Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4099/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4099
Ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, ȘI și de pârâtul LABORATORUL CENTRAL PENTRU FITOSANITARĂ împotriva încheierii de ședință din data de 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții reclamanți, ȘI, recurentul pârât LABORATORUL CENTRAL PENTRU FITOSANITARĂ și intimații pârâți MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și INSPECTORATUL DE FITOSANITARĂ VAMALĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se cererea scrisă de la dosar prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 CPC, după care;
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Mehedinți, prin încheierea de ședință din data de 25 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței nr.256 din 5 februarie 2008, formulată de reclamantul LABORATORUL CENTRAL PENTRU FITOSANITARĂ în dosar nr-.
Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2009, reclamantul LABORATORUL CENTRAL PENTRU FITOSANITARĂ a formulat cerere prin care a solicitat a se stabili înțelesul și întinderea aplicării dispozitivului sentinței nr.256 din 5 februarie 2008, în sensul că nu i-a fost stabilit cuantumul care urmează a fi acordat, întrucât nu există o reglementare legală din care să reiasă modalitatea de calcul a acestor sporuri.
Cererea formulată de reclamantul LABORATORUL CENTRAL PENTRU FITOSANITARĂ a fost respinsă, potrivit art.281 CPC, întrucât precizarea cuantumului ce urmează să fie acordat este o problemă de executare, urmând să fie pusă în executare hotărârea menționată, care este definitivă și irevocabilă.
Cuantumul sporurilor urmează a fi calculate de părțile interesate prin efectuarea unei expertize contabile sau prin contabilitatea societății, instanța nefiind sesizată cu această situație, ci numai să se acorde sporul care a fost deja soluționat favorabil.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții, ȘI și pârâtul LABORATORUL CENTRAL PENTRU FITOSANITARĂ criticând sentința în sensul că prima instanță nu a obligat pârâții la plata unui procent de 25% pentru suplimentul postului din salariul de bază, respectiv un procent de 25% privind suplimentul corespunzător treptei de salarizare din salariul de bază.
Recursul este fondat.
Conform dispozițiilor art. 281 " în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul, sau să înlăture dispozițiile potrivnice".
Din cuprinsul dispozitivului sentinței nr.256 din 5 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți, se observă că întinderea acestuia este incertă, astfel încât face imposibilă aplicarea hotărârii, situație în care sunt incidente prevederile art. 2811
Atât din dispozitivul sentinței cât și din considerentele acesteia rezultă că instanța recunoaște un drept cuvenit reclamantului, fără a face vreo referire la cuantumul care este datorat. În situația în care, deși prin legea care reglementează Statutul funcționarului public s-a instituit dreptul acestuia de a primi în cadrul componentelor drepturilor salariale și suplimentul postului și pe cel al treptei de salarizare, judecătorul investit cu soluționarea cauzei, în lipsa unei reglementări exprese privind cuantumul dreptului, va face aplicarea principiilor generale de drept, în sensul analogiei dreptului.
Astfel, se va aplica sporul cel mai mare, ca fiind reglementarea cea mai favorabilă funcționarului, în acest fel fiind înlăturat orice criteriu arbitrar.
Aceasta se instituie într-o măsură de protecție a angajatului, în raport cu angajatorul care poate fi în situația de a aplica abuziv și arbitrar prevederile legale.
Curtea reține că prin neprecizarea în dispozitiv a cuantumului 25% din salariul de bază pot să apară dificultăți cu ocazia executării obligației de plată, astfel încât în temeiul art. 3041și 312 Cod pr. civilă, recursul va fi admis, va fi modificată încheierea de ședință din data de 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în sensul că va admite cererea și va dispune lămurirea dispozitivului sentinței nr.256 din 5 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți în sensul că cele două suplimente se vor acorda în cuantum de câte 25% pentru fiecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanții, ȘI și de pârâtul LABORATORUL CENTRAL PENTRU FITOSANITARĂ împotriva încheierii de ședință din data de 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Modifică încheierea de ședință din 25 iunie 2009 a Tribunalului Mehedinți în sensul că cele două suplimente se vor acorda în cuantum de câte 25% pentru fiecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red.jud.-
tehnore.2 ex.
22 Octombrie 2009
jud.fond.
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Costinel Moțîrlichie