Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4074/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4074
Ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
- - JUDECĂTOR 3: Alina Răescu
Grefier:
********
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O L împotriva sentinței numărul 371 din 06.05.2009, pronunțată de TRIBUNALUL O L T, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, și intimata pârâtă DGFP O ÎN NUMELE ȘI PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătându-se că recursurile au fost declarate în termenul legal și sunt scutite de taxa de timbru; de asemenea se învederează că, intimata pârâtă a depus întâmpinare, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Consilier juridic pentru recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,solicită admiterea recursurilor conform motivelor scrise, menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința numărul 371 din 06.05.2009, TRIBUNALUL OLTar espins cererea de suspendare a cauzei, formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice O, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acest pârât precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.
A admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 22.03.2004 - 23.11.2004 și respinge acțiunea pentru acordarea drepturilor aferente acestei perioade.
A respins excepția inadmisibilității acțiunii, formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, și a obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL OLT să acorde reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază, începând cu data de 23.11.2004 și până la data pronunțării, 6.05.2009, și în continuare în sumă actualizată la data plății efective, corespunzător timpului lucrat.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL O L
Raportat la dispozițiile art. 137(1) cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Referitor la cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice O, în temeiul art. 244 al.1 pct.1 cod procedură civilă, instanța o va respinge, având în vedere că până în prezent nu a fost soluționat de către ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, recursul în interesul legii, referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 al.1. lit.c și d din Legea 188/1999 R și art. 1 al.1 din OG 6/2007.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, s-a apreciat că apărarea este întemeiată, întrucât pârâtul nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, fiind terț pentru raporturile juridice deduse judecății, Ministerul Finanțelor Publice nu este ordonator de credite pentru alte ministere care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite. Totodată, nu există nicio prevedere legală care să atribuie Ministerului Finanțelor Publice rolul de garant pentru alte instituții publice, astfel încât și cererea de chemare în garanție acestui minister este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Susținerile privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată formulate de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, sunt nefondate, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă drepturi salariale și nu emiterea unui act administrativ pentru care este necesară procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004. Totodată, drepturile pot fi acordate în continuare până ce va interveni o cauză de modificare sau stingere a obligației.
Analizând actele dosarului în raport cu dispozițiile legale în vigoare, s-a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune aferente perioadei 22 martie 2004 - 23 noiembrie 2004 respingându-se acțiunea reclamanților pentru această perioadă, ca prescrisă, și s-a admis în parte acțiunea reclamanților s-a dispus obligarea pârâților MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunatul O, la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază începând cu 23.11.2004 până la data pronunțării, 6.05.2009 și în continuare,în sumă actualizată la data plății efective, corespunzător timpului lucrat de fiecare reclamant.
S-a reținut că, potrivit art. 40 al.2 lit.c din codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv ordonatorilor de credite.
În acest context, reclamanții având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii 188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit. c și d din actul normativ citat.
Reclamanții nu au primit până în prezent, de la apariția actului normativ, sporurile respective.
Prin art. 44 din OUG nr.92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 (devenit ulterior, prin republicare, art. 31) din Legea 188/1999 Apoi, suspendarea acestor dispoziții a continuat, conform prevederilor OG 2/2006, până la finele anului 2006.
Așadar, începând cu data de 23.11.2004 (data intrării în vigoare a OUG 92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, exercitarea dreptului de acordare a celor două suplimente a fost suspendat.
Având în vedere că textul de lege ce prevedea drepturile solicitate, respectiv art. 29 din Legea 188/1999 Rar eintrat în vigoare la data de 1.01.2007, de la această dată curge un nou termen de prescripție de 3 ani, astfel încât cererea de chemare în judecată a reclamanților formulată la 19 martie 2009 se încadrează în acest termen,considerându-se a fi prescrisă perioada 22 martie 2004 - 23 noiembrie 2004.
Potrivit art. 31 al.1 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a - salariul de bază; b - sporul pentru vechime în muncă; c - suplimentul postului: d - suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin art. 38 din codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariul.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut și s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale:, Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitare publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului..
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O L T, criticând- pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul declarat de pârâți s-a arătat că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamantă, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art.61 din Constituție.
Recurenți pârâți au solicitat admiterea recursul formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursurile formulate de pârâți, Curtea le găsește fondate, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a ( soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru motivele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursurile formulate de pârâți și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O L împotriva sentinței numărul 371 din 06.05.2009, pronunțată de TRIBUNALUL O L T, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, și intimata pârâtă DGFP O ÎN NUMELE ȘI PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud. A
Ex.2//16.10.2009
Jud. fond NFON.
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Alina Răescu