Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 419/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu privind achizițiile publice-
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 419
Ședința publică din 5 martie 2009
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Ududec Elena
JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina
Grefier - -
Pe rol, judecarea plângerii formulate de petenta SC COM SRL, cu sediul în S, str. - - nr. 6, jud. S, împotriva deciziei nr. 211/2C2/69 din 15 ianuarie 2009 pronunțată Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cu sediul în B,-, sector 3, intimată fiind Universitatea " cel M" S, cu sediul în S,-, jud.
La apelul nominal a răspuns consilier juridic - pentru intimata Universitatea " cel M" S, lipsă fiind petenta și intimatul
Procedura este completă.
S- făcut referatul cauzei, învederându-se că intimata "Universitatea cel M" Sad epus la dosar întâmpinare.
Instanța constatând cauza în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic - pentru intimata Universitatea " cel M" Sas olicitat respingerea plângerii ca nefondată pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Referitor la primul motiv al plângerii, arată că potrivit prevederilor art. 41 din OUG 34/2006, orice operator economic are dreptul de a participa, individual sau în-un grup de operatori la procedura de atribuire, iar autoritatea contractantă nu putea restricționa participarea unui operator pe considerente ce țineau de organizarea persoanei juridice. La momentul deschiderii ofertelor, membrii comisiei nu aveau cunoștință de organizarea internă a firmelor participante, deoarece doar SC SRL avea depus certificat constatator de la ORC. Deși s-a solicitat SC SRL completarea documentației cu certificatul constatator, aceasta nu a depus certificatul, motiv pentru care a fost respinsă.
Cu privire la al doilea motiv invocat, arată că rațiunea alegerii criteriului de atribuire "prețul cel mai scăzut" a fost asigurarea respectării principiului utilizării eficiente fondurilor publice și că SC COM SRL a avut oferta cu prețul cel mai M, neavând nici o șansă reală de a fi desemnată câștigătoare.
Declarând dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin plângerea adresată instanței, petenta SC COM SRL S solicitat: desființarea Deciziei nr. 211/2C2/69/15.01.2009 prin care Bar espins ca nefondată contestația sa împotriva rezultatului procedurii de "cerere de oferte" pentru atribuirea contractului de achiziție publică cu obiectul "achiziție băuturi" comunicat prin adresa 19365/30.12.2008 de către autoritatea contractantă Universitatea " cel M" S; anularea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică cu obiectul: " băuturi alcoolice".
În motivarea plângerii, petenta a precizat că prin adresa menționată, unitatea contractantă i-a comunicat că oferta sa a fost declarată necâștigătoare, pentru că oferta financiară depusă a fost mai M decât cea a câștigătoarei: SC SRL. Petenta a mai susținut că: 2 din societățile care și-au depus oferte în procedura organizată de autoritatea contractantă pentru atribuirea contractului de achiziție publică pentru băuturi alcoolice - respectiv SC COM SRL și SC SRL S, au numit pe același administrator -, ceea ce încalcă principiul promovării concurenței stabilit prin art. 2 al. 1 lit. a - OUG 34/2006 și duce la vicierea întregii proceduri. Un alt motiv de contestație a Deciziei CNSA B și implicit a procedurii - invocat de petentă, îl constituie susținerea că autoritatea contractantă ar fi încălcat grav principiul utilizării eficiente a fondurilor.
În justificarea acestui motiv, petenta a susținut că deși cele două societăți cu administrator unic au depus certificat constatator ORC, unitatea contractantă, prin rapoartele procedurilor din 30.12.2008, le-a respins ca inacceptabile ofertele pentru nedepunerea certificatului ORC, iar comisia de evaluare a declarat câștigătoare oferta cu cel mai ridicat preț, autoritatea contractantă fiind prejudiciată cu suma de 27.210,5 lei.
În cauză, unitatea contractată Universitatea " cel M" Sas olicitat prin întâmpinare, respingerea ca nefondată a plângerii ( 18-31 dosar).
Examinând plângerea (recursul) formulat împotriva deciziei 211/2C2/69/15.01.2009 a B de către petentă, instanța constată că acesta este nefondat.
Cu referire la invocarea în recurs a prev. art. 2 al 1 lit. "a"- OUG 34/2006, este de precizat că în speță decizia atacată nu încalcă principiul concurenței consacrat în acest text legal, deoarece în art. 46 al. 2 din OUG 634/2006, se prevede posibilitatea întreprinderilor afiliate de a participa în cadrul acelorași proceduri de atribuire. Ca atare participarea celor 2 societăți cu asociat unic la procedura de achiziție publică organizată, respectă prevederile legale în materie.
Pe de altă parte, din analiza dosarului procedurii, rezultă că SC SRL a depus certificatul ORC și numai SC COM SRL nu depusese acest înscris în această procedură, ci în alta. De urmare, corect, în conformitate cu prev. art. 36 al. 1 lit. b - HG 925/2006 oferta SC COM SRL a fost declarată inacceptabilă. Cum în discuție au rămas doar 2 oferte, a recurentei și a SC SRL S, în conformitate cu prev. art. 13- HG 925/2006, oferta câștigătoare a fost desemnată conform criteriului " prețul cel mai scăzut", cea a SC SRL S - de 82.825 lei, față de cel oferit de recurentă - 92.005 lei.
Astfel, nu este dată dovada situației că s-ar fi prejudiciat autoritatea contractantă, prin declararea ofertei câștigătoare.
De urmare a condițiilor expuse, cum la pronunțarea deciziei atacate, B respectat procedura legală specială în materie;
Conform art. 283, 285 al. 4 - OUG 34/2006, va respinge ca nefondat, recursul petentei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta SC COM SRL, cu sediul în S, str. - - nr. 6, jud. S, împotriva deciziei nr. 211/2C2/69 din 15 ianuarie 2009 pronunțată Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cu sediul în B,-, sector 3, intimată fiind Universitatea " cel M" S, cu sediul în S,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex. 2/19.03.2009.
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Ududec Elena, Nastasi Dorina