Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4755/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4755
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Alina
Grefier
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de împotriva deciziei nr.3325 din 14 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea lipsind intimata
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se întâmpinarea depusă de intimata
Contestatoarea arată că, la interpelarea instanței, că nu solicită amânarea cauzei pentru observarea întâmpinării, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra cererii.
Contestatoarea arată că cererea este întemeiată pe prevederile art.317 alin 1 și art.318 CPC, solicitând admiterea contestației conform motivelor scrise fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. nr.3325 din 14 iulie 2009, pronunțată în dosar nr- a admis recursul declarat de pârâta O împotriva sentinței nr.252 din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, a modificat sentința, în sensul că a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Împotriva acestei decizii a formulat contestațâie în anulare.
În motivarea contestației în anulare, contestatoarea arătat că procedura de citare a sa pentru data când s-a judecat recursul nu a fost îndeplinită conform legii, citația nefiindu-i înmânată cu cel puțin 5 zile înainte de judecată, motiv pentru care nu s-a putut prezenta la ședința publică din data de 14 iulie 2009 când a avut loc pronunțarea, iar dezbaterile din ședința publică de la 30 iunie 2009 la care a participat, fără a fi citată, nu se regăsesc anexate.
Un alt motiv invocat de către contestatoare vizează pronunțarea de soluții contradictorii, în cauze diferite, dar având ca obiect aceleați categorii de drepturi salariale, creându-se astfel o situație discriminatorie între colegi.
Au fost anexate decizii ale Curții de Apel Craiova - Secția având ca obiect drepturi salariale.
Intimata DGASPC Oaf ormulat întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare, intimata a arătat că în ceea ce privește primul capăt de cerere acesta este nefondat întrucât contestatoarea a fost legal citată.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, intimata a arătat că și acesta este nefondat având în vedere că exercițiul dreptului de a încasa drepturile salariale solicitata a fost suspendat succesiv. Ca atare acestea nu mai pot fi acordate, în acest sens neexistînd nici un act normativ care să prevadă că este îndreptățită contestatoarea să primească sporurile solicitate. Mai mult DGASPC este o instituție publică finanțată exclusiv din venituri bugetare și nu are venituri proprii.
Contestația în anulare este nefondată avănd în vedere următoarele considerente:
Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru sitațiile prevăzute de art.317 CPC care vizează necompetența instanței sau vicii vizând procedura de citare și art.318 CPC care vizează greșeala materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs.
În cauză, contestatoarea a invocat motivul de contestație în anulare prevăzut de art.317 CPC, referitor la vicierea procedurii de citare.
Analizând decizia atacată se reține că acest motiv este nefondat întrucât la termenul din 30 iunie 2009, când s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGASPC O împotriva sentinței nr.252 din 25 martie 2009, intimata reclamantă veronica a fost prezentă personal, iar procedura de citare pentru acest termen a fost legal îndeplinită.
La acel termen la care contestatoarea a fost prezentă, a fost amânată pronunțarea la termenul din 7 iulie 2009 și ulterior pentru data din 14 iulie 2009.
Pentru aceste termene însă sunt incidente dispozițiile art.153 CPC în conformitate cu care partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare.
Ca atare este nefondată susținerea contestatoarei constând în faptul că nu a fost citată legal și nu i-a fost înmânată citația cu cel puțin 5 zile înainte de judecată, având în vedere că intimata a fost prezentă la unul din termenele de judecată ale recursului, fiind prezumată că are cunoștință de toatre termenele următoare în fața instanței de recurs.
Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, referitor la existența unor hotărâri contradictorii în cauze similare, se reține că acest motiv nu se încadrează în nici unul din cazurile limitativ reglementate de art.317 și 318 CPC pentru contestația în anulare, un astfel de motiv putând fi invocat eventual pe calea revizuirii.
Față de cele arătate anterior va fi respinsă contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de împotriva deciziei nr.3325 din 14 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2009
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.
Tehnored.
26 2009
Jud.recurs.-
Jud.fond.
Președinte:Robert Emanoil ConduratJudecători:Robert Emanoil Condurat, Costinel Moțîrlichie, Alina
