Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4163/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4163
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
Grefier: - - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură B, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean D, împotriva sentinței nr. 867 din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.867 din 22 aprilie 2009, Tribunalul Dolja respins excepția necompetenței materiale și inadmisibilității acțiunii formulate, excepții invocate de către intimata AGENȚIA DE PLAȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ B.
A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA DE PLAȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN D, și AGENȚIA DE PLAȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ.
A obligat pârâtele să plătească reclamantei suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, începând cu data de 9.10.2006 și până la pronunțarea prezentei hotărâri, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, până la data plății efective.
A respins cererea de acordare a drepturilor bănești, pentru viitor.
A respins cererea de introducere în cauză a B, astfel cum a fost formulată de pârâta
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit art. 137 alin. 1 pr. Civ se vor analiza cu precădere excepțiilor invocate în cauză.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială a Tribunalului Dolj - Secția de contencios administrativ și fiscal, instanța de fond a reținut că această excepție nu este întemeiată, dat fiind că reclamanta este în prezent salariată în cadrul - Centrul Județean.
Conform art. 911din Legea 188/1999,cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".
Potrivit art. 2 pct. 1 litera d) cod procedură civilă, tribunalele sunt instanțe de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță în materia contenciosului administrativ, art. 3 pct. 1 cod proc. civ. stabilind competența curților de apel, în primă instanță, cu privire la,procesele și cererile în materia contenciosului administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale", astfel încât se constată că în speță nu este vorba de spre un litigiu privind acte administrative emise de o autoritate publică centrală pentru a fi competentă curtea de apel, potrivit art. 10 din Legea 554/2004, ci drepturi salariale ale funcționarului public aflate în competența generală a tribunalului ca instanță de contencios administrativ de drept comun.
Așadar, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 109 raportat la art. 31 alin. 1 litera c) din Legea 188/1999 cu referire la art. 10 alin. 1 prima teză din Legea 554/2004, competența de soluționare a drepturilor bănești cuvenite revenind Tribunalului Dolj - Secția de contencios administrativ și fiscal, iar nu Curții de APEL CRAIOVA, nefiind vorba de vreun act administrativ emis de vreo autoritate publică centrală.
În ce privește excepția lipsei procedurii prealabile (inadmisibilitatea decurgând din prematuritatea introducerii acțiunii), instanța de fond a apreciat că nu este întemeiată urmând aor espinge, având în vedere faptul că acțiunea se întemeiază pe un refuz nejustificat al pârâților de a achita drepturi salariale.
Astfel, natura juridică a susținerilor reclamantei este conformă ipotezei unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în ipoteza disp. art. 1 alin. 1 din legea 554/2004 și nu în ipoteza contestației formulate împotriva unui act administrativ cu caracter unilateral; în aceste condiții, urmează a se constata că procedura prealabilă, astfel cum este reglementată de art. 7 din legea 554/2004 este aplicabilă numai în cazul actului administrativ unilateral tipic nu și în cazul refuzului nejustificat de soluționare, sau în cazul tăcerii autorității publice. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2305 din 3 mai 2007.
Referitor la cererea pârâtei B privind introducerea în cauză a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, instanța de fond a constat că obiectul controlului judiciar îl constituie aplicabilitatea normelor legale ce determină efectele unui raport juridic de funcție publică; în considerarea acestor efecte, terțul a cărui introducere în cauză se solicită, nu prezintă calitatea de parte a raportului juridic ci pe aceea de ordonator principal de credite, în considerarea raportului juridic bugetar, existent între intimate și terț.
finalitatea formulării acestei cereri de introducere în cauză, se constată că intimata urmărește îndeplinirea, de către terț, a unei obligații de asigurare a sumelor de bani necesare, obligație care nu prezintă, însă, o natură judiciară.
În acest sens, prin dispozițiile art. 4 din OG 22/2002, se instituie obligația ordonatorilor principali de credite de a asigura sumele necesare, inclusiv prin virarea de credite bugetare, în scopul asigurări plății sumelor cuprinse în titluri executorii.
Sub aspect procedural, instanța a apreciat că cererea de introducere în cauză a terțului B nu îndeplinește condițiile de fond și formă reglementate de disp. art. 57.pr.civ. pentru intervenția forțată și nici pe cele reglementate de disp. art. 60.pr.civ. pentru cererea de chemare în garanție.
Pe fond, tribunalul a reținut că în perioada 09.10.2006 - 31.12.2007, reclamanta - a avut calitatea de funcționar public în cadrul, iar în perioada 01.01.2008 - 22.04.2009 a avut calitatea de funcționar public în cadrul - Centrul Județean D și nu a primit suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, așa cum rezultă din adeverințele aflate la filele 48 și 51 din dosar.
Potrivit art. 31 din Legea 188/1999,pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului". Ultimele două drepturi salariale, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art. 48 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Ori, având în vedere faptul că pentru anii 2007-2008, suspendarea prevăzută de OUG 92/2004 și OG nr. 2/2006 nu a mai fost menținută și faptul că potrivit art. 37 alin. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, prin analogie de la plata primelor de vacanță, care s-a acordat din anul 2001, prin OUG 146 din 19.12.2007, suplimentul sporului și suplimentul gradului solicitat prin acțiune se impune a fi acordat.
Se impune această soluție în vederea înlăturării inechităților existente între persoanele care au primit drepturi salariale pe baza unor hotărâri judecătorești, elemente ce vizează interesul public și constituie o situație extraordinară.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării, deci devine actual, părțile urmând a fi repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Conform art. 53 din Constituția României, restrângerea exercițiului unor drepturi este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în aceasta.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că, tot temporar a fost amânată plata suplimentului postului și suplimentului gradului.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional prevăzut în art. 1 (5) din Constituție, care dispune că în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.
De asemenea, potrivit art. 38 alin. 2 din Constituția României, revizuită, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, printre aceste măsuri se regăsesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al tinerilor și femeilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice stabilite de legi, cum este cazul în speță. Ori, textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și suplimentului gradului vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr-o ordonanță de urgență.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură B, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean D, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
S-a arătat că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamantă, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art. 61 din Constituție.
Recurenții pârâți au solicitat admiterea recursul formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârâți, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. privind Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursul formulat de pârâți și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură B, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean D, împotriva sentinței nr.867 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă -.
Modifică sentința.
Respinge acțiunea.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. GV
Tehn. MI 2 ex/03.11.2009
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
