Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 416/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 416/R-
Ședința publică din 18 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul formulat de - PRIMARUL ORAȘULUI, cu domiciliul în Oraș, împotriva sentinței nr. 216, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul -, intimații - pârâți fiind ORAȘUL, PRIMĂRIA ORAȘULUI, CONSILIUL LOCAL, cu sediul în,-, județ V, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și cu domiciliul în,-, județ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimații - reclamanți, celelalte părți fiind lipsă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul intimaților - reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. De asemenea, arată că potrivit art.274 Cod procedură civilă partea care cade în pretenți va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Totodată, arată că în cauză s-a făcut procedura prealabilă, iar pârâtul a fost pus în întârziere prin adresele 13059/15.12.2006, respectiv 444/11.01.2007. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 28.12.2006 reclamanții și - au chemat în judecată pe pârâții Orașul -Primăria, reprezentată prin primar și Consiliul Local, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea la plata drepturilor salariale reprezentând primă de concediu, pe perioada 2003 - 2005, în funcție de perioada lucrată, cu aplicarea indicelui de inflație, până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii, au arătat că, sunt funcționari publici în aparatul de specialitate al Consiliului Local, astfel că, potrivit art.34 al.2 din Legea 188/1999, beneficiază de dreptul ca pe lângă indemnizația de concediu să primească o primă legală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Într-adevăr, acest drept a fost suspendat, succesiv, prin legile anuale ale bugetului, însă, apreciază drept neconstituțională această suspendare, și în contradicție cu normele europene.
Judecătoria Rm.V - prin sentința nr.594/30.01.2007 a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, conform art.2 pct.1 lit.c) Cod pr.civilă, apreciind-o ca fiind de natură civilă, conflict de muncă.
Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Încheierea nr.50/2.04.2007 a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Secției Comerciale și de Contencios Administrativ și Fiscal a aceluiași tribunal, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii 188/1999 - R (art.911).
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secții, sub nrt-, unde reclamanții au depus precizare de acțiune, în sensul că solicită plata primelor de concediu pe anii 2003 - 2006, în raport cu perioada lucrată și cu aplicarea indicelui de inflație, la data plății efective (42).
Tribunalul Vâlcea, prin sentința nr.216/12.02.2008, a admis acțiunea, așa cum a fost precizată, a obligat pârâtul orașul - reprezentat prin primar, să plătească reclamantului, suma de 1652 lei și reclamantei -, suma de 2.734 lei reprezentând prime de concediu, actualizate până la 30.11.2007 și indexate în continuare, până la data plății efective, cu 504,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, reclamantul a îndeplinit funcția de funcționar public în cadrul Primăriei orașului, în perioada 2004 - 2006, iar reclamanta -, în perioada 2003 - 31.03.2005.
Din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, necontestat de părți, a rezultat că reclamantul are de primit, cu acest titlu, pentru anii 2004-2006, suma de 1.396 lei, ce se va actualiza cu indicele de inflație la 30.11.2007, rezultând 1632 lei, iar reclamanta - are dreptul la suma de 2.163 lei, pe perioada 2003 - martie 2005, actualizată până la 30.11.2007, reprezentând 2.735 lei (101).
Or, reclamanții au făcut dovada că beneficiază de dispozițiile art.34 alin.2 Legea 188/1999 și că dreptul lor la acțiune s-a născut la 1.01.2007, când s-a înlăturat măsura suspendării, precum și că nu au primit sumele la care aveau dreptul în termenul prevăzut de lege.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către Primăria Orașului - prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
- în mod greșit, s-a dispus obligarea acesteia la plata sumelor reprezentând prime de concediu, dar și a cheltuielilor de judecată, deoarece, faptul că aceștia au solicitat efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea perioadelor și a sumelor cuvenite, nu înseamnă că Primăria trebuie să achite și cheltuielile ocazionate de o asemenea probă.
- acordarea acestor drepturi prin lege, suspendarea acestora și revenirea asupra măsurii suspendării, nu este culpa primăriei, care trebuia să respecte legea, astfel că, în mod greșit, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Ca atare, se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii sub acest aspect.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse, pe care curtea le-a încadrat în temeiul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, dar și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, esența criticilor recurentei constă în aceea că, în mod greșit, instanța de fond a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, cu motivația inexistenței culpei sale în acordarea drepturilor solicitate în mod legal, al căror cuantum nu a fost contestat.
Or, potrivit art.274 Cod pr.civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Având în vedere că, începând cu data de 01.01.2007, prin Legea bugetului de stat s-a revenit asupra măsurii suspendării reglementării cuprinse în art.34 al.2 Legea 188/99 - R în partea privitoare la acordarea primelor de concediu, pârâta trebuia să procedeze, de bunăvoie, la plata acestora.
De asemenea, având în vedere refuzul acesteia de a calcula sumele solicitate, în mod corect, s-a încuviințat proba cu expertiză contabilă, iar lucrarea fiind efectuată, fără a se formula obiecțiuni, este firesc ca expertul să fie remunerat.
Față de cele ce preced, neexistând motive care să conducă la modificarea hotărârii atacate, curtea în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu art.274 Cod pr.civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de - PRIMARUL ORAȘULUI, cu domiciliul în Orașul, împotriva sentinței nr. 216, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul -, intimații - pârâți fiind ORAȘUL, PRIMĂRIA ORAȘULUI, CONSILIUL LOCAL, cu sediul în,-, județ V, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și cu domiciliul în,-, județ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
15.05.2008
jud fond.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru