Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 443/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--29.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 443
Ședința publică din 19 martie 2009
PREȘEDINTE: Dascălu Cornelia Maria
JUDECĂTOR 2: Pokker Adina
JUDECĂTOR 3: Duma
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent Municipiul A prin Primarul Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 945/24.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâta intimată Primăria Municipiului A având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în substituirea avocatei I în reprezentarea pârâtului recurent Municipiul A și pârâtei intimate Primăria Municipiului A iar în reprezentarea reclamanților intimați se prezintă avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică reprezentantului reclamanților intimați, punctul de vfedere al A privind O nr. 275/2002 și nr. 496/2003.
Nemaifiind formulate cereri instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului, depunând practică judiciară și arătând că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 945/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamantelor, și, fiind obligați pârâții la plata despăgubirilor reprezentând îndemnizația de dispozitiv restantă în procent de 25 % din salariu și la notarea în carnetul de muncă a drepturilor menționate.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Arada reținut că reclamantele au avut calitate de funcționari publici în cadrul Primăriei Municipiului A, că indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin art. 13 din Legea nr. 138/1999 și prin pct. 9 punctul 2 din Ordinul nr. 496/2003, potrivit cărora indemnizația de dispozitiv se acordă și angajaților pe bază de contract și salariaților civili. A mai reținut prima instanță că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și dispozițiile art. 2 punctul 1, art. 25 din Declarația universală a drepturilor omului și dispozițiile art.5 din Codul muncii, potrivit cărora este interzisă discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul recurent Municipiul A prin Primarul Municipiului A, solicitând modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Ordinului nr. 496/2003 întrucât personalul civil din cadrul A și personalul din cadrul structurii administrației publice locale sunt două categorii de personal distincte, fiind nerelevant faptul că ambele își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
A mai arătat recurentul că funcționarii publici beneficiază de drepturile prevăzute în Legea nr. 188/1990 și în nr.OG 6/2007, nefiind aplicabilă Legea nr. 138/1999, care are caracterul unei norme speciale, sfera ei de aplicare fiind prevăzută în mod expres la art. 1 iar reclamanții nefăcând parte din serviciile arătate la acest articol, și că nu orice diferențiere realizată între indivizi sau grupuri constituie o discriminare, fiind necesar a se avea în vedere obligațiile specifice ale fiecărei categorii socio - profesionale.
Intimatele reclamante au formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului, arătând în esență că Ordinul nr. 496/2003 extinde domeniul de acordare a indemnizației de dispozitiv la întreg personalul civil din domeniul administrației publice și că aplicarea diferențiată a unei legi aceleiași categorii socio - profesionale creează o situație de discriminare, practica instanțelor de judecată fiind contradictorie. Au mai arătat intimatele reclamante că potrivit Deciziei nr. VI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situația analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă, așa cum de altfel a decis în practica sa și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041.pr.civ. care impun analizarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază că acesta este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin art.13 din Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții s-a prevăzut dreptul la plata unei indemnizații de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradație, respectiv din salariul de bază.
Această lege nu se aplică personalului din administrația publică locală, așa cum în mod corect susține recurentul și așa cum rezultă din însuși titlul legii menționate, fiind aplicabil exclusiv personalului la care se referă, concluzia impunându-se ca urmare a interpretării Ordinul MAI nr.496/28.07.2003, prin raportare la Legea 138/1999. Se reține astfel că prin Ordinul MAI nr.496/28.07.2003 au fost aduse modificări și completări la Anexa nr.1 la Ordinul MAI nr.275/2002, prin care au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Indemnizația de dispozitiv vizată de pct.9.2 din ordinul menționat este întemeiată și pe dispozițiile art.17 alin. 3 din OUG nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data emiterii ordinului, potrivit cărora personalul MIRA beneficiază de drepturile dobândite anterior conform legislației precum și în limita bugetului aprobat de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Interpretarea juridică ce rezultă din dispozițiile legale precizate este în sensul că personalul civil din MIRA ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice și care beneficiază de indemnizația de dispozitiv potrivit pct. 9.2 din Ordinul MAI nr. 275/2002, modificat prin nr. 496/2002, este o categorie distinctă de personalul oricăror structuri ale administrației publice centrale sau locale, care nu se află în structura organizatorică a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Faptul că reclamantele intimate își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale nu prezintă relevanță juridică întrucât Ordinul 496/2003 nu le este aplicabil, dispozițiile legale adresându-se exclusiv personalului la care face referire Legea 138/1999.
Ca atare, numai angajaților MIRA, respectiv doar personalului militar și civil din cadrul MIRA care într-un fel sau altul sunt angrenați în acțiuni operative în cadrul exercitării atribuțiilor de ordine publică și care trebuie să se afle în permanență la dispoziția conducerii sale operative, pot beneficia de drepturile stabilite, la care face trimitere Ordinul 496/2003. Nu pot fi reținute susținerile reclamantelor intimate cu privire la extinderea domeniului de aplicare a dispozițiilor Ordinului nr. 496/28.07.2003, întrucât acestea trebuie interpretate în spiritul dispozițiilor de ansamblu ale Legii nr.138/1999, fiind necesar ca personalul beneficiar să își desfășoare activitatea într-un dispozitiv militar, ori într-una din instituțiile prevăzute la art.1 din actul normativ menționat, activitatea acestora presupunând o disponibilitate la angrenarea în acțiuni operative în cadrul exercitării atribuțiilor de ordine publică, aflându-se în permanență la dispoziția conducerii operative.
Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât Ordinul nr. 496/28.07.2003 este dat în aplicarea Legii nr.138/1999, el constituie un act administrativ care nu poate modifica sau completa legea pentru a cărei aplicare a fost emis, pct 9.2 din ordinul menționat fiind introdus nu pentru a extinde sfera beneficiarilor peste limitele impuse de Legea nr.138/1999, ci în scopul unei mai bune aplicări a dispozițiilor acesteia.
Curtea reține și incidența prevederilor art. 91 din Legea 215/2001, potrivit cărora primăria este o structură funcțională a autorității publice locale, concluzionând că aceasta nu face parte din structura Ministerului Administrației Internelor și Reformei (MIRA). Curtea apreciază că, deși ministerul menționat are atribuții și în domeniul organizării administrației, ca și concept general, această situație nu plasează primăriile în subordinea MIRA, ele fiind organizate pe principiile descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice și eligibilității autorităților publice locale, potrivit dispozițiilor art.2 din legea nr.215/2001, principii care vin să confirme concluzia potrivit căreia reclamanelor nu le sunt aplicabile prevederile Ordinului MAI nr.496/2003, având calitate de funcționari publici ai Primăriei municipiului A și neaflându-se prin urmare în structura organizatorică a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Nu pot fi reținute susținerile reclamantelor intimate potrivit cărora se creează o discriminare prin raportare la persoanele care beneficiază de indemnizația de dispozitiv, întrucât acestea din urmă desfășoară o activitate specifică, ce implică o anumită strictețe și un anumit regim, specific unităților militare sau celor care asigură ordinea și siguranța națională, specific ce nu se regăsește în cadrul primărilor și consiliilor locale
Însăși trimiterea la practica CEDO și ÎCCJ vine să confirme ideea că Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.496/2003 nu se aplică și reclamantelor, aceasta făcând referire la subiecte de drept aflate în situații analoage, neputându-se susține că reclamanții s-ar afla în aceiași situație cu personalul civil din unitățile militare sau asimilate acestora.
Rezultă din cele expuse mai sus că motivele de recurs invocate de recurenți sunt întemeiate, astfel că, în temeiul prevăzut de art. 312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Totodată, Curtea va lua act de susținerile reprezentantului recurentului în sensul că nu solicită cheltuieli de judecată, astfel încât acestea nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul recurent Municipiul A prin Primarul Municipiului A împotriva sentinței civile nr.945/24.11.2088, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele reclamante, și și cu intimata pârâtă Primăria
Modifică sentința civilă recurată în sensul respingerii acțiunii.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red.M/01.04.2009
Tehnodact C/ 01.04.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător
Președinte:Dascălu Cornelia MariaJudecători:Dascălu Cornelia Maria, Pokker Adina, Duma
