Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4180/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4180
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 1981 din data de 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 2313/2009 în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți Ministerul Administrației, Inspectoratul General al Poliției Române și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
S-a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
S-a referit că IGPR a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1981 din data de 28 mai 2009, Tribunalul Mehedinția respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative (actualmente Ministerul Administrației și Interne), Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi primită, deoarece inadmisibilitatea unei cereri poate interveni numai atunci când dreptul nu este recunoscut de lege sau dacă condițiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport de reglementarea legală. Drepturile bănești solicitate de reclamant sunt recunoscute de lege, fiind prevăzute în acte normative,iar incidența acestor acte normative în privința reclamantului (funcționar public cu statut special-polițist) este o chestiune de fond ce poate fi analizată de instanța de judecată.
Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției Române nu poate fi primită de instanță întrucât Ministerul Internelor și Reformei Administrative are calitatea de ordonator principal de credite,iar Inspectoratul General al Poliției Române are calitatea de ordonator secundar de credite care repartizează credite bugetare ordonatorului terțiar, respectiv IPJ M cu care reclamantul s-a aflat în raporturi de serviciu în perioada pentru care se solicită plata drepturilor bănești, iar conform art.1 din OG nr.22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pe fond, se reține că reclamantul este funcționar public cu statut special -polițist și în această calitate îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului, lege în vigoare începând cu data de 24.08.2002.
Potrivit art.78 alin. 2 din Legea nr.360/2002 până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
La data de 01.01.2004 a intrat în vigoare OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, iar până la această dată polițiștilor li
s-au aplicat dispozițiile Legii nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Sporul de confidențialitate, solicitat de reclamant prin prezenta acțiune, nu a fost prevăzut nici de Legea nr.138/1999 și nici de OG nr.38/2003.
Prin art.3 al.1 OG nr.19/2006, în vigoare începând cu data de 03.02.2006, s-a prevăzut acordarea sporului de confidențialitate în procent de 15% din solda lunară pentru cadrele militare, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională.
Art.3 al.1 din OG nr.19/2006 a fost modificat prin Legea nr.444/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.978/07.12.2006, după cum urmează: pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate.
Deci, funcționarii publici cu statut special care îndeplinesc condițiile pentru acordarea sporului de confidențialitate prevăzut de OG nr.19/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr.444/2006 sunt îndreptăți la acordarea acestui spor numai de la data intrării în vigoare a Legii nr.444/2006 care a prevăzut acordarea acestui spor și pentru funcționarii publici cu statut special.
Potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenție la care România este parte și a ratificat-o la data de 20.05.1994, și art.1 din Protocolul nr.12 al Convenției (ratificat prin Legea nr.103/25.04.2006), "exercitarea oricărui drept trebuie asigurată fără nici o discriminarea bazată pe, în special pe sex, pe rasă, pe culoare, religie, limbă opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere naștere sau orice altă situație. Nimeni nu va fi discriminat de nici o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate la paragraful nr.1 "
Discriminarea este definită de art.2 din nr.OG137/2000, unde se arată că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare,apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege".
Instanța apreciază că neacordarea de către legiuitor a sporului de confidențialitate și polițiștilor pentru perioada 24.08.2002-31.12.2006 nu contravine principiului egalității în drepturi consacrat de art.16 alin.1 din Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriile de persoane aflate în aceeași situație.
De altfel, principiul egalității de tratament nu exclude, ci dimpotrivă presupune soluții diferite pentru situații juridice diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă, legată de aplicarea garanției instituită de art.14 din Convenție, a subliniat că o diferență de tratament are natură discriminatorie, doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate, între mijloacele folosite și scopul urmărit.
De asemenea, Curtea a statuat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere, pentru a determina dacă, și în ce măsură, diferențele dintre situații analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim, existând așadar, o marjă de apreciere a statelor, în materie.
Or, în cauză, nu se poate vorbi de un tratament preferențial sau de existența discriminării în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât nu ne aflăm "în situații analoage sau comparabile", astfel cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru.
În consecință, voința legiuitorului fiind aceea de a acorda sporul de confidențialitate numai anumitor categorii de persoane, stabilite în mod expres, printre care nu s-au încadrat și polițiștii, se apreciază că aceștia nu erau îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate până la apariția Legii nr.444/2006 care a modificat art.3 al.1 din OG nr.19/2006.
Mai mult,prin deciziile Curții Constituționale nr.818/2008, nr.819/2008,nr.820/2008,nr.821/2008 și nr.1325/2008 s-a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Prin urmare, având în vedere cele menționate anterior, precum și deciziile Curții Constituționale, se consideră că acțiunea este neîntemeiată și va fi respinsă, întrucât instanța nu poate obliga pârâții să acorde reclamantului sporul de confidențialitate pentru perioada 24.08.2008-31.12.2006 când acest spor fost prevăzut de legiuitor exclusiv în beneficiul altor categorii decât cea din care face parte reclamantul.
În aceste condiții nu va mai fi analizată excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada ce depășește 3 ani de la data introducerii acțiunii, întrucât în această perioadă în privința polițiștilor nu exista reglementare legală pentru acordarea sporului de confidențialitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul nefundat pentru următoarele considerente:
Prin recursul formulat, reclamantul invocă faptul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a legii aplicabile, respectiv dispozițiile OG nr. 38/2003 și OG nr. 19/2006, dar și dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului și dispozițiile art. 5 din Legea nr. 53/2003.
Instanța de fond a reținut însă corect atât normele legale aplicabile în cauză cât și inexistența discriminării.
Potrivit rt. 27 - (1) din OG nr. 137/2000 "ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Potrivi dispozițiilor art. 2 alin.(1) din OG nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Potrivit art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/2000 republicată, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Pentru a ne afla în prezența unei discriminări, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma condițiilor expuse mai sus, instanța de fond a stabilit în mod corect că situațiile invocate de reclamanți nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage, fiind diferite sub aspectul complexității și importanței informațiilor confidențiale gestionate de categoriile de personal supuse comparației.
De asemenea, instanța de fond a argumentat în mod temeinic soluția și prin prisma dispozițiilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (text invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată și în recurs). Astfel, diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare obiectivă, rezonabilă.
Pentru considerentele expuse anterior, constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, că sentința criticată este legală și deplin argumentată juridic, Curtea urmează să respingă recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 1981 din data de 28 mai 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți în contradictoriu cu pârâții MAI, IGPR și IPJ
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
Red. SL
Tehn. MI 2 ex/02.11.2009
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
