Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 481/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE Nr. 481/CA/2008
Ședința publică de la 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Marieta Florea
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.4/CA/8.01.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurenților, avocat, lipsă fiind recurenții și intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este scutit de taxa de timbru, recurenții și intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative au solicitat judecarea în lipsă.
De asemenea, se constată că intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a depus la dosar, prin Serviciul Registratură întâmpinare.
Reprezentantul recurenților arată că nu mai are cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului pentru motivele expuse în scris. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu acordarea dreptului la impozit diminuat și restituirea impozitului calculat suplimentar, începând cu data de la care a fost acordat însemnul onorific " In serviciul patriei", suma actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective. În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul a fost decorat cu ordinul militar amintit și în baza 80/1995 privind statutul cadrelor militare beneficiază de reducere la impozitul pe venit. Se menționează că textul legal a fost abrogat prin OG 73/1999, dar acest act normativ a fost la rândul său abrogat prin prevederile art. 85 din OG 7/2001, ordonanța de abrogare fiind respinsa prin 206/2002. de prevederile art. 60 (3) din 24/2000 se consideră că aceste prevederi legale sunt în vigoare.
Secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Sibiu prin sentința nr.4/CA/8 ianuarie 2008 respins acțiunea și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice. Instanța a reținut prin considerentele expuse că dispozițiile legale au fost abrogate cu caracter definitiv. A fost invocată în acest sens decizia nr.55/2007 pronunțată de ICCJ într-un recurs în interesul legii.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanții solicitând modificarea hotărârii și admiterea cererii, deoarece dispozițiile legale invocate nu sunt abrogate, ci dimpotrivă ele se aplica și în continuare. În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.8 Cod de procedura civila și recursul este scutit de taxa de timbru potrivit art. 15 din 146/1997.
Intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului cu motivarea că abrogarea art. 10 din 80/1995 are caracter definitiv.
Analizând sentința atacată sub aspectul recursului declarat, Curtea constata următoarele:
Reclamanții sunt cadre militare, fiind decorați cu semnul onorific "În Serviciul Patriei", care a înlocuit vechiul ordin Meritul Militar.
Reclamanții se prevalează de prevederile Legii nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare care în forma inițială prevedea prin art. 10 ca pentru cadrele militare în activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a și I se acorda o reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% și, respectiv, 50%.
Dar, Legea nr. 80 din 11 iulie 1995 în forma actualizată până la data de 8 aprilie 2007 prevede ca art.10 a fost abrogat de <LLNK 11999 73130 302 86 47>art. 86 din ORDONANTA nr. 73 din 27 august 1999 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 31 august 1999.
<LLNK 11999 73130 301 0 35>ORDONANTA nr. 73 din 27 august 1999 fost abrogată de <LLNK 12001 7130 301 0 33>ORDONANTA nr. 7 din 19 iulie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 3 august 2001.
<LLNK 11999 73130 301 0 35>ORDONANTA nr. 73 din 27 august 1999 fost respinsă de <LLNK 12002 206 10 201 0 33>LEGEA nr. 206 din 19 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 24 aprilie 2002.
<LLNK 12001 7130 301 0 33>ORDONANTA nr. 7 din 19 iulie 2001 fost abrogată de <LLNK 12003 571 10 201 0 35>LEGEA nr. 571 din 22 decembrie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 23 decembrie 2003.
Potrivit art. 63 (3) din LEGE nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
Așa după cum reiese din cuprinsul legii privind elaborarea normelor de tehnica legislativa, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv si nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial.
Față de efectele abrogării și care presupun ieșirea din vigoare a unui act normativ cu caracter definitiv, se ajunge la concluzia că odată abrogată o prevedere legală aceasta nu mai poate ca ulterior să reintre în vigoare. O interpretare în sens contrar contravine instituției de drept civil a abrogării și principiilor de drept. juridic al abrogării este acela de a anula, a suprima o lege sau o altă dispoziție legală.
În consecință, prin abrogarea expresă a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 80 din 11 iulie 1995 prin ORDONANTA nr. 73 din 27 august 1999, ieșirea din vigoare a acestor dispoziții legale are caracter definitiv. <LLNK 12001 7130 301 0 33>În consecință, cererea reclamanților întemeiată pe dispozițiile art. 10 din 80/1995 este nefondată. Așa după cum am mai arătat o interpretare de altă natură ar contraveni regulilor ce guvernează aplicarea legii în timp și normelor ce reglementează tehnica legislativa de elaborare a normelor juridice. Astfel, reglementarea relațiilor sociale prin lege și prin celelalte categorii de acte normative se realizează cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului romanesc. Actele normative se inițiază, se elaborează, se adopta și se aplica în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept.
Prin Decizia nr. 55/4 IUNIE 2007 admițându-se recursul în interesul legii, ICCJ a stabilit că art.10 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, potrivit căruia cadrele militare în activitate decorate cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a și I beneficiază de reducere a impozitului pe venit cu 30%, 40% și, respectiv, 50%, a fost abrogat cu caracter definitiv, prin nr.OG73/1999 privind impozitul pe venit.
Față de aceste considerente, se apreciază că în cauză nu sunt motive de casare sau de modificare a sentinței atacate dintre cele prevăzute la art. 304, 312 Cod procedura civila și în consecință recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.4/CA/8.01.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu -secția de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.EL
Dact./ex.2/21 05 2008
Jud.fond.
Președinte:Elisabeta LazărJudecători:Elisabeta Lazăr, Gabriela Costinaș, Marieta Florea