispune de o susținere legală, iar omisiunea cuantificării lui nu poate fi imputată beneficiarilor, în condițiile în care acesta reprezintă un aspect subsecvent dreptului existent, cu posibilitatea complinirii lui de către organele în drept abilitate.

Și aceasta întrucât, în caz contrar ne-am afla în prezența unui drept patrimonial recunoscut doar formal, lipsit de conținut, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Or, respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică tocmai asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, de natură a-i împiedica pe titularii drepturilor recunoscute de a se bucura efectiv de acestea.

În plus, în confirmarea interpretării date textului legal, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, deciziei care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor publici, decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sportul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Legea nr. 188/1999 precizează că suplimentul prevăzut la litera d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsat de legiuitor în seama administrației a cărei activitate fundamentală este acea a organizării legii sau a executării în concret a legii, singurul criteriu avut în vedere de legiuitor care obligă administrația, este criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.

Față de cele ce preced, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, împotriva sentinței civile nr. 2014/11.XI.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică azi,12.03. 2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - LIBER - - -

GREFIER,

- -

Red. LC- 23.03.2009

Tehnored - 23.03.2009

SM/2 expl

Prima instanță - Tribunalul C-

Judecător -

Președinte:Adina Pokker
Judecători:Adina Pokker, Claudia, Maria Cornelia Dascălu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 397/2009. Curtea de Apel Timisoara