Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 419/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 06.03.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.419
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.04.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.68/15.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat și pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta - recurentă consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtei - recurente depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei - recurente solicită admiterea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.68 din 15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE prin
Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE să plătească reclamantului prima de concediu aferentă anilor 2004 - 2006, actualizată la data plății cu indicele ratei de inflație și sporul de fidelitate pe anul 2005, actualizat la data plății cu indicele de inflație.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor.
Pentru a hotărî aceasta, instanța a reținut următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a, instanța nu a contestat faptul că, neavând calitatea de ordonator principal de credite, ministerul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare, dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți nu-l vizează direct, însă această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca hotărârea de față să-i fie opozabilă și
Câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse, instanța apreciază că nu se poate proceda, ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul, fiind incompatibilă cu calitatea de pârât.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul T, susținerea acestuia, potrivit căreia reclamantul este angajat al Secției Regionale de Poliție Transporturi T nu are relevanță juridică, câtă vreme din adeverința de la dosar rezultă că pârâtul este angajat în cadrul iar drepturile salariale îi sunt achitate de
Acțiunea reclamantului este întemeiată fiind admisă, pentru considerentele de fapt si de drept ce urmează:
Reclamantul a formulat prezenta acțiune în calitate de polițist angajat al Secției Regionale de Poliție Transporturi T, în cadrul
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în nr.OG38/2003.
Potrivit art.37 al.2 din nr.OG38/2003, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/ 2004 și art.5 al.1 din Legea nr.379/2005.
Norma legală de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anul 2006 nu este în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a acesteia, raportat la art. 64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Pe de altă parte, instanța a constatat că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră în conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar in contextul art.53 din legea fundamentală a României, restrângerea acestui drept, nu poate fi considerată o măsura necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica în mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existentei dreptului.
Totodată, art.2 pct.1 din declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări iar art.25 din această normă internațională, statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea aplicării dispozițiilor art.37 al.2 din nr.OG38/2003, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul Legii nr.379/ 2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anul 2006, motiv pentru care în temeiul art.37 al.2 din nr.OG38/2003, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar suma va fi actualizată cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 și art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamant.
Pentru cel de al doilea capăt de cerere se reține că în conformitate cu art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională reclamantul beneficiază de un spor de fidelitate de până la 20% (în funcție de vechime) din salariul de bază. Acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin.(l) din Ordonanța de Urgență nr. 118/28.11.2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărite de faptul că plata sporului a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin.(l) din nr.OUG118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea art.6 din nr.OG38/2003 nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006. Dacă s-ar considera astfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât și date prin art. l din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru când exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Văzând toate cele prezentate supra s-a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Instanța de fond în mod nelegal a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și către Inspectoratul de Poliție al Județului T sumele de bani necesare achitării drepturilor bănești.
În acest mod, se apreciază că au fost încălcate dispozițiile art.16 - 30 din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice.
Se arată că nu poate fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor la virarea sumelor de bani necesare izvorâte din titluri executorii atâta timp cât ordonatorii principali de credite al cărui fost angajat este reclamantul au solicitat Guvernului rectificarea bugetului de stat, numai după rectificarea acestui buget, ordonatorii principali de credite pot solicita în baza titlurilor executorii eliberarea sumelor necesare achitării drepturilor bănești ce constau în titluri executorii, așa cum de altfel precizează și nr.OG22/2002.
În raport de dispozițiile art.3 din nr.OG22/2002, se susține că în mod nelegal instanța de fond a obligat ca chemat în garanție să vireze sumele de bani necesare plății drepturilor salariale, fără ca ordonatorul principal de credite al reclamantului să facă dovada solicitării rectificării bugetului de stat.
Recursul este nefondat
Referitor la susținerea pârâtului în sensul că în mod nelegal instanța de fond a obligat ca și chemat în garanție să vireze sumele de bani necesare plății drepturilor salariale din litigiu, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, în condițiile în care toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr. 500/2002 conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
Prin urmare, ordonatorul principal de credite are calitate procesuală pasivă, iar cererea de chemare în garanție a este admisibilă.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea apreciază că recursul de față este nefondat, urmând a fi respins în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de T, în reprezentarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.68 din 15.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
aflată în
semnează vicepreședinte
GREFIER,
- -
RED:/09.05.08
TEHNORED:/09.05.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
