Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4682/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4682
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, împotriva sentinței nr. 983 din data de 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice D și avocat pentru intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii:
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice D solicită admiterea recursului așacum a fost formulat.
Avocat pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului conform motivelor din întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 983 din data de 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul DGFP
S-a anulat decizia nr. 88/25.02.2009 și răspunsul cu nr. 15743/01.04.2009, emise de DGFP
S-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, cu achitarea drepturilor bănești cuvenite, începând cu 25.02.2009 până la reintegrare.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 88/25.02.2009, emisă de intimată, s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului, în temeiul art. 97 lit. a și a art. 98 al. 1 lit. f teza 2-a din 188/1999 republicată.
În motivarea deciziei emise, s-a avut în vedere sentința penală nr. 180/09.10.2008, pronunțată de Judecătoria Calafat și adresa nr. -/11.02.2009 a ANAF
În acest context s-a reținut că Decizia nr. 88/25.02.2009, emisă de intimată prin care s-a dispus încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului, este nelegală, fiind dată cu încălcarea legii.
Astfel s-a arătat că prin sentința penală nr. 180/09.10.2008, reclamantul a fost condamnat la 6 luni închisoare, însă în baza art. 81 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 71 al. 5 Cod penal s-a dispus și suspendarea pedepsei accesorii, pronunțată în baza art. 71 al. 2 Cod penal.
Conform art. 64 lit. a Cod Penal, reclamantului i s-a interzis dreptul de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, iar în baza art. 64 lit. bis -a interzis dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Cum reclamantul îndeplinește funcția de casier la C, s-a arătat că această funcție nu implică exercițiul autorității de stat, în sensul art. 54 lit. h din legea 188/1999.
Coroborând art. 98 lit. f teza a doua a din Legea 188/1999, respectiv "aplicarea unei sancțiuni privative de libertate" cu disp. art. 71 alin. 5 din Codul Penal, în baza cărora s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii, instanța de fond a reținut că în cauza de față încetarea de drept a raportului de serviciu nu mai poate opera.
Pe de altă parte, s-a arătat că potrivit disp. art. 98 alin. 2 din legea 188/1999 republicată, actul de încetare a raportului de serviciu se emite în termen de 5 zile lucrătoare de când a intervenit privarea de libertate, iar în 10 zile se comunică despre aceasta la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, lucru care nu s-a făcut decât după 5 luni de la pronunțarea sentinței finale.
S-a reținut că, în cazul reclamantului, neintervenind privarea de libertate, acestuia nu i s-au îngrădit drepturile și libertățile, dându-i-se posibilitatea de reabilitare în termenul prevăzut de art. 82 Cod Penal.
Instanța de fond a mai reținut că infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat (inclusiv pedepsele accesorii), nu se regăsește în prevederile art. 54 lit. h din Legea 188 / 1999 republicată, dispoziții care condiționează ocuparea unei funcții publice, acest lucru fiind recunoscut și de către ANAF - Direcția Generală Juridică, prin adresa nr. - din 11.02.2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, în termen și motivat, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În primul rând, s-a învederat că pentru perioada pentru care s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu nu se vor putea acorda drepturi bănești sub forma stimulentelor deoarece acestea nu sunt reprezentate de o sumă certă.
S-a susținut că acordarea acestor stimulente se face în conformitate cu dispozițiile nr.HG 154/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea și utilizarea fondurilor destinate stimulării personalului din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor și din unitățile subordonate acestuia.
Potrivit art. II, pct.2 din Anexa 1 la Norme reclamantul ar putea primi până la trei salarii de bază, deci nu ar primi în mod obligatoriu o anumită sumă de bani cu titlu de stimulente, existând posibilitatea ca în anumite perioade să nu primească deloc aceste drepturi bănești.
se acorda personalului care a desfășurat activitate în luna anterioară, prin raportare la rezultatele activității.
Atâta timp cât reclamantul nu a desfășurat activitate, fiind încetat de drept raportul de serviciu, nu are dreptul la acordarea nici unei sume cu titlu de stimulent.
S-a susținut și că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece din sentința penală nr. 180/29.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, definitivă prin neapelare la data de 21.10.2008 și comunicată recurentei de către Judecătoria Calafat prin adresa nr. 14016/29.10.2008, rezultă că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
Cu adresele nr. 52947/05.11.2008 și nr. 59382/15.12.2008 s-a solicitat Direcției Generale Juridice din cadrul punctul de vedere cu privire la cele reținute prin această sentință.
Cu adresa nr. -/11.02.2009, - Direcția Generală Juridică, a comunicat faptul că în cauză sunt întrunite condițiile aplicării art. 98, alin. 1, lit. f, teza 2 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În mod eronat instanța de fond a reținut că răspunsul nu ar fi motivat în fapt și în drept, deoarece, în cuprinsul acestui răspuns s-a reținut în mod corect situația de fapt și, totodată, a fost corect încadrată în drept.
În mod legal s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului, deoarece prin sentința penală comunicată de către Judecătoria Calafats -a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate, respectiv de 6 luni închisoare.
Referitor la susținerea instanței de fond potrivit căruia fapta pentru care ar fi fost condamnat nu are legătură cu serviciul, neregăsindu-se printre cele enumerate de art. 54 din Legea nr. 188/1999, s-a precizat că art. 98, alin. 2, lit. f din Legea nr. 188/1999 cuprinde două teze potrivit cărora raportul de serviciu încetează de drept atunci când:
- funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h);
- s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate.
În consecință, s-a susținut că în mod legal a fost constatată încetarea de drept a raportului de muncă, având în vedere că reclamantului i s-a aplicat o sancțiune privativă de libertate, indiferent de funcția deținută de acesta.
Teza a II - a dispozițiilor legale anterior menționate nu face nici o distincție cu privire la natura infracțiunilor pentru care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate. Prin urmare, raportul de serviciu încetează de drept indiferent de infracțiunea pentru care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate.
S-a arătat că nu poate fi primită nici susținerea instanței de fond potrivit căreia coroborând dispozițiile art. 98, lit. f, teza a II - a din Legea nr. 188/1999, cu cele ale art. 71, alin. 5 din Codul penal s-ar reține că încetarea de drept a raportului de serviciu nu mai poate opera.
Astfel, s-a susținut că, dispozițiile art. 71, alin. 5 din Codul penal nu sunt aplicabile în cauză deoarece constatarea încetării de drept a raportului de serviciu a avut în vedere dispozițiile art. 98, alin. 2, lit. f din Legea nr. 188/1999 și nu dispozițiile art. 64, alin. 1, lit. b din Codul penal.
De asemenea s-a arătat că nu poate fi primită nici susținerea instanței de fond potrivit căreia pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei pe termenul de încercare prevăzut de art. 82 din Codul penal reclamantului nu i s-au îngrădit drepturile și libertățile, dându-i-se posibilitatea de reabilitare, deoarece legea stabilește că raportul de serviciu încetează de drept când s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, neavând nici o relevanță dacă a fost dispusă și punerea în executare a acesteia sau a fost suspendată executarea.
Nici susținerea instanței de fond potrivit căreia actul de încetare a raportului de serviciu nu ar fi fost emis și comunicat în termenele legale, s-a arătat că nu poate fi reținută, deoarece reclamantul nu a fost prejudiciat cu nimic.
În acest sens s-a arătat că, deși la art. 92, alin. (2) din Legea nr. 188/1999 este prevăzut termenul de 5 zile pentru emiterea actului și de 10 zile pentru comunicarea lui, aceste dispoziții legale nu stabilesc nici o sancțiune pentru nerespectarea termenelor respective. Fiind vorba de termene de recomandare, nerespectarea acestora nu poate atrage nulitatea actului respectiv.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 si art. 3041din Codul d e procedură civilă.
La data de 21.10.2009 intimatul reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de recurenta pârâtă DGFP D ca nefondat.
În ceea ce privește drepturile bănești sub forma stimulentelor, intimatul a învederat că acestea nu au fost expres solicitate, nefăcându-se referire la ele in contestația sa, întrucât nu pot fi determinate, iar acordarea lor se face in funcție de rezultatele activității desfășurate, ceea ce presupune prezenta la serviciu.
S-a arătat și că nici sentința pronunțată nu face referire expres la acest tip de drepturi, ele nefiind analizate pe parcursul desfășurării litigiului in fond, iar în apărarea făcută la fond, recurenta pârâta nu a făcut trimitere la acest tip de drepturi.
Intimatul a învederat și că nu solicită drepturi bănești sub forma stimulentelor.
S-a susținut și că recurenta reia în recurs aceleași apărări in justificarea emiterii deciziei nr. 88/25.02.2009.
Chiar din faptul ca au fost emise două adrese către ANAF, ca for tutelar, până la emiterea deciziei 88/25.02.2009, conduce la idea că însăși recurenta nu a avut convingerea că trebuie aplicată măsura încetării raportului de serviciu, urmare pronunțării sentinței penale 180/29.10.2008.
Prin răspunsul dat, ANAF - Direcția Generală Juridică, nu a făcut decât să emită un punct de vedere prin care "considera" ca sunt întrunite condițiile aplicabilității art. 98 alin. 1 lit. f teza 2 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, deși se recunoaște înainte de a ajunge la aceasta concluzie că infracțiunea prevăzuta de art. 87, alin. 1 din OUG nr. 195/2002 (fapta asupra căreia s-a pronunțat sentința penală privind pe intimat), nu se încadrează în cele menționate de art. 54 lit. h din Legea 188/1999. De altfel, acesta este un punct de vedere ce nu are o valoare de normă juridică.
Deoarece punctul de plecare al deciziei nr. 88,25.02.2009 de încetare a raportului de serviciu este decizia penală 180/09.10.2008, trebuiau coroborate dispozițiile art. 98 alin. 1 lit. f teza 2 din Legea 188/1999, cu cele dispuse prin sentința penală și nu se putea face abstracție de faptul că sancțiunea privativă de libertate a fost suspendată.
Astfel, atâta timp cat s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, precum si suspendarea pedepsei accesorii nu există situația privării de libertate de care face vorbire art. 98 alin. 1 lit. f teza 2 din Legea 188/1999 pe care este întemeiată decizia contestată.
S-a invocat că art. 98 alin. (2) din Legea 188/1999 întărește susținerea intimatului, având in vedere că legiuitorul a prevăzut expres și termenele în situația în care se face aplicarea art. 98 alin. 1 lit. f teza 2 din aceeași lege si anume de cinci zile lucratoare de când a intervenit privarea de libertate și de 10 zile privind comunicarea actului administrativ emis de DGFP D, forului tutelar, respectiv ANAF.
S-a susținut și că instanța de fond a constatat în mod corect ca funcția de casier pe care o îndeplinea intimatul în cadrul C - Trezorerie nu implica exercițiul autorității de stat in sensul art. 54 lit. h din Legea 188/1999.
În drept, s-au dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizându-se recursul formulat în cauză prin prisma motivelor acestuia și a apărărilor formulate prin raportare la actele și lucrările dosarului se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 88/25.02.2009 emisă de DGFP D s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului intimat conform art. 97 lit. a și art. 98 alin. 1 lit. f teza 2din legea nr. 188/1999.
Pentru a adopta această decizie pârâta recurentă a avut în vedere sentința penală nr. 180/29.10.2008, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-, definitivă prin neapelare la data de 21.10.2008.
Potrivit art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea 188/1999 raportul de serviciu încetează de drept, când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de condamnare;
Prin urmare, în vederea unei juste soluționări a cauzei se impune a se determina ca se înțelege prin "sancțiune privativă de libertate" în accepțiunea dispoziției legale mai sus precizate.
Deoarece, Legea 188/1999 nu definește ce se înțelege prin sancțiune privativă de libertate, se reține că trebuie avute în vedere dispozițiile Codului penal cu referire la art. 57 și ale Legii 23/1969 cu modificările și completările ulterioare, din care rezultă că prin sancțiune privativă de libertate se înțelege sancțiunea penală ce se execută în regim de detenție în accepțiunea dispozițiilor legale mai sus menționate.
Din sentința penală mai sus precizată se reține că reclamantul din prezenta cauză a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare în baza art. 87 al. 1din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a art. 76 lit. d cod penal.
În baza art. 81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termenul de încercare prev. de art. 83.
În baza art. 71 alin. 2 cod penal s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a și b cod penal, iar în baza art. 71 alin. 5 s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii.
În raport de sentința mai sus prezentată se reține că instituția suspendării pedepsei constituie un beneficiu creat de legea penală inculpatului, care întrunește condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea acesteia și care constă în neexecutarea pedepsei aplicate pe termenul prevăzut de lege, ce constituie termen de încercare.
În cazul în care în cadrul termenului de încercare inculpatul nu mai săvârșește alte infracțiuni, la împlinirea acestui termen este reabilitat de drept potrivit art. 86 cod penal, cu consecința că nu va mai executa pedeapsa a cărei suspendare s-a dispus anterior.
Prin urmare pedeapsa a cărei suspendare a executării s-a dispus nu poate fi reținută ca fiind o sancțiune privativă de libertate în sensul art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea 188/1999 pentru a se putea constata încetat de drept raportul de serviciu.
Nu este relevantă nici analiza asupra pedepsei accesorii aplicate reclamantului potrivit art. 64 lit. a și b cod penal în cauza penală deoarece această pedeapsă este suspendată pe perioada suspendării pedepsei principale potrivit art. 71 alin. 5 cod penal cum de altfel s-a menționat expres în dispozitivul sentinței penale analizate, având același regim juridic ca și pedeapsa principală.
Referitor la critica privind acordarea drepturilor bănești sub forma stimulentelor se reține că prin sentința recurată s-a dispus generic acordarea drepturilor bănești cuvenite, începând cu 25.02.2009 până la reintegrare.
Prin urmare sentința supusă recursului constituie un titlu executoriu cu cuantum determinabil referitor la drepturile bănești cuvenite reclamantului, determinarea întinderii creanței putând fi făcută în această situație fie prin executarea voluntară fie în cadrul executării silite dacă părțile nu se înțeleg asupra cuantumului creanței.
În speță trebuie avut în vedere și faptul că prin întâmpinarea depusă în recurs intimatul a arătat expres că nu solicită acordarea stimulentelor despre care se face vorbire în motivele de recurs, cunoscând faptul că acestea sunt subsumate unei activități desfășurate efectiv.
În consecință, potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, împotriva sentinței nr. 983 din data de 07 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2009.
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu - - |
Grefier, |
Red. GV
2 ex.
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Teodora Bănescu
