Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--07.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 40
Ședința publică din 23 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 260/12.10.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâtul intimat Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul CSs ub nr. 2196/115/18.06.2007, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale B și Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor T, obligarea acestora la plata primelor de concediu pe anii 2001, 2002,2003,2004 și 2005 actualitate în funcție de rata inflației.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost funcționar public, fiind angajat al Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor T, în perioada 2001 - 2005, iar potrivit art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, avea dreptul pe lângă indemnizația de concediu la primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat. Aceste prevederi legale nu au fost aplicate deoarece au fost suspendate prin fiecare lege bugetului de stat până la data de 31.12.2006. Arată că suspendarea dreptului privind prima de vacanță este neconstituțională și nelegală ducând la limitarea forțată a drepturilor legitime a funcționarilor publici,invocând în acest sens disp. art. 38 Codul Muncii și art. 53 al.1 și al.2 din Constituția României, iar în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau nivel superior,situație în care se vor prevedea în mod expres,data la care se produce suspendarea,precum și durata ei determinată, urmând ca la expirarea datei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare să reintre în drept în vigoare. Se invocă prevederile art. 64 alin.1 și 2 din Legea 24/2000 în care se stabilesc două principii de bază care pot duce la suspendarea unui act administrativ,să existe o situație specială care să justifice suspendarea și dispoziția afectată de suspendare să reintre în drept în vigoare la expirarea duratei de suspendare,principii care nu au fost respectate în speța de față.
Prin întâmpinare, pârâta Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale B solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivând în esență cu aceea că prevederile art. 34 alin.2 din Legea 188/1999 nu sunt și nu au fost niciodată în stare de aplicabilitate deoarece primele de concediu au fost suspendate în mod succesiv conform OUG nr. 33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 632/2002, Legea nr. 519/2003, Legea nr. 512/2004 și Legea nr. 379/2005. Totodată a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune conform Decr. 167/1958
Pârâta Inspectoratul Teritorial pentru calitatea semințelor și materialului săditor T nu formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 260/12.10.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa respins excepția prescripției extinctive dreptului la acțiune al reclamantului; a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele: Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor T; a obligat pârâtele să achite reclamantului, pentru perioada 2001,2002,2003,2004,2005 primele de concediu aferente, sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data executării efective.
Procedând la soluționarea cu prioritate excepției tardivității introducerii acțiunii, instanța de fond, potrivit art. 137 pr. civ. s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond pricinii.
Potrivit dispozițiilor Decr.167/1988 prescripția extinctivă constituie o sancțiune specifică prin care legea sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. In speța de față, nu se poate reține starea de pasivitate, nu s-a datorat unor atitudini pur subiective, ci ea a fost generată de acte,fapte și împrejurări mai presus de voința acestuia,respectiv de apariția unor acte normative care a afectat liberul exercițiu al drepturilor personale ale reclamantului, respectiv legile succesive ale bugetului de stat în perioada 2001 - 2005.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamantul în perioada 2001 -2005 fost angajat al Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor T în calitate de funcționar public, calitate necontestată de pârâte,existând între acesta și pârât un raport de serviciu.
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe,al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiile de serviciu,dar și cu plata integrală a muncii prestate,având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în Legea nr. 188/1999, republicată.
Potrivit art.34 al.2 din Legea nr. 188/1999 republicată,funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,care se impozitează separat.
Aplicarea acestei prevederi legale fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art. 3 al.1 din OUG nr. 33/2001, art. 12 al.4 din Legea nr.743/2001, art.10 al.3 din Legea nr. 631/2002, art.9 al.7 din Legea nr. 507/2003 art.8 al.7 din Legea nr. 511/2004 și Legea 380/2005.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2001 - 2005 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică actelor normative mai sus enunțate,raportat la art. 64 al.3 din Legea nr. 24/2000,privind tehnica de elaborare a actelor normative,față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare ", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat aplicării acestui, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Pe de altă parte, instanța de fond a constat că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare muncii ce intră în conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar în contextul art. 53 din Legea fundamentală României,restrângerea acestui drept,nu poate fi considerată măsură necesară într- societate democratică, întrucât nu se poate aplica în mod discriminatoriu,iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăți existenței dreptului.
Totodată,art. 2 pct.1 din declarația Universală Drepturilor Omului care este apărătorul oricăror discriminări precum și art. 25 in această normă internațională, statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare un salariu egal pentru muncă egală.
Așa fiind,instanța de fond a apreciat că, suspendarea în cinci rânduri succesive aplicării dispozițiilor art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 și Legea nr. 380/2005, fost doar acela de amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii pe anii 2001, 2002,2003,2004 și 2005,motiv pentru care în temeiul art.34 al.2 din Legea 188/1999,art. 10 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea va fi admisă pentru perioada 2001 - 2005 în care reclamantul avut calitatea de funcționar la pârâta Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor și, în consecință, va obliga pârâtele la plata sumelor de concediu aferente anilor 2001,2002,2003,2004și 2005,actualizate cu indicele de inflație calculat de la data nașterii dreptului și până la data achitării efective primelor, cuvenite reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea acțiuni ca nefondată.
În motivarea recursului, pârâtul recurent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii, deoarece a încălcat dispozițiile decretului nr. 167/1958 care reglementează prescripția dreptului la acțiune. Dreptul la acțiune al reclamantului pentru anii 2001-2003 s-a prescris, astfel încât admiterea plății primei de concediu pentru acești ani este dată cu încălcarea legii. Instanța de fond a reținut eronat faptul că atât timp cât dispozițiile legale sunt suspendate este suspendat și dreptul la acțiune. Considerăm că reclamantul nu a fost împiedecat în exercitarea dreptului la acțiune prin suspendarea dreptului la prima de concediu, aceasta nefiind una din cauzele limitative de suspendare sau întrerupere a prescripției reglementată de decretul 167/1958.
Consideră că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății deoarece nu a avut în vedere faptul că prin legile bugetului de stat aferente anilor 2001-2005 dispozițiile art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au fost suspendate.
Suspendarea unei dispoziții printr-un act normativ împiedică producerea de efecte juridice până la încetarea cauzei la suspendare. Dispoziția prevăzută de art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată prin legi succesive, fără întrerupere, până la 31.12.2006.
Potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulteriore, în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea în mod expres data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării.
Potrivit art. 3 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anii 2001,2002, 2003, 2004 și 2005 gestiunea sistemului de salarizare va funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001-2003, Curtea observă că reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata primelor de concediu aferente anilor 2001-2005, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
Or, potrivit art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, "dacă dreptul este sub condiție suspensivăsau cu termen suspensiv,prescripția începe să curgă de la data cînds-a împlinit condiția saua expirat termenul."
În raport cu această reglementare, dreptul la acțiune al reclamantului la plata primelor de concediu nu s-a născut decât după încetarea suspendării exercițiului acestui drept, astfel încât excepția prescripției, invocată de pârâtul recurent, nu este fondată.
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamantului - funcționar public - la primele de concediu aferente anilor 2001-2005, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare,-prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este dreptul la prima de concediu, în prezent a cauză - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului reclamanților la prima de concediu nu se referă la " eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,- suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
De asemenea, Curtea reține și că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."
Deși decizia nr. 77/5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la data pronunțării prezentei hotărâri, instanța reține că dispozitivul acesteia a fost adus la cunoștință publică prin publicarea sa pe site-ul Internet al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, Curtea reține că după pronunțarea hotărârii recurate, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 877 din 20 decembrie 2007.
Conform art. 2 alin. 1 din această Ordonanță de Urgență, "personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în 3 tranșe, după cum urmează:
a) în luna martie - pentru anii 2001 și 2002;
b) în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004;
c) în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006."
Având în vedere acest normativ, care confirmă interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul existenței dreptului funcționarilor publici la plata primelor de concediu eferente anilor 2001-2006 - ținând seama de interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la efectele actelor normative de suspendare a unor dispoziții legale care prevedeau acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici - Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata primelor de concediu.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului CSe ste temeinică și legală, recursul formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 260/12.10.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /19.02.2008
Tehnored. /26.02.2008/2 ex.
Primă instanță:Tribunalul C
Judecători:,
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Olaru Rodica, Pătru Răzvan
