Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4164/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4164
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul pârâții MINISTERUL MEDIULUI, AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI B și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI împotriva sentinței nr.438 din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și recurenții pârâți Ministerul Mediului, Agenția Regională Pentru Protecția Mediului B Și Agenția Națională Pentru Protecția Mediului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile au fost declarate în termenul legal și au fost scutite de plata taxei de timbru.
S-a arătat că se solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.426 din 27 mai 2009, Tribunalul Olt a admis acțiunea formulată de reclamantul și obligă pârâții Agenția pentru Protecția Mediului O, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Ministerul Mediului la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de câte 25% fiecare, începând cu 14.09.2005 și până la data prezentei.
Respinge cererea reclamantului privind plata sporurilor pentru viitor.
În motivarea sentinței s-a reținut că reclamantul este funcționar public în cadrul instituției pârâte, conform înscrisului depus, fiindu-i aplicabile dispozițiile legii nr. 188/1999 R privind statutul funcționarului public.
Potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din această lege, funcționarii publici au dreptul pentru activitatea desfășurată la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
In perioada 2004 - 2006 prevederile referitoare la acordarea acestor drepturi au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006. Începând cu anul 2007, suspendarea a încetat, dar drepturile prevăzute de lege nu au fost acordate funcționarilor publici.
Se constată astfel că normele legale de suspendare a aplicării acestor drepturi nu mai sunt în vigoare, iar suspendarea actului normativ a avut ca efect doar amânarea aplicării acestuia și nu suprimarea definitivă a efectelor actului normativ, ce a stabilit aceste drepturi.
In consecință, suspendarea exercițiului dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu echivalează cu înlăturarea acestuia, ce nu a fost abrogat printr-o dispoziție legală ulterioară sau nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege, și ca urmare dreptul subzistă și după încetarea suspendării, acesta devine actual, părțile urmând să fie repuse în drepturi cu efect retroactiv.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul prevăzut de lege să producă efectele pentru care a fost creat, iar autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale în concordanță cu principiul general prevăzut de art. 1 din Constituție coroborat cu art. 38 din aceasta.
Se va admite acțiunea reclamantului, în sensul obligării pârâților la plata drepturilor salariale, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de câte 25% fiecare, începând cu 14.09.2005 și până în prezent.
Drepturile solicitate nu se pot acorda pe viitor, dat fiind dispozițiile art.3 din nr.OG6/2007, menținute prin G nr.9/2008, privind măsurile de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, ce se stabilesc anual.
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Mediului, aceasta este neîntemeiată, motivat de faptul că pârâta este organizată în temeiul HG nr. 57/2009 și potrivit art. 5 pct.8, ministrul mediului îndeplinește atribuțiile de ordonator principal, de credite.
În subordinea acestui minister se află Agenția Națională pentru protecția Mediului conform anexei 2 la HG nr. 57/2009, și care are calitate de ordonator secundar de credite iar intimata O este instituție publică cu personalitate juridică și are calitatea de ordonator terțiar de credite, situație în care bugetele acestor instituții se construiesc și se finanțează potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâții Ministerul Mediului, Agenția Regională Pentru Protecția Mediului B Și Agenția Națională Pentru Protecția Mediului O, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamantul a arătat în motivele de recurs formulate, că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul că prima instanță a obligat pârâta la acordarea sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, menționând procentul de 25 % pentru fiecare supliment în parte, și că în mod greșit a respins cererea privind acordarea drepturilor și pentru viitor.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâților la plata suplimentului postului de 25% din salariul de bază, precum și a suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și pentru viitor.
În motivele de recurs pârâții au arătat că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamantă, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art. 61 din Constituție.
Recurenții pârâți au solicitat admiterea recursul formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârâți, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului, va admite recursul formulat de pârâți și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr.438 din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Mediului, Agenția Regională Pentru Protecția Mediului B Și Agenția Națională Pentru Protecția Mediului, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în tot sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
Red. CI
Tehn. MI 2 ex/03.11.2009
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
