Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4168/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4168
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, -, și și pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială O, împotriva sentinței nr. 473 din data de 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat intimata reclamantă și consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială O, lipsind recurentele reclamante, -, și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
S-a referit că recurenta pârâtă și recurenții reclamanți au depus la dosarul cauzei întâmpinări.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii:
Intimata reclamantă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, iar cu privire la recursul pârâtei solicită respingerea recursului.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială O solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, iar cu privire la recursul reclamanților solicită respingerea acestuia.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin Sentința nr. 473 din data de 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, reprezentați de mandatar, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială O și obligă pârâta să plătească reclamanților suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 20 noiembrie 2008 - 12.06.2009 actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Respinge capătul de cerere privind acordarea acestor sporuri pe viitor, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială O, conform adeverinței nr.1418/02.06.2009.
Potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv ordonatorilor de credite.
În acest context, reclamanții având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art.31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/19.04.2003 publicată în Monitorul Oficial în data de 21.04.2003.
Prin art.44 din OUG nr.92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 (devenit ulterior, prin republicare, art.31) din Legea 188/1999 Apoi, suspendarea acestor dispoziții a continuat, conform prevederilor OG 2/2006, până la finele anului 2006.
Așadar, începând cu data de 23.11.2004 (data intrării în vigoare a OUG 92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, exercitarea dreptului de acordare a celor două suplimente a fost suspendat.
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariul.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut și s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiul că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitare publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
De altfel, prin sentința civilă nr.697/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- rămasă definitivă și irevocabilă pârâta a fost obligată să plătească funcționarilor publici din cadrul O suplimentul postului și al treptei de salarizare pentru perioada 1.10.2005 - 19.11.2008.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, -, și și pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială
Reclamanții au arătat în motivele de recurs formulate, că au solicitat plata drepturilor reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25 % începând cu data de 20 noiembrie 2008 și pentru viitor actualizat în raport cu indicele de inflație până la data plății efective, drepturi cuvenite până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligației legale.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâților la plata suplimentului postului de 25% din salariul de bază, precum și a suplimentului treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază și în continuare, începând cu data de 12 iunie 2009, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În recursul promovat de către pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială O s-a arătat că sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sentința fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
S-a susținut, în ceea ce privește cuantificarea suplimentelor solicitate de reclamantă, că nu este posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale, iar actul normativ care să prevadă un sistem unitar de salarizare a funcționarilor publici nu este în vigoare la această dată, astfel că solicitarea reclamantei ca instanțele judecătorești să reglementeze o omisiune legislativă ar echivala cu transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce contravine dispozițiilor art. 61 din Constituție.
Recurenții pârâți au solicitat admiterea recursul formulat, modificarea sentinței pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat de pârâtă, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamanților, va admite recursul formulat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială O și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, și, împotriva sentinței nr. 473 din data de 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială O împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința.
Respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
Red. SL
Tehn. MI 2 ex/02.11.2009
Judecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
