Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4182/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4182
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Sindicatul Național Al Polițiștilor Și Vameșilor PRO pentru reclamanții:, C-, C-, împotriva sentinței nr. 718 din data de 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al Județului D, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant Sindicatul Național Al Polițiștilor Și Vameșilor PRO pentru reclamanții:, C-, C-, și intimații pârâți Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al Județului D, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 718 din data de 01 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolj a respins acțiunea formulată de Sindicatul Național al polițiștilor și Vameșilor PRO, pentru reclamanții, C-, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor Si Reformei Administrative Inspectoratul de Politie al Județului D și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit disp. art. 27 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Prin deciziile nr. 818 din data de 3 iulie 2008, nr. 819 din data de 3 iulie 2008 și 0997 din data de 7 octombrie 2008 pronunțate de Curtea Constituțională a decis admiterea excepției de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
" Dosarele în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare au ca obiect acordarea unor drepturi salariale prevăzute pentru anumite categorii profesionale și solicitate de reclamanți în aceste cauze, în temeiul actului normativ menționat, cu motivarea că omisiunea legiuitorului de a le acorda și lor beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii și normelor comunitare.
Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Astfel, după ce în art. 1 al ordonanței se enunță principiile constituționale pe care se întemeiază egalitatea în drepturi între cetățeni și se enumără principalele drepturi cu privire la care sunt excluse privilegiile și discriminările, în art. 2 alin. (3) se prevăd următoarele: "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare."
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanței, reprodus mai sus, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare. Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, Curtea Constituțională urmează să admită excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și să se constate că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii."
Din considerentele mai sus expuse, deduse din hotărârile Curții Constituționale, instanța de judecată reține faptul că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Prin urmare prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii. În aceste condiții instanța de judecată, neavând posibilitatea să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată, constată faptul că în virtutea statului special polițiștii sunt salarizați potrivit disp. nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor iar OG6/2007 nu le este aplicabilă.
Reclamanții arată că, începând cu luna ianuarie 2007, au fost emise un număr de trei ordonanțe prin care s-a dispus majorarea drepturilor salariale tuturor funcționarilor publici - OG 6/24.01.2007, privind unele masuri salariale si alte drepturi ale funcționarilor publici, OG 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se acorda in anul 2007 personalului bugetar salarizat si OG 16/31.01.2007, privind de asemenea creșterile salariale pentru anul 2007 ale personalului salarizat insa toate aceste majorări salariale nu s-au aplicat si polițiștilor, care sunt funcționari publici cu statut special.
Reclamanții sunt angajați al Ministerului Internelor si Reformei Administrative fiind potrivit art. 1 din legea 360/2002 funcționari publici civili, cu statut special, înarmați, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului, drepturile si obligațiile acestora fiind reglementate de acest act normativ special nu de Statutul funcționarului public (legea 188/1999).
Art. 1 din OG 6/2007 prevede faptul că prezenta ordonanță reglementează drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și modul de acordare a creșterilor salariale ale funcționarilor publici în anul 2007. Anexele 1-6 la OG 6/2007 de asemenea, stabilesc care sunt categoriile de angajați cărora li se aplica acest act normativ însă polițiștii care, așa cum am arătat mai înainte, reprezintă o categorie de funcționari publici cu activitate reglementata printr-un statut propriu nu se regăsesc printre funcționarii publici vizați de OG 6/2007.
În virtutea statutului special pe care ii au polițiștii, aceștia sunt salarizați potrivit OG38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor iar OG6/2007 nu le este aplicabila. Nici nr.OG 10 din 31 ianuarie 2007, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică nu se aplica angajaților MIRA.
Astfel, potrivit art. 1 din aceasta ordonanța " in anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape.
Acest act normativ este mai explicit decât OG6/2007 stabilind in mod limitativ care sunt actele normative in temeiul cărora sunt salarizați funcționarii publici care beneficiază de creșterile salariale iar OG38/2003 - legea de salarizare a polițiștilor nu se regăsește printre acestea. Pe de alta parte OG16/2007, cel de-al treilea temei invocat de către reclamanți in acțiune, nu se refera la angajații MIRA. nr.OG 16 din 31 ianuarie 2007 vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. V din OUG 75/20.06.2008, in ordonanța Guvernului nr. 137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata in MO Partea I, nr. 99 din 08.02.2007, după alineatul (2) al articolului 19, se introduce un nou alineat, alin 3), cu următorul cuprins: 3) sesizările având ca obiect masurile legislative adoptate in contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intra in competenta de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Așadar, potrivit acestui act normativ care a intrat in vigoare la data publicării in MO, respectiv 20.06.2008, reclamantul nu mai poate invoca dispozițiile OG 137/2000, pentru ca acțiunea acestora vizează masuri legislative adoptate in contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar iar aceste dispoziții legale nu mai sunt aplicabile spetei iar cererea de a dispune înlăturarea pentru viitor a pretinsei discriminări, la care ar fi fost supuși reclamanții nu are temei legal.
Cu privire la capătul de cerere privind plata dobânzilor legale, calculate conform art. 3 alin 3 din OG 9/2000 precum si cel referitor la indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienților de inflație), instanța de judecată constată că acestea sunt neîntemeiate deoarece atâta vreme cat drepturile salariale principale pretinse nu sunt întemeiate nici drepturile accesorii acestora (dobânda legala si indexarea drepturilor salariale pretinse) nu sunt întemeiate, accesoriul urmând soarta principalului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Sindicatul Național Al Polițiștilor Și Vameșilor PRO pentru reclamanții:, C-, C-, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că Legea nr. 232/06.07.2007 publicată în nr. 171/16.07.2007 pentru aprobarea OG nr. 6/2007, modificând art. 39 alin. 2 al acestuia prevede majorări salariale pentru toți funcționarii publici.
Potrivit art. 43 din OG nr. 38/2003, salariile stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță, sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar, în speță majorarea salarială urmând a se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 232/2007, care modificând art. 48 din OG nr. 6/2007, stipulează că prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 R, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Recursul este nefondat, pentru motivele care se vor expune în continuare:
Reclamantul este funcționar public cu statut special - polițist în cadrul
Prin acțiunea introdusă, a solicitat acordarea majorărilor salariale cu 5% începând cu data de 01.01.2007, în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport de luna septembrie 2007.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 6/2007 aprobată prin Legea nr. 232/06.07.2007.
Dispoziții legale invocate nu se aplică acestei categorii de funcționari care beneficiază de un cadru normativ special în ceea ce privește salarizarea - OG 38/2003 cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2007 pentru modificarea OG 38/2003 s-au reglementat și creșteri salariale în ceea ce îi privește pe polițiști, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile îndeplinite.
Ca urmare a acestei prevederi legale, judecătorul nu poate acorda polițiștilor alte drepturi decât cele prevăzute de lege pentru categoria căreia îi aparțin.
De altfel, prin Decizia nr. 821/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere că în baza art. 147 alin. 4 din Constituia României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora, Curtea va exclude de la aprecierea asupra cauzei hotărârea nr. 262/2007, pronunțată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, autoritate care conform deciziei nr. 997/7.10.2008 a Curții Constituționale nu are competența de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.
Așadar, în materia salarizării polițiștilor - funcționari publici cu statut special se aplică prevederile OG 38/2003.
În ceea ce privește invocarea și aplicabilitatea practicii Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, Curtea arată următoarele:
Convenția Europeană a Drepturilor Omului este un tratat internațional la care România este parte și care se aplică direct, în baza art. 11 și 20 din Constituția României, în ordinea juridică internă a statului român în calitate de stat contractant.
Potrivit principiului subsidiarității, fiecare stat contractant al Convenției garantează și aplică direct prevederile Convenției, situație în care, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, primul judecător al Convenției este judecătorul național.
Normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate în dreptul intern, situație consacrată în art. 20 din Constituția României,
În același timp statele contractante au obligația de a lua măsuri ca legislația internă să fie compatibilă cu prevederile Convenției.
În acest context, Curtea arată că prevederile din OG 38/2003 sunt compatibile cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și nu sunt de natură a nesocoti prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării.
Articolul 14 din Convenție interzice discriminarea, în sensul că exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute în această Convenție, trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor, care sunt egale în drepturi
Din redactarea textului rezultă că principiul nediscriminării implică egalitatea tuturor în fața legii și că toate persoanele au dreptul, fără discriminare, la o egală protecție.
Prin Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a concretizat noțiunea de interzicere generală a discriminării.
În art. 1 al acestui protocol s-a arătat că exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Din analiza atât a art. 14 din Convenție, cât și a art. 1 din Protocolul nr. 12, rezultă că discriminarea se referă la drepturile și libertățile prevăzute în Convenție.
Ori, în cauza de față se invocă discriminarea între categorii de salariați care funcționează la un alt nivel, și nu între categorii de funcționari care își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții sau autorități.
În ceea ce privește drepturile salariale, nu se poate reține că stabilirea unei grile diferențiate după nivelul organului angajator constituie discriminare, în sensul art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, așa cum s-a arătat în mai multe cauze în care s-a pronunțat Curtea, a distinge nu înseamnă a discrimina, iar situația unui funcționar aflat în raport de funcție cu un organ superior ierarhic nu este identică cu aceea a funcționarilor de la nivelele inferioare, așa încât nu se poate vorbi despre putere discreționară în aprecierea legiuitorului.
Diferențele de tratament salarial nu înseamnă încălcarea principiului nediscriminării, tratamentul salarial diferențiat având justificare obiectivă și rezonabilă care decurge din ierarhia autorităților în care funcționează personalul respectiv.
Având în vedere motivele arătate în prezenta hotărâre, Curtea constată că nu a avut loc o încălcare a prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că soluția instanței de fond este temeinică și legală, așa încât în baza art. 312 Codul d e procedură civilă, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Național Al Polițiștilor Și Vameșilor PRO pentru reclamanții:, C-, C-, împotriva sentinței nr. 718 din data de 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al Județului D, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru - - |
Grefier, |
Red. CI
Tehn. MI 2 ex/30.10.2009
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Gabriel Viziru
