Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4324/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4324
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A împotriva sentinței nr. 433 din 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S și PRIMARUL MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S și PRIMARUL MUNICIPIULUI S, lipsind recurentul reclamant
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI Saf ormulat întâmpinare.
Curtea apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Consilier juridic pentru intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S și PRIMARUL MUNICIPIULUI S solicită respingerea recursului, considerând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală reținând că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința nr. 433 din 29 mai 2009, Tribunalul Olta admis excepția lipsei procedurii prealabile și a respins acțiunea reclamantului A în contradictoriu cu CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S PRIMARUL MUNICIPIULUI S, ca prematur formulată.
La pronunțarea acestei sentințe, Tribunalul a reținut că potrivit dispoz. art 3l alin din OG 2/2006, dispoziție menținută și în /2007 se prevede că soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi este de competența ordonatorilor de credite, contestația depunându-se in termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
de credite le incumbă obligația potrivit alin. 3 al aceluiași articol să soluționeze contestațiile in termen de l0 zile de la înregistrare, cu avizul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate, ori instituție publică,
Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin - persoana in cauza se poate adresa instanței de contencios administrativ, in termen de 30 zile de la data comunicării soluționării contestației.
Soluționarea contestațiilor împotriva actului administrativ emis de către ordonatorii de credite nu constituie o procedură jurisdicțională, ci o procedură administrativă prealabilă, prevăzută în scopul soluționării mai operative a eventualelor divergențe în legătură cu stabilirea drepturilor salariale și a altor drepturi. Această procedură nu îngrădește în niciun fel exercițiul dreptului de acces liber la justiție, întrucât alin. (4) al art. 31 din ordonanța de urgență, text adoptat în aplicarea prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia competența și procedura de judecată se stabilesc numai de lege, prevede în mod expres că împotriva măsurilor dispuse de ordonatorii de credite persoanele nemulțumite se pot adresa instanței de contencios administrativ.
De altfel, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, în acord și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat în mod constant că accesul liber la justiție nu constituie un drept absolut, a cărui exercitare nu ar putea fi condiționată, prin lege, de îndeplinirea anumitor cerințe de fond și de formă, iar stabilirea unei proceduri administrative, prealabile sesizării instanței judecătorești, nu este de natură să aducă atingere principiului de acces liber la justiție.
Ori în speța de față, reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii contestației administrativ prealabile, adresându-se cu acțiune direct instanței de contencios administrativ, motive pentru care acțiunea a fost respinsă ca prematur formulată.
Împotriva sentinței Tribunalului Olta declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a susținut că Legea contenciosului administrativ nu prevede nicio altă condiție prealabilă în afara celei prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004.
În drept și-a întemeiat cererea pe prevederile art.299-316 și art.20 din Legea nr.554/2004.
Examinând recursul formulat de reclamant, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
În ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, instanța reține că in speta fiind vorba de drepturi banesti nu este obligatorie efecturea procedurii prealabile inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei se reține că reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A împotriva sentinței nr. 433 din 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S și PRIMARUL MUNICIPIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn.2ex/ 16 2009
Jud. fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti
