Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 476/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.476
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Vasile judecător
JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI G, cu sediul în G,- împotriva sentinței nr.3369/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul Primarul Municipiului G, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, și intimații prin avocat în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Întrebate fiind apărătorii părților prezente precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Apărătorul recurentului, susține că sentința instanței de fond este nelegală, este dată cu nesocotirea atât a Legii nr.188/1999, a ordonanțelor de salarizare a funcționarilor publici cât și a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Instanțele nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă. Pentru toate considerentele expuse pe larg în motivele de recurs, dispozițiile legale incidente și probele administrate în cauză, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea recurentei la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 1.04.2004 și în continuare, aferente perioadei cât au îndeplinit funcția publică. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Apărătorul intimaților, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 3369/11.12.2008 a Tribunalului Galați s-a admis în parte acțiunea formulată de Sindicatul Funcționarilor Publici din cadrul Aparatului de Specialitate al Primăriei Municipiului G, prin reprezentantul legal, președintele sindicatului consilier juridic în numele și pentru membrii săi de sindicat în contradictoriu cu pârâta Primarul Municipiului G având ca obiect drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În consecință a fost obligată pârâta la plata acestor drepturi bănești în cuantum de 25% fiecare din salariul de bază pentru perioada 1 ianuarie 2005 la zi și în continuare actualizat conform indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Totodată s-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că susținerile pârâtului din întâmpinare au fost înlăturate, drepturile salariale solicitate de reclamanți fiind prevăzute de disp.art.31 alin.1 lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999, republicată și modificată, text de lege care nu a fost pus în aplicare de către angajatorul Primarul Municipiului
În temeiul disp.art.1 alin.1 din legea contenciosului administrativ nr.554/2004, modificată, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
1 al art.18 din aceeași lege prevede că "instanța, soluționând cererea la care se referea art.8 alin.1, poate după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris".
În fapt, reclamanții, așa cum a recunoscut pârâtul prin întâmpinare sunt funcționari publici și beneficiază de drepturile menționate de disp.art.31 alin.1 lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999, republicată, respectiv suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Potrivit disp.art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege revine angajatorului.
Reclamanții nu au primit începând cu 1 ianuarie 2004 sporurile respective, dreptul la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare tinzând să fie lipsit de conținut, iar pârâtul neavând justificare pentru această îngrădire.
Mai mult decât atât este de principiu ca o normă legală, odată reglementată trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Conform art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea dreptului Omului "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Contrar susținerilor pârâtului, dreptul reclamanților la sporurile solicitate este un bun în sensul dispozițiilor menționate.
În cauza de față, reclamanții sunt îndreptățiți la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 1 ianuarie 2004 și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății, aferente perioadei cât au îndeplinit funcția publică întrucât deși prevăzute inițial în lege și ulterior suspendate în perioada 2004 - 2006, potrivit art.XIII din legea nr.251/2006 prevederile art.31 alin.1 lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la 1 ianuarie 2007.
Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale menționate, Tribunalul a apreciat că acțiunea reclamanților este fondată în parte, obligând pârâtul să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu 1 ianuarie 2004 și în continuare, sume ce se vor reactualiza cu rata inflației la data plății efective.
Având în vedere natura juridică a daunelor cominatorii, de mijloc de constrângere a debitorului la executarea în natură a obligațiilor sale. Tribunalul a apreciat că este nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii în sumă de 100 lei/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la executarea definitivă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007 pentru următoarele considerente:
Sentința civilă nr.3369/11.12.2008 este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a Legii nr.188/1999, motiv prevăzut de art.309 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Instanța de fond nu a analizat susținerile sale din întâmpinare nici pe excepție, nici pe fond, înlăturându-se fără nici o motivare, deși prin întâmpinare s-a arătat punctul de vedere al în această problemă, exprimat tocmai pentru a se adopta o practică unitară bazată pe dispozițiile legale.
În mod eronat a reținut instanța că drepturile salariale sunt prevăzute de disp.art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999, text d elege care nu a fost pus în aplicare de către Primarul municipiului
Legea nr.188/1999 - ( art.31 lit.c și d) reglementează cele 2 suplimente ca și componente ale salariului funcționarilor publici, fără ca întinderea lor să fie determinată. Astfel că nu există nici un temei legal pentru acordarea procentului de 25% din salariul de bază pentru suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Astfel, sub acest aspect formal dreptul solicitat de reclamant este prevăzut de lege, însă nu are un conținut legal determinat sau determinabil prin lege sau orice alt act normativ.
Determinarea procentului la aceste suplimente nu este atributul puterii judecătorești și nu poate fi făcută de către aceasta la solicitarea reclamanților în mod unilateral.
Dreptul la cele două suplimente nu poate fi apreciat ca un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nici în sens strict nici în sens larg, întrucât în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentar sau a criteriilor de cuantificare a acestora "bunul" nu este definit și deci nu poate naște legitimă de a-l obține. Instanța în mod nelegal a apreciat că aceste drepturi sunt drepturi de creanță.
Art.29 alin.3 din Legea nr.188/1999 stipulează că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile Legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Întrucât până în prezent nu a fost adoptată o lege a salarizării funcționarilor publici, anual prin ordonanțe de guvern au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici.
Astfel, pentru 2005 a fost adoptată OG nr.92/2004, pentru 2006 - OG 2/2006, iar pentru 2007 - OG 6/2007, pe care le-a aplicat întocmai.
În cadrul acestor ordonanțe ale Guvernului au fost enumerate sporurile, primele, premii și alte drepturi de natură salarială care se acordă funcționarilor publici precum și cuantumul loc, fără a fi prevăzute suplimentele postului și suplimentul treptei de salarizare. Rațiunea suspendării de legiuitor a acestor sporuri a fost neadoptarea Legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici.
Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Până la republicarea din anul 2007 a Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".
"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.
Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.
Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.
Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.
În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".
Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:
- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;
- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs în perioada 23 noiembrie 2004 - 1 ianuarie 2007 întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.
În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".
Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".
Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.
Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.
Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
Cele două categorii de sporuri au fost introduse de legiuitor prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, pentru a compensa gravele incompatibilități la care a fost supus prin această lege funcționarul public.
Instituirea celor două tipuri de sporuri salariale are menirea de a asigura funcționarului public venituri suficiente din activitatea pe care o desfășoară în funcție publică respectiv și să compenseze restrângerea libertății de a presta anumite activități (comerciale sau în baza altor contracte de muncă și colaborări - art.94 din Legea nr.161/2003).
Rațiunea legiuitorului a fost aceea de a asigura venituri suficiente funcționarului public, căruia îi este interzisă prestarea altor activități aducătoare de venit, cât și aceea de a asigura funcționarea eficientă a instituțiilor publice prin intermediul unor funcționari fideli și dedicați serviciului public.
Astfel, în contextul severelor incompatibilități prevăzute de lege acordarea drepturilor reclamate în prezenta cauză nu este numai în interesul particular al funcționarilor publici ci are în vedere și un interes de ordin general vizând funcționarea eficientă a instituțiilor statului cu personal de o bună calitate profesională și umană.
Legiuitorul a adoptat legea iar cei cărora li se adresează sunt obligați să o aplice. Prin prezenta acțiune se solicită instanței să dea eficiență acestei reguli elementare într-un stat de drept, obligând pârâții să se conformeze.
Este inadmisibil ca un drept instituit în mod necondiționat de lege să nu fie recunoscut și aplicat de cei cărora li se adresează norma legală. Este contrar noțiunii de "stat de drept" consacrată în Constituția României (art.1 alin.3), ca o lege să aibă un caracter pur formal. Legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei pentru a deveni efectivă, și nu în sensul neaplicării ei pe motivul că nu prevede, că nu este suficient de clară sau de îndestulătoare, principiu ce se regăsește și în art.3 din Codul civil.
În legătură cu cuantumul drepturilor solicitate, pentru diferite categorii de funcționari publici legiuitorul a optat pentru acordarea unui spor de 25% din salariul de bază: art.18 alin.3 din Legea nr. 672/2003 privind sporul pentru complexitatea muncii acordat auditorilor interni și art.9 alin.7 din OG nr.119/1999 privind sporul acordat controlorilor financiar.
Ca urmare, există posibilitatea stabilirii cuantumului acestor drepturi prin interpretarea sistematică a normelor și prin argumentul analogic când se apreciază că norma juridică este lacunară: unde există aceleași rațiuni, trebuie aplicate aceleași legi și aceeași soluție - ubi eadem est ratio, eadem lex (solutio) esse debet.
Decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale se referă la legea nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și nu are nici o legătură cu prezenta cauză.
Ca atare, nu sunt temeiuri justificate pentru a se refuza acordarea drepturilor solicitate pentru considerentul că legea este insuficientă.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de acordare a acestor drepturi pe viitor, Curtea apreciază că cererea este fondată.
Integrarea acestor două categorii de sporuri în componentele salariului cuvenit funcționarilor publici pentru activitatea depusă în exercitarea serviciului conferă acestor drepturi caracter lichid deoarece exprimarea salariului, și deci a fiecărei părți constitutive a acestuia, nu se poate face decât sub formă bănească ( art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 raportat la art.161 alin.1 din Codul Muncii.
Aceleași texte de lege citate dau și caracterul cert al unei creanțe născute din obligația instituției angajatoare de remunera activitățile proprii postului ocupat de funcționarii publici în exercitarea atribuțiilor ce le revin atât timp cât se află în desfășurarea raporturilor de serviciu și implicit, în subordinea angajatorului.
Referitor la exigibilitatea creanței, această chestiune decurge din împlinirea succesivă a termenelor de scadență a datelor la care se va plăti salariul cât timp funcționarul public are în curs de derulare raportul de serviciu cu instituția publică, fiind legată, în aceleași timp, și de celelalte două caractere ale unei creanțe anterior enunțate și care au primit confirmarea existenței prin însăși recunoașterea legalității și temeiniciei drepturilor salariale prin dispozițiile cuprinse în hotărârea primei instanțe.
Față de cele expuse și constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței instanței, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 Cod proc.civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată conform dovezilor existente la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI G, cu sediul în G,- împotriva sentinței nr.3369/11.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red.VD/1.06.2009
Tehno ZE/10.06.2009
ex.2
Fond:
OPINIE SEPARATĂ,
În dezacord cu opinia membrilor completului de judecată, apreciem că soluția corectă în cauză era aceea de admitere a recursului, modificare a sentinței instanței de fond și în rejudecare, prin reaprecierea dispozițiilor legale aplicabile cauzei de față, se impunea respingerea acțiunii reclamanților.
Actele normative la care se referă reclamanții nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.
Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadminisibilății în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
JUDECĂTOR,
Președinte:Dorina VasileJudecători:Dorina Vasile, Vasile Susanu, Mariana Trofimescu
