Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4850/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4850
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta și pârâtă CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B împotriva sentinței nr.1753 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă și intimata pârâtă CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt declarate în termenul legal și sunt scutite de la plata taxei de timbru iar recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242(2)
Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1753 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de în contradictoriu cu pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 01.06.2006 - 29.06.2009, sumele vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a respins cererea privind acordarea acestor drepturi pentru viitor.
Pentru pronunțarea hotărârii tribunalul a reținut că în conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prevederea legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art.44 din OUG 92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea 188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin nr.OG2/2006, au fost suspendate prevederile art.29 alin.1 lit.c și d din Legea 188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.
Prin modificarea adusă Legii 188/199 prin Legea 251/2006, lit"d" a aliniatului 1 art.29 care prevedea suplimentul corespunzător gradului a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 alin.1 din Legea 188/1999
OG nr. 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că dispozițiile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii 188/1999
Astfel, s-a apreciat că în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare iar acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale, analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamantei, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG 6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art.37 alin.3 teza ultimă din OG6/2007, se prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Alături de argumentele deduse din legislația națională, tribunalul a arătat că în speța de față sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea 30/18 mai 1994.
În conformitate cu prevederile art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Urmare a acestei prevederi constituționale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele anexă se aplică în ordinea juridică internă a statelor contractante.
Potrivit principiului subsidiarității, garantarea drepturilor consacrate de Convenție, care presupune atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.
În consecință, primul judecător al Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern.
Așa cum s-a enunțat mai sus, potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Constituția României revizuită, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ceea ce înseamnă că, după ratificare Convenția a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și a dobândit în cadrul acestuia. aplicabilitate directă, dispozițiile Convenției având forță constituțională și supralegislativă.
Articolul 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat în jurisprudența sa o noțiune autonomă specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului: " orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
În cuprinsul acestei decizii a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici, și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste două elemente au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanta ar fi putut să aibă în patrimoniul său în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.
Prin suspendarea periodică, reclamanta a fost privată de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv.
S-a constatat că prin neacordarea efectivă a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României, se va acorda prioritate reglementării internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31 alin.1 și.c și d din Legea 188/1999 R, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența CEDO.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
În speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
În conformitate cu prevederile art.3 din Codul civil român, judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate, așa încât judecătorul nu va putea respinge acțiunea pe motiv că dreptul consacrat într-o lege nu a căpătat o reglementare suficient de clară ulterior.
Prin soluția de admitere a acțiunii reclamantei, tribunalul nu se substituie puterii legiuitoare, ci interpretează numai legea națională, precum și normele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a protocoalelor adiționale, care așa cum s-a precizat, fac parte din dreptul intern.
Cu privire la capătul de cerere de acordare acestor drepturi pentru viitor, instanța a apreciat că pentru viitor, drepturile solicitate de reclamantă nu au un caracter cert, evoluția raporturilor de muncă dintre părți neputând să fie stabilită de către instanța de judecată.
În concret, instanța a reținut că pentru această categorie de personal, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta și pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că suspendarea dispusă prin acte normative succesive pe anii 2005 - 2006 și-a încetat aplicabilitatea astfel că dreptul solicitat a devenit actual și poate întra în patrimoniul său așa cum prevede art.1 din protocolul 1 adițional la CEDO.
A solicitat admiterea recursului și obligarea CNPAS B la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și a suplimentului treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază și în continuarea datei de 29.06.2009 până la încetarea raporturilor de serviciu precum și consemnarea drepturilor salariale în carnetele de muncă, sume actualizare la zi cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE Bas usținut că prima instanță a admis acțiunea în mod greșit și în contradicție cu dispozițiile legale în vigoare în materie.
A mai arătata că reclamanta fiind numită pe funcția publică în cadrul CNPAS i-au fost și îi sunt aplicabile dispozițiile /99 R și 6/2007 modificată și completată de Ordonanța 9/2008 privind salarizarea iar potrivit art.31 alin.3 din 188/999 " Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici", lege care nu a fost încă adoptată.
A mai susținut că plata drepturilor solicitate de reclamantă a fost suspendată prin acte normative succesive deoarece bugetul de stat a fost deficitar pentru acordarea acestor drepturi iar legiuitorul prevăzând măsura suspendării acestora rezultă faptul că aceste drepturi vor fi acordate ulterior în momentul în care bugetul asigurărilor sociale va permite acest lucru.
A mai arătat că acordarea acestor drepturi nu a fost prevăzută pentru perioada 2006 și în continuare și pe viitor.
A solicitat admiterea recursului și pe fond pronunțarea instanței asupra legalității și oportunității acțiunii formulate de reclamantă.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 3041din Pr. Civ. constată că recursurile sunt fondate și urmează a fi admise în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Având în vedere faptul că acțiunea de față vizează acordarea unor drepturi bănești decurgând din raporturile de serviciu, stabilite direct între reclamantă și Casa Națională pentru Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, instituție publică centrală, competența materială, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, instanța constată că, din punct de vedere material, competența revine secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar nu ale tribunalelor.
În ce privește competența teritorială, s-a reținut că potrivit art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004, "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".
Textul de lege citat anterior, reglementând competența teritorială în soluționarea litigiilor în materie de contencios, derogă de la normele de drept comun stabilite de dispozițiile Codului d e procedură civilă, stabilind competența teritorială exclusivă, fie în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului, fie în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, tocmai pentru a da satisfacție rațiunilor de drept substanțial - garantarea legalității în activitatea organelor administrației publice și protecția drepturilor omului.
Ca atare, deși are posibilitatea de a alege între cele două instanțe menționate, reclamantul are obligația de a se adresa uneia din cele două instanțe, neputând determina atragerea competenței unei terțe instanțe prin alegerea formală a domiciliului procedural într-o altă localitate decât cea de domiciliu.
Faptul că reclamanta și-a ales în prezenta cauză domiciliul la sediul social al sindicatului la care este afiliată, nu este de natură să determine o altă competență teritorială, indiferent de instanța în circumscripția căreia se află sediul sindicatului, având în vedere că potrivit art. 28 din Legea 54/2003, chiar și atunci când formulează acțiune în justiție în numele membrilor săi, sindicatul rămâne un simplu reprezentant al acestora, competența teritorială determinându-se potrivit dispozițiilor legale citate mai sus, tot în funcție de domiciliul sau sediul reclamanților, membrii de sindicat reprezentați, respectiv, domiciliul sau sediul pârâtului.
Ori, în speța de față, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului reclamanta din prezenta cauză are domiciliul în mun. B, după cum sediul instituției pârâte se află tot în mun.
Astfel, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 304 punctul 3 Pr.Civ. încălcându-se competența altei instanțe.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.6 C Pr. Civ. va admite recursurile formulate, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre soluționare în primă instanță, instanței competente material și teritorial, respectiv Curtea de Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta și pârâtă CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B împotriva sentinței nr.1753 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre soluționare în primă instanță Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 18 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Judecători:Carmen Ilie, Costinel Moțîrlichie, Gabriel Viziru
