Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4388/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4388
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
xxxx
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ O împotriva sentinței nr. 351 din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat intimata reclamantă personal și asistată de avocat V, lipsind recurenții pârâți INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate în termenul legal și sunt scutite de la plata taxei de timbru iar recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă coform art.242 (2)
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat solicită respingerea recursurilor ca nefondate fără cheltuieli de judecată. Depune practică judiciară.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 351 din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- au fost respinse excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Institutului Național de Statistică, prematuritatea cererii, lipsa plângerii prealabile și lipsa timbrajului, ca neîntemeiate.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ O și INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ fiind obligați la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază aferent perioadei 23 noiembrie 2004 - 26 noiembrie 2007.
Pentru a se pronunța tribunalul a reținut referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Institutului Național de Statistică, că apărarea nu este întemeiată, având în vedere că, deși reclamanta nu a avut raport de serviciu direct cu Institutul Național de Statistică, această instituție este ordonator de credite și are atribuții în ceea ce privește asigurarea bugetului direcțiilor județene de statistică pentru cheltuieli de personal.
Cu privire la lipsa timbrajului, s-a apreciat neîntemeiată, raportat la faptul că acțiunea de față având ca obiect drepturi salariale este scutită de plata taxei de timbru conform prevederilor Legii 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și această apărare s-a apreciat neîntemeiată, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată - drepturi salariale - și nu emiterea unui act administrativ pentru care este necesară procedura prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004.
Nici excepția prematurității cererii, nu a fost reținută cât timp există cadrul legal vizând acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare în conformitate cu art. 31 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Pe fond, examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că potrivit art. 31 alin.1 din Legea 188/1999 R, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art. 40 al.2 lit.c din codul muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv ordonatorilor de credite.
În acest context, s-a apreciat că reclamanta a avut calitatea de funcționar public, fiind salarizată în conformitate cu prevederile Legii 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c și d din actul normativ citat.
Cele două suplimente au fost introduse prin Legea 161/19.04.2003 publicată în Monitorul Oficial în data de 21.04.2003.
Prin art. 44 din OUG nr.92/2004, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.11.2004, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă aplicarea dispozițiilor art. 29 (devenit ulterior, prin republicare, art. 31) din Legea 188/1999 Apoi, suspendarea acestor dispoziții a continuat, conform prevederilor OG 2/2006, până la finele anului 2006.
Așadar, începând cu data de 23.11.2004(data intrării în vigoare a OUG 92/2004) și până la sfârșitul anului 2006, exercitarea dreptului de acordare a celor două suplimente a fost suspendat, s-a constatat că drepturile solicitate de reclamantă pentru perioada 1.01.2004 - 23.11.2004 nu mai pot fi valorificate, fiind prescrise.
Pentru perioada ulterioară datei de 23.11.2004 și până la 26.11.2007, instanța a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:
Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin art. 38 din codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariul.
Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.
În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut și s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.
Este de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale:, Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitare publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului..
Astfel, s-a apreciat că dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ O și INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ.
În motivarea recursului pârâtul Institutul Național de Statistică a susținut că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități, deoarece reclamanta a fost salariata Direcției Județene de Statistică O - instituție publică cu personalitate juridică și buget propriu.
Recurenții pârâți au susținut în motivele de recurs că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției parțiale a dreptului la acțiune ceea ce, în baza prevederilor art.261 alin.1 pct 5 coroborate cu cele ale art.105 alin.2 și art 304 pct 5 atrage nulitatea absolută a hotărârii atacate.
Au arătat recurenții pârâți că potrivit art.17 alin.2 din legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prevede că pentru cererile formulate în baza acestei legi se plătesc taxele de timbru prevăzute de Legea nr.146/1997, în cauză nefiind plătită taxa judiciară de timbru în cuantumul legal astfel că în mod greșit a fost respinsă și excepția netimbrării acțiunii.
Au mai susținut recurenții că în mod greșit au fost respinse și excepția prematurității cererii și excepția lipsei calității procedurii prealabile.
Raportat la excepția prematurității au arătat că în momentul de față nu există un cadru legal referitor la cuantumul și condițiile de acordare a celor două suplimente astfel că cererea reclamanților este prematur introdusă.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile, recurenții au susținut că întrucât reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii acestei etape impuse de prevederile art.7 alin.1 din 554/2004 cererea este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, recurenții pârâți au susținut că nu există un cadru legal cu privire la cuantumul și condițiile de acordare a acestor suplimente, instanța de fond substituindu-se practic legiuitorului.
Examinând recursurile formulate de pârâți, Curtea le găsește fondate, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei din acțiune privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va admite recursurile formulate de pârâți și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ O împotriva sentinței nr. 351 din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Modifică sentința.
Respinge acțiunea reclamantei.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud -
SI 2 ex-.12.11.2009
Jud fond O
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Alina Răescu, Carmen Ilie
