Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4707/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 4707
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Carmina Mitru
GREFIER - - -
XXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă D și reclamantul, împotriva sentinței nr. 752 din data de 06 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurentul pârât Inspectoratul Teritorial d e Muncă D și recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursurile au fost declarate în termenul legal și au fost scutite de plata taxei de timbru.
S-a arătat că recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 752 din data de 06 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolj a admis, în parte, acțiunea formulată de pe reclamant în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă A obligat pârâtul la plata către reclamant a contravalorii suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a contravalorii treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului la acțiune și până la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între 26.11.2008 și până la pronunțarea prezentei hotărâri.
S-a respins cererea de acordare acestor sporuri și pentru viitor.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul unității pârâte, iar pe perioada 26.11.2009-6.04.2009 nu a primit suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.
Că în drept, acțiunea formulată de către reclamantul este întemeiată în parte, urmând a fi admisă în această limită.
S-a avut în vedere că potrivit art. 31 din Legea 188/1999, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului".
Ultimele două drepturi salariale, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art. 48 din OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Ori, având în vedere faptul că pentru anii 2007-2008, suspendarea prevăzută de OUG 92/2004 și OG nr. 2/2006 nu a mai fost menținută și faptul că potrivit art. 37 alin. 3 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, prin analogie de la plata primelor de vacanță, care s-a acordat din anul 2001, prin OUG 146 din 19.12.2007, suplimentul sporului și suplimentul gradului solicitat prin acțiune se impune a fi acordat.
Se impune această soluție în vederea înlăturării inechităților existente între persoanele care au primit drepturi salariale pe baza unor hotărâri judecătorești, elemente ce vizează interesul public și constituie o situație extraordinară.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării, deci devine actual, părțile urmând a fi repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Conform art. 53 din Constituția României, restrângerea exercițiului unor drepturi este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în aceasta.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că, tot temporar a fost amânată plata suplimentului postului și suplimentului gradului.
Este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional prevăzut în art. 1 (5) din Constituție, care dispune că în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.
De asemenea, potrivit art. 38 alin. 2 din Constituția României, revizuită, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, printre aceste măsuri se regăsesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al tinerilor și femeilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice stabilite de legi, cum este cazul în speță.
Ori, textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și suplimentului gradului vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr-o ordonanță de urgență.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Instanța a respins cererea reclamantului privind acordarea sporurilor și pentru viitor, dat fiind că acest capăt de cerere este prematur a fi analizat, dreptul reclamantului nefiind actual cât timp prejudiciul a cărui acoperire o solicită aceasta este incert, atât în ceea ce privește producerea dar și în ce privește cuantumul acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă D și reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă Daa rătat că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, întrucât singurul act normativ care reglementează drepturile funcționarilor publici este nr.OG6/2007, aprobat prin Legea nr.232/2007, modificat prin OG nr.9/2008 și că niciunul dintre actele normative nu prevede acordarea pentru funcționarii publici a celor două suplimente.
A arătat că cele două sporuri nefiind cuprinse în ordonanța ce reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici pentru anul 2008-2009, nu au fost cuprinse nici în bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, astfel instituția neprimind fondurile necesare pentru plata acestora.
Reclamantul a arătat în motivele de recurs formulate, a invocat prevederile art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
A susținut că motivarea instanței referitoare la faptul că cererea pentru acordarea sporurilor în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu este prematur a fi analizat, nu este întemeiată pe nicio prevedere legală
A solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâților la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada începând cu 26.11.2008 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu actualizate la zi cu indicele de inflație până la data efectivă a plății
Examinând recursul formulat de pârât, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamant ul are calitatea de funcționar public, fiind salariza în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclama nt în petitul cererii lui fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclaman tul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclama nt nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclaman tul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Recursul reclaman tului va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclaman tului, va admite recursul formulat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă D și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul recurentului reclamant declarat împotriva sentinței nr. 752 din data de 06 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Admite recursul recurentului pârât Inspectoratul Teritorial d e Muncă D declarat împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 12 2009
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
/2EX/ 17 2009
Fond
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Alina Răescu, Carmina Mitru
