Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 439/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea 188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 439
Ședința publică din 5 martie 2009
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Ududec Elena
JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarat de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, cu sediul în I-, jud. I și Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 14 din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit pârâții recurenții și reclamanta intimată ( ) -.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr- la data de 28.11.2008, reclamanta - ( fostă ) a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor B, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Direcția Generală Finanțelor Publice S, obligarea în solidar, pentru perioada 01.01.2004 - 30 iunie 2008, primilor 2 pârâți și, pentru perioada 01 iulie 2008 până la data pronunțării a prim pârâtului și a pârâtei S, la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.1 lit."c" din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, calculate și plătite începând cu data de 01.01.2004 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data de 01.01.2004 până la data efectuării plății efective.
In motivare reclamanta a arătat că suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art. 31 alin.1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, care prevede că "Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a)salariul de baza;
b)sporul pentru vechime in munca;
c)suplimentul postului;
d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
A mai învederat instanței faptul că până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. c si d din lege.
Relevant este faptul ca potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 29 alin.1 lit.c) si d) din Legea nr. 188/1999 au reintrat in vigoare la data de 01.01.2007.
Văzând și dispozițiile art.38 și art. 39 alin.1 lit.d) din Lg. nr. 53/2003 - codul muncii, care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitatea de șanse și tratament, apreciază reclamanta că suspendarea dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada 01.01.2001 - 01.01.2007 nu s-a realizat fiind lovită de nulitate, ci s-a înfăptuit numai suspendarea obligației corelative ca o măsură la îndemâna debitorului ce nu dorește și nu voiește să-și execute obligația legală în mod voluntar.
Se mai arată de către reclamantă că din interpretarea sistematică și logică a acestor texte rezultă că plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate. Față de considerentele de mai sus, potrivit acestor texte constituționale și de lege organică ( respectiv codul muncii ), rezultă în mod indubitabil că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.
Aceasta prevedere legală, respectiv art. 29 alin.1 devenit art. 31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificările si completările ulterioare, a fost suspendata pana la data de 31 2006, prin art. 44 din nr.OUG 92/2004.
In acest sens, a solicitat a se constata că norma legală de suspendare, mai sus menționată, contravine prevederilor art. 41 si art. 53 din Constituția României care prevede că " Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinato, să fie aplicată in mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
S-a mai arată că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la munca( a se vedea în acest sens, - Constituția României, comentată și adnotată, Ed. Monitorul Oficial, pag.234). Ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democrată, potrivit art.53 din constituție.
Examinând textul art. 44 din nr.OUG 92/2004 prin care a fost suspendata plata drepturilor bănești, reprezentând suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, se poate constata ca legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Din interpretarea sistematică și logică a textelor de mai sus rezultă că plata suplimentului postului si a suplimentului treptei de salarizare li se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu puteau suspenda sau abroga acest drept, din perspectiva textelor constituționale menționate.
Ori, contrar acestor dispoziții, atât executivul ( prin OUG 92/2004), cât si legiuitorul (prin Legea 76/2005 pentru aprobarea OUG 92/2004) au anulat acest drept în mod ilegal.
Consideră ca nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu o eventuală excepție de neconstituționalitate a textelor de lege menționate, deoarece, potrivit art. 29 alin 1 din Legea nr. 47 /1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cenzurarea legalității acestei suspendări revine instanței de fond, iar nu Curții Constituționale, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt În vigoare, fiind abrogate la data sesizării instanței.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice I prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar raportat la perioada pentru care se solicită drepturile salariale menționate, înțeleg să invoce excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 28.11.2005, invocând și dispozițiile art.18 din decretul nr. 167/1958
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie dispusă de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevăzută la cap.II, art.7 alin.1, iar pe cale de consecință aceasta nu face dovada vătămării într-un drept conferit de lege.
Se mai arată că având în vedere că funcționarii publici au statut legal și nu unul contractual, salarizarea acestora se realizează în conformitate cu dispozițiile legii în vigoare.
În perioada 2004-2006 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004.
Se mai menționează de pârâtă, de asemenea, ca dispozițiile legale nu prevăd un asemenea cuantum de 25% din salariul de bază, pentru suplimentul postului și nici pentru suplimentul corespunzător treptei de salarizare, astfel încât solicitarea reclamantei este lipsită de temei legal.
De asemenea, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007 cu modificările și completările ulterioare, în Secțiunea a -2 - a reglementează tipurile de sporuri de care beneficiază funcționarii publici, printre acestea nefiind prevăzute sporurile solicitate prin acțiune.
Prin sentința nr. 14 din 8 ianuarie 2009 Tribunalul Suceava a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 28.11.2005, invocată de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S și admis acțiunea, obligând pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Finanțelor Publice a jud. să acorde reclamantei, în funcție de data angajării, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat, începând cu data de 01.01.2004 - 30.06.2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Totodată obligat pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice S să acorde reclamantei în funcție de data angajării, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 01 iulie 2008 - 8 ianuarie 2009, sume actualizate cu indicele de inflație
Pentru hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de DGFPI, instanța a respins-o reținând că aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendată succesiv, prin dispozițiile art. 44 din nr.OUG 92/2004, aprobată prin Legea nr. 76/2005 și ale art. 48 din nr.OG 2/2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, în perioada 1 ianuarie 2005-31 2006.
Potrivit art. 15 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul curs înainte de suspendare.
Dat fiind faptul că durata cauzei de suspendare nu intră în calculul termenului de prescripție, instanța apreciază că prezenta acțiune, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 28.11.2008, a fost formulată cu respectarea termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, prevăzut prin dispozițiile imperative ale art. 3 coroborat cu art. 7 din Decretul nr. 167/2008.
Astfel, acțiunea înregistrată la 28.11.2008 este formulată în interiorul termenului de trei ani prev. de art.3 alin.1 din 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta S, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de fond reținut că potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. Așadar, sunt aplicabile regulile prevăzute de Legea contenciosului administrativ în materie de competență materială și teritorială, dar nu și cele stipulate în art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitor la procedura prealabilă obligatorie. Când a înțeles să impună respectarea procedurii speciale de soluționare a litigiilor de contencios administrativ, legiuitorul a arătat că anularea actului administrativ se poate cere în condițiile și termenele prevăzute deLegea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, ca de exemplu în situația reglementată de art. 106 din Legea nr. 188/1999 republicată, în cazul actelor prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în cauza de față neexistând obligația reclamantei de a parcurge procedura prealabilă prev. de art. 7 din legea 554/2004.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanta este salariata pârâtei - Direcția Generală a Finanțelor Publice S.
Potrivit art.40 alin.2 lit.c) din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate revine angajatorului, respectiv pârâtei.
In acest context reclamanta, având calitatea de funcționar public, este salarizată în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin.1 lit.c) și d) din actul normativ citat.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului și a Libertăților Fundamentale: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Astfel, dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din protocolul adițional 1 la Convenția menționată.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice, DGFP I și DGFP S, care în dezvoltarea motivelor de recurs au arătat faptul că prima instanță depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât în lege nu sunt cuantificate cele două sporuri, că a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, că cele două sporuri solicitate de reclamanți urmează să fie reglementate prin Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și că, în condițiile în care această lege nu a fost adoptată până în prezent, acestora le sunt aplicabile prevederile din OG nr. 6/2007, ordonanță în baza cărora reclamanții nu pot solicita suplimentul postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare; că reclamanții nu au făcut dovada faptului că sunt titularii unui drept de creanță certă, lichidă și exigibilă. În fine, au mai arătat recurenții că în speță nu sunt incidente prev. art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale întrucât dreptul de creanță al reclamantei nu este recunoscut sub aspectul întinderii prin lege sau prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Recursurile pârâților sunt nefondate.
Potrivit art. 31 al. 1 lit. c și din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Așa cum de altfel pârâții recurenți admit, reclamanta nu au primit aceste sporuri salariale.
De principiu, o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista, a unei legi, să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamatei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâta, în condițiile art. 1082 cod civil, corect a fost obligată la plata sumelor solicitate prin acțiunea
Nu poate fi reținută critica referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță, atâta timp cât cele două suplimente sunt expres prevăzute la art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/99.
Cât privește cuantumul acestora, este drept că legea nu îl prevede expres, însă această omisiune nu poate fi imputată instanței și, având în vedere și practica judiciară în materie conform căreia funcționarilor publici li s-au acordat cele două sporuri în cuantum de câte 25%, fără ca în acele cazuri să fie contestat de pârâte și nu în ultimul rând, din motive de echitate, precum și a tendinței care se conturează în viitor, respectiv aceea de stabilire a unui sistem unitar de salarizare pentru funcționarii publici, curtea apreciază că sentința tribunalului este legală și temeinică și sub acest aspect.
Nici critica referitoare la neincidența art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu poate fi reținută, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, sporurile acordate de prima instanță sunt expres prevăzute de lege și pot fi considerate un "bun" în sensul acestui protocol, bun de care cei în favoarea căruia le este recunoscut nu pot fi lipsiți.
Totodată, pentru motivele expuse mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod pr. civilă,instanța va respinge recursurile declarate de pârâți, ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, cu sediul în I-, jud. I și Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 14 din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/11.03.2009
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Ududec Elena, Nastasi Dorina
