Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 425/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.425

Ședinta publica din data de 15 februarie 2008

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: Eleonora Gheța

JUDECĂTOR 2: Sergiu Leon Rus

JUDECĂTOR 3: Rodica

GREFIER:

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B N, DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B N împotriva sentinței civile nr. 249 pronunțată în data de 25 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr - în contradictoriu cu intimata - având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal, făcut în cauză, la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu suma de 19,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că la data de 22.01.2008, Frăția pentru intimat a înregistrat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului promovat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate. Se solicită judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față,

Reține că prin sentința civilă nr. 249 din data de 25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dos. nr- s-a admis cererea formulată de reclamanta SINDICALĂ "CARTEL " în numele și pentru reclamanta împotriva pârâtelor DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B-N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B și ca o consecință a fost obligată pârâta de ordin I să plătească prima pentru concediul de odihnă cuvenită pe perioada 01.01.2006-31.12.2006, actualizată cu rata inflației de la data scadenței până la data plății efective, a obligat pârâta de ordin II să aloce fonduri bănești în vederea plății dreptului salarial al funcționarului public, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus reclamanta Confederația Națională Sindicală "Cartel ", în numele și pentru funcționarul public, conform împuternicirii existente la dosar, a chemat în judecată pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B-N și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța alimentelor, solicitând obligarea pârâtei de rândul I la plata primei de concediu rentă anului 2006 și obligarea pârâtei de rândul II la alocarea fondurilor bănești în vederea plății acelui drept salarial.

Cererea s-a motivat în fapt susținându-se că potrivit art. 34 al. 2 din Legea nr.8/1999, funcționarul public are dreptul la plecarea în concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, că acest drept a fost suspendat pentru anul 2006 prin Legea nr. 379/2005 de aprobare a bugetului de stat. Mai arată reclamanta că suspendarea acordării dreptului a avut efect temporar încetându-și aplicabilitatea la 31 decembrie 2006, motiv pentru care la această dată cererea este îndreptățită. In sfârșit, se susține că dreptul salarial solicitat este datorat de către angajator întrucât suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului și că o asemenea suspendare nu este perpetuă ci limitată la timpul prevăzut în legea de aprobare a bugetului.

La cerere s-a anexat dovada calității de funcționar public, împuternicirea acordată sindicatului, calculul primei datorate, adresa prin care angajatorul a răspuns negativ la cererea funcționarilor publici de a li se acorda primele de vacanță pentru anul 2006.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A) B, a solicitat să se respingă acțiunea ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, invocând excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Bistrița -N în soluționarea cererii, a inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, a lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte. Pe fond, s-a susținut că cererea este neîntemeiată, recunoscându-se că funcționarii publici au dreptul la prima de concediu conform dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, dar că acest drept este suspendat, astfel încât nu este posibilă acordarea lui.

Pârâta de rândul 1, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor jud. B-N () a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, recunoscând existența dispozițiilor legale, (art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999), care prevăd acordarea dreptului salarial respectiv, dar invocând suspendarea acordării dreptului pentru anul 2006 prin art. 5 al. 5 din Legea bugetului de stat nr. 379/2005, susține că în aceste condiții dreptul nu poate fi acordat neexistând sumele necesare, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, interzice cheltuielile din fondurile publice care nu au la bază prevederi bugetare.

La termenul din 21 septembrie 2007 s-a pus în discuția părților prezente excepțiile ridicate de pârâta B, excepții care au fost respinse, conform motivărilor din încheierea de la aceea dată.

Tribunalul a constatat că reclamanta este funcționar public în cadrul pârâtei de rândul I și că în baza dispozițiile art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, are dreptul ca la plecarea în concediu, pe lângă îndemnizația de concediu, să îi fie plătită o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

A mai reținut prima instanță că deși este real că prin legea de aprobare a bugetului de stat pentru anul 2006, s-a suspendat acordarea dreptului salarial menționat mai sus, suspendare care a operat pe perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006, dispozițiile de suspendare au avut un caracter temporar și și-au încetat aplicabilitatea la termenul limită prevăzut de lege, astfel că la data formulării cererii suspendarea nu mai subzistă, motiv pentru care dreptul poate fi acordat, iar refuzul acordării lui este nelegal.

Dacă s-ar accepta teza suspendării perpetue a dreptului subiectiv recunoscut de lege, s-ar ajunge la golirea de conținut al acestui drept, la îngrădirea nelegitimă a exercitării lui, la lipsirea de valoare a textului legal prin care acest drept a fost acordat, ceea ce - de principiu - nu poate fi admis.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECTIA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR A JUD. B- N, solicitând admiterea acestuia si in baza art. 20, alin. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, teza 1, cu modificarile si completarile ulterioare si art. 312 din Codul d e proc. civila, raportat la art. 304, pct. 9 si art. 304 din Codul d e proc. civila sa dispuna modificarea sentintei in sensul respingerii actiunii formulate de Confederatia Nationala Sindicala CARTEL - Filiala B, ca fiind nelegala si neintemeiata.

În motivarea recursului pârâta a arătat că desi legiuitorul a consacrat dreptul functionarilor publici la prima de concediu - prin art. 35, alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare - in acelasi timp tot el a dispus suspendarea acordarii acestui drept, astfel ca nu pot fi acordate drepturi salariale pe baza unor dispozitii legale suspendate. In conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 24 / 2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare . aplicarea unui act normativ poate fi suspendata printr-un act normativ de acelasi nivel sau de nivel superior.( alin. 1 ), iar prelungirea suspendarii poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispozitii exprese, cu aplicare de la data expirarii suspendarii ( alin. 3 ).

Recurenta reiterează în continuare susțineri din cuprinsul intampinarii depusa la instanța de fond.

Împotriva aceleași hotărâri a declarat recurs și pârâta AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR (), solicitând admiterea recursului si casarea in totalitate a sentintei recurate.

În motivarea recursului s-a arătat că Tribunalul B-N - Sectia Comerciala si contencios Administrativ nu are competenta materiala sa judece litigiul pe fond, instanta competenta din punct de vedere material sa judece litigiul fiind Curtea de Apel Cluj - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal.

Potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004: "Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene. se solutioneaza, in fond, de tribunalele administrative-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale. se solutioneaza, in fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel. "

Art.1 alin.1 din nr.130/2006 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si a unitatilor din subordine prevede că aceasta se organizeaza si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, autoritate de reglementare in domeniul sanitar-veterinar si pentru siguranta alimentelor, in subordinea Guvernului si in coordonarea ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale.

Se mai apreciază ca instanta a respins in mod nefondat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a

Singura in masura a fi obligata, in baza raporturilor de serviciu existente, la plata unor eventuale sume de bani reprezentand prime de vacanta este B-N, reclamantul reprezentat de Cartel, neavand raporturi de serviciu directe cu in sensul celor prevazute in art. 1 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 republicata, ci fiind functionar public in cadrul B-N, aceasta fiind institutia care le plateste drepturile salariale, potrivit art. 5 lit. c din OG nr. 42/2004 și Anexa nr. 2 nr. 130/2006.

In plus, se afirmă că instanta de fond a respins in mod neintemeiat si exceptia neindeplinirii procedurii prealabile.

Pe fondul cauzei, se afirmă că singură Curtea Constitutionala este indrituita sa asigure constitutionalitatea legilor si ordonantelor de urgenta (art. 2 alin. 1 din Legea nr 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata), iar competenta Curtii Constitutionale nu poate fi contestata de nici o autoritate publica (art. 3 alin. 3 din Legea nr 47/1992 republicata).

Prin întâmpinarea depusă Confederatia Nationala Sindicala Cartel B, pentru si in numele membrilor de sindicat - - de la Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar B-N, a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor, iar in subsidiar mentinerea ca legala si temeinica a sentintei atacate.

În motivare a reiterat, în esența, susțineri prezentate la fond.

Analizând recursurile declarate, Curtea reține următoarele:

Recursurile sunt nefondate si urmează a fi respinse.

Potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu.

Aplicarea acestui drept a fost suspendată prin rt. 3 alin. 1 din OUG nr. 33 din 26 februarie 2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată prin Legea nr. 386/2001, până la data de 1 ianuarie 2002, însă potrivit art. III alin. 3 din același act normative pe perioada suspendării redevin aplicabile dispozițiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999.

Chiar dacă prin legile bugetare succesive, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004, a fost prelungit de fiecare dată termenul de suspendare, nu se poate considera că dreptul în discuție nu există deoarece nici un text legal nu îl înlătură, suspendând doar exercițiul său, împrejurare care nu poate fi considerată o desființare. Prin urmare, temeiul juridic al dreptului există și în prezent.

Pe de altă parte, invocare în prezent a suspendării prin legile bugetare, apare a fi o încălcare a principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție si art. 1 din Codul civil.

Ca atare, subzistă în sarcina ordonatorilor de credite obligația de a plăti reclamanților primele de concediu prevăzute de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.

În mod similar a raționat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunțată într-un recurs în interesul legii vizând o problemă de drept analogă, fiind aplicabilă regula de interpretare logică ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet .

Autoritatea Natională Sanitar Veterinară si pentru Siguranta Alimentelor a apreciat că Tribunalul B-N - Sectia Comerciala si Contencios Administrativ nu are competenta materiala sa judece litigiul pe fond, instanta competenta din punct de vedere material sa judece litigiul fiind Curtea de Apel Cluj - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Curtea reține că prima instanță a fost competentă să judece litigiul, având în vedere că a fost chemată nu pentru un act administrativ, ci pentru raportul de serviciu al funcționarului public, și în această situație doar ca ordonator de credite superior.

Având în vedere acest aspect, în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

De asemenea, afirmă că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, însă o astfel de procedură nu este cerută funcționarilor publici în litigiile vizând raportul lor de serviciu.

Considerentele expuse adresează în întregime motivele de recurs, în măsura pertinenței lor.

Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea urmează să respingă recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

E:

Respinge recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B-N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 249 din data de 25.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - -

RED./MR

25.02.08/2 EX.

Președinte:Eleonora Gheța
Judecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus, Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 425/2008. Curtea de Apel Cluj