Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4800/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4800
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, G, și pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA D împotriva sentinței nr. 731 din 02 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții reclamanți, G, și recurenta pârâtă GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art. 242 alin.2 Cod proc. civ. după care,
Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr. 731 din 02 aprilie 2009, Tribunalul Dolja admis în parte cererea precizată formulată de reclamanții, G, împotriva pârâtului GARDA FINANCIRARĂ
A respins capătul de cerere având ca obiect acordarea pentru viitor a drepturilor și a obligat pârâta să plătească reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază începând cu 01.06.2008 până la data pronunțării prezentei hotărâri, actualizate la data plății și menționarea sporurilor acordate în carnetul de muncă.
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la data de 23 aprilie 2009 s-a admis cererea reclamanților și s-a ispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței nr. 731 pronunțată la 02.04.2009 în dosarul nr- în sensul că s-a trecut corect "Obligă pârâta să plătească reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază începând cu 11.06.2008 până la data pronunțării prezentei hotărâri, actualizate la data executării și menționarea sporurilor acordate în carnetul de muncă" și nu ".începând cu 01.06.2008" cum din eroare s-a trecut. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
La pronunțarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut că art.29 din Legea 188/1999 precizează că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
Ultimele două elemente, suplimentul postului și suplimentul gradului au fost suspendate succesiv, după cum urmează: pentru anul 2005 prin art.44 din OUG92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, pentru anul 2006 prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici.
Ori, având în vedere faptul că pentru anii 2007-2008, suspendarea prevăzută de OUG92/2004 și nr.OG2/2006 nu a mai fost menținută și faptul că potrivit art.37 alin.3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, prin analogie de la plata primelor de vacanță, care s-a acordat din anul 2001, prin OUG146 din 19.12.2007, suplimentul sporului și suplimentul gradului solicitat prin acțiune se impune a fi acordat.
Se impune această soluție în vederea înlăturării inechităților existente între persoanele care au primit drepturi salariale pe baza unor hotărâri judecătorești, elemente ce vizează interesul public și constituie o situație extraordinară.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării, deci devine actual, părțile urmând a fi repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Conform art.53 din Constituția României, restrângerea exercițiului unor drepturi este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în aceasta.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că, tot temporar a fost amânată plata suplimentului postului și suplimentului gradului.
S-a apreciat că este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, astfel că autoritățile publice să asigure plata drepturilor salariale, în concordanță cu principiul general constituțional prevăzut în art.1 (5) din Constituție, care dispune că în România respectarea Constituției, a supremației legii, este obligatorie.
De asemenea, potrivit art.38 alin2 din Constituția României, revizuită, salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, printre aceste măsuri se regăsesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al tinerilor și femeilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice stabilite de legi, cum este cazul în speță.
Ori, textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și suplimentului gradului vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr-o ordonanță de urgență.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale". Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Astfel, dreptul reclamanților la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și, prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul Adițional la Convenția menționată.
În baza art. 1 din Decretul 92/1976, s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni cu privire la sporurile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantului.
Instanța a respins cererea reclamantului privind acordarea sporurilor în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, dat fiind că acest capăt de cerere este prematur a fi analizat, dreptul reclamantului nefiind actual cât timp prejudiciul a cărui acoperire o solicită acesta este incert, atât în ceea ce privește producerea dar și în ce privește cuantumul acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, G, și pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs formulate de reclamanți s-a susținut că cele două suplimente, prevăzute de art.29 din Legea nr.188/1999, articol de lege care nu a fost abrogat sau modificat până la data introducerii acțiunii, sunt o componentă a salariului, un drept salarial câștigat care nu poate face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate în conformitate cu prevederile legale.
S-a mai susținut că drepturile solicitate constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la aceste sporuri fiind unul actual și, prin urmare, trebuiau acordate și în continuare.
Recurenta pârâtă a susținut că plata salariilor și a celorlalte elemente ale salariului pentru funcționarii publici din cadrul Gărzii Financiare se face prin bugetul de stat, în acest buget nefiind prevăzute sume cu această destinație.
Examinând recursul formulat de pârât, Curtea îl găsește fondat, așa cum se va arăta în continuare:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici, fiind salarizați în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamanți în petitul cererii lor fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanții sunt în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamanților privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamanți nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanții nu au făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Recursul reclamanților va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamanților, va admite recursul pârâtei și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, G, împotriva sentinței nr. 731 din 02 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de pârâta GARDA FINANCIARĂ - SECȚIA D împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. jud.
Tehn.2ex/ 02 2009
Jud. fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Robert Emanoil Condurat, Gabriela
