Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4802/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4802
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta, pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI G și chematul în garanție MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR împotriva sentinței nr. 1699 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă, recurenta pârâtă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI G și recurentul chemat în garanție MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile au fost declarate în termen legal și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, iar recurentul pârât a formulat întâmpinare cu privire la recursul reclamantei.
S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 proc. civ.
Curtea a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr. 1699 din 17 iunie 2009, Tribunalul Gorja admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Administrației și Internelor și a obligat în solidar pârâții să plătească reclamantei drepturile bănești ce reprezintă suplimentul postului și cel al treptei de salarizare fiecare în procent de câte 25% din salariul de bază, în cuantum actualizat la data plății efective, pentru perioada 06.04.2009 - 17.06.2009.
A respins ca neîntemeiată cererea de acordare a drepturilor pentru viitor.
A obligat pârâtul la 400 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta este funcționar public și drepturile solicitate au fost inițial reglementate prin Legea nr. 188/1999 în art. 29 al.1 lit. c și d, cu 1 ianuarie 2007 în temeiul art. I pct. 30 și art. XIII din Legea nr. 251/2006. art. 29 lit. d devenind "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În forma actuală, republicată a Legii nr. 188/1999, art. 29 devenit art. 31, pentru activitatea desfășurată salariații publici având dreptul la un salariu care se compune din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, fără ca cele din lit. c și d să fie cuantificate.
Conform art. 44 din OUG 92/2004, aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188 R, cu modificările ulterioare a fost suspendată și în baza art. 48 din OG 2/2006, începând cu 23 ianuarie 2006, s-a suspendat aplicarea acelorași dispoziții până la 31 dec. 2006.
Având în vedere prevederile textului enunțat - art. 29 al. 1 lit. c și d (în prezent art.31) din Legea nr. 188/1999 funcționarii publici au dreptul să primească prin efectul legii suplimentul postului și cel al gradului, chiar dacă prin ordonanțe de urgențe acordarea dreptului a fost suspendată temporar. Dreptul subzistă deci și după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Obligativitatea plății, după încetarea suspendării rezultă și din principul general constituțional prevăzut în art. 1 al. 5 din Constituție conform căruia în România respectarea Constituției, a supremației legilor este obligatorie întrucât în ipoteza contrarie drepturile bănești ar rămâne o simplă ficțiune și aceasta ar echivala înlăturării lor, ori în speță drepturile fac parte din categoria celor reglementate în privința muncii și protecției sociale, conform art. 41 din Constituție, ele fiind suspendate și nu înlăturate.
Pe de altă parte, drepturile prev. în art. 29 din Legea nr. 188/1999 trebuie să fie acordate reclamanților întrucât legea produce efecte de la data publicării ei în Monitorul Oficial și până la abrogare, printr-un act normativ cu putere identică.
Conform art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, suspendarea are durată determinată, iar la expirarea duratei de suspendare dispoziția afectată reintră de drept în vigoare.
S-a reținut că prin OG 6 din 24 ianuarie 2007 s-au reglementat drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al Legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare făcând parte din noțiunea de sporuri (art. 31 al.1 din Legea nr. 188/1999, )
Dispozițiile acestui act normativ (OG 6/2007) nu a abrogat Legea nr. 188/1999, făcându-se mențiune în cuprinsul art. 48 că ordonanța se completează cu Legea nr. 188/1999.
S-a concluzionat că drepturile solicitate de reclamantă sunt componente ale salariului de bază al funcționarului public și refuzul plății acestora încalcă disp. art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, suspendarea succesivă a plății lor privându-i pe funcționarii publici de drepturile licite și legitime dobândite prin efectul legii.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Administrației și Internelor B, formulată de pârâtul Instituția Prefectului Județului G, tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată reținând că deși între reclamanți și persoana chemată în garanție nu există un raport juridic, acesta fiind ordonator principal de credite, astfel că partea care ar cădea în pretenții ar putea să se îndrepte împotriva acestuia, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.60-63 din Codul d e Procedură Civilă.
În ceea ce privește cererea pentru acordarea drepturilor pentru viitor, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât creanța nu este certă lichidă și exigibilă, acordarea sumelor depinzând de păstrarea calității de funcționar public de către reclamantă și de evoluția cadrului legislativ în materia salarizării acestora.
Văzând disp art.274 instanța a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva sentinței Tribunalului Gorj au declarat recurs reclamanta, pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI G și chematul în garanție MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
În motivele de recurs formulate de reclamanta s-a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, arătându-se că art.31 din Legea nr.188/1999 R reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al Legii de salarizare, cele două suplimente făcând parte din noțiunea de sporuri.
Recurenta reclamantă a arătat că atâta vreme cât va avea calitatea de funcționar public va beneficia de aceste sporuri, iar neacordarea și a în continuare a acestora va duce la acționarea în justiție în mod repetat a instituției pentru obținerea drepturilor salariale cuvenite.
Recurenta pârâtă Instituția Prefectului Județului Gaa rătat că în actele normative în care sunt enumerate sporurile, premiile, primele și alte drepturi de natură salarială ce se acordă funcționarilor publici, precum și în Legea nr.188/1999 nu a fost stabilit procentul celor două suplimente, astfel încât orice cuantificare a acestor drepturi este arbitrară.
S-a mai susținut că prin neacordarea acestor sporuri nu se încalcă prevederile art.1 din protocolul nr.1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, iar prin obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât cheltuielile de judecată se acordă la cerere, însă din cererea de chemare în judecată și din considerentele sentinței nu reiese că s-a formulat o astfel de cerere.
Recurentul chemat în garanție Ministerul Administrației și Internelor a susținut că finanțarea unității angajatoare a intimatei din bugetul nu justifică o eventuală calitate procesuală pasivă a instituției în cauza dedusă judecății, deoarece calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, or intimata reclamantă își desfășoară activitatea în cadrul Instituției Prefectului Județului G, raporturile de serviciu ale acesteia fiind născute ca urmare a numirii în funcție prin ordin al prefectului, iar nu printr-un act administrativ al ministrului administrației și internelor.
Pe fondul cauzei s-a susținut că instanța nu a indicat temeiul legal în baza căruia a dispus acordarea sporurilor solicitate în cuantum de 25%.
Examinând recursurile formulate de pârât și de chematul în garanție, Curtea le găsește fondate, așa cum se va arăta în continuare:
Reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii sale fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, pentru aceleași considerente.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantei, va admite recursul pârâtei și chematului în garanție și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 1699 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Admite recursurile declarate de pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI G și chematul în garanție MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. jud. -
Tehn.2ex/ 02 2009
Jud. fond
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Robert Emanoil Condurat, Gabriela
