Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4169/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4169
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Agenția Județeană pentru Prestații Sociale G, Direcția Generală a Finanțelor Publice G și Direcția de Muncă și Protecție Socială G, împotriva sentinței nr. 1459 din data de 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
La apelul nominal s-a prezentat intimata reclamantă, lipsind recurentele pârâte Agenția Județeană pentru Prestații Sociale G, Direcția Generală a Finanțelor Publice G și Direcția de Muncă și Protecție Socială
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii.
Intimata reclamantă solicită respingerea recursurilor.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1459 din data de 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale
S-a admis contestația formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Direcția de Muncă și Protecție Socială, Agenția Județeană pentru Prestații Sociale G și Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a anulat decizia nr. 7618, emisă în data de 14.05.2008 de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială G, în parte, respectiv art. 1 lit.
A fost obligată intimata la contravaloarea indemnizației pentru creșterea celor doi copii gemeni, în perioada 29.02.2008-18.01.2010, respectiv 1200 lei lunar, până la instituirea altor acte normative sau a modificării situației de fapt.
S-au menținut restul dispozițiilor deciziei nr.7618/14.05.2008.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta la data de 18 ian. 2008 născut gemeni, respectiv copii - și, formulând cerere pentru acordarea indemnizației pentru creșterea celor doi copii, conform dispozițiilor OUG nr. 148/2005, iar prin decizia nr. 7618 din 14 mai 2008, s-a aprobat în parte cererea reclamantei acordându-se indemnizație pentru creșterea unuia dintre cei doi copii, în cuantum de 600 lei începând cu data de 28 februarie 2008, fără a se menționa pentru care din cei doi copii s-a acordat indemnizația respectivă.
Din considerentele deciziei atacate s-a reținut că cererea formulată de reclamantă la data de 8 aprilie 2008 rezultă că nu s-a acordat acesteia toate drepturile prevăzute de ordonanța respectivă, fiind soluționată parțial, în sensul acordării unei singure indemnizații pentru creșterea celor doi copii, deși conform disp. art. 6 al. 1 din OUG nr. 148/2005 "concediul și indemnizația lunară pentru creșterea și îngrijirea copilului se cuvine și se plătește pentru fiecare dintre primele trei nașteri".
Ca atare, interpretarea dată de intimată în sensul că legiuitorul nu a precizat pentru fiecare copil, ci doar pentru fiecare naștere este eronată, întrucât se observă că legiuitorul s-a referit la concediul și indemnizația lunară și nu la concediul sau indemnizația lunară, cu atât mai mult cu cât prin normele metodologice de aplicare s-a definit termenul de naștere ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai mulți copii vii, astfel că mamele beneficiază pentru fiecare din primele trei nașteri, atât de concediu, cât și de indemnizația lunară pentru creșterea și îngrijirea copilului, indemnizație care se acordă copilului și nu copiilor, și pe cale de consecință, interpretarea corectă este că indemnizația lunară se acordă pentru fiecare copil în parte, născut în primele trei nașteri, fără a se preciza că de acest drept ar beneficia doar primii trei copii născuți și nu copii născuți din primele trei nașteri.
În raport de aceste aspecte, s-a reținut faptul că atât concediul cât și indemnizația lunară pentru creșterea și îngrijirea copilului se acordă și se plătește pentru fiecare din primele trei nașteri, respectiv pentru mamă concediu, iar pentru copil indemnizația lunară, fără a se menționa că se acordă o singură indemnizație indiferent de numărul copiilor născuți vii în primele trei nașteri.
Nu s-a reținut motivarea intimatei în sensul că beneficiarul indemnizației lunare ar fi exclusiv părintele și nu copilul, când de fapt legiuitorul vizează ambele persoane așa cum rezultă din aceleași norme metodologice de aplicare a prevederilor ordonanței de urgență privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și care stabilește că indemnizația pentru creșterea copilului și nu copiilor este de 600 lei sau opțional de 85% din media veniturilor profesionale realizate în ultimele 12 luni.
Dacă s-ar interpreta în sensul celor susținute de intimată, s-a arătat că s-ar ajunge la situația încălcării principiului egalității de tratament dintre copii proveniți dintr-o naștere simplă și cei proveniți dintr-o naștere multiplă.
O astfel de interpretare s-a argumentat că se impune cu atât mai mult cu cât legiuitorul a statuat prin art. 1 al OUG 148/2005 că pentru "un copil" născut, părinții pot beneficia de un concediu de doi ani și de o indemnizație lunară, ceea ce denotă că s-a avut în vedere și situația unei nașteri multiple a doi, trei sau mai mulți copii, motiv pentru care s-a dispus prin art. 6 acordarea indemnizației lunare la numărul copiilor născuți și nu la numărul nașterilor pentru ca aceștia să beneficieze de aceleași drepturi și să nu fie încălcat principiul nediscriminării prevăzut de CEDO, principiu ce presupune aplicarea unui tratament legal tuturor indivizilor care sunt egali în drepturi și au dreptul fără deosebire la protecția egală a legii.
S-a argumenta și că este de notorietate faptul că, statul asigură protecția copilului și garantează respectarea tuturor drepturilor sale, prin activitatea specifică realizată de instituțiile statului și de autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu. Statul intervine în stabilirea politicilor sociale de protecție a familiei și copilului, în dezvoltarea unui sistem eficient de asigurări sociale, în dezvoltarea de programe de interes național, o funcție importantă a acestuia este aceea de a crea și monitoriza gradul de implementare a cadrului legal privind respectarea și promovarea drepturilor copilului.
De altfel, s-a arătat că în jurisprudență s-a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1825/2005 cu motivarea că acordarea indemnizației lunare prevăzute de actul normativ în discuție a fost raportată, prin art. 6 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 148/2005, la numărul copiilor născuți iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2 din normele metodologice sunt nelegale. nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art.2 din Hotărârea Guvernului nr.1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forța superioară în aplicarea căruia a fost adoptat si încălca principiul egalitarii de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. s-a reținut în considerentele deciziei următoarele: "că prin definiția dată noțiunii de naștere, art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1825/2005 încalcă acte normative cu forță superioară și instituie discriminări între persoane aflate în situații identice, respectiv între copiii proveniți din aceeași naștere și cei rezultați dintr-o naștere simplă, care beneficiază de întreaga indemnizație.
Acordarea acestei indemnizații lunare și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea nr.OUG 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, s-a reținut că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective."
Unul din obiectivele importante ale programului de protecție socială îl reprezintă reducerea abandonului de copii și sporirea natalității, prin adoptarea unor măsuri specifice, respectiv susținerea familiilor în vederea creșterii copilului, așa cum rezultă din nota de fundamentare a promovării și adoptării ordonanței nr.148/2005, astfel că această indemnizație reprezintă una din măsurile de protecție a copilui în vârstă de 2 ani sau 3 ani, alături de toate celelalte drepturi și stimulente.
Conform art. 6 alin. 1 din OUG nr.148/2005: "Concediul si indemnizația lunara prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum si stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate in una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), după data de 1 ianuarie 2006."
Conform art.5 alin.2 din OUG nr.148/2005: " de aceleași drepturi si una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul in vederea adopției sau care are copilul in plasament ori in plasament in regim de urgenta, cu excepția asistentului maternal profesionist, precum si persoana care a fost numita tutore."
Prin decizia nr.937/2006 Curtea Constituțională a reținut că: "Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 instituie o forma de protecție socială destinată familiilor cu copii în vârsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor.", rezultând în mod concret faptul că această indemnizație reprezintă o măsură de protecție atât pentru copil sau copii, cât și pentru părintele care beneficiază de concediul pentru creșterea și îngrijirea copilului sau copiilor.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității s-a arătat că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
În temeiul art. 7 alin. (7) din aceeași lege, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alineatul (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
În consecință, procedura prealabilă este o șansă dată atât autorității publice de a putea să-și revoce actul și să nu mai fie obligată să participe la un proces care astfel va fi evitat, cât și pentru cel vătămat care va putea să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, într-o procedură necontencioasă putându-se astfel evita sesizarea instanței în cadrul procedurii contencioase.
În măsura în care însă cel ce se consideră vătămat printr-un act administrativ înțelege să se adreseze instanței de judecată, s-a arătat că ar fi excesiv de formalist a se interpreta că procedura prealabilă nu a fost îndeplinită, când de fapt legiuitorul a urmărit prin normele edictate, să îi sprijine pe cei ce se consideră vătămați în drepturile lor prin acte administrative, cu atât mai mult cu cât cererea reclamantei nu a fost soluționată în totalitate, ci doar parțial.
De altfel, decizia atacată exprimă punctul de vedere al intimatei, punct de vedere menținut de-a lungul desfășurării cauzei de față și exprimat în concluziile scrise
În ceea ce privește excepția tardivității invocată de către intimată, aceasta a fost respinsă, raportat la principiul proporționalității și anume a faptului că prescripția extinctivă este o ingerință legală care în cazul, de față nu are justificare și pe cale de consecință s-ar încălca și dreptul reclamantei de acces la justiție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Agenția Județeană pentru Prestații Sociale G, Direcția Generală a Finanțelor Publice G și Direcția de Muncă și Protecție Socială G, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Gaa rătat că în mod eronat instanța de fond a respins excepția tardivității introducerii acțiunii, având în vedere borderoul nr. 36/26.05.2008 din care rezultă că acțiunea petentei a fost înregistrată la Tribunalul Gorj la data de 03.09.2008, după expirarea termenului legal de contestație.
S-a invocat și că instanța de fond s-a substituit puterii legiuitoare și a făcut o interpretare eronată a legislației, depășind atribuțiile puterii judecătorești.
Astfel, deși recurenta a arătat în întâmpinarea formulată în primă instanță că a acordat o singura indemnizație, întrucât cadrul legal actual nu-i conferă petentei dreptul la două îndemnizații, instanța de fond, fără a tine cont de faptul că Agenția Județeană pentru Prestații Sociale G nu a făcut altceva decât sa respecte cadrul legal in vigoare ce reglementează condițiile și procedurile de acordare, aceasta apreciază ca este legal să-i acorde petentei doua indemnizații.
S-a susținut și că obligarea în solidar a celor trei instituții la plata indemnizației pentru creșterea copilului in cuantum de 1.200 lei pentru perioada 29.02.2008- 18.01.2010 este nelegală având în vedere că, în baza cererii și a documentelor anexate G și ulterior G, a acordat petentei toate drepturile prevăzute de OUG nr. 148/2005 prin decizia nr. 7618/14.05.2008 respectiv, aceasta primind lunar suma de 600 lei indemnizație lunară si alocație de stat in cuantum de 400 lei lunar.
S-a argumentat că potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 148/2005: "concediul și îndemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv art. 2, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în situațiile prevăzute la art. 5 alin. 2).".
Din interpretarea acestor dispoziții legale coroborate s-a arătat că, rezultă că definirea noțiunii de "naștere" în conformitate cu definiția adoptată potrivit explicativ al limbii române ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, nu este de natură a completa sau modifica în mod nelegal ori discriminatoriu legea.
OUG nr. 148/2005, prin modul de redactare al art. 6 și 7 a avut în vedere acordarea unui drept la indemnizație unic persoanelor îndreptățite față de care trebuie analizate îndeplinirea condițiilor cerute de lege, ca modalitate de sprijin familial și ca un substituit al venitului de care este lipsit beneficiarul pe perioada concediului.
În favoarea directă a copilului s-a instituit dreptul la o indemnizație distinctă până la vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani, doar prin art. 4 al nr.OUG 148/2005.
Astfel, intenția legiuitorului a fost ca în mod corelativ părintele firesc să poată solicita indemnizația de 3 ori, corespunzător primelor 3 nașteri, indiferent de numărul copiilor rezultați din fiecare naștere.
Mai mult, s-a arătat că art. 6 alin. 3 și 4 din nr.OUG 148/2005 dispun că în situația în care se suprapun două sau mai multe cazuri din cele prevăzute la art. 1 și 2, va avea loc o prelungire corespunzătoare a concediului dar în ce privește indemnizația se va acorda o indemnizație unică și nu în funcție de numărul copiilor. Ca urmare se impune interpretarea potrivit căreia și în cazul unei nașteri multiple indemnizația este unică.
Interpretarea de mai sus s-a susținut că se impune și prin prisma echilibrului ce trebuie să existe între principiile ce guvernează această instituție și anume protecția familiei pe de o parte dar și protecția interesului public în administrarea fondurilor publice, pe de altă parte.
S-a menționat și că nici prin ultimele modificări ale legislației privind acordarea indemnizației de creștere și îngrijire copil (Legea nr. 257/2008) nu s-a prevăzut acordarea unei indemnizații duble în cazul nașterii de copii gemeni, ci doar s-a acordat posibilitatea ca părintele să poată beneficia opțional de o indemnizație în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 lei. Deci cadrul legislativ nu a fost modificat în sensul de a se plăti o indemnizație dublă în cazul unei nașteri multiple.
Și din aceste ultime modificări legislative reiese că această indemnizație nu reprezintă si nici nu a reprezentat vreodată o măsură de protecție a copilului așa cum este cea privind alocația de stat pentru copii.
Pentru a nu lăsa loc de interpretare, legiuitorul, prin art. 3 alin. 1) din HG1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a nr.OUG 148/2005 a definit termenul de naștere ca fiind: "aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii".
În consecință s-a arătat că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile, nr.OUG 148/2005 care prevede acordarea unei singure indemnizații lunare, indiferent de numărul de copii rezultați în urma nașterii. Apare ca firească acordarea unei singure indemnizații lunare, indiferent de numărul de copii rezultați în urma unei nașteri, întrucât aceasta este aferentă concediului pentru creșterea copilului, de care persoana îndreptățită beneficiază în condițiile acestei ordonanțe de urgență.
S-a argumentat și că instanța de fond în mod eronat constată, că AJPS G, a încălcat principiul egalității de tratament, între copii proveniți dintr-o naștere simplă și alta multiplă, deoarece aceasta a respectat legislația in vigoare, potrivit căreia îndemnizația indiferent de numărul de copii este aferentă concediului pentru creșterea copilului.
Această indemnizație nu reprezintă o măsură de protecție a copilului așa cum este cea privind alocația de stat pentru copii. Norma legală a recunoscut dreptul unei singure astfel de indemnizații, chiar dacă o persoană are doi sau mai mulți copii, întrucât beneficiarul indemnizației este părintele și nu copilul.
Îndemnizația reprezintă un substitut al salariului, deoarece in perioada concediului de creștere si îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al persoanei în cauză este suspendat, conform legii.
Ca formă de ocrotire din partea statului, copiii beneficiază fără discriminare de o alocație lunară, asigurându-se egalitatea de drepturi, astfel toți copiii beneficiază de același cuantum al drepturilor care li se cuvin.
S-a învederat și că, instanța de fond s-a folosit de jurisprudență precizând că a fost admisă nelegalitatea dispozițiilor art. 2 din nr.HG 1825/2006 dar nu a luat în considerare că la data solicitării acestor drepturi acest act normativ era abrogat de nr.HG 1025/09.08.2006.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304, alin. 4 și 9, și art. 3041din Codul d e procedura civilă, precum și art. 6 din OUG nr. 148/2005 și art. 3 alin. 1) din HG. 1025/2006, art. 1, alin. 2 din HG 1682/2008.
S-a solicitat, admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate, în sensul respingerii acțiunii.
Potrivit art. 242 din Codul d e procedură civilă, s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În motivarea recursului pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin DGFP având în vedere faptul că prin acțiunea formulată, intimata reclamantă a cerut anularea deciziei nr. 7618 din 14 mai 2009 emisă de
Ca urmare, Statul Român prin DGFP G nu are calitate procesuală pasivă și nici nu este parte în litigiul dedus judecății.
În acest sens s-a susținut și că, sunt limitativ și expres prevăzute de lege situațiile în care Statul Român poate fi chemat în judecată, însă prin Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Finanțelor Publice nu trebuie confundat cu Statul Român și nici cu bugetul de stat, rolul acestuia fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale, cu respectarea procedurii reglementate de 21-27 din Legea finanțelor publice nr. 72/1996, respectiv art. 26 -31 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Pe de altă parte, ministrul finanțelor publice este ordonator principal de credite pentru instituțiile din subordine, așa cum este și ministrul muncii și protecției sociale pentru salariații din subordine și alte probleme date prin lege în sarcina sa, astfel că nu ar putea fi obligat la plată pentru indemnizațiile date prin lege în sarcina altor instituții. Raporturi în acest sens există numai între reclamantă și.
Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să elaboreze un proiect de rectificare de buget în care să fie incluse sumele acordate ca îndemnizație pentru creșterea copiilor petenților, acestea putând fi solicitate exclusiv de către ordonatorul principal de credite prin inițierea unei proceduri de rectificare bugetară, respectiv de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Nu MFP este cel care inițiază procedura de rectificare bugetară si nici nu acordă credite bugetare doar în baza unor hotărâri judecătorești, ci (art. 6 coroborat cu art. 35 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice).
Față de motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive așa cum a fost formulată și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, iar în baza art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În motivarea recursului pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială G, a invocat că Tribunalul Gorj nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității procesuale a G pe care aceasta invocat-o și nu a luat în considerare faptul că începând cu data de 01.11.2008, în temeiul nr.OUG 116/2007 și al nr.HG 1285/2008, în realizarea obiectivelor sale, Agenția a preluat de la compartimentele de specialitate ale Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și ale structurilor sale deconcentrate atribuțiile și responsabilitățile de administrare și gestionare ale prestațiilor sociale, ale programelor de finanțare în domeniul asistenței sociale derulate de acestea precum și personalul aferent acestei activități.
S-a arătat și că deoarece în cauză există 3 intimați, prin sentința recurată nu se precizează care intimată este obligată la plata îndemnizației.
S-au invocat prevederile art. 137 alin. 5) din Constituția României, potrivit cărora nici o cheltuială nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare, astfel că pârâta nu poate acorda cuantumul a două indemnizații având în vedere faptul că nu gestionează fondurile necesare.
S-au reiterat criticile privind greșita respingere a excepției tardivității introducerii acțiunii precum și criticile privind fondul cauzei invocate de recurenta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 137 alin. 5) din Constituția României, art. 304 pct. 4 și 9, și art. 3041din Codul d e procedură civilă, precum și pe art. 6 din OUG nr. 148/2005 și art. 3 alin. 1) din HG 1025/2006, art. 1, alin. 2 din HG 1682/2008.
S-a solicitat, admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate, în sensul respingerii acțiunii.
În conformitate cu prevederile art. 242 din Codul d e procedură civilă, s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare și nu s-au administrat probe.
Analizându-se recursurile prin prisma motivelor acestora se reține că acestea sunt fondate și urmează a fi admise pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 aliniatul final cod procedură civilă, instanței îi revine obligația de a se pronunța asupra obiectului cauzei.
În speța dedusă judecății, reclamanta prin precizarea de acțiune din data de 16.04.2009, fila 17 dosar fond, a solicitat în contradictoriu cu pârâții AJPS G, G, și Statul Român, anularea deciziei nr. 7618/14 mai 2008 emisă de G, și obligarea pârâților să-i plătească pentru perioada 29 februarie 2008 - 18 ianuarie 2010, suma de 1.200 lei cu titlu de îndemnizație creștere copil, în loc de 600 lei lunar cât s-a stabilit prin decizia contestată.
În aceeași precizare de acțiune, reclamanta a invocat și nelegalitatea art. 3 alin. 1 din HG 1025/2006, act normativ în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată.
În aceste condiții, instanța de fond a fost învestită cu o adevărată excepție de nelegalitate a art. art. 3 alin. 1 din HG 1025/2006, în sensul art. 4 din Legea contenciosului administrativ, fiind ținută să se pronunțe asupra sesizării instanței competente cu soluționarea excepției.
Considerentele referitoare la jurisprudența asupra excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din HG 1825/2005 nu pot substitui necesitatea ca instanța de fond să se pronunțe asupra sesizării instanței competente cu excepția de nelegalitate invocată în cauză, cu atât mai mult cu cât excepția de nelegalitate la care face referire instanța de fond privește un alt act normativ, abrogat la data emiterii deciziei ce se contestă în prezenta speță.
Mai mult, trebuie avut în vedere și că excepția de nelegalitate, ca mijloc de apărare, își produce efectele numai între părțile litigiului, din acest punct de vedere fiind irelevant că o astfel de excepție sau una similară a fost admisă și în cazul altor litigii.
Pe de altă parte se reține că hotărârea pronunțată în cauză datorită modului în care a fost redactat dispozitivul acesteia poate crea mari dificultăți la punerea sa în executare, deoarece prima instanță, deși a admis acțiunea reclamantei în totalitate și în contradictoriu cu toți trei pârâții a obligat numai pe unul din aceștia la contravaloarea îndemnizației așa cum a fost aceasta solicitată de reclamantă, fără a preciza însă căruia dintre pârâți îi revine această obligației.
Acest lucru a fost posibil deoarece prima instanță nu s-a preocupat de clarificarea cadrului procesual raportat la excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâții G și Statul Român, așa cum au fost acestea reiterate și prin motivele de recurs.
Mai mult, referitor la pârâtul Statul Român se reține că acesta a fost citat în cauză prin DGFP G, deși potrivit dispozițiilor legale incidente în materia reprezentării statului în instanță, acesta este reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Sub acest ultim aspect, hotărârea recurată apare ca fiind pronunțată cu încălcarea formelor de procedură privind citarea părților în instanță, fiind afectată de nulitate în condițiile art. 105 alin. 2 cod procedură civilă.
În consecință, potrivit art. 304 pct. 5 și art. 312 alin. 1 - 3 și 5 cod procedură civilă urmează a se admite recursurile declarate de pârâte, se va casa sentința recurată și se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Gorj.
În rejudecare instanța de fond se va pronunța asupra sesizării sale cu excepția de nelegalitate invocată în cauză, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, va lămuri cadrul procesual în raport de excepțiile invocate și va proceda la citarea legală a părților litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele Agenția Județeană pentru Prestații Sociale G, Direcția Generală a Finanțelor Publice G și Direcția de Muncă și Protecție Socială G, împotriva sentinței nr.1459 din data de 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Gorj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
Red. GV
2 ex.
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
