Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 413/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.413/

Ședința publică de la 16 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, cu sediul în G,-, jud. G, împotriva sentinței nr. 97/15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: intimata și recurentul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 97/15.01.2009 a Tribunalului Galați, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă G având ca obiect drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

În consecință a fost obligată pârâta la plata acestor drepturi bănești în cuantum de 25% fiecare din salariul de bază pentru perioada 1.01.2004 - 9.01.2006, actualizat conform indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtei ITM G în calitate de funcționari publici în perioada 01.10.2000 -09.01.2006.

Potrivit dispozițiunilor art.31 din Legea nr.188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă salariul de bază și la sporul de vechime în muncă și la suplimentul postului precum și la suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Conform modificării Legii 188/1999 reiese că aceste sporuri trebuiau să fie acordate începând cu 01.01.2007.

În calitate de funcționar public reclamanta are dreptul conform Legii nr. 188/1999 la sporurile sus menționate, iar dreptul ei tinde să fie lipsit de conținut deoarece nu l-a primit până în prezent.

Astfel, instanța apreciază că aceste norme legale de suspendare contravin prevederilor art.41 și art. 53 din Constituție.Dreptul la prima de concediu, constituie un drept de remunerare a m,uncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental al dreptului La muncă.Ca atare, potrivit art.53 din Constituție, acest drept nu poate fui restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.

Totodată, normele legale de suspendare contravin și art. 16 al.1 din Constituție precum și art.15 al.2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.

Față de aceste considerente, instanța văzând și dispozițiile art.31 al.1 lit. și d și 91 ind.1 din Legea nr.188/1999 apreciază ca lipsită de efecte suspendarea nelegală a acordării suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a admis acțiunea și a obligat pârâta către reclamantă la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare aferentă perioadei 01.01.2004-09.01.2006, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare recurenta a arătat că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007 pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea pronunțată, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul ca prin acordarea suplimentului postului si suplimentului corespunzător treptei de salarizare, s-a subrogat atât legiuitorului, cât și voinței părților (în cazul în care legea ar fi dat posibilitatea părților să negocieze un cuantum al sporurilor, ori cu privire la acest aspect nu există prevedere legală), stabilind, fără motivare, acordarea acestor drepturi bănești.

Drepturile bănești acordate trebuie sa se încadreze în bugetele aprobate potrivit legii, ori în bugetul Inspectoratului TERITORIAL D E Muncă G nu au fost prevăzute și aprobate sume pentru acordarea suplimentelor cerute de reclamant, iar cuantumul lor nu este prevăzut în nici un act normativ, pe cale de consecință instituția nu are temei legal pentru a prevedea aceste sume în buget.

Până la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, salarizarea funcționarilor publici este reglementată prin acte normative special aplicabile acestor categorii și în care nu se regăsesc suplimentele cerute de reclamant.

De asemenea acordarea acestor drepturi, așa cum au fost exprimate în cuprinsul sentinței, fără ca ele să fie materializate în cuantum, face ca acordarea acestora să fie practic inaplicabilă. Recunoașterea unui drept generic nu înseamnă implicit acordarea sa fără ca acesta să nu aibă corespondent de natură a putea fi identificat în cuantum bănesc și de a se putea regăsi în bugetul instituției.

In susținerea celor de mai sus invocând practica Curții Constituționale, care prin Deciziile nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008 si 821/2008 publicate în Monitorul Oficial nr. 537/16.07.2008 s-a pronunțat în sensul că:

- Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin legi și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative întrucât se încalcă principiul separațiilor puterilor, consacrat de art. l al. 4 din Constituție ca si prevederile art. 61 al. 1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

- Instanțele judecătorești au misiunea de a realiza justiția - art. 126 al. 1 din Constitute, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.

Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.

Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".

"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.

Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".

Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.

Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.

Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.

În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".

Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:

- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;

- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.

Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.

În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".

Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".

Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".

Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.

Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.

Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.

Cele două categorii de sporuri au fost introduse de legiuitor prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, pentru a compensa gravele incompatibilități la care a fost supus prin această lege funcționarul public.

Instituirea celor două tipuri de sporuri salariale are menirea de a asigura funcționarului public venituri suficiente din activitatea pe care o desfășoară în funcție publică respectiv și să compenseze restrângerea libertății de a presta anumite activități (comerciale sau în baza altor contracte de muncă și colaborări - art.94 din Legea nr.161/2003).

Rațiunea legiuitorului a fost aceea de a asigura venituri suficiente funcționarului public, căruia îi este interzisă prestarea altor activități aducătoare de venit, cât și aceea de a asigura funcționarea eficientă a instituțiilor publice prin intermediul unor funcționari fideli și dedicați serviciului public.

Astfel, în contextul severelor incompatibilități prevăzute de lege acordarea drepturilor reclamate în prezenta cauză nu este numai în interesul particular al funcționarilor publici ci are în vedere și un interes de ordin general vizând funcționarea eficientă a instituțiilor statului cu personal de o bună calitate profesională și umană.

Legiuitorul a adoptat legea iar cei cărora li se adresează sunt obligați să o aplice. Prin prezenta acțiune se solicită instanței să dea eficiență acestei reguli elementare într-un stat de drept, obligând pârâții să se conformeze.

Este inadmisibil ca un drept instituit în mod necondiționat de lege să nu fie recunoscut și aplicat de cei cărora li se adresează norma legală. Este contrar noțiunii de "stat de drept" consacrată în Constituția României (art.1 alin.3), ca o lege să aibă un caracter pur formal. Legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei pentru a deveni efectivă, și nu în sensul neaplicării ei pe motivul că nu prevede, că nu este suficient de clară sau de îndestulătoare, principiu ce se regăsește și în art.3 din Codul civil.

În legătură cu cuantumul drepturilor solicitate, pentru diferite categorii de funcționari publici legiuitorul a optat pentru acordarea unui spor de 25% din salariul de bază: art.18 alin.3 din Legea nr. 672/2003 privind sporul pentru complexitatea muncii acordat auditorilor interni și art.9 alin.7 din OG nr.119/1999 privind sporul acordat controlorilor financiar.

Ca urmare, există posibilitatea stabilirii cuantumului acestor drepturi prin interpretarea sistematică a normelor și prin argumentul analogic când se apreciază că norma juridică este lacunară: unde există aceleași rațiuni, trebuie aplicate aceleași legi și aceeași soluție - ubi eadem est ratio, eadem lex (solutio) esse debet.

Decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale se referă la legea nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și nu are nici o legătură cu prezenta cauză.

Ca atare, nu sunt temeiuri justificate pentru a se refuza acordarea drepturilor solicitate pentru considerentul că legea este insuficientă.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de acordare a acestor drepturi pe viitor, Curtea apreciază că cererea este fondată.

Integrarea acestor două categorii de sporuri în componentele salariului cuvenit funcționarilor publici pentru activitatea depusă în exercitarea serviciului conferă acestor drepturi caracter lichid deoarece exprimarea salariului, și deci a fiecărei părți constitutive a acestuia, nu se poate face decât sub formă bănească ( art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 raportat la art.161 alin.1 din Codul Muncii.

Aceleași texte de lege citate dau și caracterul cert al unei creanțe născute din obligația instituției angajatoare de remunera activitățile proprii postului ocupat de funcționarii publici în exercitarea atribuțiilor ce le revin atât timp cât se află în desfășurarea raporturilor de serviciu și implicit, în subordinea angajatorului.

Referitor la exigibilitatea creanței, această chestiune decurge din împlinirea succesivă a termenelor de scadență a datelor la care se va plăti salariul cât timp funcționarul public are în curs de derulare raportul de serviciu cu instituția publică, fiind legată, în aceleași timp, și de celelalte două caractere ale unei creanțe anterior enunțate și care au primit confirmarea existenței prin însăși recunoașterea legalității și temeiniciei drepturilor salariale prin dispozițiile cuprinse în hotărârea primei instanțe.

Față de cele expuse și constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței instanței, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

CU MAJORITATE DE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, cu sediul în G,-, jud. G, în contradictoriu cu intimata, împotriva sentinței nr. 97/15.01.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

OPINIE SEPARATĂ

Judecător - - -

În dezacord cu opinia membrilor completului de judecată, apreciem că soluția corectă în cauză era aceea de admitere a recursului, modificare a sentinței instanței de fond și în rejudecare, prin reaprecierea dispozițiilor legale aplicabile cauzei de față, se impunea respingerea acțiunii reclamanților.

Actele normative la care se referă reclamanții nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.

Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.

Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadmisibilității în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.

Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din alt punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.

JUDECĂTOR

- -

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 413/2009. Curtea de Apel Galati