Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4601/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4601
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Răescu
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Gabriel
Grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta reclamantă împotriva sentinței nr. 1066 din 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI B și CONSILIUL LOCAL
La apelul nominal făcut în ședința publică de către grefierul de ședință a fost prezentă recurenta reclamantă asistată de avocat M, lipsind intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI B și CONSILIUL LOCAL
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen și motivat, iar prin serviciul arhivă a fost depusă întâmpinare de către intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI B și CONSILIUL LOCAL B, după care:
Se comunică recurenta reclamantă un exemplar de pe întâmpinarea depusă, după care nemaifiind alte cereri de formulat s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat M pentru recurenta reclamantă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
A susținut că sentința este nelegală și netemeinică, dispoziția emisă de intimatul pârât Primatul Mun. Băilești fiind dată cu încălcarea prevederilor legale, iar actele care au stat la baza emiterii acesteia nu au existat.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1066 din 26 mai 2009 Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUN B și CONSILIUL LOCAL AL MUN
A obligat reclamanta la plata către pârâtul Primarul Mun. Băilești a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin adresa nr. 22553/27.10.2008, înregistrată la Comisia de disciplină din cadrul Primăriei mun. Băilești, numitul, consilier în cadrul acestei instituții a sesizat comisia de disciplină în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de reclamantă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În cuprinsul sesizării se arată că în luna octombrie 2008 reclamantei i-au fost solicitate de către primarul municipiului listele cu situația debitelor persoanelor fizice atât la taxe și impozite cât și la amenzi. La data de 08.10.2008 reclamanta a prezentat o situație care evidenția numai debite mai mari de 500 lei la taxe și impozite persoane fizice și 1000 lei la amenzi cuprinzând mențiunea scrisă a reclamatei că nu există în aceste liste debite prescrise. Cu aceeași ocazie s-a constatat că deși era vorba de o situație întocmită la data de 08.10.2008 listele în discuție cuprindeau chitanțe emise în data de 10.10.2008, iar din informarea scrisă a numitei a rezultat faptul că aceste chitanțe au fost întocmite la solicitarea reclamantei care a înmânat subalternilor săi suma de 100 lei pentru a se efectua plăți pentru împiedicarea prescrierii debitelor neexecutate.
S-a arătat, de asemenea, că reclamanta a mai prezentat primarului municipiului o situație cu privire la gradul de colectare a veniturilor datorate bugetului local, situație total diferită de cea prezentată cu privire la același aspect de șeful ierarhic al acesteia, fiind evident că reclamanta, cu bună știință a încercat să inducă în eroare, prezentând situații ce nu reflectă realitatea.
În plus s-a arătat în sesizare, reclamanta a șantajat cu calificativele pe care din poziția de șef serviciu poate să le aplice salariaților din cadrul Serviciului de taxe și impozite, făcând presiuni asupra numitei pentru faptul că a informat primarul cu privire la debitele prescrise.
În urma controlului efectuat de o comisie desemnată în acest sens, au rezultat diferențe între evidența analitică și cea sintetică de ordinul sutelor de milioane, datorată neînregistrărilor în contabilitate a debitelor existente în cadrul serviciului de impozite și taxe locale.
Reclamanta nu și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu ce se regăsesc în fișa postului, activitatea desfășurată fiind slabă, nu a luat măsuri corespunzătoare pentru colectarea debitelor, iar gradul de colectare a taxelor și impozitelor este sub limită, fiind astfel aduse pagube bugetului local determinate atât de expirarea termenelor de prescripție cât și de neîncasarea debitelor la termenele prevăzute de lege.
La data de 29.10.2008 numitul a formulat completare la sesizarea nr. 42 din 29.10.2008 în cuprinsul căreia arată că în raportul de activitate a serviciului TL. întocmit la solicitarea primarului reclamanta a încercat să arate că nu are nici o vină deoarece acele debite nu pot fi urmărite dar nu a dorit să arate că există debite prescrise, debite neînregistrate și că activitatea serviciului este foarte slabă.
-și lucrările în conformitate cu dispozițiile HG1344/2007, Comisia de disciplină din cadrul Primăriei Băilești a întocmit raportul înregistrat sub nr. 64/19.12.2008 prin care, reținând că reclamanta a săvârșit abaterile disciplinare prevăzute de art. 77 alin. 2 lit. b, i și k din Legea 188/1999 a propus aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 77 alin. 3 lit. d din Legea 188/1999, respectiv, retrogradarea în funcția publică pe o durată de până la un an.
Raportul comisiei de disciplină a fost comunicat reclamantei sub semnătură la data de 24.12.2008, iar primarului municipiului Băilești la data de 29.12.2008 prin adresa comisiei de disciplină nr. 66/29.12.2008.
La aceeași dată, potrivit procesului verbal nr. 67/29.12.2008, comisia de disciplină a procedat la afișarea raportului în discuție.
Prin Dispoziția nr. 1/05.01.2009, Primarul Municipiului Băilești a dispus sancționarea reclamantei cu retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 12.01.2009, urmând ca de la această dată să ocupe funcția de consilier I superior I, preluând atribuțiile de serviciu cuprinse în fișa postului numitei.
S-a reținut în dispoziția în discuție că reclamanta a săvârșit abateri disciplinare constând în neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor, refuzul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu și alte fapte prevăzute ca abateri în actele normative din domeniul funcției publice cu scopul de a ascunde realitatea în cadrul serviciului pe care îl conduce, încercând inducerea în eroare a conducătorului unității prin întocmirea de situații și rapoarte, fără a-și asuma răspunderea pentru corectitudinea documentelor.
Potrivit procesului verbal nr. 68/06.01.2009, reclamantă a refuzat să primească dispoziția de sancționare, motiv pentru care aceasta i-a fost comunicată prin poștă, la data de 06.01.2009.
La aceeași dată, dispoziția în discuție a fost comunicată dispoziția primarului și compartimentelor financiar, contabilitate, personal,salarizare prin adresa nr. 314/06.01.2009.
Ulterior, la data de 12.01.2009, Primarul Municipiului Băilești a emis o nouă dispoziție, nr. 7/2009 prin care a fost modificat art. 5 din dispoziția nr. 1/2009 în sensul că reclamanta va ocupa funcția de inspector I principal I, preluând atribuțiile cuprinse în fișa postului numitei, dispoziție comunicată atât reclamantei cât și comisiei de disciplină.
Astfel, în ce privește legalitatea deciziilor contestate de reclamantă, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, s-a reținut ca nefondate criticile formulate de aceasta referitoare la încălcarea dispozițiilor HG1344/2007.
Așa cum s-a reținut anterior, raportul comisiei de disciplină în baza căruia a fost aplicată sancțiunea a fost comunicat reclamantei chiar înaintea emiterii dispoziției de sancționare fiindu-i înmânat acesteia sub semnătură la data de24.12.2008, astfel încât în cauză nu se poate pune problema încălcării dispozițiilor art. 50 alin. 3 din HG1344/2007. Chiar dacă adresa de comunicare a dispoziției de sancționare a reclamantei nu cuprinde o referire expresă la faptul că o dată cu actul sancționator se comunică și raportul comisiei de disciplină, reclamanta nu poate pretinde vătămarea vreunui drept sau interes legitim în condițiile în care raportul în discuție i-a fost comunicat chiar înaintea sancționării sale. Dispozițiile art. 50 alin 3 prevăd sancțiunea nulității pentru comunicarea dispoziției de sancționare anterior comunicării raportului comisiei de disciplină plecând de la ideea că raportul în discuție este de natură să garanteze înlăturarea oricărui arbitrariu din parte persoanei abilitate să aplice sancțiunea, astfel că o asemenea problemă nu se poate pune când raportul a fost comunicat chiar înaintea aplicării sancțiunii.
Tot astfel având în vedere că așa cu s-a reținut anterior, raportul comisiei de disciplină a fost înaintat primarului la data de 29.12.2009, s-a constat că în cauză, prin emiterea dispoziției de sancționare la data de 05.01.2009, a fost respectat termenul de 10 zile calendaristice prevăzut de art. 50 alin 1 din HG1344/2007 pentru emiterea actului administrativ de sancționare, după cum a fost respectat și termenul de 5 zile calendaristice prevăzut de alin. 5 al aceluiași articol pentru comunicarea dispoziției de sancționare către compartimentul personal, compartimentul în cadrul căreia își desfășoară activitatea reclamanta și comisiei de disciplină.
Este nefondată și susținerea reclamantei referitoare la neconcordanțele dintre considerentele dispoziției de sancționare și raportul comisiei de disciplină, fiind evident că în cuprinsul dispoziției de sancționare nu pot fi reluate decât succint argumentele ce au format convingerea comisiei de disciplină pentru propunerea unei anume sancțiuni. În privința apărărilor reclamantei, procesele verbale întocmite cu ocazia ședințelor comisiei de disciplină, atestă analiza efectivă a apărărilor reclamantei invocate cu ocazia audierii sale, astfel că nu se poate vorbi de încălcarea prezumției de nevinovăție, iar citațiile emise pentru participarea la lucrările comisiei contrazic susținerile acesteia referitoare la posibilitatea apărării prin prezentarea argumentelor în fața comisiei de disciplină.
Criticile reclamantei sunt nefondate și în ce privește faptul că ar fi fost sancționată și pentru altă abatere disciplinară decât cele stabilite în raportul comisiei de disciplină, respectiv pentru cea prevăzută de art. 77 alin 1 din Legea 188/1999.
Așa cum a rezultat din dispozițiile acestuia, textul art. 77 din Legea 188/1999 definește în alin. 1 principiul general al răspunderii disciplinare a funcționarului public dispunând că "încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora", fără a stabili abateri disciplinare concrete care sunt enumerate limitativ în alin 2 al aceluiași articol.
Ca atare, indicând în cuprinsul dispoziției de sancționare, ca temei de drept, dispozițiile art. 77 alin 1 alături de dispoz. art. 77 alin. 2 lit. b, i și k indicate în raportul comisiei de disciplină, Primarul Municipiului Băilești nu a reținut în sarcina reclamantei o altă abatere disciplinară ce nu făcuse obiectul cercetării comisiei de disciplină, ci s-a rezumat a indica temeiul juridic general pentru aplicarea sancțiunii funcționarului public.
În privința dispoziției nr. 7/12.01.2009, având în vedere că aceasta se rezumă a îndrepta, practic, o eroare materială strecurată în dispoziția de sancționare în cuprinsul căreia deși se menționează retrogradarea reclamantei și preluarea atribuțiilor prevăzute în fișa postului numitei, se menționează tot funcția de consilier I superior I în loc de inspector I principal I, instanța apreciază ca nefondate criticile reclamantei, nefiind vorba de o nouă sancțiune care să pună în discuție încălcarea principiului unicității sancțiunii pentru aceeași faptă sau necesitatea emiterii acesteia în termenul prevăzut de dispozițiile art. 50 alin. 1 din HG1344/2007.
Și în ce privește fondul cauzei s-a constat că acțiunea reclamatei este nefondată.
Potrivit fișei postului deținut de reclamantă aceasta îndeplinea atribuții ce vizau, printre altele, verificarea și răspunderea de realitatea și legalitatea datelor înscrise în documentele întocmite de personalul cu funcții de execuție, din cadrul serviciului, care au atribuții pe linia constatării, impunerii, urmăririi și executării silite a contribuabililor persoane fizice și juridice, verificarea și răspunderea de modul în care personalul cu funcții publice de execuție din cadrul serviciului controlează, constată și acționează pentru înregistrarea corectă a materiei impozabile, stabilită în sarcina persoanelor fizice sau juridice, fără nici un fel de discriminare sau interes personal, verificarea modului de aplicare a măsurilor de executare silită prevăzute de legislația în vigoare cu privire la întocmirea somațiilor, titlurilor executorii, popririlor, indisponibilizărilor de cont bancar, sechestrelor asupra bunurilor mobile și imobile pentru creanțele provenind din amenzi, precum și aplicarea tuturor prevederilor legale, la nivelul serviciului, în ceea ce privește impozitele și taxele datorate de persoane fizice și juridice.
Ori, în contextul acestor atribuții, este neîndoielnic că, prezentând primarului municipiului o situație deliberat eronată, așa cum au arătat persoanele audiate de comisia de disciplină, cu privire la situația debitelor pentru persoane fizice atât la taxe și impozite cât și la amenzi, dispunând și contribuind efectiv la emiterea în mod fictiv a unor chitanțe, pe numele contribuabililor pentru întreruperea termenului de prescripție, așa cum chiar aceasta recunoaște în memoriul adresat comisiei de disciplină la data de 03.11.2008 și limitându-se a dispune emiterea numai a 8 popriri pentru executarea silită a sumelor datorate de contribuabili, până la data de 26.06.2008, reclamanta și-a încălcat în mod grav atribuțiile de serviciu.
De asemenea, existența unor diferențe majore între evidențele scriptice ale serviciului pe care îl conducea și realitatea faptică, neînregistrarea sumelor în evidența contabilă și împlinirea termenului de prescripție pentru mai multe debite ale persoanelor fiice, așa cum rezultă din înscrisurile întocmite cu ocazia controlului intern dispus ulterior de primarul municipiului și situația privind diferențele dintre evidența sintetică și analitică înregistrată sub nr. 5863/27.02.2009, evidențiază neglijența repetată, constantă a reclamantei în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în cauză recurenta reclamantă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare recurenta a arătat că în mod eronat instanța de fond a reținut că nu au fost încălcate prevederile HG 1344/2007, cu motivarea că raportul comisiei de disciplină ar fi fost comunicat anterior. A arătat recurenta tă, în conformitate cu dispoz. art. 50 alin. 5 din HG 1344/2007 la actul administrativ de sancționare prevăzute la aliniatul 3 se anexează raportul comisiei de disciplină, sub sancțiunea nulității. Ori, acest raport nu a fost anexat spre comunicare odată cu dispoziția, Așa cum rezultă din adresa nr. 314/06.01.2009 a Primarului Municipiului Băilești în cuprinsul căruia se arată că se comunică Dispoziția.
Întrucât aceste prevederi legale sunt imperative, fără posibilitate de derogare, nu se analizează dacă s-a cauzat sau nu o vătămare.
De asemenea, nu au fost respectate termenele de 10 zile calendaristice prev. de art. 50 alin. 1 din HG 1344/2007 și de 5 zile calendaristice prevăzute pentru comunicarea dispoziției de sancționare.
Recurenta a mai arătat că instanța de fond nu a avut în vedere diferențele mari de conținut și motivare dintre Dispoziția nr. 1/05.01.2009 și Raportul nr. 64/19.12.2008 al Comisiei de disciplină.
Astfel, Dispoziția Primarului arată că apărările recurentei au fost înlăturate de către Comisia de Disciplină pentru o serie de motive, în vreme ce raportul Comisiei de Disciplină nu menționează că ar fi fost înlăturate apărările sale.
Recurenta a arătat că fără o individualizare și menționare a abaterilor disciplinare descoperite nu se poate propune sau aplica o sancțiune, ceea ce duce la nulitatea raportului și a dispoziției atacate. Cu privire la cea de a doua dispoziție atacată a arătat recurenta că aceasta a fost dată la peste 10 zile de la comunicarea Raportului Comisiei de Disciplină, fără motivare, având dispoziții contrare raportului.
Prin această dispoziție a fost încălcat principiul unicității sancțiunii, în conformitate cu care pentru aceeași abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancțiune, ca atare ambele dispoziții sunt nule.
Instanța de fond a reținut greșit legalitatea și temeinicia dispozițiilor organului sancționator.
Astfel, instanța de fond reține vinovăția și neglijența reclamantei privind încălcarea atribuțiilor de serviciu având în vedere controlul intern dispus ulterior de primarul municipiului Băilești precum și situația privind diferențele dintre evidența analitică și sintetică.
Aceste acte ulterioare nu puteau fi reținute de instanță ca probe în favoarea dispozițiilor atacate și ca motive de respingere a acțiunii.
Recurenta a arătat că toate faptele sesizate de numitul sunt neadevărate, nu se poate reține vinovăția sa în săvârșirea acestora.
Din analizarea dosarului, raportului de expertiză se reține faptul că nu există nici un document care să dovedească susținerile din sesizare, neexistând în acest sens nici un act de contabilitate propriu-zisă.
Recurenta a mai arătat că un argument în plus în susținerea nevinovăției sale îl constituie faptul că în anii anteriori calificativele sale au fost "foarte bine", ceea ce denotă faptul că și-a respectat și îndeplinit atribuțiile de serviciu, fiind chiar și membră a Comisiei de Disciplină.
Intimații Primarul mun. Băilești și Consiliul Local al Municipiului Băilești solicitând respingerea recursului ca nefundat.
Au arătat intimații că, în mod corect, instanța de fond a respins excepțiile reiterate și în recurs și a considerat legale și temeinice Decizia nr. 1/05.01.2009 și Decizia nr. 7/12.01.2009.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor și a dispozițiilor art. 3041Cod pr. Civilă, Curtea reține că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin dispoziția nr. 1/05.01.2009 Primarul Municipiului Băilești a dispus sancționarea reclamantei cu retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de un an, începând cu data de 12.01.2009, urmând ca de la această dată să ocupe funcția de consilier superior Ulterior, la data de 12.01.2009 s-a emis dispoziția nr. 7/2009 prin care s-a modificat art. 5 din Dispoziția nr. 1/2009 în sensul că reclamanta va ocupa funcția de inspector I principal
Referitor la nulitatea absolută rezultată din încălcarea dispoz. art. 50 alin. 3 din HG nr. 1344/2007, invocată de către recurentă se reține că nu operează în cauză, având în vedere că s-a procedat la comunicarea raportului comisiei de disciplină. Faptul comunicării acestuia anterior emiterii dispoziției de sancționare nu atrage sancțiunea nulității dispoziției,reglementat de art. 50 alin. 4 din HG nr. 1344/2007, aceasta având în vedere ipoteza necomunicării raportului de evaluare, respectiv al neluarii la cunoștință. Scopul, instituit de legiuitor, al anexării raportului comisiei de disciplină la actul administrativ de sancționare este acela al luării la cunoștință, scop ce în cauză a fost atins prin comunicarea acestuia anterior dispoziției de sancționare.
Totodată, în cauză au fost respectate termenele prev. de art. 50 alin. 1 din HG 1344/2007.
În conformitate cu acest text de lege se instituie termenul de 10 zile calendaristice în vederea emiterii actului administrativ sancționator, termen ce curge de la data primirii raportului comisiei de disciplină.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond al cauzei se reține că raportul comisiei de disciplină a fost comunicat Primarului Municipiului Băilești la data de 29.12.2008 (fila 87), iar Dispoziția de sancționare a fost emisă la data de 05.01.2009, fiind astfel respectat termenul legal, fapt reținut de altfel și de instanța de fond.
Având în vedere înscrisurile depuse la filele 91 - 94 din dosarul de fond se reține că a fost respectat și termenul de 5 zile reglementat de art. 50 alin. 5 din HG 1344/2007.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la încălcarea principiului unicității sancțiunii pentru aceeași faptă, Curtea reține că nu este fondat având în vedere că prin cea de a doua dispoziție, respectiv Dispoziția nr. 7/12.01.2009, nu a fost aplicată o nouă sancțiune pentru abaterea disciplinară reținută prin Dispoziția nr.1/05.01.2009 ci s-a modificat art. 5 din prima Dispoziție fiind astfel aplicabilă în această situație Dispoziția nr. 7/12.01.2009, coroborată cu Dispoziția nr. 1/2009. Aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta reclamantă nu ar putea ocupa, în același timp atât funcția de consilier I superior I cât și pe cea de Consilier I principal
Referitor la neconcordanțele dintre motivele reținute și raportul comisiei de disciplină și cele din dispoziția de sancționare invocate de către recurentă se reține, pe de o parte, faptul că acestea nu sunt contradictorii, iar pe de altă parte, că sancțiunea nulității, nu operează într-o astfel de situație, fiind reglementat în ipoteza în care actul de sancționare nu cuprinde mențiunile obligatorii prev. de art. 50 alin. 3 din HG nr. 1344/2007 sau în ipoteza în care raportul comisiei de disciplină nu cuprinde elementele obligatorii prev. de art. 49 alin. 1 din același act normativ.
Referitor la motivele de recurs invocate cu privire la soluționarea fondului cauzei Curtea apreciază că acestea nu sunt întemeiate având în vedere că recurenta a combătut probele avute în vedere la aplicarea sancțiunii pentru abaterea disciplinară reținută în sarcina sa fără a face dovada prin înscrisuri, cu privire la aceste susțineri.
Nu poate fi susținută apărarea recurentei reclamante în sensul că, la emiterea dispoziției de sancționare, s-a avut în vedere un control ulterior dispus de către Primarul Mun. Băilești, având în vedere că un astfel de control s-a dispus ca urmare a sesizării adresate cu privire la existența unor nereguli în activitatea recurentei reclamante.
Fiind reținută temeinicia Dispozițiilor atacate, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, având în vedere probele administrate.
Față de cele arătate anterior, în temeiul art. 312 Cod pr. Civilă va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva sentinței nr. 1066 din 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI B și CONSILIUL LOCAL
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud. A
Ex.2//16.12.2009
Jud. fond GDD.
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Robert Emanoil Condurat, Gabriel